Cartea interzisa
Neurolog, psihiatru, profesor universitar, om de stiinta, cercetator in domeniul constiintei, scriitor. Dumitru Constantin este ceea ce in SUA s-ar numi a brain, adica un creier. Sau, cum s-ar spune pe la noi, o minte luminata. Dincolo de titlurile sale stiintifice si de recunoasterea internationala, despre Dumitru Constantin se mai poate spune ceva: este un cautator, un personaj nelinistit, care-si pune intrebari, care nu se multumeste niciodata cu raspunsuri conventionale, care incearca mereu sa gaseasca noi perspective asupra adevarului. Cercetarile sale lipsite de prejudecati asupra constiintei l-au condus in zonele de frontiera ale cunoasterii, cu mult inainte ca in Romania sa se poata vorbi despre interferenta stiintei cu doctrinele mistice. Aceasta este motivatia care a stat la baza acestui interviu. Mai exact, o carte numita "Inteligenta materiei", al carei autor este profesorul Dumitru Constantin. O carte care a bulversat lumea stiintifica romaneasca, pentru ca avea curajul sa aduca in discutie o viziune asupra lumii si a universului ce parea pierduta pentru totdeauna. Erau timpurile materialismului dialectic, iar cuvinte precum "suflet" isi pierdusera orice semnificatie. Lumea nu mai era decat o masinarie, la fel si oamenii. Constiinta nu mai era decat "produsul materiei superior organizate". Dumnezeu fusese izgonit din lumea oamenilor, in numele unei stiinte restrictive si ai carei ochi erau acoperiti cu ochelari de cal. Ei bine, in acele timpuri, Dumitru Constantin a avut curajul sa fluiere in biserica. "Inteligenta materiei" era o carte in care, pe baza cercetarilor care se desfasurau in lume, dar si pe baza propriilor sale cercetari, Dumitru Constantin arata faptul ca in spatele aparentei solide a materiei exista un principiu energetic si informational care organizeaza universul in formele pe care le cunoastem. Ca dincolo de obiectele mecanice ale lumii mai exista ceva, o esenta inefabila, greu de cuprins in conceptele obisnuite despre materie, care constituie adevarata baza a universului cunoscut. Poate ca si alti oameni de stiinta romani intuiau pe atunci aceasta noua viziune asupra universului, insa doar el a avut curajul sa exprime ceea ce credea, intr-o carte. Desigur, cartea a fost interzisa.
Au trecut douazeci de ani. Traim timpuri in care ideile profesorului Dumitru Constantin au fost confirmate. Stiinta contemporana, fizica particulelor subatomice, matematica, psihologia, biologia, chimia, genetica au confirmat viziunea neurologului si psihiatrului roman. Astazi, noua paradigma in stiinta afirma clar existenta acestui camp energetic si informational, pe care este cladit universul cunoscut, inclusiv fiinta omeneasca. Consecintele in termenii cunoasterii sunt incalculabile, pentru ca, pentru prima data, stiinta confirma stravechi idei considerate pana acum, cu dispret, "mistice". Lumea in care traim pare a avea un substrat spiritual, iar constiinta omeneasca pare a insemna cu mult mai mult decat un accident al evolutiei, in urma caruia materia a devenit, intr-o buna zi, inteligenta. In acest context, o privire lucida, din perspectiva omului de stiinta, ar putea arunca o noua lumina asupra intrebarilor fundamentale care au strabatut omenirea de cand exista ea: cine suntem si incotro ne indreptam?
Gandul care schimba lumea
- Domnule doctor, pentru aceia care nu au citit "Inteligenta materiei", ce inseamna aceasta sintagma?
- Foarte pe scurt, pornind de la anumite fapte si observatii stiintifice, in "Inteligenta materiei" repuneam pe tapet vechea controversa intre tabara "misticilor creationisti" si cea a adeptilor teoriei evolutioniste a lui Darwin. Conform acesteia din urma, viata in univers ar fi doar un accident si, mai mult decat atat, chiar constiinta omeneasca ar fi un accident. Cealalta tabara, care sustine existenta unui model, a unui plan universal inteligent care a condus la aparitia vietii si a constiintei, se situeaza diametral opus. Ei bine, in carte eu plec de la premisa ca viata este in mod evident inteligenta, aduc argumente in acest sens si formulez intrebarea daca inteligenta este un rezultat, asa cum sustinea pana nu de mult stiinta occidentala, sau daca nu cumva este, de fapt, o cauza. Constatam cumva ca inteligenta materiei este un datum, ca ea are capacitatea misterioasa de a se aseza in asa fel, incat viata si constiinta sa devina posibile. Am adus in discutie aceste resurse misterioase ale materiei, in vremuri in care nu se putea discuta deschis aceasta problema, din motive ideologice. Sigur ca a trebuit sa fac niste piruete de exprimare, altfel cartea nu ar fi putut aparea, dar subtextul cartii era clar pentru oricine stia cat de cat despre ce este vorba. Ideea acestui subtext este aceea ca materia este mult mai mult decat credem, iar astazi, stiinta recunoaste faptul ca viziunea mecanicista asupra universului este definitiv depasita. Descoperirile fundamentale ale fizicii secolului 20 au schimbat complet ceea ce credeam despre univers si despre fiinta omeneasca. Stim, astazi, ca ceea ce consideram a fi materie solida, respectand legile mecanicii clasice a lui Newton, nu este deloc ceea ce pare a fi. Atomii din care este facuta materia, inclusiv corpul omenesc si creierul, nu sunt solizi, nu sunt niste particule, ci sunt mai curand niste individualizari ale unei forme de energie vibratorie. Distanta intre nucleu si electronii sai este uriasa, iar daca ar fi sa o comparam la scara, este echivalenta cu distanta de la pamant la soare. Stiinta a inceput investigarea acestui univers interior si, la fel ca in cazul universului exterior, pare sa nu existe o frontiera finala. Se descopera mereu noi si noi particule subatomice, din ce in ce mai mici, iar natura acestui univers este in mod evident energetica si informationala. Lucrurile, obiectele, corpurile, de la stele si planete pana la corpul omenesc, par a lua fiinta din acest camp universal de energie. Nu stim cum se intampla acest lucru inca, dar a devenit evident ca exista o legatura intre constiinta, asa cum o definim noi, si acest fenomen de... materializare a formelor din campul universal de energie. A fost dovedit in laboratoare faptul ca observatorul, omul de stiinta, care are asteptari si sperante, influenteaza rezultatul experimentului sau atunci cand se lucreaza cu particule subatomice, cum ar fi un foton. Va dati seama ce inseamna acest lucru? Inseamna ca numai gandind, deci reflectand in constiinta omeneasca un anumit fenomen, il influentam. Constiinta influenteaza materia. Implicatiile acestui fapt sunt enorme, pentru ca schimba, de fapt, tot ceea ce credeam ca stim despre lume si despre noi insine.
"Un fluture care bate din aripi schimba lumea"
- Acesta viziune asupra universului, asa cum reiese ea din ultimele descoperiri stiintifice, pare foarte apropiata de modelele mistice, ale crearii lumii de catre Dumnezeu. Pana acum, viziunea stiintifica si cea mistica pareau in contradictie ireductibila. Asistam la o unificare a stiintei cu religia?
- Nu stiu cand se va produce o unificare a acestor modele de cunoastere, dar stiu ca ea este in cele din urma inevitabila. Exista o singura cunoastere, chiar daca modurile de investigare a universului sunt diferite. Pentru mine, dupa 40 de ani de studiu si de reflectie asupra acestor probleme, este evident, si nu ma feresc sa o spun, ca exista o esenta spirituala a intregului univers, care face parte intrinseca din acesta, daca nu cumva este insasi matricea universului material. Mai putin conteaza daca o numim ca oamenii de stiinta, camp energetic, informational, chiar camp al constiintei universale, asa cum este numit de unele ramuri ale psihologiei, sau daca este numit Dumnezeu, asa cum o fac diversele religii. Stiinta a facut deja marele pas, a depasit deja modelele restrictive, mecaniciste, care au dominat occidentul si civilizatia occidentala, timp de cateva secole, si este o chestiune de timp, pana cand ceea ce am aflat va schimba complet felul in care percepem universul. Religia nu a schimbat inca nimic, ramanand incremenita in ideile de acum mii de ani, intr-un mod dogmatic, ce nu se mai potriveste cu nivelul actual al constiintei omenirii. De aceea, eu prefer sa vorbesc despre natura "spirituala" a universului si nu "religioasa", pentru ca religie inseamna dogma pietrificata. Dar nu exista nici o indoiala ca intre viziunile originale ale marilor mistici, ce au stat la baza diverselor religii, si ceea ce descopera acum stiinta moderna exista o legatura puternica. Puteti numi aceste viziuni intuitii, daca vreti, si asta nu le scade cu nimic din valoare. Diferitele ramuri ale stiintei confirma aceste intuitii, chiar daca sistemele religioase care au luat fiinta ulterior pe baza lor au deturnat viziunea initiala. Psihologia moderna, incepand cu Carl Gustav Jung, a recunoscut existenta anumitor straturi ale constiintei, in care se afla depozitata intreaga cunoastere si experienta comuna omenirii, o mostenire formidabila si care poate fi accesata de catre oricine, in anumite conditii. Acest nivel al constiintei, pe care, de pilda, artistii il numesc inspiratie, pe care psihologii il numesc subconstient, pe care Jung il numea inconstient colectiv, este sursa cunoasterii prin revelatie mistica. Asa ca nu este de mirare daca aceasta cunoastere reala se intersecteaza, in anumite zone, cu adevarul stiintific, sustinut cu formule matematice. Mari fizicieni ai secolului 20, precum Schroedinger, Heisenberg sau Niels Bohr, au formulari asupra naturii spatiului si timpului care seamana izbitor cu cele ale unor texte ale crestinismului primitiv sau ale spiritualitatii orientale, pentru ca vorbesc despre aceeasi realitate, investigata cu mijloace diferite. Pana acum se credea ca stiinta este perfect obiectiva si ca poate masura totul, iar acum descoperim ca lucrurile nu stau chiar asa. Subiectivitatea unui cercetator influenteaza o realitate pe care o credeam obiectiva si perfect independenta de constiinta omeneasca, ceea ce inseamna ca, asa cum au intuit acei mari vizionari ai omenirii, universul este un tot, ca orice lucru are legatura cu toate celelalte lucruri. Sau ca, asa cum spune un proverb chinezesc, un fluture care bate din aripi schimba lumea. Ceea ce noi aflam acum despre structura universului prin deductii matematice si prin experimente de tehnologie avansata, acesti vizionari mistici care au schimbat istoria lumii stiau deja, accesand niveluri ale constiintei despre care noi am aflat abia in secolul 20. Dupa ce timp de cateva sute de ani, stiinta europeana a ratacit arogant prin meandrele mecanicismului, crezand ca universul este un fel de joc de biliard al hazardului, iata ca redescopera acum ideea acestui principiu spiritual. Am putea spune ca Dumnezeu se intoarce in istorie si in stiinta, dupa ce a fost izgonit un timp indelungat, si se intoarce sub forma acestor concepte de ultima ora, precum campurile subtile de energie si informatie aflate la baza materiei.
"Totul a inceput cu o revelatie"
- Domnule doctor, sunteti om de stiinta. Credeti in Dumnezeu?
- Asa cum spunea un intelept al lumii contemporane, istoria universului si cea a omului par a fi scrise de o singura mana. Da, cred in Dumnezeu, dar nu intr-unul asa cum apare el in iconografia clasica a religiilor. O sa va spun un lucru. Pe mine m-a preocupat sensul existentei dintotdeauna. Citisem tot ce se putea citi in domeniul medicinei, fizicii, biochimiei, eram medic, studiasem neurologia si psihiatria, aveam o baza solida. Si totusi, ceva nu se potrivea cap la cap. Nu puteam intelege prin ce miracol materia anorganica putea crea de la sine viata si, mai ales, constiinta. Obosisem. Pe 12 septembrie 1976, pe la orele sase dimineata, stand in pat, am avut o revelatie. Pur si simplu am inteles dintr-o data ca lucrurile stau invers. Nu materia anorganica creeaza viata si constiinta, ci invers. Am intuit esenta spirituala a universului. Mi-am dat seama ca exista o inteligenta intrinseca a tuturor lucrurilor, a atomilor care stiu perfect cum sa se aseze si cum sa se organizeze in sisteme perfect coerente, si ca aceasta inteligenta este diferita de cea umana, bazata pe cautare-eroare-succes. Era vorba despre o inteligenta a lucrurilor considerate fara viata. Aceasta revelatie a stat la baza tuturor cercetarilor mele ulterioare care au confirmat-o. Nu sunt un mistic, sunt om de stiinta, dar nu sunt orb. Noi nu stim, de fapt, ce este cu adevarat acest proces al vietii, nu stim ce este constiinta, deocamdata doar ne minunam ca dintr-o celula nediferentiata se poate naste un organism atat de complex precum o fiinta umana. Intr-un singur an, toti atomii din care e facuta o fiinta omeneasca se schimba. Si totusi, avem o identitate. Ce este lucrul acela, forta aceea care da sens tuturor lucrurilor si fiintelor, facandu-le sa fie ceea ce sunt, care organizeaza materia mereu in alte structuri? Nu stim. Dar stim deja ca informatia nu se pierde niciodata, ci ramane intr-un camp universal informational. Ce este acest camp? Nu stim. Omul are acces la acest camp de informatie. Eu insumi am avut acces la informatii, in vise, asa cum se intampla multora dintre noi, la informatii despre lucruri care nu se intamplasera inca. In ce fel poate un medic psihiatru si neurolog, ca mine, sa explice acest fenomen, daca nu accepta existenta acestui camp, oricare ar fi natura lui? In zilele noastre, cercetatorii descopera uluiti ca este posibil ca nu creierul sa fie depozitul memoriei, asa cum s-a crezut, ci ca memoria omeneasca sa existe undeva in acest camp, iar creierul sa fie doar un instrument genial de accesare a acestei memorii. Cum vi se pare aceasta chestiune? Nu sunt decat cateva intrebari ale stiintei contemporane. Nu vi se pare evident, acum, ca in structura intima a lumii exista ceva mult mai inteligent si mai complex decat ne putem noi inchipui? Raspunsul la intrebarea dvs, daca cred in Dumnezeu, este da, cred, chiar daca Il vad pe Dumnezeu in felul meu.
"Cheia cunoasterii se afla in psihicul omenesc"
- Vorbeati despre ratacirile arogante ale stiintei, timp de cateva sute de ani, in care Dumnezeu a fost izgonit dintre oameni. Are legatura aceasta ratacire a stiintei cu criza spirituala in care se afla lumea in acest moment?
- Fara nici o indoiala. Omenirea a avansat tehnologic enorm si a creat o civilizatie orientata catre lumea exterioara, catre obiecte, pentru ca stiinta a crezut ca poate explica, masura si manipula totul. Omul s-a crezut stapanul unui univers haotic ce poate fi posedat prin tehnologie. O enorma aroganta. In tot timpul acesta, sute, daca nu mii de ani, omul a ignorat singura lui poarta catre univers: propriul sau interior, propria sa constiinta. Universul sau interior a saracit, s-a uscat nemaifiind in contact cu esenta transcendenta a universului. Acesta este adevaratul motiv pentru care cetateanul secolului 21 este alienat, stresat, insingurat, nefericit, din ce in ce mai incapabil sa relationeze cu esentele firii, cu el insusi si cu universul in care traieste. Omul s-a rupt de esenta sa. Niciodata omenirea nu a avut mai multe bunuri materiale ca in prezent si niciodata nu a fost mai nefericita si mai bolnava ca acum, cand ruptura fata de aceasta forta inteligenta si coordonatoare a universului este aproape totala. Sau, in limbaj mistic, s-a rupt de Dumnezeu. Toate sistemele mistice sustin ca adevarul trebuie cautat in inima omului, in interior, restul fiind iluzie. Redescoperim acum, prin intermediul psihologiei transpersonale, ca marea cheie se afla in psihicul omenesc. Redescoperim acum ceea ce oamenii stiau in urma cu mii de ani, ca prin intermediul constiintei avem acces la planurile fundamentale ale universului. Intoarcerea catre interiorul fiintei si catre profunzimile constiintei este singura cale viabila pentru ca ratacirea sa ia sfarsit. Redescoperim acum adevaruri fundamentale, doar ca a trebuit sa ajungem pe marginea prapastiei, a nefericirii si a inconstientei ca sa le putem vedea. Pe mine m-au ajutat foarte mult in cercetarile mele medicina si filosofia orientala. In taoism, simbolul omului este exact o legatura, o punte intre pamant si cer, intre materie si principiul superior. Cei vechi stiau. E timpul marii intoarceri si am convingerea ca acum se inchide o bucla. Asa se explica revirimentul mondial al intoarcerii spre natura, spre ecologie, spre interior, intoarcerea catre credinta, catre ideile stravechi ce stau la baza tuturor religiilor, interesul urias pentru psihologie in lumea moderna, pentru ezoterism, pentru parapsihologie etc. Omenirea simte ca ii lipseste ceva, si asa este. Golul interior nu mai poate fi nesocotit. Nu intamplator, in tarile mai putin avansate tehnologic, oamenii se declara mai fericiti decat in occident. Nu intamplator, cancerul si bolile psihice au cifre statistice mult mai mari in tarile avansate. Exista o legatura intre toate acestea si ratacirea omului fata de adevarata sa esenta.
- Sunteti psihiatru. Vorbiti despre intoarcerea ca- tre interior, care ne-ar face sa fim mai... fericiti. Ce inseamna de fapt aceasta intoarcere catre interior? Revenirea la credinta in Dumnezeu, mersul la psiholog sau ce?
- Vedeti? Suntem atat de departe de universul interior, incat ne imaginam ca il putem gasi tot in exterior, la biserica sau la psiholog sau in alta parte. Nici nu mai stim drumul catre fiinta noastra intima. Spuneam ca in vreme ce occidentul si-a cautat fericirea in lumea exterioara, pe care a incercat sa o stapaneasca prin tehnologie, orientul s-a aplecat mai curand catre lumea interioara, dezvoltand tehnici de introspectie si reusind astfel sa cartografieze, mult mai precis decat occidentul, universul interior. Aceasta cunoastere a fiintei launtrice, de fapt, da sens existentei. Cuvantul sens este fundamental. Oamenii nu pot trai fara sa aiba un sens al vietii, al existentei, al fiintei, o intelegere. Ceea ce se petrece in civilizatia occidentala este o pierdere a sensului existentei, care conduce la nefericire si mai ales la frica existentiala. Ca sa uitam de acest non-sens evident, de aceasta goana dupa vant, de aceasta desertaciune a desertaciunilor, ne prefacem ca totul e in regula, ne uitam la televizor, ne refugiem intr-o realitate virtuala, intr-un fals, ca sa ne tinem mintea ocupata. Traim emotii care nu sunt ale noastre, apoi comunicam la telefon sau pe internet cu oameni pe care nu-i vedem si credem ca aceasta inseamna relationare, cand, din nou, avem de-a face cu un surogat. Descoperim in jurul nostru oameni care au totul, masini, bani, obiecte nenumarate, dar care ajung la psihiatru, care se refugiaza in alcool si droguri, desi aparent nimic nu le lipseste, doborati de depresie. Credem mereu ca ne lipseste ceva din afara noastra ca sa fim fericiti si, cand obtinem acel ceva, descoperim ca tot nefericiti suntem. Aceasta se datoreaza lipsei de sens pe care o simtim inconstient, indepartarii de noi insine, instrainarii de esenta fintei noastre. Orientalii au stiut sa nu piarda aceasta orientare, sa ramana in contact cu interiorul. Fericirea este o stare de a fi, iar o stare este exclusiv generata in interior. Nu depinde de cicumstante exterioare. In occident, Dumnezeu este imaginat undeva in afara. In orient, este inauntru. Primii crestini stiau acest lucru. Din acele timpuri provine extraordinara "rugaciune a inimii", una dintre cele mai puternice mijloace de accesare a dimensiunilor interioare ale fiintei, care a supravietuit in Europa pana in zilele noastre, o tehnica echivalenta cu meditatiile Orientului. Numai ca toate astea au fost uitate. Psihologul nu face altceva decat sa ne insoteasca pe drumul catre noi insine, ne ajuta sa descoperim meandrele propriului interior, sa ne regasim sensul. In orient nu este nevoie de psihologi, pentru ca acolo au fost dezvoltate tehnici de introspectie, de meditatie, de cunoastere a spatiului interior, singurul in masura sa ne racordeze la ritmurile universului, sa ne dezvaluie adevarata semnificatie a vietii. Omul modern este atat de instrainat de sine, incat ii este si frica sa ramana singur, in tacere, in spatiul interior. Asa se explica aceasta insatisfactie generalizata intr-o mare de bunuri care ne inconjoara, valul de sinucideri, de depresii, de alienare. Daca ar trebui sa dau un sfat, cum sa ne apropiem de noi insine, ar suna banal, pentru ca stiti deja. Sau credeti ca stiti, dar n-ati incercat niciodata cu adevarat. V-as spune: "Apropiati-va de natura, invatati sa ascultati, practicati meditatia, constientizarea, aveti curajul sa va simtiti inima. Sa-i raspundeti". Banal, nu? Dar ati incercat vreodata cu adevarat sa faceti acest lucru? Oamenii ies in natura sau pe malul marii, si in loc sa se conecteze cu mediul, stau cu muzica data la maximum, iar cand sunt obositi, se uita la televizor crezand ca asta ii va relaxa, cand in realitate ei continua sa se departeze continuu de ceea ce sunt cu adevarat.
"Umanitatea se afla pe drumul de intoarcere acasa"
- Creionati o umanitate aflata in deriva, un peisaj destul de depresiv. Omul modern nu are nici o sansa sa iasa din acest cerc vicios al vietii moderne?
- Nici o clipa nu am spus asta. Eu cred cu adevarat ca lumea se schimba, ca exista o modificare foarte subtila, dar constanta in ultimii zeci de ani, in constiinta omenirii, si ca aceasta criza nu va face decat sa ne intoarca pe drumul cel bun. Sunt un optimist incurabil si am incredere - nu in intelepciunea umanitatii neaparat, ci in intelepciunea acestui univers extraordinar de complex, superb, din care facem parte si noi. Faptul ca stiinta a ajuns la frontiere care acum 50 de ani erau inimaginabile, faptul ca spiritualitatea se intoarce intr-un fel sau altul in lume, faptul ca din ce in ce mai multi oameni se afla intr-o cautare constienta a sensului, toate acestea ma fac sa fiu optimist. Aproape am terminat acum o noua carte a carei idee centrala este tocmai regasirea acestui sens pierdut al existentei. Cred ca intoarcerea la adevarurile primordiale ale umanitatii este pe cale sa se petreaca, desi semnele exterioare sunt ingrijoratoare. Distrugerea sistematica a mediului, razboiul care a devenit o realitate permanenta a lumii contemporane, alienarea generala a individului, toate acestea sunt dublate de o constientizare din ce in ce mai acuta a acestor fenomene. Este ca atunci cand, inainte de o vindecare, boala mai da un ultim atac major. Sunt incredintat ca participam cu totii la o mutatie de proportii in constiinta umanitatii si ca, dincolo de semnele alarmante, in zilele noastre se inchide un cerc. Suntem pe drumul de intoarcere acasa, in adevarata noastra fiinta, oricat de lung este drumul cunoasterii si intelegerii, pe care-l avem de strabatut.
(Reproduceri dupa Michelangelo. Capela Sixtina)