Aritmetica electorala

N. C. Munteanu
Aritmetica electorala e un produs al retoricii.

Fiecare partid isi face acum calcule, iar natia s-a umplut de victorii electorale si partide majoritare. Unele sondaje razbat in presa pentru a face liftinguri partidelor care, in realitate, pierd procente prin toate incheieturile. Insa in politica contabilitatea subterana este mai importanta decat cea din registrele oficiale. Unii s-au declarat de pe-acum castigatori. Pumnii pe care-i agita sunt plini cu molozul sondajelor de opinie. PSD, combinat cu Antenele lui Voiculescu, sustine ca va forma guvernul luna viitoare. Ar fi mult de comentat in legatura cu noua casatorie din interes a celor doua partide, furnizoare ale celor mai celebre cupluri de gangsteri din istoria recenta a economiei romanesti. Singura noutate - Ion Iliescu nu mai candideaza. Locomotiva cu aburi a partidului a ajuns la muzeu. Dar nimeni nu il plange. Partidul lui este plin de supravietuitori comunisti, postcomunisti, corupti si anticorupti. Simulacrul de reforme a umplut partidul de oameni reprezentativi care isi spun lozincile fie la DNA, fie pe primele pagini ale ziarelor. Ei au dat consistenta noroioasa a istoriei ultimelor doua decenii. Fara interesele lor de gasca, fara cinismul si instinctul lor de rapitoare, istoria ultimelor decenii nu ar avea noima.
Se stie, deja, ce ne asteapta. Faptul ca Mircea Geoana si-a oferit serviciile de premier s-ar putea sa-l scoata din viata politica pe Ion Iliescu. Nu mai e un secret pentru nimeni ce crede el despre Mircea Geoana. Faptul ca umbra actualului sef al PSD se intinde tot mai lata peste ciomageala politica nu e, insa, cel mai important lucru, ci faptul ca Mircea Geoana este manat din urma de alti alergatori ai plutonului. Aerul de adolescent intarziat al liderului PSD ar putea fi provocat de gazele de lupta aruncate de colegii sai de partid. Fumurile cu care-si tamaiaza potentialii alegatori nu sunt suficient de dese sa nu vedem peste umarul lui cine va sta la pupitrul de comanda. Si s-ar putea sa aveti un tresarit de uimire cand veti constata ca, din bezna uitarii, au iesit la suprafata din nou Serban Mihailescu si Ovidiu Musetescu. Mircea Geoana vine insotit sau incoltit de insi a caror faima este recunoscuta pe plan international, cei care umpleau listele de corupti ale Uniunii Europene.
Indiferent de calculele pe care si le-au facut unii si altii, presedintele Basescu are dusuri reci si socuri electrice pentru toti. El a si transmis potentialilor pretendenti la fotoliul de premier ca ultimul care alege nu este electoratul, ci presedintele. Conform Constitutiei, votul stabileste cate fotolii parlamentare detin partidele politice, nu si numele celui care va conduce guvernul. Partidul cel mai bine plasat, in caz ca are controlul a peste jumatate din parlament, poate fi cel care propune premierul, presedintele este cel care-l accepta sau nu. Dupa cum arata sondajele, nici un partid nu va detine majoritatea. Indiferent daca va gasi sau nu sustinere si aliati in alte partide parlamentare, premierul va fi desemnat la Cotroceni. Ultimul care deschide urnele ar fi, asadar, presedintele. Insa, de cand insusi presedintele a inceput sa coboare in sondaje, numerele lui de magie nu mai consoleaza pe nimeni, ba chiar ii inspaimanta pe unii. Pentru ca si pe lista potentialilor premieri pe care i-ar putea propune presedintele se afla nume grele de dosare penale. Adevarata lupta electorala se da, de fapt, pe cea mai importanta functie pentru care aritmetica electorala nu are nici o relevanta. Cu ochii atintiti catre votul uninominal, putini au mai bagat de seama ca, de fapt, gasca cu oua de aur sta in curtea palatului Victoria. Esentialul este sa ai omul potrivit la locul potrivit, adica in cotetul bugetar, acolo unde toti lupta din greu sa nu se prelinga ceva resurse peste ziduri, peste muritorii de rand.