La educatie am atins pragul de jos la absenteism, analfabetism si lipsa de performante. Anul trecut, unul din cinci copii a abandonat scoala si jumatate dintre absolventi nu si-au luat bacalaureatul. Multe zeci de mii de copii nici nu au venit la scoala in primele clase.
Sunt cifre seci, inventariate de contopisti ministeriali care surprind o parte infima a haosului din sistem. Nici macar functionarii ministeriali nu ies de la caldurica, sa faca pasul in bezna realitatii, pentru a vedea de ce doar un copil dintr-o suta de absolventi de la tara ajunge intr-o institutie de invatamant superior. De ce o scoala de oras primeste de zece ori mai multi bani decat una de la tara? De ce mai bine de trei sferturi dintre scolile de la tara si multe de la oras nu ar trebui sa functioneze pentru ca nu au primit avizul sanitar si sunt o sursa de infectie pentru elevi? De ce intre scolile din orasele mari sunt privilegiate cele la care invata copiii analfabetilor cu bani si putere, in vreme ce celelalte se degradeaza de la un trimestru la altul. Intrebari la care, in cel mai bun caz, primesti din partea ministerului un teanc de documente si norme metodologice. Iar hartogaraia ascunde tot mai greu superficialitatea, amatorismul si ignoranta care domina invatamantul.
De fapt, invatamantul nu a fost niciodata o prioritate pentru nimeni, ba, uneori, a fost considerat doar o alta gaura neagra a bugetului. A fost tratat ca un rau necesar, tinut in viata cu aparatele, crescut ca un bonzai cu apa putina si semiintuneric. Nici un ministru nu s-a luptat sa scuture copacul cu maimute, de teama sa nu-i cada cu totul in cap. Stim doar ca in invatamant, mai ales in cel superior, au un culcus comod, nu doar fostii politruci universitari, ci si mai noii mahari de partid si de stat. Si, conform tehnicilor parazitare deprinse pe vremea comunistilor, i-au aruncat din cuibusorul de nebunii universitare pe adevaratii si legitimii proprietari, pentru a-si ascunde impostura. In rest, increderea in educatia romaneasca este demonstrata de faptul ca aproape toti politicienii si demnitarii si-au trimis copiii la studii in strainatate.
Obisnuitii cu paharele goale ale guvernarilor tind sa exagereze performantele, sa dramatizeze micile victorii si sa cosmetizeze pastelat infrangerea generala. Cert este ca educatia s-a sufocat sub povara insuportabila a prostiei ridicate la rang ministerial sau parlamentar. A fost strivita de rinocerii nenumaratelor reforme inutile, de banii risipiti aiurea in programe suprarealiste, pe care te si miri cum de le suporta hartia. Dar nu de moartea treptata a educatiei trebuie sa ne temem, ci de vesnicia ei. In fiecare an, putinele posturi scoase la concurs cu ocazia titularizarilor arata ca inca se face comert cu catedrele din scoli. Chiar si de calitatea profesorilor din educatie avem motive sa ne indoim. Cine ii mai evalueaza dupa ce prind radacini pe un post rezervat pentru ei? A incercat vreun ministru sa faca ordine in grajdurile lui Augias din inspectorate? Cum ar fi putut face asta, daca el insusi este nu solutia, ci unul dintre termenii problemei? Poate ca avem mai multi absolventi de invatamant superior, daca facem comparatie la kilogram, dar la fel de adevarat e ca multi dintre acestia nu-si gasesc de lucru in bransa, pentru ca, de fapt, dupa ultimele restructurari economice, adica falimentari, bransa lor nu mai exista. Educatia e in coma pentru ca nu mai are nici o legatura cu realitatea. Spre bucuria semidoctilor care, in lipsa oamenilor educati, au umplut ecranul televizoarelor si bibliografiile scolare. Dupa cum merg lucrurile, problema semidoctilor nu este ca vor fi inlaturati de cei superiori lor ca valoare profesionala, ci de sfertodocti.
Suntem pe cale sa devenim o tara de analfabeti? Judecand dupa cei care ne conduc, da!