Posta paginii

Cititor Formula AS
"M-a sters cu buretele de parca n-as fi existat niciodata"

Ma bucura faptul ca exista aceste pagini in care avem ocazia sa ne facem ascultati de cineva si sa primim alinare de la oameni care nu au pierdut inca adevaratele valori ale vietii. Probabil ca se primesc sute de mesaje in fiecare zi, dar sper ca si gandurile mele sa nu fie trecute cu vederea de catre cititorii revistei si de doamna Sanziana Pop, un om care da dovada de multa intelepciune si intelegere in problemele sufletesti. Sper sa ma ajutati sa imi regasesc echilibrul si increderea in mine si in viata.
Mi-am pierdut mama la varsta de 10 ani, dar si tatal, care m-a parasit din acel moment. Nu am vrut sa las aceasta intamplare dureroasa sa imi umbreasca viata, din contra, m-a ambitionat sa devin un om independent si cu dorinta de a realiza ceva. Nu am vrut sa fiu diferita de copiii care aveau parinti, desi caldura sufleteasca imi lipsea foarte mult, iar alinare imi gaseam ca si acum, de altfel, in bunica mea, o persoana deosebita, dar foarte batrana si bolnava. Asa ca m-am straduit sa urmez o facultate si sa devin un om independent financiar... Sigur, a venit si vremea primei iubiri, cam tarziu ce-i drept, la varsta de 25 de ani, dar era o iubire foarte mult asteptata. A fost o poveste care a inceput incet si frumos si s-a terminat cu inca o rana in sufletul meu. Poate ca nu am stiut sa apreciez, poate am cerut prea mult, si ma simt vinovata pentru asta, dar imi acord un pic de clementa, deoarece imi lipsea cu desavarsire experienta unei relatii. Dragostea noastra a durat aproape trei ani, pentru el, pentru mine dureaza si acum...
Cand l-am intalnit pe Alex, am crezut ca toate asteptarile mele sufletesti, toate gesturile de afectiune vor fi acoperite de el. Dar ceream prea mult si dovezile nu ma multumeau. Totusi, speram ca intr-o zi voi face pasul spre casatorie alaturi de el, eliberata de indoieli. Fiindca, paradoxal, desi imi doream sa am o familie, mi-era teama sa ma casatoresc cu el. Asta il supara si imi spunea ca il fac sa se simta nesigur pe iubirea mea. Am inceput sa ne certam din niste nimicuri, de altfel, dar orgoliul puternic ce ne caracteriza pe amandoi ne impiedica sa dam inapoi. Totul s-a terminat acum aproape un an, cand dupa o cearta obisnuita, nu ne-am mai vazut niciodata! Nu a vrut sa imi mai raspunda la telefon, mi-a vorbit urat, cum nu o facuse niciodata, m-a jignit si mi-a spus ca totul s-a terminat, ca nu ne potrivim, ca si-a gasit pe altcineva alaturi de care si-a aflat linistea. Nu l-am crezut si i-am cerut sa-mi demonstreze existenta celeilalte persoane. Raspunsul a venit prompt, printr-un e-mail, cu cateva fotografii pline de tandrete dintre el si acea fata. Am crezut ca mi se va opri inima, vazandu-l cum strange tandru, in brate, o alta femeie (mai urata decat mine, cu mult). La doar 10 zile de cand ne despartisem, fusesem stearsa cu buretele, de parca n-as fi existat niciodata. Lunile ce au urmat au fost un cosmar, un intreg sir de incercari umilitoare de a-l ruga sa se intoarca, de a-i marturisi ca il iubesc si mi-e dor de el. Totul a fost in zadar. Fiecare conversatie cu el ma facea sa sufar si mai rau sau imi dadea sperante fara acoperire. Nu rata nici o ocazie sa-mi laude acea fata, iar cand observa ca nu il mai caut, revenea el, spunand ca vrea sa ramanem prieteni si sa mai vorbim la telefon. Sa stie ca sunt bine. Sunt doua luni de cand am incetat sa il mai caut. A revenit el, cu un mesaj de ziua mea si cu un altul in care marturisea ca ii pare rau ca nu doresc sa mai comunicam...
La anul voi implini 30 de ani si simt nevoia unui om alaturi de mine, care sa ma iubeasca, sa ma inteleaga si cu care sa intemeiez o familie. Imi pare rau ca atunci cand un asemenea om s-a aflat langa mine nu am avut curajul sa merg mai departe. As da timpul inapoi, dar nu mai pot! Din pacate, mi-am pierdut increderea in iubire, nu mai am nici o motivatie sa cred ca omul care poate fi alaturi de mine exista! Ma simt respinsa, tradata, dezamagita. Am nevoie de ajutor, de un sfat.
Va multumesc ca am avut posibilitatea sa ma destainui!
MARIA