ZODIACUL CRIZEI

Tana Rosca
Ce prevestesc stelele...

Planetele care influenteaza destinul grupurilor mari de oameni sunt cele cu miscare lenta. Incetineala cu care se misca face ca energia lor sa se faca simtita mult timp si sa ajute la efectuarea unor schimbari majore. Aceste planete sunt numite si planete transpersonale, denumire menita sa arate ca misiunea lor este de-a opera transformari semnificative in sanul comunitatilor mari. Planeta cu miscarea cea mai inceata, deci si cu un efect pe masura, este Pluton. O rotatie completa a lui Pluton in jurul Soarelui dureaza circa 247 de ani. Iar cand aceasta planeta isi schimba locul, schimba multora norocul. La inceputul lui 2008, Pluton a intrat in Capricorn, unde a stat pana la inceputul verii, cand a reintrat in Sagetator. De aici a inceput sa puna la cale, discret dar persistent, urmatoarele sale miscari. Obiectivele sale: puterea, sub multiplele sale forme de manifestare, de la cea financiara si pana la cea politica. Este cazul sa amintim aici ca, in mitologie, Pluton stapaneste imparatia subpamanteana a sufletelor. Regatul lui nu este la vedere, de aceea, atunci cand ne confruntam cu Pluton, ne confruntam practic cu energii care au stat ascunse, mocnind poate ani de zile. Catre finele anului, Pluton a intrat in Capricorn, unde va petrece urmatorii 14 ani, si a inceput sa arunce la suprafata ceea ce era nesanatos, ceea ce a ajuns intr-un stadiu avansat de degenerescenta.

Care sunt atributiile lui Pluton

La modul cel mai concret, Pluton guverneaza banii si resursele altora si am vazut cu totii, pe punga noastra, ce s-a intamplat cu cursul monetar si cum arata situatia resurselor naturale in momentul actual. Se naste insa un adevarat hatis de intrebari, cu privire la masura in care ceea ce se intampla este rezultatul unei evolutii firesti sau daca au avut un cuvant de spus miscari ascunse, subterane. Acestea nu sunt nicidecum straine naturii plutoniene. Pentru mai multa precizie, ar trebui sa spunem aici ca Pluton este asociat cu serviciile secrete, in mod special cu activitatea de spionaj. Vedem aici un alt nivel la care se manifesta Pluton - intrigile si tradarile care se tes in jurul puterii, preluarea puterii prin miscari ascunse, bine calculate.
Principiul pe care il intruchipeaza Pluton este moartea si renasterea, motiv pentru care pasarea Phoenix este un simbol caracteristic al energiei sale. Acest simbol ne poate ajuta sa intelegem ca, oricat ar fi de dureroase, suferintele provocate de Pluton sunt necesare. Altfel, Noul, caruia Pluton ii pregateste calea, ar ramane tributar tarelor trecutului.

Pluton in Capricorn

In fiecare dintre semnele zodiacale pe care le traverseaza, planetele isi ajusteaza energia proprie la specificitatea zodiei respective. Pluton anima nevoia psihologica de putere, in timp ce Capricornul pune la dispozitie formele prin care puterea se manifesta concret, in lume. Mai ales pentru ca ne referim la contextul international, in Capricorn, Pluton se ocupa de tot ce se gaseste la varf - de la piscurile muntilor (la propriu) si pana la varfurile puterii politice. Pluton erodeaza si, in final, distruge structurile statale, suprastatale, guvernamentale si administrative care nu mai sunt viabile. Se poate ajunge la mari transformari si in cadrul structurilor de acest fel care sunt in esenta sanatoase. In acest caz, insa, modelele existente sunt demontate intentionat, pas cu pas, in vederea unei reconstructii mai ample, pe temelii mai solide. Pentru ca Pluton este asociat si cu stiintele oculte, iar Capricornul cu structurile puterii in stat, putem spune ca puterea oficiala si fortele oculte pot colabora intru dirijarea destinului natiunilor, daca nu chiar al intregii umanitati.
Pietrele si metalele cu proprietati neobisnuite, dar si zonele desertice ale pamantului sau acele zone in care pamantul este acid pot juca un mare rol in perioada care urmeaza. Regenerarea la care se refera Pluton in Capricorn implica sistemul financiar-bancar, mai ales la nivel national si transnational. Este vorba, de asemenea, despre revolutionarea industriilor cu caracter transformator si un mare avant al industriei constructiilor, probabil tot intr-o forma modificata fata de ceea ce cunoastem in prezent.
Problemele de sanatate care se pot manifesta la scara larga pot fi toate formele de reumatism, mai ales cele localizate la nivelul genunchilor si al incheieturilor osoase. Bolile de piele care prolifereaza sunt deja un fenomen cunoscut.
Concluzie
Dupa cum am vazut, Pluton in Capricorn implica metamorfozarea radicala a structurilor insesi ale puterii, schimbarea raporturilor puterii, asociate de foarte multe ori cu reglari de conturi. In Capricorn, Pluton este practic, pragmatic chiar, orientat catre obiective concrete. Actiunile sale au in vedere efecte strategice, pe termen lung. In acelasi timp, de multe ori, lucrurile nu sunt ce par a fi, Pluton se bizuie pe miscari subterane, societati secrete sau manuirea unor forte oculte. Pentru observatorii avizati, este fascinant sa urmareasca felul in care actiunile si scopurile concrete, vizibile publicului, se impletesc cu interese secrete si jocuri de culise.

Cum ne afecteaza Neptun

O alta planeta lenta, care traverseaza un semn zodiacal in 12-14 ani, este subtilul Neptun, planeta viselor si inspiratiei divine, dar si a iluziei, amagirii si autoamagirii. Stapan peste mari si oceane, intinderi vaste, unduitoare, de apa, Neptun ii leagana adormitor pe cei care ii strabat domeniul, iar pe cei care refuza sa intre in ritmul seducator al valurilor sale ii pedepseste, provocandu-le rau de mare.
Companiile de apa si gaz sunt puse in legatura cu Neptun, precum si lichidele, chiar si sub forma gazoasa sau inghetata, la fel si produsele sintetice. Drogurile, somniferele, anestezicele si tutunul sunt legate de Neptun.
In politica, Neptun este asociat cu miscarile de extrema stanga, cu opiniile haotice si comploturile.
Psihologic vorbind, Neptun guverneaza nevoia de-a scapa din chingile materialitatii, de-a evada in dimensiuni mai subtile, de-a gasi alinare in ceva mai vast, mai cuprinzator - de unde si asocierea intre Neptun si trairile mistice.

Neptun in Varsator

Romania sta sub semnul Varsatorului (Soarele tarii noastre este in Varsator), deci, prezenta lui Neptun in acest semn zodiacal, in care a intrat in 1998, ne afecteaza in mod semnificativ. Intre planeta Neptun si semnul Varsatorului afinitatile sunt greu de gasit. Varsatorul este un semn de aer, caracterizat printr-o puternica tendinta de mentalizare, un pronuntat simt social, cu tendinte avangardiste, reformatoare, cu accent asupra activitatilor de grup. Neptun in schimb guverneaza un semn de apa, discret, subtil si retras. Sub influenta lui Neptun in Varsator, Romania s-a alipit unui organism social mai cuprinzator - Uniunea Europeana. Acest gest reflecta nevoia neptuniana de-a face parte din ceva mai cuprinzator, implicand si renuntarea la unele trasaturi distinctive. (Neptun descrie si nevoia de sacrificiu). Tot sub influenta lui, am avut asteptari exagerate in urma acestei aderari. Dar acestea sunt lucruri ce tin de trecut, deci, ce ne mai poate aduce Neptun pana in 2010, cand trece in zodia Pestilor?
In varianta optimista, miscarile sociale care sunt inspirate de legi morale au inca timp sa se matureze pe parcursul celor doi ani ramasi, pentru ca Neptun sa-si completeze trecerea prin Varsator. Apare o intelegere mai profunda a curentelor subterane ale societatii. Pot fi facute descoperiri sau inventii neobisnuite. Aceste descoperiri pot avea de-a face cu noi modalitati de-a folosi gazul, apa, oceanele, energiile stelare ori cunostintele astrologice.
In sens negativ, Neptun in Varsator poate genera miscari sociale utopice, ce pot degenera in anarhie. Conducatorii unor miscari sociale importante sau liderii sindicali pot fi amagiti sau compromisi.
Stiinta poate deveni tributara unor conceptii utopice, cu consecinte nebuloase, greu de estimat.

O opozitie radicala: Saturn - Uranus

Cand aceste doua planete se intalnesc, au loc prefaceri sociale majore, care se petrec intr-o maniera bulversanta. De exemplu, dezmembrarea blocului comunist a fost anuntata de conjunctia Saturn-Uranus si a adus cu sine prefaceri politice si sociale majore. Acum, cele doua planete stau fata in fata (Saturn in Fecioara - Uranus in Pesti), formand o opozitie exacta, intre 31 ianuarie si 12 februarie, si apoi din nou, in toamna, intre 10 si 17 septembrie. Acest aspect poate provoca o adevarata busculada a structurii politice mondiale, amenintand pana si structurile vechi, consfintite de traditie. Sistemul traditional de valori, pe plan mondial, poate fi dat peste cap, prin confruntari aprige, in care structurile guvernamentale sa fie combatute de sindicate sau alte grupari ce militeaza pentru prefaceri sociale radicale. Bursele, imobilele, exploatarile miniere si valorile statului pot suferi caderi bruste, succesive, in acest context energetic.
In final, insa, ajungem sa constatam ca fara aceste schimbari brutale, nu ar fi devenit posibila adoptarea unor principii sociale si de guvernare mai progresiste. Lucrurile incep sa se stabilizeze intr-un nou format, incepand cu finele lunii octombrie, cand Saturn paraseste zodia Fecioarei, pentru a intra in Balanta.
Sa vedem acum , pe scurt, cum sunt afectate zodiile individuale de acest context astrologic, cu bataie lunga.

BERBEC

Pluton va da impulsul de-a va afirma in cariera. Probabil ca niciodata nu ati fost animati de o asemenea ambitie. Sunt posibile schimbari de directie profesionala, menite sa va aduca mai aproape de puterea dorita. Pericolele sunt sa deveniti fie dominatori, trezind resentimente profunde, fie nesiguri, expusi intrigilor.
Neptun va poate afecta discernamantul in alegerea prietenilor. Proverbul "spune-mi cu cine te insotesti, ca sa-ti spun cine esti", e foarte valabil pentru dvs. pana in toamna lui 2010.
Opozitia Uranus-Saturn va vizeaza sanatatea si relatiile cu colaboratorii.

TAUR

Pluton va schimba in profunzime viziunea asupra vietii si va poate modifica si credinta. Instrumentale in acest sens se pot dovedi calatoriile, cartile citite sau studiile de care ati putea fi atrasi pe parcursul urmatorilor 14 ani.
Neptun va ridica intrebari cu privire la identitatea dvs. profesionala, deoarece din 1998 incolo v-a facut sa traiti destule dezamagiri. Acest lucru este valabil mai ales pentru aceia dintre dvs. care se identifica cu profesia lor. Lectia de invatat pana in 2010 este sa fiti mai detasati.
Opozitia Uranus-Saturn va face sa puneti in cumpana relatiile de prietenie fata de cele de iubire.

GEMENI

Pluton sapa adanc in psihicul dvs., trezindu-va interesul fata de mistere majore ale existentei, cum ar fi nasterea, sexul si moartea. La modul concret, Pluton aduce in prim-plan resurse pe care le detineti impreuna cu o persoana de care sunteti atasati emotional. Nu luati imprumuturi.
Neptun isi uneste energia cu Pluton, accentuandu-va interesul fata de subiecte ezoterice si mistice, dar in acelasi timp, va predispune catre credulitate si confuzie.
Opozitia Uranus-Saturn poate duce la evenimente bulversante, privind casa ori familia, care interfereaza cu raspunderile dvs. profesionale.

RAC

Pluton metamorfozeaza multe dintre relatiile dvs. Acum este posibil sa cunoasteti o persoana fascinanta, care sa va transforme viata. Toate relatiile stranse, cu statut de egalitate, sunt reformulate de Pluton, inclusiv acelea cu inamicii declarati. Asocierile ar trebui verificate cu mare atentie ori evitate.
Neptun va afecteaza resursele detinute in comun cu alte persoane si aici pot aparea mari neclaritati. Toate tranzactiile financiare ar trebui sa se desfasoare intr-o maniera cat mai transparenta si mai oficiala.
Opozitia Uranus-Saturn poate provoca incidente neplacute in timpul deplasarilor, lungi sau scurte, sau la scoala.

LEU

Pluton rascoleste problemele de sanatate, mai ales pe acelea care au stat latente, de care nu v-ati ocupat si care pot atinge acum un punct critic. Cu putina grija, asemenea probleme pot fi evitate. Situatia dvs. la locul de munca se poate schimba dramatic, caci relatiile cu puterea (Pluton) sunt pline de tensiuni.
Neptun mentine inca relatiile dvs. apropiate sub semnul neclaritatilor, ascunzisurilor si incertiudinii, pana in 2010. In mariaj ori asocieri, tineti ochii larg deschisi si nu va imbatati cu apa rece.
Opozitia Uranus-Saturn va poate afecta veniturile, dar si capitalul, daca nu pastrati calea de mijloc intre risc si traditie.

FECIOARA

Pluton intensifica efectul pe care il exercitati asupra persoanei iubite, iar dvs. insiva puteti fi consumati peste masura de profunzimea, nu mereu placuta, a sentimentelor care va leaga. Daca aveti copii, fiti atenti cum va comportati, caci vor fi marcati mai mult ca oricand de atitudinile si actiunile dvs.
Neptun lucreaza pe doua planuri, respectiv sanatatea si relatiile cu colegii. Nu va puteti lauda cu energie si rezistenta si aveti nevoie de multa odihna. Este bine sa evitati neintelegerile cu colegii.
Opozitia Uranus-Saturn va penalizeaza, daca sunteti rigizi, si va veti simti surprinsi si subminati de partenerul de cuplu sau un asociat.

BALANTA

Pluton se insinueaza in viata dvs. casnica si efectul sau se face simtit in relatiile de familie. Se poate sa va confruntati cu probleme psihologice care exista inca din copilarie, pe care simtiti ca trebuie sa le confruntati si sa le asimilati. Cele mai mari schimbari sunt de asteptat in relatiile cu parintii.
Neptun va determina in continuare sa cautati relatia ideala sau s-o idealizati pe cea actuala, chiar daca nu ar fi cazul. Nevoia dvs. de romantism e pronuntata, adesea in detrimentul pasionalitatii.
Opozitia Uranus-Saturn va indeamna sa duceti la bun sfarsit ceea ce ati inceput, in ciuda evenimentelor neasteptate care intervin.

SCORPION

Pluton, guvernatorul zodiei dvs., s-a apucat sa transforme relatiile si activitatile dvs. cotidiene. Chestiunile care in trecut erau de rutina devin de o importanta majora, de parca ar fi probleme de viata si de moarte. Incercati sa puneti situatiile in perspectiva si sa ramaneti cat de cat detasati. Calatoriti doar daca e strict necesar.
Neptun supune viata dvs. casnica si familiala unor schimbari. Sunteti in cautarea caminului ideal, dar cineva va poate opune rezistenta, prin metode foarte subtile.
Opozitia Uranus-Saturn ameninta stabilitatea prieteniilor vechi sau importante, factorul disturbator fiind persoana iubita sau copiii dvs.

SAGETATOR

Pluton a inceput procesul de transformare a statutului dvs. financiar. Sa nu va speriati daca in prima faza va va reduce drastic veniturile, caci in cea de-a doua, a regenerarii, va compensa cu pe deasupra. Nu incercati sa economisiti banii necesari unor reparatii sau modernizari.
Neptun face sa fiti destul de greu de deslusit de catre oamenii cu care interactionati in mod obisnuit, de aceea, este bine sa fiti lipsiti de echivoc, cand stati de vorba cu ei. Puteti fi atrasi de ezoterism.
Opozitia Uranus-Saturn trezeste conflicte de interese intre familie si viata profesionala. Factorii perturbatori vin din familie.

CAPRICORN

Pluton va reformuleaza intreaga fiinta, din strafunduri. Deveniti constienti de motivatiile dvs. ascunse. Odata cu intelegerea acestor impulsuri, care in prima etapa pot erupe exploziv, ajungeti la un autocontrol mai bun. Daca evitati insa confruntarea cu aceste forte si incercati sa exercitati control in afara, relatiile dvs. vor avea de suferit.
Neptun va invata ca "banii nu aduc fericirea", luandu-va posesiunile de care sunteti prea atasati. Evitati speculatiile si jocurile de noroc, pana in 2010.
Opozitia Uranus-Saturn se face simtita in domeniul calatoriilor si al invatarii.

VARSATOR

Pluton va confrunta cu acele aspecte ale personalitatii dvs. de care nu stiti cum sa va ascundeti mai repede. Este vorba in primul rand de ceea ce vi s-a spus ca este "rau" si "urat" in firea dvs. Fenomenul e neplacut, dar necesar, altfel va veti confrunta cu acele energii sub forma de dusmani ascunsi.
Neptun va ridica semne de intrebare asupra propriei dvs. identitati. Daca pana acum credeati ca stiti cine sunteti, situatia se schimba, ceea ce veti observa in primul rand prin oglinda relatiilor dvs.
Opozitia Uranus-Saturn opereaza in domeniul banilor, aratand ca o rigiditate excesiva in afaceri poate afecta in mod imprevizibil veniturile directe.

PESTI

Pluton va primeneste viata sociala, iar la finele celor 14 ani de tranzit, veti putea constata cat de mare este diferenta intre oamenii cu care va inconjurati acum si cei care vor constitui grupul dvs. de prieteni atunci. Amicitiile superficiale nu va mai satisfac, discutiile fara finalitate, nici atat. O persoana anume va poate afecta profund.
Neptun face ca prioritatile dvs. sa se indrepte categoric asupra unor probleme de ordin spiritual si sa va retrageti si mai mult din viata moderna, trepidanta.
Opozitia Uranus-Saturn va determina sa va revoltati in fata incercarilor partenerului de cuplu de-a va disciplina sau responsabiliza.