• 1. A fost o vacanta de vis?
• 2. Ne-a incarcat bateriile pentru toamna?
ADRIANA BITTEL
Lumea civilizata
Pana in 1990, n-am avut parte decat de calatorii imaginare, mediate de carti, albume, filme. O "strainatate" mitica pentru turistul de biblioteca, fara drept la un pasaport. Abia dupa caderea comunismului care ne tinuse "in lagar", impreuna cu sotul si fiul nostru, am strans in fiecare an, muncind dublu, ban cu ban pentru ca, in cele doua saptamani de concediu, sa putem vedea locurile visate indelung ale unor vechi civilizatii. Impreuna in aceste calatorii suntem cu adevarat fericiti, fiindca ne putem impartasi uimirile si incantarile, viata ni se intensifica si ni se imbogateste. Toti trei am ajuns la convingerea ca a vedea lumea, realizarile omenesti de-a lungul istoriei, splendorile naturii rascumpara orice sacrificiu. Cu asta ramai.
Anul acesta am fost in Anglia. Am colindat Londra la pas, zile si nopti, neobositi, fiindca totul ne interesa. Marile muzee in care fostul imperiu a adunat comori de arta au intrare libera, si singurul lucru chinuitor e timpul limitat si greutatea de a opta pentru unul sau altul. Incredibil ni s-a parut si faptul ca, in societatea britanica, institutiile functioneaza ireprosabil, legile si regulile de comportament sunt respectate, politetea e intrata in reflex si, contrar prejudecatii ca englezii sunt rezervati, distanti, am avut de-a face doar cu oameni amabili si binevoitori, care iti respecta demnitatea. Presiunea acestui cadru civilizat, cu norme intrate in sange de generatii, e atat de mare, incat si multimile de emigranti de toate natiile sunt modelate de el. De aceea, strazile si parcurile sunt curate, fatadele ingrijite, micile curti - pline de flori, peluzele - impecabile. Functionarii, vanzatorii, soferii de autobuz, chelnerii sunt eleganti si prietenosi. Pietonii, dar si cei aflati la volan, din trafic, sunt calmi. O regula de baza e sa nu-i deranjezi in nici un fel pe ceilalti. Hoardele de turisti din toata lumea, atrase de istoria bine conservata si splendid pusa in evidenta, mai incalca regulile civilizate si de bun simt ale localnicilor, dar exista ceva in aer, un soi de repros ironic, care ii face sa-si constientizeze necuviinta. Am vazut asta si la Oxford, si la Stratford upon Avon, si in orasul-bijuterie Edinborough...
Cand te intorci acasa cu un asemenea termen de comparatie, reacomodarea e penibila. Oricat de neplacut ne-ar fi sa aflam, suntem - datorita mai ales celor 45 de ani de comunism - departe de lumea civilizata, din toate punctele de vedere: mentalitate, harnicie, comportament, functionarea institutiilor, protejarea naturii si a patrimoniului etc. Doar reintrarea in rutina muncii mi-a alungat pesimismul ce-mi dadea tarcoale. Iar rezerva de bucurie adunata in cele doua saptamani in care am trait un alt fel de viata sper sa-mi tina cat mai mult.
LIVIA ROSCA
Pe motocicleta
In timpul verii, cand se topea asfaltul sub sandale, imi imaginam cu placere o vacanta in Serbia, la Novi Sad. Nu ma vedeam intr-un concediu pentru soare, plaja si exclusiva relaxare, ci intr-o vacanta culturala. De aceea optiunea mea era o tara europeana, pentru ca asociez turismul cultural cu Europa. Pe de alta parte, aveam in vedere si o doza de aventura, pentru ca as fi vrut sa imi trimit bagajele prin posta, iar eu sa fac respectiva calatorie pana in Serbia pe motocicleta... Dar pentru ca sunt prinsa simultan in doua proiecte editoriale noi, care se vor concretiza in aceasta toamna, nu mi-am permis pentru vara aceasta o vacanta propriu-zisa. Asa ca am incercat sa profit cat mai mult de sfarsiturile de saptamana. Si tocmai entuziasmul cu care m-am aruncat asupra zilelor de week-end mi-a adus un fel de "concediu" care a durat 10 zile. S-a intamplat asa: motocicleta prietenului meu Calin era parcata frumos pe trotuarul de la intrarea in parcul Cismigiu. Era ispita si tentatia cea mai grozava pentru mine, fiindca senzatia de libertate pe care o ai pe doua roti este atat de acuta, proaspata si vitala, incat nu imi imaginez ca as putea-o regasi altundeva. Asa ca, desi neechipati, asa cum eram, in haine de strada, am urcat impreuna pe motocicleta.
Imi amintesc perfect traseul urmat: Bucurestiul era ireal, din cauza lipsei traficului si a soarelui care dadea sinelor de tramvai stralucirea stranie a unor lame de cutit. Din cauza vitezei, aerul era abraziv, iar casca de motociclist distorsiona si atenua sunetele. Miopia mea combinata cu viteza imi dadea senzatia ca parcurg un tunel de culori, care intrau unele in altele.Toata aceasta feerie a fost curmata brusc, dar nu suficient de abrupt, incat sa nu inteleg ce se intampla. Un obiect a blocat roata din spate a motocicletei, iar corpurile noastre au urmat o glisare de cativa metri pe sosea. Nu am simtit durere, nici frica, doar capul prins in casca, izbindu-se la nesfarsit de asfalt. Au urmat: SMURD, paramedici, Spitalul de Urgenta, si zece zile de concediu medical, in care ar fi trebuit sa stau la pat pentru recuperare. Nu am facut-o, pentru ca partenerul meu din timpul cursei a avut probleme serioase in urma accidentului si s-a impus inclusiv o operatie. Am petrecut toate aceste "zile libere" in sectia de ortopedie a Spitalului Floreasca, asumandu-mi un rol de infirmiera. Un voluntariat de care, fara sa imi dau seama, aveam nevoie pentru purificare.
Pe scurt, vacanta mea circumstantiala asta a insemnat. Nu a fost o vacanta pe care sa o poti dori, insa date fiind circumstantele, am inteles ca pana la urma lucrurile nu puteau fi altfel. In locul unui concediu in care am visat sa merg pana la Novi Sad pe motocicleta, am obtinut unul in care am facut voluntariat in Spitalul de Urgenta Floreasca. Nu a fost o placere, ci o trauma care mi-a adancit increderea in propriile mele resurse de a rezista la agresiune, la durere, la ostilitate, la rodaj, oboseala, abrutizare. Dupa o astfel de "vacanta", in care am aflat unele lucruri despre mine, la care poate ca altfel nu as fi avut acces, ma simt in stare sa ma bucur la modul cel mai autentic si entuziast de proiectele in care sunt acum implicata si care la sfarsitul acestei toamne vor da primele roade.
SILVIA KERIM
Vetiver...
Da, am avut o splendida vacanta, la mare. O vacanta plina de somn si de reverii, asa cum mi-am visat-o inca din februarie, cand iarna arata ca in povestile copilariei mele, invaluita in zapada. Inca de-atunci m-am inscris pe lista, pentru a mi se rezerva garsoniera preferata, cea cu numarul 13, din Vila Scriitorilor de la Neptun. O vila aflata aproape de fosnetul valurilor si de adierile brizei. Acolo, e de ajuns sa ies pe terasa, ca sa tasneasca spre mine aroma marii, nealterata de vreun alt parfum. Iar din dreapta mea vine, atatator, mirosul brazilor, al teilor, al salcamilor plantati in gradinile vilelor - candva "de protocol". Acum, in vilele astea, inchiriate pe toata vara sau cumparate pe mai nimic, sosesc in vacanta, din iunie pana tarziu, spre toamna, bogatani cu masini scumpe, cu bodyguarzi agresivi si dispretuitori. Noroc ca n-au taiat pomii - nici stejarii, nici salcamii, nici brazii din gradini. Asa ca parfumul acestor "paduri" navaleste spre vila noastra, catre balconul meu. Mai ales dimineata, devreme, plamanii mei se umplu de acest parfum care-mi aminteste de un altul descoperit candva, de mine, la Paris. Un parfum barbatesc, la drept vorbind! Un parfum pe care-l "purta" un barbat frumos (ca George Clooney), cu care am dansat o seara intreaga, la o petrecere organizata in cinstea sosirii mele in Franta, de catre mult iubita si regretata mea prietena, Janine Bartels... Parfumul acela cu aroma de mare si de brad se cheama "Vetiver"... Aveam sa aflu abia in primavara asta, dintr-o superba carte cumparata la Sibiu, "Ghidul parfumului", de Rebecca Veuillet-Gallon - ca "Vetiver" a fost creat de Jean Paul Guerlain in 1959. Parfumeur-ul de renume mondial "se inspirase din mirosul gradinarului sau, care emana o vaga aroma de tutun, amestecat cu efluvii de pamant rascolit"...
Numai ca, acolo, la Neptun, alaturi de amintiri legate de un timp fericit petrecut la Paris, mai vin spre mine, straluminate ca de fulger, imagini ale unor vacante de vara, petrecute acolo demult. Imagini in care eu sunt alaturi de Mircea Veroiu si alaturi de atatia alti prieteni dragi, scriitori minunati, multi dintre ei disparuti...
Da, m-am odihnit acolo, la mare, in iulie, si m-am odihnit si dupa ce-am venit inapoi, in capitala noastra cea... africana, scriind intruna, visand intruna la... Barcelona, orasul inimii mele, orasul pe care arhitectul Gaudi l-a transformat intr-o minune nemaivazuta, orasul plin de palmieri, pe care mi-l voi oferi drept cadou la toamna... Da, plec la Barcelona in octombrie, un pic mai devreme de ziua mea!