Dans la palat

Iulian Ignat
Compania Alvin Ailey American Dance Theater a oferit, pe 22 septembrie, unul dintre marile spectacole de dans ale anului.

Bucurestiul s-a alaturat astfel unui grup select de orase europene, pe care compania, considerata drept ambasador cultural al Americii, le-a vizitat in cadrul turneului mondial ce aniverseaza 50 de ani de la infiintarea sa. De la debutul din martie 1958, trupa a sustinut spectacole in fata unui public estimat la 21 de milioane de oameni, din 71 de tari, intinse pe 6 continente. A influentat definitiv dansul modern american si a dat expresiei culturale afro-americane stralucirea pe care o merita. Dansator si coregraf prolific, fondator de companie si de scoala, Alvin Ailey a disparut in 1989, lasand compania in mainile lui Judith Jamison, cea care se alaturase trupei de dans in 1965. In acei ani, trupa pornea intr-un turneu mondial ca parte a unei campanii culturale a presedintelui Kennedy. In anii '90, dansurile lor au trecut dincolo de cortina de fier, in tari precum Rusia si Cuba. Spectacolul prezentat la Bucuresti, pe scena Salii Palatului, a avut patru parti distincte. Primul tablou, "Night Creatures", este realizat pe muzica lui Duke Ellington, un compozitor care a insemnat de-a lungul anilor o importanta sursa de inspiratie pentru Ailey. In decembrie, trupa are programate la New York trei spectacole, in care muzica lui Ellington va fi cantata live, de un jazzman de calibru al zilelor noastre, Winton Marsalis. Cum dupa fiecare parte a spectacolului de la Palat a urmat cate o pauza, publicul s-a incins abia la final, atunci cand americanii au fost ovationati minute in sir si rechemati pe scena. "Revelations", ultima parte a spectacolului, are o poveste speciala. Scrisa de Ailey in 1960, pe muzica traditionala-gospel, este, probabil, opera coregrafica din istoria moderna a dansului vazuta de cel mai mare numar de spectatori.