Parintele Mihai Driga - preotul comunitatii romanesti ortodoxe din Bari, Italia

"Cum sa nu fiu fericit?! Lucrez la cel mai bun patron din lume: Dumnezeu!"

Paznicul deschide poarta grea, din fier forjat, si parintele Mihai Driga paseste infrigurat spre mormantul Sfantului Nicolae: un paralelipiped de piatra, cu o deschizatura in latura din fata, prin care se vad, sub un giulgiu de brocard aurit, in mijloc cu o stea transparenta, o parte din moastele ingalbenite de timp. Apropiindu-te, simti efectiv cum din locul acela iradiaza o energie ce trece peste gardul de fier care ingradeste sarcofagul, lovindu-te in piept cu un zid de aer vibrant. Parintele Mihai ingenuncheaza pe postamentul de marmura, se inchina cu gesturi largi, apoi intinde bratele in lateral, de parca ar vrea sa stranga la piept mor mantul. Sopteste o rugaciune, apoi tace, concentrat, de parca ar auzi ceva acolo, inauntru, un raspuns din partea Sfantului Nicolae, pe care noi, restul, nu-l putem "intercepta". Cand se ridica, ochii ii stralucesc de parca s-ar reflecta in ei un roi de fluturi aurii, ca si cum ar fi vazut, cu adevarat, lucruri minunate, cu neputinta de exprimat in cuvinte. Pasul ii e hotarat, semn ca stie bine ce are de facut in continuare. "Intrevederea" cu sfantul cel bun i-a limpezit, ca intotdeauna, gandurile si i-a deschis drumurile.
Cand a sosit la Bari, in urma cu 25 de ani, nu-si dorea decat sa-si termine studiile de doctorat in teologie bizantina, pe care le urma, cu bursa, la Academia din Bari, si sa se intoarca apoi acasa. Dar Sfantul Nicolae a vrut altfel. El i-a dat parintelui Driga o multime de semne ca locul lui este aici, alaturi de sfintele moaste facatoare de bine si de minuni.

De la Dragasani, la portile Levantului

- Cum ati ajuns aici, la portile Levantului, parinte Mihai Driga?

- Cu o bursa de studii in istorie bizantina, la recomandarea actualului patriarh, Preafericitul Daniel, pe atunci profesor la Universitatea din Geneva. Am ajuns intai in Elvetia, apoi am venit la Bari. Ca sa ma documentez pentru teza de doctorat, a trebuit sa merg la Roma, la Biblioteca Vaticanului. Prima parohie din Roma eu am creat-o atunci: am amenajat o capela la Accademia da Romania di Roma, si slujeam acolo (doamna Zoe Dumitrescu-Busulenga, devenita Maica Benedicta, era nelipsita). Dupa ce mi-am terminat doctoratul, am infiintat parohia de la Bari. Si parohia de la Napoli tot eu am infiintat-o. Mai la sud de Bari, am facut si prima manastire romaneasca ortodoxa din Italia - la Benevento. Dar am ales sa raman la Bari, pentru Sfantul Nicolae. El m-a atras aici, de dragul lui si din recunostinta pentru ajutorul pe care mi l-a dat de nenumarate ori in viata, mie si altor romani, am stat aici, aproape de el.

- Cand ati inteles ca slujirea lui Dumnezeu va fi drumul vietii dvs.?

- Aveam o strabunica care ma purta de mic la biserica. De la ea am invatat intai sa ma rog si sa postesc, ca un copil cuminte de tara ce eram. Mi-am petrecut copilaria in Tara Oltului de Sus, intr-un sat de langa Dragasani. Mi-a placut de mic sa studiez, sa invat, dar si sa invat pe altii, doream sa ajung invatator. Dar am ales sa urmez seminarul la Craiova. Mi-au placut foarte mult greaca si latina, dar si limbile moderne. Aveam chiar, in epoca, un abonament la o revista pe care o primeam din Germania (invatasem singur limba germana), lucru pentru care au vrut sa ma dea afara din seminar, pe motiv ca as fi "colaborat cu strainii". Apoi am facut Facultatea de Teologie la Bucuresti, timp in care am lucrat ca ghid la ONT Carpati, ca sa-mi castig banii de buzunar si de carti (am acasa, la tara, langa Dragasani, o biblioteca uriasa, cumparata cu banii mei de student si ghid ONT). M-am ocupat si de arheologie, cu istoricul prof. Emilian Popescu, am fost in campaniile de sapaturi de la Histria, de la sfarsitul anilor '60. Dupa ce am terminat facultatea, am fost angajat intai la Episcopie la Valcea, apoi m-am casatorit si am fost hirotonit preot, intr-un sat de langa Dragasani. Cum deja luasem examenul pentru bursa de doctorat in strainatate, am plecat. Am vrut sa studiez si sa ma intorc apoi in tara, ca profesor.

- Intre timp ati capatat sentimentul ca le sunteti mai de folos romanilor de aici.

- Acum 25 de ani, cand am ajuns la Bari, interesele comunitatii romanesti de atunci, destul de restranse, erau fundamental diferite de cele ale comunitatii actuale. Atunci erau putine familii, dar foarte unite. Mergeam in Romania cu Dacia mea veche, iar in portbagaj duceam pentru cei de acasa cate un pachet mare. Asteptau, bietii, infrigurati, sa poarte blugi "de la pachet", sa manance ciocolata, sa asculte discuri, adica ceea ce nu se gasea sau era interzis in tara. Dupa 1989, a venit si libertatea circulatiei, comunitatea a crescut exponential ca numar (nu avem o statistica precisa, dar sunt mai bine de 3000 de romani in Bari si imprejurimi), iar problemele ei s-au schimbat. A ramas insa, ca si inainte, sentimentul acela acut, de singuratate, pe care-l ai atunci cand pleci de-acasa intr-o tara straina. Singuratatea pe care am trait-o eu insumi (sotia mea, preoteasa Eleonora, si fiul meu, Madalin, m-au urmat abia dupa opt ani de la plecarea mea din Romania), m-a facut sa ma deschid catre cei pe care-i vedeam ca sunt ca si mine: departe de tara, intr-o lume cu o alta cultura, intr-o societate cu reguli substantial diferite. Mi-am dat seama ca ar fi bine sa existe cineva care sa coaguleze aceste eforturi, pentru ca toata comunitatea sa nu mai fie disipata, ci sa se organizeze, sa se echilibreze si sa capete putere, drept de opinie. Ei, si punctul acesta de referinta m-am gandit ca ar putea sa fie preotul. Eu sunt si un mare sentimental, ma leg usor de oameni, ma implic afectiv in tot ceea ce fac, si chiar am dorit sa le fiu un prieten de incredere romanilor nostri, nu numai un duhovnic priceput. Asa ca, in timp ce studiam pentru doctorat, m-am apucat la Universitatea din Bari de alte doua facultati: Limbi clasice si Psihologie, cu specializarea in psihologie de grup si individuala. Dupa ce le-am terminat, am deschis impreuna cu un preot catolic aici, la Bari, o clinica de recuperare pentru dependentii de droguri. Am lucrat acolo pana in anul 2000. Atunci am fost rugat sa conduc o scoala pentru copii proveniti din familii dezorganizate sau cu probleme sociale, aflata la 30 de kilometri de Bari. Pe langa slujirea parohiei, predarea cursurilor la aceasta scoala si rezolvarea problemelor ei administrative, sunt implicat si in alte activitati. Cum ar fi cea in cadrul Asociatiei "Suflet romanesc", pe care am infiintat-o, impreuna cu doua avocate italience foarte sufletiste, Antonia De Mitrio si Raffaella Paradisio, pentru a-i reuni pe conationalii nostri intr-o organizatie cu statut juridic, prin care sa ne aparam drepturile in fata oficialitatilor italiene.

- Cum reusiti sa umpleti golul acesta imens pe care-l produce emigrarea in sufletele romanilor, dramatica aventura a venirii lor aici?

- Ca preot, intai ii ajut sa-si umple golul spiritual al sufletului. Biserica, participarea la sfanta Liturghie le da prilejul sa se intalneasca intre ei, si cu Dumnezeu. Iar prin activitatile pe care le desfasuram in jurul parohiei, le dam posibilitatea ca, traind in comunitate, sa se simta un pic ca acasa. Asa mergem, uneori, in excursii, vizitam impreuna marile orase ale Italiei, centre de cultura si spiritualitate europeana, sau la vechile manastiri bizantine ale sudului. Vrem ca in vara sa facem un pelerinaj in Grecia, la moastele Sfantului Ioan Rusul. In felul acesta, nu se mai simt prizonieri in orasele acestea, in care nu stiu decat drumul pana la biserica si pana la magazinele unde-si fac cumparaturile, sau casele in care lucreaza "la post fix" cele mai multe dintre doamne, ca menajere sau ingrijitoare pentru batrani. Pot si ei, astfel, sa respire aerul diversitatii, sa se bucure de atmosfera culturala a tarii acesteia si a Europei, sa nu asimileze Italia strict dramei lor existentiale, ca locul unde muncesc din greu, pentru cativa banuti, si pentru care si-au lasat acasa copiii si parintii neconsolati. Nu e usor sa ii ajuti pe acesti oameni sa-si gaseasca echilibrul, linistea sufleteasca. Dar o fac cu bucurie, aceasta e menirea mea si orice problema as avea, ce poate parea cu neputinta de rezolvat, ma rog Sfantului Nicolae, iar el gaseste o solutie neasteptata.

"Vecin cu Sfantul Nicolae"

- Cum anume va rugati Sfantului Nicolae, parinte Mihai?

- Ma rog mereu. De multe ori, in situatii in care trebuie sa iau repede o hotarare si nu am timp sa fac tot Acatistul Sfantului Nicolae, ma duc acolo jos, la el, stau doua minute si ii spun, simplu si direct: "Sfinte, trebuie sa rezolvam cutare sau cutare treaba, te rog, ajuta-ne!". Si ne ajuta! Nu s-a intamplat niciodata sa nu ne asculte ruga. Si oricum s-au aranjat lucrurile, stiu ca a fost voia lui. Pai, cum sa nu stiu toate astea, daca am "locuit" acolo, "vecini de palier", timp de 20 de ani, cat am slujit la trei metri de mormantul lui!... Indraznesc sa cred ca ma cunoaste bine!... Si ajuta si altora! Cel putin, in ceea ce-i priveste pe romani, marturie stau scrisorile primite dupa ce au fost si l-au vizitat pe Sfantul si si-au rezolvat problemele.

- Care dintre ele v-a impresionat cel mai mult?

- O familie din Romania are doi copii gemeni, care la trei ani nu vorbeau si nu pareau ca inteleg ce se intampla in jurul lor. Le-am spus sa vina la Bari si ne-am dus cu totii in cripta Sfantului Nicolae. Am ingenuncheat, am facut Acatistul, si dupa aceea s-au dus acasa. Dupa o luna, am primit o scrisoare de la ei, cum ca micutii au inceput sa vorbeasca si sa invete rapid cuvintele, ca si cum atunci s-ar fi trezit din somn. Parintii lor plangeau de bucurie. De atunci imi trimit mereu pomelnice de multumire. Puterea Sfantului Nicolae e atat de mare, incat e greu sa descrii in cuvinte felul in care lucreaza ea.
Stiti ca sudul Italiei e mai sarac decat nordul, iar romanii de aici castiga foarte putin, asa ca, de multe ori veneau la mine familii sarmane, cu probleme financiare sau de sanatate grele. Si se intampla ca imediat dupa ce-mi cereau ajutorul alti oameni cu dare de mana sa doneze bisericii niste banuti. Ii luam imediat si-i ajutam pe cei in nevoie, simtind, ca intotdeauna, sprijinul Sfantului Nicolae.
Altadata, doua familii trebuiau sa plece mai departe, in Canada, si se oprisera aici, ca nu aveau suficienti bani pentru biletele de avion. A venit o grecoaica si ne-a dat, dupa ce a asistat din intamplare la slujba noastra, aproape cinci sute de euro. Am luat bilete de avion pentru toti, unsprezece persoane, si am inchiriat si un microbuz cu care i-am dus, cu bagaje cu tot, la aeroport.
Cu doua-trei zile inainte de Sfantul Nicolae, anul trecut, urma sa primim din Grecia niste obiecte de cult pe care sa le trimitem, la randul nostru, cadou de Craciun eritreilor, crestinilor ortodocsi din Etiopia. Aceasta mica comunitate din Bari vine in biserica noastra de mai bine de 15 ani, eu le botez copiii, ii cunun pe tineri. De Craciun si de Pasti, noi cumparam din Grecia potire, vesminte preotesti, cadelnite, si le daruim parohiilor lor din tara, sarace si bantuite de foamete si razboaie. Ei bine, prin interventia Sfantului, am putut lua obiectele acelea din masina care ni le-a adus, exact inainte ca ea sa fie oprita de Politia financiara si sa i se confiste toate pachetele pe care le aducea din Grecia, fara sa aiba acte speciale de transport pentru ele.
Trebuia sa vina presedintele Rusiei la Bari, de Sf. Nicolae, in 6 decembrie, acum doi ani. Cu o zi inainte, ne-au chemat de la administratia Bazilicii San Nicola si ne-au spus ca nu putem sluji la San Gregorio pentru ca in ea urma sa se organizeze conferinta de presa cu jurnalistii straini, care-l insoteau pe Putin. Ne-au spus sa mergem sa slujim in alta biserica, in afara orasului, spre castelul Sforza. In seara dinainte, dupa slujba de vecernie, le-am spus oamenilor: "Fratilor, trebuie sa ne caram icoanele si cate putem lua de aici si sa le ducem acolo, pentru ca in doua ore se inchide orasul". Cand stranseseram tot si ne pregateam sa iesim, administratorul bazilicii a venit si ne-a spus: "Padre Michele, nu va mai mutati, conferintele de presa se vor tine la Prefectura". Sfantul Nicolae a intervenit, sunt sigur, pentru ca lucrurile sa ramana asa: venisera de cu seara 400 de pelerini romani, cu autocarele, si ar fi trebuit sa mergem cu ei in mica biserica din afara orasului, ca sa tinem slujba. Dar Sfantul ne-a tinut aproape de el.
Si cate s-au mai intamplat, de nici nu le mai tinem minte! Cred ca as putea scrie o carte cu intamplarile legate de Sf. Nicolae. De cate ori au incercat sa ne scoata de langa Sf. Nicolae si n-au reusit! In cele din urma, am plecat peste drum, la capela San Gregorio, pentru ca romanii se inmultisera atat de mult, incat era imposibil sa mai incapem in cripta, la sarbatorile mari, la cununii, botezuri, si la pomenile noastre. Ca la noi se fac pomeni, e de mancare in fiecare duminica, vin si italienii si mananca.

O biserica pentru romanii din Bari!

Acum, ii cerem ajutor Sfantului ca sa ne construim o biserica a noastra, a romanilor ortodocsi din Bari. Ca ne-am saturat sa nu avem si noi un loc al nostru, sa tot umblam pe la biserici de inchiriat, din care dupa slujba, sa ne strangem lucrurile, sa incuiem si sa predam cheia proprieta- rilor. Tot printr-o minune a Sfantului Nicolae, Primaria din Bari a acceptat sa ne concesioneze un teren aflat in centrul orasului, iar proiectul e aprobat. Sub constructia propriu-zisa, avem sase sute de metri patrati, in care vom avea scoala, biblioteca, si o sala mare de intruniri. Iar la un alt nivel, mai jos, am prevazut o capela unde sa ne tinem mortii, prevazuta cu instalatii de aer conditionat si de racire. Pentru ca, uite, se mai intampla ca romanii sa mai si moara pe aici, si atunci trebuie sa tii mortul incuiat intr-un sertar la morga spitalului, fara ca sa i se citeasca si sa i se faca slujbele trebuincioase pana la inmormantare. Apoi, trebuie sa spun ca biserica noastra va fi o constructie moderna, ecologica, cu panouri solare pe acoperis, care sa produca curentul electric necesar, cu instalatie care sa adune apa de ploaie care sa fie folosita pentru udatul gradinii, si care mai poate fi si filtrata si recirculata pentru a fi folosita la baie. E foarte frumos proiectul, dar acum urmeaza sa gasim fonduri pentru constructia lui. Nu ma indoiesc ca Sfantul Nicolae o sa ne-ajute sa adunam banii, si atunci vom sti noi cum sa ne descurcam. Suma care ne trebuie pentru a construi aceasta biserica este de doua milioane de euro. Guvernul de la Bucuresti, prin Ministerul Cultelor, ar trebui sa sustina acest proiect, ca fiind al romanilor care lucreaza in afara tarii si trimit sume mari acasa, sume ce echilibreaza in buna masura economia tarii. Stiu, totusi, ca mai degraba oamenii simpli, cu credinta si evlavie la Sfantul Nicolae, vor darui ceva pentru ridicarea acestei biserici, si mai stiu ca banutul vaduvei e cel care pune temelia cea mai tare la asemenea lucrari ale Domnului.

- Aveti o energie nestavilita. Daca v-as intreba de unde aveti atata putere, mi-ati raspunde, sunt sigura, ca e darul Sfantului Nicolae. Ce alte vise neimplinite mai aveti?

- Un prieten italian m-a intrebat odata cum de zambesc tot timpul! Am tacut o clipa, gandindu-ma la un raspuns complex, dar imediat tot el l-a gasit: "Pai, da... Cum sa nu fii fericit", mi-a spus, "cand lucrezi pentru cel mai bun patron din lume: Dumnezeu!". Sper sa-mi dea Dumnezeu sanatate pentru ca, intr-adevar, mai am inca ceva de facut: la Albero Berro, intr-un sat unde sunt constructii vechi, traditionale, din piatra, un fel de sat arheologic, vreau sa fac o tabara-camin pentru copiii superdotati din Romania, dar care nu au bani. Sa-i aduc aici trei luni in vacanta, sa cunoasca lumea, sa invete lucruri noi, sa faca cursuri de vara in toate domeniile. Dupa ce fac si aceste doua lucruri - biserica si caminul de copii - pot spune ca am realizat tot ceea ce mi-am dorit in viata. Si, gandesc eu, peste cinci-sase ani, voi putea linistit sa spun: "Acum, ma duc acasa!". Acasa, in Romania, la biblioteca mea din casa parinteasca de langa Dragasani, in care ma asteapta cartile mele cumparate din studentie. Caci, ca orice cerc care se inchide, de unde am plecat, acolo trebuie sa ma intorc. Voi avea multumirea ca n-am trait degeaba si ca Dumnezeu, "patronul meu", va fi fost multumit de mine, umilul sau slujitor.

(Cine doreste sa ajute la construirea bisericii ortodoxe a romanilor din Bari ii poate scrie parintelui Mihai Driga la adresa de e-mail: bari@mitropolia.eu).

______________________

Scurt istoric al Sfantului Nicolae de la Bari

Tare bun e Sfantul Nicolae, San Nicoara, cum i se spune cu drag din vechime de romani. Nu e un sfant incruntat, care impunge cu degetul sau sageteaza cu privirea pacatosii. Episcopul cel mare al Mirelor Lychiei (in Turcia de astazi), la 300 de ani dupa nasterea lui Hristos, inzestra fecioarele orfane cu pungi cu bani aruncate prin cosul caminului, daruia copiilor saraci dulciuri, umbla in straie saracacioase prin cetate ca sa afle durerile poporului si sa faca dreptate. Sfantul e si acum bucuria copiilor si tamaduirea celor bolnavi, prin sfantul mir care izvoraste din moastele sale, in fiecare an, la 9 mai. Aceasta este ziua cand corabia cu moastele sfantului a intrat in portul Bari, in 1087, dupa ce Myra cazuse in mainile sarazinilor. Sfantul insusi daduse de stire, aratandu-i-se in vis unui preot cucernic din Bari, ca acolo doreste sa ajunga. Inca din primele zile a inceput sa faca minuni, vindecand sute de bolnavi care veneau sa i se inchine. Primit intai in biserica Sfantului Ioan Botezatorul, a fost mutat apoi in actuala bazilica, construita anume pentru Sfantul Nicolae, chiar in port, aproape de zidul cetatii. Sfintirea criptei unde au fost depuse moastele, aflata sub masa altarului din bazilica, a fost facuta de insusi Papa Urban al II-lea, in 1089. In 1597, mana dreapta a sfantului a fost trimisa lui Mihai Viteazul, de catre cardinalul de Bari, pentru ca voievodul roman avea mare evlavie la Sfantul Nicolae, la care mersese sa se roage inca de cand era ban al Craiovei. Muzeul bazilicii adaposteste pretioase lucrari de arta bisericeasca medievala, dar si un spin din coroana de spini a lui Iisus Hristos, pe care a purtat-o la rastignire, iar cand (se intampla cam o data la 20 de ani!) Vinerea Mare cade in ziua de 25 martie, spinul isi schimba culoarea, devine rosu aprins, ca si cum ar fi inmuiat in sange.
In fiecare an, la 9 mai, ziua ajungerii sale in portul Levantin de la Marea Adriatica, de pe moastele Sfantului se scurge mir, un lichid apos, usor aramiu (la analiza chimica a iesit ca ar fi o substanta produsa de corpul uman, dar nu sudoare!). Aceasta ("Sfanta Mana" ii spun catolicii) este aspirata cu o pompita, stransa intr-o sticluta astupata, in forma de amfora, care e data spre a fi sarutata tuturor credinciosilor. O mare de oameni vine din toata lumea de 9 mai la Bari, iar sarbatoarea dureaza o saptamana. Se spune ca in anii cand viata morala a cetatii nu este la inaltimea asteptarilor Sfantului, moastele lui dau foarte, foarte putin mir. Iar cand Marea Adriatica e tulburata de valuri involburate, in cripta bazilicii, aflata la doi metri sub nivelul marii, intra apa, dar la Sfantul inchis in paralelipipedul de stanca apa nu ajunge niciodata. Sfantul Nicolae nu e numai patronul orasului Bari, dar si al altor orase-porturi: Amsterdam, Liverpool. Este, de asemenea, protectorul copiilor, al pescarilor, marinarilor, negustorilor, si aparatorul celor pe nedrept acuzati. Pe Sfantul Nicolae il venereaza, deopotriva, si catolici, si ortodocsi, si lutherani, si anglicani, si alte confesiuni crestine. E cel mai mare sfant care-i aduna pe toti in jurul sau, inainte ca noi, oamenii, dezbinati de orgolii, sa avem puterea de a ne intoarce la o singura biserica-mama, ca la inceputuri.