"N-ai nevoie de foarte multe, ca sa fii fericit/ E de-ajuns o mana de prieteni, in asfintit...". Cantate molcom, la sfarsit de zi, pe o scena improvizata sub un bec chior, la o aruncatura de bat de gura unei pesteri, versurile lui Dinu Olarasu se potrivesc perfect cu atmosfera festivalului ce s-a desfasurat in ultimele trei zile ale lunii august, langa Petrosani. Un festival unic in Romania, fara bilete, fara promovare, fara lumini de scena, in care totul se intampla firesc, spontan, improvizat. Asa cum exista o Romanie paralela, ce nu se vede la televizor, asa avem si o lume frumoasa a artistilor neconventionali, valorosi si prea putin cunoscuti. O parte dintre acestia au stralucit pe mica scena de la gura Pesterii Bolii, situata intr-un loc superb, intre munti. Insa nu doar scena a definit acest festival, ci mai ales ce s-a intamplat in jurul ei. Pentru ca a insemnat mai mult decat un festival: a fost un prilej foarte rar de a te afla, timp de trei zile, in mijlocul unor oameni pentru care epoca superficialitatii si a consumismului nu a venit inca, oameni pentru care cultura este o pasiune, iar prietenia o credinta.
"Poate nici nu ar trebui sa se numeasca "festival", oamenii se gandesc automat la "Cerbul de Aur", Mamaia, si nu e cazul. Mai bine sa spunem "Intamplarile de la Pestera Bolii"", crede scriitorul si caricaturistul Ion Barbu, initiatorul si organizatorul evenimentului. Mai intai a fost festivalul "Om rau" - denumire ce ironiza festivalul bucurestean de folk "Om bun", ce s-a desfasurat timp de sase editii, in curtea casei lui Barbu, de la Petrila. "Stateam intr-o dimineata la o cafea, cu bunul meu prieten, cantautorul Augustin Fratila, si deodata i-am spus: "Stii ca in locul asta unde-s serele, as putea face un amfiteatru?". Peste cateva luni il sunam sa-i spun ca-i gata, iar el m-a intrebat: "Daca ai teatru, de ce nu faci si un festival?", isi aminteste Ion Barbu. "La una dintre editii, saxofonistul Mihai Iordache a venit cu un jazzman american, Tom Smith, care la inceput a fost revoltat: "Ce, m-ati adus sa cant intr-o veranda?", iar a doua zi era extaziat: "Asa ceva numai in Europa se mai poate intampla!"".
Chiar daca editiile trecute ale festivalului "Om rau" au fost onorate de artisti precum Grigore Lese, Tudor Gheorghe, Nicu Alifantis, multi dintre "veteranii" festivalului sustin ca aceasta editie tinuta la gura pesterii a fost cea mai reusita. Peste 20 de artisti de clasa, din stiluri foarte diferite, au incantat spectatorii stransi pe bancutele din lemn. Doua concerte acustice au avut loc chiar in pestera: Eiuneea si maestrul chitarei clasice Maxim Belciug, ce l-a avut alaturi pe percutionistul Alex Sturzu. Dupa concertul acestora, Maria Raducanu, voce de aur a jazzului, a cantat, fara nici o programare, tulburatoarea piesa folclorica "Pe vale", alaturi de Andra Hangiuc, solista trupei iesene Fusion Music. A doua zi, pe scena de afara, Maria Raducanu a sustinut, cu vocea si cu chitara, un recital de fado, de o acuta sensibilitate, incheiat tot cu un cantec vechi, romanesc. Totusi, primul recital pe care l-am urmarit la acest festival a fost de o cu totul alta factura: trei baieti de zece ani, in pantaloni scurti, cantand marile imnuri ale epocii heavy-metal, "Breaking the Law" si "Smoke on the Water". Dupa ce si-a facut curaj cu acestea, Andrei, solistul vocal al trupei X-Plod (genial nume), a strigat in microfon: "Si acum, doua piese compozitii proprii, "Titineamtu'" si "Din Oceanul Pacific"". Ceva mai tarziu, colegii lor mai titrati de la Nightlosers au aparut inveliti in bandaje, si au dat tonul unei seri dansante, fiind urmati de tumultuoasa "Mambo Siria", o fanfara din Campia Dunarii, condusa de un personaj senzational. La 71 de ani, Marian Schiopu a avut o zi plina: si-a pus casca de protectie si s-a dat cu tiroliana, a avut apoi publicul la picioare, prin iuresul sau scenic. Tot langa Petrosani, intr-o duminica dupa-amiaza, l-am intalnit pe Elvis. Cu perciuni la tample, imbracat intr-un costum alb, cu revere ridicate si imbelsugat cu multe "briliante", acesta si-a coborat cativa centimetri ochelarii argintii si mi-a spus din varful buzelor: "This is my son, you know". Elvis Romano (de profesie dascal, la o scoala din Somcuta Mare) a urcat apoi pe scena, alaturi de fiul sau, si a facut o alegere foarte inteleapta: interpretate in limba romani, hiturile regelui rock-n-roll suna mult mai bine. Un moment inedit l-a avut ca autor pe scriitorul Ion Zubascu, ce a prezentat un program de "Tapurituri din Epoca de Piatra". Alexandrina, frumoasa basarabeanca de la Chisinau, a avut unul dintre cele mai rotunde si mai echilibrate (din punct de vedere muzical) recitaluri ale festivalului. Asta, deoarece Alexandrina nu mai canta singura la pian, asa cum facea altadata, ci are in spate o trupa excelenta, formata din instrumentisti tineri, dar foarte experimentati, toti din Timisoara. Nu pierdeti lansarea primului lor CD, eveniment asteptat pentru aceasta toamna!
Timisorenii au fost la inaltime si prin exceptionalul trio chitaristic format din Ilie Stepan, Horea Crisovan si Dixie Krauser, ce a propus un recital acustic cu piese proprii, dar si cu prelucrari inedite ale unor cantece faimoase din repertoriul Sting sau Eagles. Fost component al trupelor Phoenix si Pro Musica, Dixie Krauser, profesor de muzica in Germania, a profitat de vacanta de vara si s-a intors la Timisoara, pentru a-i da o mana de ajutor lui Stepan, la inregistrarile ultimului disc (dintr-o foarte ambitioasa trilogie). Primul concert in aceasta formula de trio l-au sustinut cu doar cateva saptamani inainte, la festivalul de folk de la Garana. "Am cantat mult, cu fiecare din ei separat, atat cu Dixie, cat si cu Horea, si mi-am dat seama ca se vor potrivi imediat", spune Stepan. "Cu Horea am mai participat la cateva editii ale festivalului "Om rau", si de fiecare data imi face mare placere sa ma intalnesc cu prietenul meu de-o viata, Ion Barbu. Nu conteaza daca scena are 100 de metri sau 6, daca-s 3000 de spectatori sau 50, important este sa ne simtim bine, si aici asa se intampla. Cat despre Dixie... ne cunoastem de prin '73, cand el era inca elev la Liceul de Muzica, si l-am cooptat pentru prima formula de folk progresiv a trupei Pro Musica. In '78, am refacut grupul si am cantat impreuna, pana in '85, cand el a emigrat in Germania. Am cantat mult timp si asta nu se uita. Dupa doua repetitii la mine acasa, am pornit la treaba."
La final, o reverenta catre maestrul de ceremonii a acestui festival al mintilor deschise, mai vechiul prieten al revistei noastre, Nucu Pandrea. In prima zi a cantat la frunza, asa cum numai el stie sa o faca, iar in a doua, a plecat la Simeria, la o... nunta, pentru ca apucase omul sa promita. Dar apoi a revenit in forta, a acompaniat la frunza si la muzicuta mai multi artisti, a spus glume in pauzele dintre muzici, a fost sufletul petrecerii. "D'apai mai copile, atmosfera mai faina ca aici n-am vazut eu de cand mama m-o facut, asa sa stii!".
(Fotografiile autorului)