- Articol preluat din revista "Viata Romaneasca", publicatie a Uniunii Scriitorilor din Romania -
Ce se intampla cu Basarabia si cu cele trei milioane si jumatate de romani traitori dincolo de Prut, cum o mai duc acesti conationali ai nostri, din cealalta tara romaneasca, sub guvernarea comunista rusofila de la Chisinau? - se intreaba, cu cuvintele mele, si raspunde in felul ei, "Formula AS". Pentru documentare la fata locului, parte din redactie a trecut Prutul si a luat la scanat, cu tot arsenalul publicisticii, spatiul basarabean. Articole, interviuri, reportaje, foto-ilustratii dau seama, in paginile mai multor numere succesive, despre o stare de lucruri complicata, contradictorie, tensionata, nu o data tragica. In registre stilistice si tonalitati purtand marca aceleiasi "scoli" lesne recognoscibile, semneaza de-a lungul acestei campanii de presa, care cu pixul ori tastatura, care (si) cu aparatul foto, Sanziana Pop, Claudiu Tarziu, Aurora Petan, Sorin Preda, Bogdan Lupescu, Ion Longin Popescu, dar si "moldovenii" Alecu Renita, Nicolae Rusu, Vlad Pohila, Nicolae Dabija, Vasile Soimaru. "Specialitatea" Formulei AS, si in chestiunea basarabeana, e sa dezvaluie partea plina, luminoasa, a paharului. Sa focuseze pe ea, dintr-o perspectiva optimizatoare, benefica, infuzata de sacru. Fara a ascunde sub pres drama Basarabiei. O spune in editorialul numarului 835, limpede, directoarea revistei, Sanziana Pop: "Dupa 89, sperasem atat de mult in minunea Unirii, asteptasem cu atata nadejde ca ea sa se intample cu adevarat, fusesem asa de mandra pentru romanismul manifestarilor de la Chisinau, asa de bucuroasa ca istoria nu se facuse nici praf, nici scrum. Era acolo, intreaga, in puhoiul de oameni ce ocupasera piata centrala din capitala Moldovei, purtand pe piept tricolorul. Ce a urmat a fost groaznic. Mocirla, si de o parte si de alta a Prutului. Dezinformare, demagogie, minciuni. Pe scena Unirii urcasera papusarii. Inclusiv la televizor si in presa, unde "sora" instrainata devenise brusc o latifundie comunista, iar "fratii" regasiti, niste oameni duplicitari, nehotarati intre Romania si Rusia. Lenesi, alunecosi, bautori in exces. Hoti de buzunare si racheti. Si de un patriotism depasit, plangacios... Sigur, simteam ca ceva nu e in regula in poveste. Ca se exagereaza, ca-ntotdeauna, pe negativ, dar era un negativ promovat cu atata insistenta, incat devenise convingator."
In teren, partea euforizanta a paharului basarabean pare sa narcotizeze figurativ intreg desantul "asilor", sa-l proiecteze esteticeste in expresia unui lirism pur. Basarabia - da tonul experimentata reporterita-directoare - este, ca intr-un vers din Nichita, "cu totul si cu totul de aur. Cu totul si cu totul altfel decat scenariul mizerabil difuzat de televiziunile romanesti. Frumoasa! Bogata! Vie!...". Pentru Claudiu Tarziu "Basarabia este mana noastra dreapta, de care am consimtit prea mult sa ne lipsim". Aurora Petan clameaza paseist, cu simt poetic, "bucuria vechiului, bucuria locului romanesc". Reportajul ei, "Minunile din Tapova", e o lectie de istorie deghizata in pitoresc auster si melancolie grea, dusa pe picioare, de citat cap-coada. Sub condeiul lui Sorin Preda "vara, in mijlocul lui iulie, Basarabia miroase a tei si apricoase, caise pline de arome si culori solare, de un galben tandru, usor alamit, ca pamantul lutos al Orheiului". Bogdan Lupescu alege sa scrie, aplicat, despre manastirile moldovenesti indepartate de Romania, "manastiri cu adevarat romanesti, "patriotice", altfel decat multe din cele "arhicunoscute" din centrul tarii, renovate adesea pe banii "puterii", tot pentru aceeasi propaganda comunista". Acelasi reporter produce un documentar rascolitor despre istoria bisericii monument de la Causeni, "cea mai veche si mai pretioasa din Basarabia", construita pe vremea tatarilor, sub pamant, si preschimbata de comunisti in grajd si afumatoare. Dar pastrandu-si, in credinta localnicilor - "simplele ziduri, biserica intreaga" - puterea facatoare de minuni. Un miracol este, crede reporterul, ca frescele capodopera din veacul XV s-au pastrat, cu toata vitregia istoriei, ca intacte. Vlad Pohila, scriitor, jurnalist, lingvist, intervievat de Ion Longin Popescu, vorbeste despre sarbatoarea limbii romane in Basarabia, tinuta cu sfintenie la fiecare 31 august (din 1989 incoace). Neobosit, sobru si elegant stilistic, Longin Popescu scrie si despre "cea mai mare colectie de vinuri nobile existente pe Terra", aflata la Milestii Mici, care "anul trecut a atras 22 000 de vizitatori din toata Europa". Impresionant in interviu este poetul Nicolae Dabija, redactor-sef al saptamanalului "Literatura si Arta", "cea mai importanta publicatie care sustinea, in anii 1988-1989, revenirea "limbii moldovenesti" la grafia latina, recunoasterea identitatii dintre limba moldoveneasca si cea romana si decretarea ei ca limba oficiala in R.S.S. Moldoveneasca". Parte din aceste idealuri au fost atinse. Cu ce pret, aflam din interviul luat de Claudiu Tarziu. Reporterul: " -... Avand in vedere implicarea dvs. in lupta nationala, nu va este teama ca veti fi lichidat, cum se intampla adesea intr-un regim comunist?". Raspunsul lui Dabija iti da fiori: " - Mi-e frica. Sunt si eu om, si daca as zice ca nu mi-e frica as trisa. Dar cel mai mult mi-e frica de frica. A mea si a celorlalti. La 7 noiembrie 1989 noi, un grup de intelectuali, am indemnat multimile sa se culce sub tancuri, dar primii care s-au asezat sub senile am fost noi. Si tancurile s-au oprit. Desi stiam ca in luna aprilie din acel an tancurile trecusera deja peste mutimile care tot astfel se culcasera in piata centrala din Tbilisi, iar apoi carele de lupta au trecut si peste protestatarii din Vilnius, acele evenimente soldandu-se cu sute de mii de morti si raniti... De atunci sunt in permanenta amenintat, tarat prin instante - de regula, sub acuzatia de "subminare a statalitatii" -, in cateva randuri am fost agresat fizic, fiind necesar sa stau multa vreme in spital. O atitudine pe care actuala guvernare o are fata de toti care simt si gandesc romaneste". Concluzia incercatului poet e, in toata durerea bunului sau simt, plina de speranta: "Suntem una din putinele tari din lume in care adevarul este politizat. Dar instinctul national se trezeste in multi dintre oamenii obisnuiti, muncitori si tarani, intoxicati altadata de manualele de propaganda sovietica. Generatii de copii cunosc adevarul si ei nu mai pot fi mintiti. Timpul lucreaza in favoarea noastra. Si sunt convins, acesta va da roade...". Increzator in viitorul european al Basarabiei se declara si tanarul primar al Chisinaului, liberalul Dorin Chirtoaca, ales in urma cu un an, intervievat de Longin Popescu: "Chiar daca ne gandim la revenirea R. Moldova la tara Mama, aceasta se va produce, speram, in cadrul Uniunii Europene, si nu doar in beneficiul romanilor, ci al tuturor cetatenilor republicii... Comunistii au ajuns in situatia sa vorbeasca singuri, nu-i mai crede nimeni, s-au epuizat, iar oamenii sunt nemultumiti si revoltati".
Ce asteapta basarabeanul obisnuit de la Romania, mai exact de la puterea politica de la Bucuresti, o spune sec jurnalistul Alecu Renita: "Sa nu ne uite si sa nu ne poarte cu vorba, sa nu taca adevarul despre noi".
...Frumoasa! Bogata! Vie! - da. Daca ar fi nelocuita. Basarabia propriu-zisa, istorica, locuita, disputata, spoliata, e cea mai saraca tara din Europa, spune statistica. E tara in care poetul Nicolae Dabija marturiseste ca tremura, inca mai tremura de frica, pentru curajul si demnitatea de a scrie, de a milita sa se scrie in limba natiei lui. E tara in care prozatorul Nicolae Rusu, napastuit fix din acelasi "motiv" al apararii drepturilor identitare, isi retraieste noapte de noapte cosmarul sticlei de vitriol primite in fata, pe strada, cand era tanar, frumos si sanatos, si care l-a mutilat, cu toate cele 17 operatii, pe viata. Aceasta e pentru mine imaginea Basarabiei post-sovietice, "culeasa" din "Formula AS", cu asta m-am ales deocamdata, dintr-un demers publicistic, recunosc ca ambitios, complex, pornit cu tact redactional, aflat intr-o desfasurare tot mai aplicat-realista.
Cat despre revista "Formula As", doar atat: cuvintele atribuite de Sanziana Pop Basarabiei o caracterizeaza manusa. Scrisa intr-o romana pur si simplu frumoasa, adevarata "foaie" pentru trup si suflet, inima si minte, e poate - prin semnaturile unor Sorin Preda, Horia Turcanu, Bogdan Lupescu, Claudiu Tarziu, Catalin Manole, Otilia Teposu, Aurora Petan, Valentin Iacob - cea mai tare scoala de reportaj din presa actuala. Fac ei ce fac, cei numiti, scriind cum scriu despre istorie, traditii, Biserica, iubire, terapii alternative, sfintenie si Dumnezeu, ca ridica parul pe tine. Balsam pe rana mi se pare, o data pe luna, analiza politica a Tiei Serbanescu. Reporter (cu majuscula), realmente implicat se dovedeste, numar de numar, in articole si interviuri, Ion Longin Popescu. Cronicheta literara (cireasa de pe tort!) scrisa de Adriana Bittel, cu un instinct sigur al optiunii, mereu vie si interesanta, face din rafinata prozatoare optzecista, criticul cu audienta maxima la ora asta, daca e sa luam in calcul tirajul publicatiei, cel mai consistent la un saptamanal si, bineinteles, stiinta cronicaresei de-a scrie nuantat, dar in tuse precise, direct, la obiect, pe gustul a tot omul inca interesat de carte. E acesta un serviciu adus literaturii, pentru care Adriana Bittel, si "Formula AS" merita, chiar merita, lauda oricarui nazuros cititor. A noastra, nedisimulata, iat-o acum.
MARIAN DRAGHICI - redactor sef adjunct la revista "Viata Romaneasca"