Dovleacul

Elena Josan
Cel mai breaz dintre 30 de frati

Mesager umflat si destoinic al toamnei tarzii, "zana ploilor si doamna curcubitaceelor" - dovleacul (Cucurbita maxima) face parte dintr-o familie numeroasa, cu cel putin 30 de frati, intre care pepenele, dovlecelul si castravetele se afla la loc de frunte. De culoare galbena sau portocalie, miezul lui este savuros, iar semintele - prajite si sarate - sunt un "fel" romanesc, o delicatesa olteneasca. Crude, consumate ca atare, semintele de bostan au virtuti medicale multiple, figurand in numeroase leacuri babesti.
Celebru in lumea intreaga datorita dimensiunii sale, adeseori uriasa, dovleacul este si un simbol traditional la americani, unde figureaza ca personaj principal in sarbatoarea de Halloween. Originea lui se afla insa in Peru, de unde a fost adus de conchistadorii spanioli, in secolul al XVI-lea. Si celelalte specii ale acestei largi familii vin tot din regiunile tropicale si subtropicale ale Americii.

Tratamente interne cu dovleac

* Constipatie. Se dau pe razatoare 300-400 g de dovleac crud si se mananca zilnic, pe stomacul gol, cu putin ulei nerafinat sau amestecat cu o lingura de tarate cernuta prin sita de malai si prajita putin pe tigaie uscata (fara ulei). Se adauga si o lingurita de seminte de in, facute pulbere in rasnita de cafea.
* Obezitate. Supraponderalilor le vor fi de mare folos dietele cu 1,5 kg de dovleac pe zi, fiert sau copt la cuptor. Se mananca impartit in 5 doze, cald sau rece. Se poate servi stropit cu suc de grepfruit sau lamaie. Pentru arderea mai rapida a grasimilor se condimenteaza cu boia de ardei iute.
* Astm bronsic. Se dau pe razatoare 500 g de dovleac crud, se amesteca cu 100 g de petale de trandafir, 5 frunze de patlagina taiate marunt, 2 linguri de miere de albine si un litru de vin rosu sec. Amestecul se pune pe foc, se aduce pana la punctul fierbere, dar nu se lasa sa dea in clocot. Se infuzeaza 24 de ore sub capac, apoi se strecoara si se stoarce bine. Se bea cate o lingura, de cinci ori pe zi, 2-3 saptamani.
* Insomnie. Cred ca vi se intampla adesea sa veniti acasa obositi de la munca, visand la un somn adanc si odihnitor. Dar cand va culcati, somnul nu mai vine ore intregi. Incercati o metoda batraneasca: se beau inainte de culcare 50 ml de suc de dovleac proaspat, amestecat cu o lingurita de miere de albine. Tratamentul are si o reactie secundara placuta: puteti sa scapati de pungile de sub ochi, care apar in timpul somnului.

Preparate terapeutice din dovleac

Mierea de dovleac

Un dovleac de marime medie se spala bine si i se taie un capac prin care se scot semintele cu o lingura de lemn. Dovleacul se umple cu miere de albine, de preferat de salcam, lasand un loc de doua degete pana la marginea taiata. In loc de miere, dovleacul se poate umple cu zahar, daca este posibil - cu zahar brun. Capacul se aseaza la loc si se lipeste cu aluat sau cu scoci. Asezat intr-un lighean potrivit, dovleacul se lasa intr-un loc intunecat, la temperatura camerei, timp de 10 zile. Se va lasa un lichid care se toarna in borcan, apoi dovleacul se curata atent de coaja si se toaca prin masina de carne sau cu un blender si se amesteca cu sucul. Se consuma cate o lingura de trei ori pe zi, cu 40 minute inainte de masa, timp de 20 de zile. Pentru profilaxie, puteti consuma 1-2 linguri pe zi, in tot timpul anului.
Ce boli vindeca: dureri de stomac, constipatie, colita, in diete pentru copii prea grasi, afectiuni gastro-intestinale, edeme. Li se recomanda si persoanelor care au suferit de hepatita. Este un adevarat balsam pentru ficat, caruia ii restabileste functiile afectate.

CLISME

Mierea de dovleac se foloseste si sub forma de clisma. Este o metoda de indepartare din intestinul gros a polipilor si a excrescentelor diverse. Daca pe corp aveti multe papiloame, este foarte probabila si prezenta lor in intestinul gros. Dupa procedurile cu clisma, la unii oameni dispar partial si verucile de pe corp. * Se imbunatateste starea bolnavilor de cancer, ciroza, colita, prostatita si hemoroizi.
Metoda de folosire. Se dizolva 300 g de miere de dovleac in 200 ml apa clocotita, se raceste pana la 37-38C. In prealabil, se face neaparat o clisma cu 1,5 litri de apa calduta, amestecata cu 500 ml de ceai de musetel sau rostopasca (altfel e greu de mentinut clisma cu miere, timp de 30 de minute). La clisma cu miere, bolnavul sta culcat pe burta, pe spate, apoi pe partea dreapta si stanga. Dupa eliberarea intestinelor, se repeta inca o data clisma, cu 2 litri de apa. Procedura se face o data pe saptamana, pana la rezolvarea problemei. Cel mai bine fara pauza.
(Medicii antici si calugarii din Tibet au descoperit demult o particularitate importanta a organismului uman: in intestine, absorbtia este mult mai rapida decat in stomac. Aproape 80% din boli erau vindecate cu clisme. Bineinteles, nu putem rezolva toate problemele intestinale numai cu ajutorul irigatorului, dar oferim organismului un mare sprijin in lupta cu diverse afectiuni, imbunatatind nivelul de imunitate).

Tinctura de dovleac

Pentru acei care nu au voie sa consume zahar sau au alergie la produse apicole, propun un alt remediu din dovleac pe baza de alcool, care ajuta si la eliminarea pietrelor din colecist. In partea de sus a unui dovleac de aproximativ 3 kg, se decupeaza un capacel rotund (dupa metoda vanzatorilor de pepeni), de marimea gatului unei sticle. Capacelul se scoate atent si in orificiul obtinut se toarna 500 ml de alcool dublu rafinat. Capacelul se introduce la loc, se lipeste cu leocoplast in 3-4 straturi (ca sa nu se evapore alcoolul) si se lasa la macerat 30 de zile. De 2-3 ori pe zi, bostanul se agita bine. La urma, dovleacul se curata de coaja, lichidul se toarna deoparte, iar miezul se da prin masina de tocat sau storcatorul de suc, se stoarce bine si se amesteca impreuna cu tot lichidul pus deoparte. Se bea cate o lingura, de trei ori pe zi, cu 30 minute inainte de masa, timp de 3-4 saptamani.

CODITELE DE DOVLEAC

* Dureri de dinti. In dulapul cu medicamente din fiecare casa trebuie sa avem cateva codite uscate de dovleac. Ele se toaca marunt, se rasnesc in masina de cafea si se confectioneaza o tigara. Se trage fumul in gura, fara sa ajunga in plamani. Se tine cateva secunde, apoi se da afara.
* Preparat diuretic si colagog. (In popor, afectiunii se se spune "bila lenesa"). Se toaca marunt 2 linguri cu codite verzi sau uscate de dovleac, si se fierb 15 minute in 500 ml de apa. Decoctul racit si strecurat se bea in timpul zilei, in 3-4 reprize.
*Afectiuni hepatice cu dureri. Se aduna 30-40 de codite de dovleac, se taie marunt si se usuca intr-un cuptor putin incalzit. Intr-un vas emailat se pun 2 linguri cu varf de codite, se toarna 500 ml apa rece si se aduce pana la punctul de fierbere pe foc mic. Se tine in clocot 2 minute si se infuzeaza acoperit 3 ore. Se beau cate 100 ml, de trei ori pe zi, cu 30 minute inainte de masa, timp de 2-3 luni.

SEMINTELE DE DOVLEAC

Semintele de dovleac sunt probabil cel mai cunoscut leac popular pentru eliminarea viermilor intestinali si vindecarea afectiunilor de prostata.
In cazul oxiurilor si al limbricilor, li se recomanda in special copiilor, deoarece nu sunt toxice si nu afecteaza organismele in crestere. Pentru marirea efectului, se consuma in combinatie cu purgative naturale, de exemplu cu ulei de ricin. Pentru adulti se prepara ulei din seminte. Se piseaza bine un paharut de seminte, se amesteca cu 5 paharute (de aceiasi marime) de ulei de floarea-soarelui fierbinte, se toarna intr-un termos unde se lasa 2-3 zile. Se consuma o lingura dimineata si una seara, cu 20-30 de minute inainte de masa.
* Guta, dureri de articulatii. Pentru diminuarea durerilor de guta, stramosii nostri preparau "lapte de bostan", din 2 linguri de seminte decojite (cu pielita verde pastrata) si un pahar de apa calda. Semintele se lasa in apa ca sa se umfle pe timp de noapte. Dimineata, se trec prin masina de tocat, se amesteca cu apa in care au stat noaptea, pana se obtine o pasta omogena. Cantitatea obtinuta se consuma in timpul zilei. O cura dureaza 10-15 zile. In timpul tratamentului, se renunta la alcool, mancare sarata si iute, condimentata abundent.
* Cistita. 200 g de seminte pisate se infuzeaza in 500 ml de apa clocotita (de preferat in termos) timp de 8-10 ore. Se bea fierbinte, cate 100 ml de patru ori pe zi, intre mese pana la imbunatatirea situatiei.
* Infuzia si decoctul din seminte pisate se folosesc, de asemenea, pentru imbunatatirea digestiei si a lactatiei. Calitatile terapeutice ale semintelor se datoreaza compozitiei bogate in microelemente (fosfor, siliciu, calciu, potasiu, fier, magneziu), vitamine, zaharuri, carotenoizi, o gama mare de acizi.

Tratamente externe cu dovleac

Miezul din mijlocul dovleacului de care sunt prinse semintele este folosit, de sute de ani, in medicina populara, pentru tratarea ranilor, a eczemelor, arsurilor, cosurilor, panaritiului unghial.
* Eroziuni ale colului uterin. Se face un tampon din miezul curatat de seminte, se inveleste intr-o bucata de tifon prevazuta cu un snur si se introduce in vagin, inainte de culcare. Dimineata se scoate cu ajutorul snurului. Dupa o saptamana se face un control la medicul specialist.
* Mastopatie. Pulpa de dovleac tocat sau sucul se aplica pe locul bolnav, de 4 ori pe zi, pentru 30-40 de minute. Pansamentul cu pulpa sau suc se intrebuinteaza si in cazuri de eczeme, arsuri, licheni, eruptii.

Contraindicatii

Consumarea dovleacului crud este contraindicata persoanelor cu gastrita, cu aciditatea sucului gastric scazuta, cu ulcer gastric si cu diabet avansat. Persoanele care sufera de balonari si cei care se afla in perioada acutizarii (agravarii) bolilor cronice ale stomacului trebuie sa foloseasca dovleacul cu precautie.