Se simte deja in aer parfum de frunze uscate, dulci si acre miresme de camari imbelsugate, adieri tomnatice de vanticel racoros. Au sa plece randunelele spre alte tari, spre alte zari... au sa vina iarasi ploi nesfarsite, cu reumatice dureri, cu melancolice depresii. Au sa ne stea deasupra capetelor continente de nori si are sa ne fie gri orizontul si poate sufletul. Si oare cati dintre noi vor putea fugi din calea toamnei... asa ca randunelele, asa ca si cocorii!
De ceva ani, mie, toamna imi aduce intotdeauna clipe de bilant, de numarat, de adunat, de chibzuit. Poate ca e firesc sa fie asa, poate ca e doar o ramasita din ancestralele instincte umane, pierdute de atatea mii si mii de ani, nevoia aceasta a mea de introspectie in camara sufletului, in contabiliceasca randuire de simtaminte si trairi. Imi adun in suflet bob cu bob, roadele unei veri intregi, umplandu-mi cu belsug de soare si lumina varatica, rafturile colbaite ale inimii, imi strang cu nadejde provizii pentru iarna lunga, rece si cruda, ce va sa vina. Stau si ma intreb retoric, insa, asa cum furnicuta din balada il intreba pe greierele cel boem: "Asta vara ce-ai facut? Cri, cri, cri, toamna gri".
Ce-am facut eu toata vara? Pai... cum sa va spun, am adunat in suflet comori nepretuite, gasite si regasite prin carti dragi inimii mele, mi-am vrafuit in mine gramada de azime nedospite, ce au sa-mi sature foamea inimii in miez de iarna viforoasa, mi-am randuit ulcioare cu ambrozie pentru setea dinlauntrul meu. Am sorbit cu nesat aer de paduri racoroase, de fanete proaspat cosite, parfum de sanziene, busuioc, tei si salcam in floare. Mi-am lasat pupilele umplute de lumina unui soare adevarat, la apogeu, am strans in amintire si in minte crochiuri de imagini minunate, cu zambetele puilor mei de om, fericiti in vacanta lor mare (altadata a mea!) la bunici, cu prieteni, catelusi si pisici... Alaturi, in acelasi album, am pus si zambetele fericite ale bunicilor, atat de multumiti de fericirea nepotilor! As mai fi vrut multe alte lucruri acolo in albumul verii ce-a sfarsit. As fi dorit nisip fierbinte la mal de mare, miros sarat de valuri inspumate, orasele italiene revazute si retraite, cu atmosfera lor aparte si atat de draga mie... Nu a fost insa sa fie, dar nu e nimic, are sa mai fie iara si iara vara...
N-am pus muraturi pentru iarna, n-am facut compoturi, zacusca si dulceturi (spre rusinea mea si disperarea mamei, ce-a tot incercat sa faca din mine o gospodina asa ca ea!); n-am fost furnicuta harnica, ci biet greiere boem, visator si pribeag, cu sufletul in vant... Ce sa pot face, daca altfel de foame ma mistuie si-mi ravaseste inima? Daca odaia grijilor mele nu e zidita din caramida, ci din praf si pulbere... de stele si iubire?
E toamna si e bine. A fost vara si-a fost bine. Cine are boboci sa-i numere. Eu imi numar bucuriile si tristetile trecute, le cantaresc cu grija in balanta de suflet, le etichetez pe fiecare, asa cum pune gospodina etichete pe dulceturi: visine 2008, capsuni 2008... Asta asa, ca sa pot stii in orice clipa de unde sa-mi iau putere de a infrunta inca o toamna melancolica si inca o iarna nevrotica.
CORINA STROIA