De bine sau de rau despre 2009?

Ruxandra Constantinescu
1. Va e frica de 2009? * 2. Amenintarea crizei va alunga sperantele?

ADRIANA BITTEL

"Muncind in continuare, sunt sigura ca-mi voi putea acoperi cheltuielile"


1. In ceea ce ma priveste, nu mi-e frica decat de nenorociri imprevizibile, care pot surveni oricand, si la care evit sa ma gandesc. Din punct de vedere material, atata timp cat ceea ce stiu eu sa fac mai bine - sa citesc si sa scriu - mai are cautare, nu-mi fac griji. Daca ar fi trebuit sa traiesc doar din pensie, ar fi fost dificil, desi sunt obisnuita cu un trai modest. Muncind in continuare, sunt sigura ca-mi voi putea acoperi cheltuielile. E drept ca, inaintand in varsta, nici nu mai am nevoie de multe din lucrurile costisitoare indispensabile unui om tanar.
2. Sperantele mele se leaga de sanatatea familiei, atat de importanta, incat amenintarea crizei economice trece in plan secund. Daca ma gandesc, insa, la ea - si nu pot sa nu o fac -, la modul cum ne poate influenta viata inchiderea intreprinderilor, scumpirile alimentelor, medicamentelor si intretinerii, incapacitatea de-a asigura igiena si confortul copiilor, daca mi-amintesc tot ce s-a promis in campaniile electorale si s-a dovedit a fi demagogie populista - atunci chiar n-am cum sa raman optimista, oricat as vrea.

NICU ALIFANTIS

"Structural sunt un optimist, privesc totul pozitiv"


1. De ce sa-mi fie frica ? Nu mi-a fost niciodata frica de nici un an, asa ca nu vad ce motive sa am taman in 2009. Intotdeauna pornesc la drum intr-un an nou cu incredere, cu planuri multe, cu speranta si cu multa, dar foarte multa dorinta de-a face cat mai multe lucruri, de preferat bune. Structural sunt un optimist, asa ca si in acest an privesc totul pozitiv.
2. Sigur ca, intotdeauna cand se prefigureaza o criza, indiferent de domeniu, ai o mica strangere de inima, dar am incercat din rasputeri sa ma concentrez pe ce am de facut si sa fiu cat mai putin afectat de cele ce se intampla in jurul meu. Daca stau bine si ma gandesc, tara asta in care traim a fost mereu in criza, asa ca sunt, din acest punct de vedere, pregatit sa trec si peste asta. Speranta ar trebui sa moara ultima, asa ca nu vad de ce sa privim totul in negru si sa adoptam sindromul drobului de sare.

NEAGU DJUVARA

"Nu cred ca aceasta criza poate sa aiba consecinte cu adevarat catastrofale si de lunga durata"


1. Spun drept ca nu mi-e asa de frica din cauza crizei internationale, despre care s-a raspandit un fel de panica. Nu sunt economist, asa ca nu ma pot pronunta cu competenta. In amintirile mele (ganditi-va ca aveam 12-13 ani pe-atunci), marea criza americana - care s-a raspandit atunci in lumea intreaga ca un foc de miriste - persista ca o mare tragedie. Era, totusi, prima data cand se intampla asa ceva. Nici nu erau atatea institutii ca acum, care sa studieze ce se intampla, sa faca analize si sa aiba o experienta, plecand de la ceea ce se intamplase cu zeci de ani in urma. Totusi, eu nu cred ca aceasta criza financiara din America poate sa aiba consecinte cu adevarat catastrofale si de lunga durata. Vor fi cateva luni dificile, cu uzine care functioneaza mai incet, cu lichidari - asta e cert. Dar criza despre care se vorbeste in presa noastra nu poate fi asa de cumplita pe cat se spune. Deci nu sunt chiar asa de pesimist.
2. Sperantele? Daca le am! Sa vorbesc despre sperantele mele strict personale, despre scrierile mele, despre familie? Ce sa spun, ca nu prea am sperante, data fiind situatia politica din tara noastra? Eu ma gandesc la tara acum. Dupa conceptiile mele, avem guvernul cel mai nepotrivit pentru a face fata unei asemenea crize, un guvern unde nu s-au ales ministri dupa competente, ci dupa criterii strict partinice (cum se spunea pe vremea comunista). Asa incat, pentru tara noastra - sunt destul de pesimist.

PETRU ROMOSAN

"Vacile grase asteapta sa fie mancate de cele slabe"


1.-2. "Exuberanta irationala" - cum a numit-o Alan Greenspan, fostul presedinte al FED - a economiilor occidentale le-a folosit din plin Romaniei si Bulgariei, care s-au integrat nesperat si la limita in structurile civilizatiei vestice. Romanii au avut astfel acces, intr-un timp record, la magistralele informationale si la liniile de credit deschise cu generozitate, dar si interesat, de bogatii planetei. Aceeasi exuberanta irationala este una din cauzele principale ale crizei globale, in care e pe cale sa intre si Romania.
Dupa patruzeci de ani de ultracomunism, am sarit, mai ales in ultimii zece ani, intr-un ultraliberalism desantat, care s-ar putea dovedi in anii urmatori la fel de vinovat ca si socialismul nationalist dinainte. Pentru ca majoritatea, cei mici si cei slabi, a fost lasata pe marginea drumului, de catre capitalismul triumfator. Miliardari, politicieni, sportivi, vedete TV, au fost aproape singurele modele morale ale ultimilor ani. Nu inginerii, profesorii sau invatatorii, si nici macar preotii. Clasa politica si, in general, clasa dominanta, a fost selectata pe criterii dintre cele mai ciudate. Dar cele sapte vaci grase asteapta sa fie mancate de cele sapte vaci slabe. Multi dintre cei care s-au inghesuit in fata vor disparea ca potarnichile, sub presiunea greutatilor care vor veni.
Pericolele sunt multiple. Din pacate, cei capabili sa le descifreze, sa le anticipeze, chiar si sa propuna solutii, nu prea exista. Partea buna a crizei in curs e ca, vrem sau nu vrem, ne vom intoarce la valorile durabile: familie, munca, credinta sau ideal. Romania va urma la o distanta de un an sau doi ce se intampla in lumea occidentala. Atat in rau, cat si in bine. Aceasta mica defazare ar putea fi folosita cu intelepciune, pentru a evita erori deja cunoscute. Ca, de exemplu, risipa colosala pentru a salva banci, care pana la urma se dovedesc a fi tot falimentare. Cazul "Citigroup" e in desfasurare.
Din nefericire, Romaniei ii lipsesc astazi, atat un adevarat proiect, cat si oameni capabili sa-i dea viata. Pentru ca am abandonat iresponsabil satul, care a fost in ultimul secol locul de unde au pornit atatia oameni de valoare. Pentru ca nu am facut legatura cu atat de intinsa emigratie romaneasca, in care se gaseste si o tanara generatie scolita, competenta si interesata de destinul tarii de origine. Pentru ca simulatorii, corupti si penali, au luat agresiv locul putinelor valori pe care le mai aveam scapate din comunism. Ei, impostorii, se gasesc astazi in cel mai periculos loc posibil, in fruntea societatii. Periculos pentru ei, dar periculos, intr-o si mai mare masura, pentru noi toti.
Vin timpuri grele. E bine sa privim lucrurile in fata. Responsabilii politici occidentali se tem astazi cel mai mult de miscarile sociale majore, care pot interveni oriunde. Ei se tem mai ales de tineri. Toata luna decembrie, tinerii greci au fost in strada, iar protestele continua si azi. Aceleasi miscari incontrolabile se anunta in tarile baltice, atat de laudate pentru progresele lor liberale. Nu trebuie uitat ca toate planurile de relansare economica, mai ales daca nu reusesc, se fac prin ipotecarea viitorului. Care apartine in primul rand celor mai tineri. Da, vin timpuri complicate. Iar natiunea romana va avea din nou nevoie de talent si de geniu. Ceea ce nu e cel mai rau lucru. Parca ne pierduseram in oceanul inodor si incolor al globalizarii. Am uitat cine suntem, de unde venim si incotro vrem sa mergem. Aceasta trezire brutala poate fi chiar o noua sansa.

MAIA MORGENSTERN

"Poate criza ne va biciui ambitia"


1. Nu, nu mi-e frica de 2009. Incerc sa ma informez in primul rand cu privire la tot ce se intampla in toata lumea asta si in jurul meu, incerc sa nu fac abstractie de nimic, incerc sa-mi formez o opinie personala, chiar daca merge impotriva curentului de opinie general. Pentru asta trebuie mult curaj si-atunci nu are cum sa-ti fie frica. Din punctul meu de vedere, curajul se cladeste pas cu pas, iar marele moment al curajului este sa-l apuci de-un capat. Curajul de-a parea ridicol sau naiv in ochii celorlalti, curajul de-a-ti spune tie insuti: "Nu, nu e o cauza pierduta! Merita sa lupt pentru ea". Si-atunci nu ti-e frica de 2009, nu ti-e frica de moarte, nu ti-e frica de ridicol.
2. As putea sa va raspund la modul oarecum pamfletar, oarecum comic, cu multa ironie: "Da' de ce mi-ar fi mie frica de criza, cand cea mai crizata sunt eu?". Uite, vezi, v-am facut sa suradeti... In fond, criza e in noi, dar sunt probleme pe care cu ajutorul bunului simt si-al asumarii responsabilitatii pentru tot ce se intampla, pentru orice muc de tigara, le putem trece. Absenteismul si vegetarea, in sensul mic al cuvantului, asta ucide in noi initiativa si creativitatea. Cine stie? Poate criza ne va biciui creativitatea, ambitia...