Chiar daca unora acest "calificativ" li s-ar putea parea oarecum exagerat, va asigur ca nu este deloc asa! Si asta pentru ca:
* Radu Beligan este un actor fenomenal care, prin harul sau unic, prin inteligenta sa artistica, prin umorul sau, prin eruditia sa, prin memoria sa miraculoasa exprima spiritul si esenta unui glorios capitol de teatru romanesc. El cuprinde in fiinta sa un "concentrat" de valori romanesti perene - din fericire. Valori pe care el le glorifica prin fiecare aparitie pe scena, prin fiecare vorbire in public. Ori la radio. Ori la televizor.
* Radu Beligan a fost dintotdeauna mandru ca e roman. Si a stiut sa poarte peste tot in lume ca pe un drapel aceasta "mandrie", chiar si atunci cand vremurile tulburi ori de-a dreptul tragice i-ar fi cerut sa fie mai discret in exprimarea acestui sentiment. Nu a facut compromisuri. Nu s-a plecat "imprejurarilor" istorice.
* Ca Presedinte al Institutului International de Teatru - ITI - timp de multi ani (1971-1979) si, ca membru al Academiei "Le Muse" din Florenta, Beligan a reprezentat stralucirea mintii romanesti, facandu-si prieteni printre marii artisti ai lumii - pictori, scriitori, actori, cineasti: Elia Kazan, Peter Brook, Laurence Olivier, Arthur Miller, Salvador Dali, Ian Mc Kellen.
Iata, asadar, tot atatea motive pentru care noi, cei privilegiati - aproape o mie de oameni inghesuiti duminica trecuta in sala mare a Teatrului National din Bucuresti - ne-am lasat cuprinsi de vraja pe care o raspandeste prezenta acestui barbat miraculos.
Evenimentul - in deplinul inteles al cuvantului! - s-a numit "Radu Beligan - 90". Da in aceste zile, prin bunavointa proniei ceresti, maestrul a implinit o varsta aproape egala cu secolul. De-obicei, la cel sarbatorit se vine cu daruri. Mai modeste ori mai scumpe, dar se vine cu daruri. Numai ca, la un sarbatorit atat de neobisnuit, si ritualul este unul neobisnuit. Adica nu noi i-am adus daruri, ci el, sarbatoritul ne-a oferit darul prezentei sale pe scena Nationalului bucurestean. Ne-a oferit delectarea glasului sau usor nazal, cu inflexiuni cochete, vag insinuante. Si, dar suprem, ne-a impartasit, timp de doua ore si ceva, clipe de aur din comoara amintirilor lui. Din lumea teatrului. Si nu numai.
Radu Beligan a intrat in scena insotit de Ion Caramitru - directorul general al primei noastre scene. Ne-a zambit usor, cu eleganta, in timp ce noi toti, cei din primele randuri si pana sus, sus, de tot - adica la "cucurigu", cum se spunea pe vremuri randurilor de la balconul II si III - saltati in picioare, il aplaudam fericiti. Si-apoi s-a asezat la o masa micuta si, luminat de un spot puternic, a inceput sa citeasca, molcom, din multele pagini scrise de el, anume pentru aceasta intalnire. Pe masa, un pahar inalt, ca de cristal, plin cu un fel de sirop de culoarea visinei. Si doua volume groase, ca niste biblii uriase, vechi, imbracate in piele subtire, ca matasea. Acesta a fost tot "decorul" sarbatorii. Iar "miscarea"? Din cand in cand, maestrul isi indrepta cu un gest delicat ochelarii cu rame intunecate, sorbind cu delicatete din paharul cel inalt in care se afla acea licoare de culoarea visinei
In deschidere, Ion Caramitru a spus, printre altele: "Suntem contemporanii unui eveniment fara precedent. Al celui mai visat miracol al basmului romanesc: "Tinerete fara Batranete si Viata fara de moarte". () Cu o carte in mana, cu un chip serafic, cu un trup subtire si cu nasul mare, Radu Beligan asigura Teatrului Romanesc permanenta calitatii lui intelectuale si artistice".
Dupa un alt rand de aplauze insufletite, glasul lui Beligan s-a strecurat spre noi si-apoi ne-a cuprins, de-a binelea, vraja. Vraja unor amintiri care evocau, in suvoirea lor, timpi fericiti ai unei existente proverbiale. De pe ecranul urias aflat in fundal, ca niste martori mereu vii, chipurile unor personaje dragi sarbatoritului - actori fabulosi, mari regizori de teatru, de pe la noi si de-aiurea, veneau spre sala, in alb si negru, sporindu-ne emotia
In clipele acelea magice, Radu Beligan ne-a vorbit despre viata lui de tanar actor "famelic", incurajat in cariera, inca de la inceput, de "uriasi ai teatrului romanesc", precum Alexandru Giugaru, "madam" Bulandra ori Birlic. Ne-a vorbit cu dragoste despre legendarul Victor Ion Popa, despre admiratia lui pentru George Vraca - actorul inzestrat cu un har deosebit si cu o frumusete naprasnica, cu un glas cum nu s-a mai auzit in teatrul romanesc (si ne-a ingaduit sa-l auzim pe Vraca recitand un mic fragment din "Scrisoarea a III-a"() Ne-a vorbit despre Ion Iancovescu, marele actor langa care, in 1940, s-a lansat in piesa "Orasul fara avocati", alaturi de Nineta Gusti, la Teatrul Comedia de pe strada Sarindar. (Si ne-a lasat sa-l admiram pe Iancovescu in poze cat tot ecranul.) Ne-a vorbit indelung de "frumoasa frumoaselor" - Elvira Godeanu, atat de talentata actrita a Nationalului din acel timp, care facea un cuplu ideal, pe scena, cu George Vraca. Si care a fost o "Coana Joitica" de zile mari in viziunea lui Sica Alexandrescu. Deosebit de impresionant a fost modul in care Beligan a incercat sa "traduca" "misterul creatiei actoricesti". "Cea mai efemera dintre creatii" Intr-o zi, pe cand se afla la Londra in compania prietenului sau, ilustrul actor britanic Laurence Olivier - care ii ingaduise sa-i spuna ca toti apropiatii sai, simplu: Larry, acesta i-a povestit despre o stare ciudata, pe care o traise dupa un spectacol in care il interpretase pe Othello. In seara aceea extraordinara, coplesit de emotia unei extraordinare reusite, Laurence Olivier n-a mai vrut sa stie de nimeni! La terminarea spectacolului, smulgandu-se din tunetul aplauzelor, s-a dus glont in cabina lui si s-a incuiat, rasucind cheia de doua ori. Partenerii, prietenii s-au repezit dupa el, crezand ca i se facuse rau, ca se intamplase ceva cumplit. Au batut, nelinistiti, speriati, la usa ilustrului lor coleg. Nimic! Nici un raspuns! Ce se intamplase? Olivier a vrut sa fie singur, sa se poata gandi la miracolul petrecut in seara aceea La cum s-ar putea descifra acel miracol, cum ar putea sa-l faca repetabil, cum ar putea afla reteta acelei miraculoase interpretari, cea "de zile mari"? "Numai ca ea, "reteta", nu exista! Clipele acelea, ceasurile acelea care, uneori, iti permit "interpretari magistrale", au o sursa misterioasa", spune maestrul Beligan. "Avem si noi, actorii, zile bune, zile proaste, ca toti oamenii" Ne-a vorbit apoi si de anii de directorat de la Teatrul de Comedie, atunci cand, cu o echipa forte, creata de el din tineri actori si tineri regizori, a dat lumii teatrale de la noi si de aiurea spectacole antologice, precum "Troilus si Cressida", "Capul de ratoi", "Umbra". Dar mai ales "Rinocerii" (cucerindu-l definitiv pe autorul piesei, prietenul lui din tinerete - Eugen Ionescu), prin interpretarea rolului Branger. Cu unele dintre aceste spectacole Teatrul de Comedie a luat atunci premii mari, internationale. Ne-a vorbit indelung despre legendarul om de teatru Victor Ion Popa, ca si despre Mihail Sebastian, care a scris anume pentru el rolul profesorului Miroiu din piesa "Steaua fara nume".
Dar seara Beligan a avut si o oferta mai intima, sentimentala. Desi coplesit de zeci de premii nationale si internationale, acest superb membru de onoare al Academiei Romane nu s-a sfiit nici o clipa sa ne vorbeasca despre sotiile lui, despre familia lui, despre copiii si nepotii lui I-a evocat cu o dragoste dulce, de sot, de tata, de bunic, care nu-si ascunde nici o clipa sentimentele. Da, Beligan iubeste oamenii. "Cand umblu prin lume ma uit la oameni, la chipurile lor" ()"Cred ca sunt un om a carui viata a fost destinata sa aduca un zambet si putina caldura in inimile contemporanilor. Nimic mai mult. () Dupa mine, secretul biblic al longevitatii este Iubirea. Cred ca suntem pe pamant pentru acest lucru unic: sa iubim. Repet adesea celor ce vor sa ma asculte: iubiti ce vreti, dar iubiti. Nimic nu e mai dezastruos decat infirmitatea inimii. Si pentru ca am acest prilej, dati-mi voie sa va declar ceea ce n-am putut sa fac pana acum. Sa va declar ca va iubesc, da, va iubesc si pe dumneavoastra, spectatorii mei credinciosi, care m-ati facut ceea ce sunt azi"
Iar noi va declaram si pe aceasta cale, maestre, ca iubirea dumneavoastra vine spre noi ca un bumerang de aur care se intoarce spre dumneavoastra cu o forta de zece, de sute, de mii de ori mai mare! La multi ani, mult iubite Radu Beligan!