Arta si amintiri in Casa Vernescu

Drumul sinuos al grandorii



De sase ani, la Casa Vernescu din Bucuresti s-a deschis o valoroasa galerie de arta. Alaturata surprinzator in acelasi spatiu cu cazinoul si restaurantul care existau aici inca din anii '90, galeria vine parca sa incheie destinul sinuos al uneia dintre cele mai frumoase cladiri ale Capitalei.
Casa Vernescu se afla pe Calea Victoriei, strada vechii noastre straluciri interbelice, strada care va ramane mereu cea mai iubita artera a Bucurestiului. Pentru ca pe strada asta, de nici trei kilometri lungime, s-a scris, de 400 de ani incoace, cea mai mare parte din istoria capitalei. Dar si a tarii! Asa ca o plimbare pe Calea Victoriei de azieste si o lunecare lina in amintiri si intamplari mai vechi sau mai noi, intamplari care ti se insinueaza agale, parca molcomite din spatele palatelor boieresti, amestecate frenetic cu bisericutele vechi, cu fostul Palat Regal si cu marile cladiri istorice ridicate din vremea lui Cuza si mai tarziu. In interiorul eclatant, cu parter si etaj al Casei Vernescu, au expus in ultimii ani multi pictori romani de prestigiu: maestrul Vladimir Setran, Stefan Pelmus, regretatul Bogdan Pietris, Virgiliu Parghel, Marilena Mantescu - sunt doar cativa dintre ei. Cu totii au avut de facut fata unei provocari foarte dificile. Toti pictorii veniti aici au trebuit sa umple cu viziunile si culorile lor un spatiu urias, dar foarte eterogen, aproape pestrit. Pictura a trebuit sa se strecoare si printre mesele restaurantului, dar si printre mesele de joc si rulete. Sustinuta, insa, si de nobletea arhitecturii, arta a reusit de fiecare data sa ia in stapanire locul, innobiland discret Casa Vernescu si oamenii ei cei de azi, cu bani multi, veniti sa guste aici fie Norocul, fie bucatele scumpe.

Singur printre culori: Vasile Muresan-Murivale

De ceva timp, pictura s-a intronat iar, poate mai intensa ca niciodata pana acum, peste vechiul palat boieresc. Este vorba despre expozitia, ce inca mai poate fi admirata aici, a pictorului Vasile Muresan-Murivale. Veti putea vedea acolo cum de pe pereti, tablourile pictorului, parca in clipa aceea "turnate" in rosuri si in galbenuri incendiare, au invadat cu febrilitate si stralucire palatul intreg. Niste semne misterioase si gratioase care lumineaza locul, cu indarjire.
Autorul expozitiei, Vasile Muresan-Murivale, este un artist complex si extraordinar de prolific. El este poate cel mai activ plastician roman din ultima vreme. Cu activitatea lui debordanta si incununat de numeroase premii in strainatate si in tara, Murivale a devenit cu naturalete un lider al generatiei optzeciste din plastica romaneasca - generatia artistilor in varsta de 50 de ani. Interesant este ca, la fel ca Murivale, multi dintre optzecistii de marca ai plasticii noastre sunt ardeleni: incepand cu pictorii Marcel Bunea, Vasile Tolan ori Marcel Lupse, pana la sculptorii Maxim Dumitras, Dup Darie sau Gheorghe Muresan - toti reprezinta ofensiva rafinata a Ardealului, in arta romaneasca. Intre ei, Murivale, cu personalitatea lui dezlantuita si bonoma, face o figura aparte.El balanseaza cu harsi intr-o cautare fara de odihna - intre pictura, instalatii video, performance ori expozitii alcatuite din cascade de fotografii ale contemporanilor, care vaneaza, ca si el, arta si frumosul. Si in timp ce expozitia lui de pe Calea Victoriei este in plina desfasurare, artistul nu sta degeaba. El arde si picteaza mai departe, zi si noapte. Pentru ca in toamna aceasta, Murivale pregateste inca o expozitie mare, cu totul noua, la Palatul Mogosoaia. Cand l-am intrebat ce il mana sa lucreze cu atata fervoare, intr-o vreme asa de potrivnica artistilor romani, el mi-a raspuns cu o curatie sufleteasca dezarmanta: "Atunci cand pictez ma simt ca un rege, sunt puternic. E la fel ca in dragoste. Iar cand pictez "Sixtine", simt ca ma apropiu de Dumnezeu. Dar inainte de toate, pictez - asa cum l-am auzit spunand candva si pe maestrul Corneliu Baba - ca sa ma simt mai putin singur!".
Poate ca la Casa Vernescu, Vasile Muresan-Murivale sa se fi simtit, dintre culorile lui navalnice, mai putin insingurat. Pentru ca toti aceia care i-au vazut expozitia au ramas multa timp captivi ai plasmuirilor lui luminoase si intense. Tot asa cum farmecul de odinioara al Casei Vernescu straluceste si ne subjuga.