"Si-n ziua a sasea Si-a implinit Dumnezeu lucrarea pe care o facuse, iar in ziua a saptea S-a odihnit de toate lucrurile Sale pe care le facuse." (Facerea - Intaia carte a lui Moise, II (1-3)). Cu alte cuvinte, ziua a sasea este o zi a sfarsitului. Poate de aceea este considerata si ziua mortilor, pe tot parcursul anului, si se da de pomana in "mniatu" (numele) lor, iar in foarte multe locuri, parastasele se fac tot sambata. Zicala "S-a dus pe apa sambetei" implica si ideea de pierdere pentru totdeauna, dar si pe aceea ca apele ar apartine, in aceasta zi, mortilor, altei lumi, altei forme de viata. Imi amintesc ca mama ne spunea mereu: "Sa nu incepeti un lucru nou sambata!".
Zi de pregatire
Daca pentru unele confesiuni este sarbatoare, fiind socotita ziua a saptea, iar pentru altii zi libera, pentru taranii din Maramures, sambata este o zi pregatitoare, in vederea duminicii, a participarii la Sfanta Liturghie. "Macar o persoana dintr-o casa trebuie sa asculte cuvantul lui Dumnezeu, ca sa aduca binecuvantarea in familie. Dar, de fapt, nimanui nu-i este iertat sa lipseasca, decat aceluia ce zace in pat si nu poate sa umble", imi spune preoteasa Maria din Desesti. In privinta drumului spre Casa lui Dumnezeu, mama zicea urmatoarele: "Fiecare pas pe care il faci pa drumu' cata biserica iti este luat in sama, ti-i socotit ca un dar pa care i-L aduci Lui. Si daca margand te intalnesti cu un cersetor si nu ai la tine decat banutii aceia de pus pa talger, apoi sa-i dai saracului, ca mana aceea intinsa nu-i mana lui, ce a Domnului Iisus. Da. Ase ne spune mama batrana".
Si daca ma gandesc bine, tot ceea ce stiu despre ziua de sambata, stiu de la parintii mei, mai precis din relatarile mamuchii. Ea a fost crescuta de bunici, de crasnicul caruia ii zicea Batranu', si de crasnicita cea severa, care pazea randuielile cu strictete si nu admitea nici o abatere de la ele. Asa ca in casa crasnicului - si nu numai a lui - sambata era o zi de pregatire pentru duminica. Femeile se duceau pe camp numai daca era absolut obligatoriu: ca sa termine de facut niste clai, fiindca fanul era uscat, ori daca s-ar fi gatat de sapat sau de secerat o holda. Dar si atunci, nu stateau decat pana la orele amiezii (orele 12). Mai departe munceau barbatii. Insa nici ei nu lucrau decat pana se trageau clopotele de vecernie. Dupa ora sapte seara, orice fel de munca era considerata un pacat, fiindca si barbatii trebuiau sa se pregateasca pentru duminica.
Prin urmare, sambata la orele 12, femeile plecau acasa, pentru ca duminica sa fie intr-adevar duminica. Ele pregateau hainele "de sarbatori" pentru toti din casa, faceau mancare, frecau podelele (dusumelele), spalau copiii, si la urma se spalau si pe ele. Mancarea se facea intotdeauna sambata. Pentru ziua de duminica, exista interdictie absoluta. "Zace ca mancarea facuta duminica, daca ai aruncat-o in mare, pestii n-o mananca. Ii spurcata. O sama de muieri n-au vreme sa faca sambata. Da' nu-i drept. Au vreme, da' nu sa gandesc la Dumnezeu si nu-i cinstesc zua. Daca El a facut lumea in sesa zale si-n a septea s-o hodinit, apoi omu' cum de vre sa faca mai mult ca El? Aceie-i zua Lui si trebe sa i-o dam Lui. Daca vrem sa sim cu El. Daca nu... Amu-i tare stracata lumea!"
Pentru duminica se gatea in cantitati mari, pentru ca orice om intrat in casa, orice drumet sa poata fi omenit dupa cata ii era voia, "sa nu plece ca de la o casa pustaie". In lumina credintelor legate de a da si a primi, sa nu oferi nimic unui om care ti-a intrat in casa era nu numai o mare rusine, ci si de rau augur. Daca nu vei da putin, apoi ti se va lua foarte mult, daca nu chiar tot. Drept aceea, nu lipseau mancarurile bune: papricasul de pui, supa de gaina cu taitei de casa, placintele, sarmalele.
Dar sambata nu era numai ziua curatirii trupului, a casei, a gatitului pentru a doua zi, ci si a pregatirii sufletesti. Nuntile si orice fel de petreceri erau interzise. Acestea se faceau duminica seara. "D-apoi nu s-o facut nunti sambata. De ce? Ca oamenii, tineretu' s-ar si dus la nunta, or si baut, poate s-ar si ingreunat, si dimineata, in loc sa se duca la biserica, s-ar si culcat. Amu, dupa cate o nunta, beserica-i aproape goala. Is numa' slujitorii si oarece oameni si femei batrane."
Spalatul hainelor
"Aceie nu-i femeie care spala haine sambata si i-s intinse la uscat pa duminica. Zace mama ce batrana ca atatea rele or manca-o in saptamana aceea, pa ea si pa familia ei, cate haine o fost intinse pa zua de duminica. Ca spalandu-le, apoi le nacajesti pa haine. Io am avut o casa de coconi si doi batrani pa cap, da n'am spalat veci sambata. Api (apoi) de sambetele mortalor din Postu' Mare, nici nu-i de pomenit, zace ca le dai la morti sa beie apa ceie, zoaia di pa haine. S-apoi spalatu' - ca spalam cu mana - iti mananca o jumatate de zi. Cand le-as mai si facut pa celelalte? Si chiar de le-as si gatat, as si foasta mai trudita ca de la nunta si nu m-as mai si dus la biserica. Noa, apoi sambata te-ai pregatit prin curatirea trupului, duminica t-ai curatat sufletu' cu rugaciune. Ca nu poti pune apa sfintita int-on vas murdar."
Cea mai surprinzatoare idee legata de haine este aceea ca li se acorda un fel de simtire, de suflet: "spalandu-le, apoi le necajesti". Ele sunt socotite un invelis viu al trupului. De aceea, orice haina noua trebuie purtata mai intai la biserica, sa fie sfintita, binecuvantata, ca "numai acolo se pogoara Duhul Sfant". De unde si scama luata de pe o haina poate fi folosita in magie pentru a-i face rau purtatorului hainei, daca acesta nu se protejeaza prin rugaciune si aducere aminte.
"Sa cinstesti duminica"
Vorba asta, "sa cinstesti duminica", n-o intalege oricine. Nici io n-am intales-o si l-am intrebat pe Batranu: "Ce-i aceie sa cinstesti duminica, cum s-o mai cinstesc?" "Apoi aceie-i ase, ca-n zua Domnului nu-i slobod sa sa culce barbatu' cu femeia lui, ca nu le-a mere bine in vecii vecilor, n-or ave spor la casa. Si daca or zamisli prunc, apoi acela n-a si ipen (normal) si n-a ave nici un naroc in viata lui."
Omul este insa liber sa aleaga calea mainii drepte sau a mainii stangi, adica binele sau raul, pentru sine si pentru ai sai. Sa respecte ori sa incalce normele, sa tina duminica ori sa si-o asume dupa bunul plac. Cand eram copii ni se spunea mereu ca avem doi ingeri sfatuitori. Pe umarul drept un inger alb, care ne sfatuieste sa nu facem anumite lucruri, iar pe umarul stang unul negru, foarte indraznet, care ne impinge sa facem tot ce ne trece prin minte.
Ca toate aceste reguli nu sunt gratuite, ca taranii din Maramures le tin si cinstesc ziua de odihna a lui Dumnezeu, pregatindu-se pentru ea inca de sambata, o dovedeste faptul ca aceasta "tara" este ocolita de marile calamitati naturale. Si ori de cate ori se anunta dezastre prin alte parti, oamenii rostesc invariabil aceleasi cuvinte: "Noi stam aici pe loc sfant. Suntem in sanul lui Dumnezau".