Ca economia e in picaj, ca buzunarele oamenilor sunt gaurite de taxe si impozite invizibile, ca taxa unica nu plateste nici macar cheltuielile de inmormantare a cresterii economice. Dar ce zgandare si mai mult marea trancaneala politicianista este lupta pentru majorarile salariale. E drept ca guvernul care ar decide majorarea salariilor in miezul unei crize economice globale nu ar face altceva decat sa palmuiasca leul national in propria sa vizuina. Sunt unii insa care, precum profetul Iona inghitit de chit, spera sa gaseasca ceva potectie in burta leului. Altii, mult mai putini si fara culoare politica, spun ca, in cel mai bun caz, leul ne va inghiti pe nemestecate. Desi subalternii sai din partid, ba chiar si unii ministri-parlamentari au votat cu ambele maini legea referitoare la cresterea salariilor din invatamant, premierul Tariceanu a facut tot ce putea sa amane aplicarea ei. Si nici acum, desi Curtea Constitutionala a respins jalbele premierului, nu e sigur ca legea se va aplica in viitorul apropiat.
Spalati cu toate apele tulburi ale politicii, insisi liderii sindicali nu mai stiu cand sa-si programeze protestele spontane. Unii dintre ei, pierduti in mlastina alunecoaselor negocieri cu guvernul si partidele aspirante, au pierdut orice speranta si nici nu se mai deranjeaza sa-si bea cafeaua la guvern. Altii, mai sensibili la avansurile politice, si-au gasit tovarasi de drum pe scena politica. Acum vor sa abandoneze cariera de protestatar in favoarea celei mai profitabile, de parlamentar. Oricum ar fi, sindicalistii par sa se fi trezit din somnul cel de moarte si sunt gata sa iasa in strada ca tot ii da saracia afara din case. Guvernul Tariceanu lasa mostenire aceste proteste intarziate succesorilor sai. Ironia sortii e ca, daca ne luam dupa sondajele de opinie publica, se pare ca greaua mostenire a crizelor sociale si economice va cadea in carca populistilor de stanga, cei care au fortat aprobarea in parlament a costisitoarelor politici sociale din ultima vreme, nu din vreo viziune politica anume, ci pentru a le sta liberalilor guvernarea in gat.
De fapt, in ciuda supergripei economice mondiale, guvernarea PNL lasa in urma o economie emergenta care inregistreaza de cinci ani o crestere pozitiva peste media europeana. A aplicat taxa unica, salariile crescand peste noapte. E drept ca salariile mici au crescut nesemnificativ si impozitele fixe au parut sa-i favorizeze pe tigrii de carton ai economiei, insa nu e mai putin adevarat ca prin pustiul cotidian s-a simtit un suflu de bunastare dupa decenii de saracie dezumanizanta. Somajul care a atins 4 la suta in luna octombrie, chiar daca in crestere usoara, este si el sub media europeana. Bugetul pe anul viitor este cam palid, dar e inca decent fata de bugetele altor tari recent intrate in comunitatea europeana. Este posibil ca restrangerea activitatii in domeniul constructiilor la nivel european sa trimita acasa zeci de mii de oameni. Ramane ca politicienii care au promis mii de euro celor care se reintorc acasa sa gaseasca in bugetul de stat saracit de pomenile preelectorale miliardele de euro pentru plata acestor prime de instalare. Cu atatea cheltuieli demagogice facute din gura de candidatii electorali pentru urmatorii patru ani nu e de mirare ca inflatia si somajul de anul viitor au devenit cuvinte de ocara pentru economisti si bancheri. Punand cap la cap toate promisiunile electorale, greaua mostenire a actualei guvernari si prognozele economice globale s-ar putea ca singura investitie pe cap de alegator sa fie doar un petec de hartie. Buletin de vot!