A existat o luna din viata mea cand am trait cu doua femei. Una imi era prietena oficiala si intentionam sa o iau de nevasta. Eram de trei ani cu ea. Cealalta, tainuita si interzisa ca un caz grav de evaziune fiscala, era o fosta colega de scoala, pe care o reintalnisem intamplator. Prima mea iubire din anii adolescentei. Doua tinere seducatoare, abia trecute de 20 de ani, pline de gratie si de farmec, inteligente si sensibile la umorul meu, ceea ce se intalneste destul de rar. Una, dispusa sa imparta masa si patul cu mine si sa adoarma in toate serile cu trupul lipit de al meu. Cealalta, dispusa sa-mi fie alaturi in umbra, din cand in cand, in afara oricaror obligatii. Eram iubit. Eram dorit de doua ori. Ar fi putut sa fie superb, dar a fost oribil. O situatie cu care nu izbuteam s-o scot la capat nicicum. De nimic nu ma puteam bucura: nici de entuziasmul noului inceput de iubire, nici de tentatia fructului interzis. Acasa, visam neincetat, cu ochii deschisi, la frumoasa pe care o iubisem atat de mult in ultima clasa de liceu. Ar fi devenit cu siguranta marea iubire a vietii mele, daca parintii ei n-ar fi emigrat in America. Un vis intrerupt brutal, pe care incercam acum sa-l peticesc, intr-un amestec bizar de trecut si prezent. Dar cand eram impreuna, nu-mi iesea nici o clipa din minte draguta mea de acasa, care ma astepta cu masa pusa, gata sa-mi sara de gat, inca de la usa. A trebuit sa inventez intalniri inexistente, sa-mi folosesc cu nerusinare prietenii pe post de alibi, sa-mi camuflez absentele cu planificari fara fisura ale ceasurilor zilei, invatate pe de rost. A fost o misiune grea, pentru un mincinos nepriceput ca mine. Cele patru saptamani si jumatate, cat am dus viata de barbat infidel, au fost, cu siguranta, cele mai obositoare din existenta mea.
Insa asta era numai jumatate de adevar. Cealalta era compusa din acel inger straniu, de pe umarul meu drept, care-mi soptea necontenit la ureche despre minciuna, tradare si inimi zdrobite, facandu-ma sa simt din plin toata nelinistea unei constiinte incarcate. Reprosurile lui erau indreptatite. Aventura secreta era o mare greseala, comiteam un fault in relatia mea prezenta. Prelungeam, printr-un epilog fortat, o legatura de mult intrerupta, punand in joc ceva infinit mai important.
Dar, pentru oamenii ca mine, nu numai escapadele sunt obositoare. Fidelitatea e si ea un alt fel de truda, fireste, intr-un mod mai putin spectaculos. Fiindca o relatie are neaparata nevoie de entuziasm, de forta de a se reinventa in permanenta, pentru a ramane mereu vie si plina de erotism. Cand dispar fiorul si bataia inimii, incepem sa lancezim. Ne gasim greu emotia in mirosul de ceapa prajita care vine de la bucatarie, in ligheanele cu scutece puse la inmuiat, in munca in ture si ratele neachitate la casa si la lumina. Intre seara intima, repartizata duminica, si ciorapii azvarliti peste tot. Merita, totusi, sa perseverezi?
Eu afirm ca da. Tocmai acolo trebuie sa cautam dragostea, in maruntisurile de zi cu zi, acolo se cuvine sa ne punem la lucru imaginatia, amintirile, si sa ambalam motorul iubirii noastre. Asta ne cere iubirea: sa ne dam osteneala de a pastra ceea ce avem. Sa respectam aceasta lege nescrisa si sa credem in acest liant valoros chiar daca e deseori ridiculizat intre doi oameni: iubirea vrea ca indragostitii sa-si pastreze credinta vesnica.
Cine inseala alege calea minimei rezistente. E o solutie ieftina ca, la primele semne de monotonie, la primele pete de rugina ce intuneca stralucirea unei relatii, sa te uiti imprejur dupa cineva care sa-ti faca inima sa bata din nou. E pueril, fata de ceea ce ar trebui sa fie atitudinea unui om matur. Sigur, exista si posibilitatea sa te indragostesti, iar dragostea sa fie uriasa, profunda si adevarata, incat nu-ti ramane altceva de facut decat sa-ti dai viata peste cap, sa dezertezi si sa o iei de la inceput. Admit ca asa ceva se intampla si nimeni, dar absolut nimeni nu poate jura, cu mana pe inima, ca el nu va trai niciodata o asemenea experienta. Din pacate, lumea in care traim nu ne ofera deloc modele de fidelitate pe termen lung. Dimpotriva. Majoritatea celor pe care-i cunoastem si milioane de oameni la fel ca ei duc existente duble, impartite intre casnicii si escapade, petrecute in spatele unor usi inchise. Adeseori, doar cu mici defulari sexuale, nici macar foarte reusite, in moteluri dubioase si in dupa-amieze de libertate improvizata, obtinuta cu pretul unei minciuni. Cine inseala depreciaza valoarea aliantei incheiate in numele iubirii. Tradarea doare, distruge sentimentele si, uneori, chiar temeliile unei vieti. Nimic nu va mai fi ca inainte. Nici pentru cel care inseala, nici pentru cel inselat. Cateodata, e mai bine ca se intampla asa si ca poti pune capat unei relatii moarte de mult. Insa adesea pui in pericol ceva pentru care ar merita sa lupti.
Din pacate, ispitele erotice pandesc sub milioane de infatisari in lumea noastra. La birou, la sala de fitness, in supermarket sexul e omniprezent. Au trecut vremurile mamelor si bunicilor noastre, cand femeia era scoasa din casa doar la sarbatorile de familie. Un lucru e sigur: daca esti slab si accepti micile flirturi care flateaza orgoliul si accelereaza un pic pulsul, in nici un caz nu trebuie sa te pretezi la mai mult. Iubirea este exclusivista. O halta doar pentru doi. Liantul sufletesc si trupesc care ne motiveaza viata. De cum o pastram, suntem fericiti sau nefericiti. Unii n-o traiesc niciodata, altii o au din belsug. Dar nici in cazul lor, pericolele nu sunt excluse. O simpla tradare spulbera fericirea, ca si cand n-ar fi existat niciodata. De ce? Nu se stie prea bine. Poate pentru ca asa ne-a facut Dumnezeu. Sa avem acces la fericirea iubirii doar prin fidelitatea absoluta si sa pierdem printr-o tradare tot ce-am avut. Nu exista cale de mijloc. O zona interzisa pentru compromis.
Nu e usor, dar cine accepta provocarea fidelitatii si nu se da inapoi de la stradania de a pastra prospetimea iubirii va fi rasplatit. Cu o relatie ce functioneaza fara cuvinte. Cu o infiorare, cand dupa atatia ani inca mai gasesti seductie pe trupul stiut al partenerului. Si cu sentimentul ca ti-ai intalnit sufletul-pereche. Daca doi oameni care au tinut piept multor furtuni ale vietii pot comunica deschis, cu deplina incredere, fara subterfugii, daca stiu sa se indragosteasca din nou unul de celalalt, in fiecare zi, atunci ei au ceva care le va oferi sprijin toata viata, chiar si in cele mai grele momente. Dar pentru asta e nevoie sa vrei si sa te straduiesti toata viata.
STEFAN BARTES, 36 ani, profesor