Mircea Chiper - "TABASSCO"

Ines Hristea
"Am 18 ani, dar nu vreau sa ma erijez in Romeo. Prefer sa suspin pentru muzica"

"Nu cartim"

- Intr-o ancheta-fulger realizata printre redactorii revistei "Formula AS", formatia TABASSCO a fost declarata adevarata castigatoare a finalei Eurovision. Cea mai buna melodie, cea mai buna interpretare, cu tine solist vocal. Ne-am bucurat cand Aura Urziceanu, o profesionista a muzicii, v-a acordat, si ea, nota maxima. Va simtiti nedreptatiti ca ati terminat competitia numai pe locul patru?

- Ne bucuram din tot sufletul ca o revista de prestigiul "Formulei AS" ne-a vazut drept castigatori. Pentru noi e o onoare. La fel ca si punctele acordate de doamna Aura Urziceanu. Cu toate astea, suntem multumiti de rezultatul pe care l-am obtinut. Il consideram o mare reusita. Voturile telespectatorilor si notele juriului ne-au adus, in final, un binemeritat, zicem noi, loc 4. Nu cartim.

- Desi pentru publicul larg sunteti mai degraba necunoscuti, prestatia voastra a surprins la toate nivelele: compozitie, prezenta scenica, tehnica muzicala. De pe ce planeta veniti?

- Trupa a pornit la drum acum patru ani. Pe parcurs, au mai intervenit modificari de "cadre", iar formula s-a stabilizat in vara lui 2008. Acum, Tabassco inseamna: Norbert Kovacs (chitarist, pianist, voce, compozitor si producator al pieselor noastre), Asterix Asztalos Zsolt (tobosar si percutionist), Szabi, adica Gyergyai Szabolcs (basist) si eu (voce si chitara).

- Patru unguri si un roman. De necrezut, fata de modul in care este perceputa relatia romano-maghiara in Transilvania.

- Cu Norbert ma stiu de-o viata. Are 34 de ani, este originar, ca si mine, din Ludus, si este prietenul parintilor mei, de dinainte de-a ma naste eu. De fapt, el a fost a treia persoana pe care am cunoscut-o imediat dupa ce-am venit pe lume. Asta, daca nu-i pun la numaratoare pe medicii si asistentele din maternitate. Norbert locuieste in Targu Mures si are in spate o cariera prodigioasa de pianist in Norvegia. Are un repertoriu de sute de piese de piano-bar. Asterix e tot din Targu Mures si a fost implicat in multe proiecte muzicale din Romania. A colaborat cu Analia Selis, Slang (formatia castigatoare a festivalului Cerbul de Aur din 2004), A. G. Weinberger, Blues Machine, Emanuel si multi altii. Szabi, ultimul venit in trupa, are 24 de ani, e din Sfantu Gheorghe si "duce in spate" sectia de contrabas de la Conservatorul de Jazz din Budapesta. A fost basistul trupei Byron, iar momentan, pe langa Tabassco, se mai ocupa si cu studiul tehnicii dentare, la UMF Tg. Mures. Fostul nostru basist, Laszlo Lehe, care este cetatean romano-norvegian, cu domiciliul in Norvegia, a hotarat sa se desparta de noi, fiindca departarea geografica devenise istovitoare. Dar am ramas, in continuare, prieteni foarte buni, si cand vine pe-acasa, nu pierdem ocazia sa si cantam impreuna asa, de amoru' artei. Fiindca ne simtim extraordinar cand suntem toti la un loc.

- Problema etnica agita, vreodata, viata trupei?

- Partea ardeleneasca a Romaniei in care traim noi nu este una cu dispute inter-etnice. Romanii de aici sunt mai bogati in prieteni avandu-i pe maghiari langa ei. Asta cred eu ca e situatia in general. In particular, in sanul Tabassco, lucrurile stau asa: noi patru traim impreuna si ne bucuram impreuna de marele dar al vietii, care are un limbaj universal - muzica. Alte cuvinte sunt de prisos.

Muzica si genunchi juliti

- Dar tu, Mircea, mezinul trupei, cum ai ajuns sa faci muzica?

- A, eu de mic m-am simtit atras de muzica si de instrumentele muzicale. Probabil ca mi se trage de la parinti. Muzele ne-au haruit pe toti trei, cu dragul asta special de muzica. Ai mei sunt asistenti medicali la serviciul de Urgenta, dar in viata "civila", amandoi au cochetat cu muzica. Mama canta la chitara acustica si la mandolina si, pe vremuri, a participat la multe festivaluri de folk. Tata canta la chitara bas si la clape si a facut parte din mai multe formatii care n-au devenit prea cunoscute, dar care i-au satisfacut dorul de cantari. Asa ca, in copilaria mea luduseana, pe langa fotbal si genunchi juliti, am acumulat si multe ore de studiu al pianului si chitarei. Dar nu-mi pare rau, pentru ca n-am fost un copil chinuit, asa cum pretind multi instrumentisti. Din contra, am avut o copilarie foarte frumoasa. M-am jucat din belsug si-am avut si multi prieteni. Si uite ca tocmai acesti prieteni au fost cheia care mi-a deschis poarta catre Tabassco.

- Desi ai o varsta de pusti, evolutia ta la Eurovision a fost de-a dreptul maiastra. Ai studiat muzica si la scoala?

- Da, am studiat o perioada pianul si chitara clasica la Liceul de Arta din Targu Mures. Apoi am fost nevoit sa ma reintorc in Ludus. Acum sunt elev la Grupul Scolar Industrial. Continui, totusi, sa studiez aceste doua instrumente si imi doresc sa urmez si cursuri de canto. Simt ca e nevoie de rafinare la nivel de tehnica vocala. De altfel, asta a fost si sfatul pe care l-am primit de la doamna Aura Urziceanu, in scurta conversatie pe care am purtat-o in culisele Eurovisionului, dupa ce concursul se incheiase.

- Ai tai te sustin? Visul muzical al parintilor se implineste prin tine?

- Categoric! Sunt un mare norocos. Pe mine ma sustine toata familia: mama, tata, bunicii. Si-l mai am si pe Norbert de partea mea! Mama ma cocoloseste, in sensul ca are grija de mine, are grija sa nu-mi lipseasca nimic, cand ajung acasa. Tata ma ajuta si profesional: actioneaza si pe post de secretara si e si un fel de manager al trupei. Bunicii imi sunt si ei aproape. Chiar si la propriu - cei din partea mamei locuiesc tot in Ludus, iar bunica din partea tatei e la tara, dar foarte aproape de noi. Norbert ma "dadaceste" intr-ale muzicii in general: si cand vine vorba de scena, si cand lucram in studio.

- Conditii optime pentru a te dedica definitiv muzicii... Sau ai si alte hobby-uri concurente?

- Nici pomeneala. Cred ca pot sa zic, fara sa folosesc cuvinte prea mari, ca muzica e felul meu de-a fi, e modul meu de viata. Nu prea pot sa respir in lipsa ei. Vreau sa studiez in continuare chitara si, asa cum ti-am mai spus, imi doresc sa-mi imbunatatesc tehnica vocala. Visez sa ajung la "Berkeley Academy of Music", in Statele Unite si sunt convins ca, mai devreme sau mai tarziu, o sa pun pana pe chitara intr-una din salile acestei universitati prestigioase. Pana atunci, invat acasa si de la prietenii si colegii mei din trupa.

- Cum arata o zi de munca la trupa Tabassco?

- Norbert are un studio in Targu Mures si in aceeasi cladire avem si o sala de repetitii. Le facem periodic, in general, doua pe saptamana. Inaintea concertelor insa incingem ritmul. In studio, ce sa zic? Ne cam uita Dumnezeu! Ne place sa bibilim fiecare piesa in parte, suntem migalosi. De partea de creatie se ocupa Norbert. Muzica si versuri. Uneori intervin si eu. Cand sunt inspirat. Apoi, tot Norbert se ocupa de aranjamente, iar la mixaj si masterizare, umar la umar cu el vine si inginerul nostru de studio, Florin Sorasan.

- Prestatia voastra la Eurovision - Romania a impresionat si prin felul in care ati pus melodia "Purple" in scena. Ati apelat la un regizor?

- Ideea a fost a lui Norbert si toti am cazut de acord ca era foarte interesanta. Pana la urma, fiecare concurent a vrut sa atraga intr-un fel atentia asupra lui. Asta e, in fond, regula concursului. Iar daca imi pui intrebarea asta, inseamna ca Tabassco si-a atins tinta, din punctul acesta de vedere.

Mures - Bucuresti, drum lung si greu

- Ce relatii pot exista in industria muzicala, atunci cand esti din Ludus? Sunteti tratati ca niste provinciali?

- Drumul de la Mures pana la Bucuresti este lung si greu, atat cu masina, cu trenul, cu avionul, cat si pe calea muzicii. Cu cat il strabati de mai multe ori, iti dai seama ca ti-ar prinde bine cate-un prieten la care sa ramai peste noapte. Noi muncim acum sa ne facem prieteni. Suntem in faza unor discutii, care daca se vor finaliza asa cum ne dorim, s-ar putea sa ne ajute mult, in ceea ce priveste promovarea trupei. Am intalnit multa lume, multi oameni de muzica, persoane binevoitoare, care ne-au ajutat cu sfaturi. Peste asta insa ne-am bucura foarte tare daca piesele noastre s-ar regasi in grilele de programe ale posturilor de radio cu larga audienta si daca Tabassco ar ajunge mai des in platourile televiziunilor ale caror emisiuni se vad in toata tara.

- Strainatatea nu va face, si ea, cu ochiul?

- Motto-ul nostru este: "It's the journey, not the destination" (n. red. "Ceea ce conteaza nu e destinatia, ci drumul pana acolo"). Ceea ce, in traducerea noastra, inseamna ca ne dorim sa aparem pe cat mai multe scene, in cat mai multe orase. Nu neaparat ca sa devenim cunoscuti, ci pentru bucuria de a intalni cat mai multi oameni. Oameni cu care sa impartim fericirea pe care noi patru o simtim atunci cand suntem pe scena. In ceea ce priveste strainatatea, avem oferte in sensul asta. Acum perfectam un contract pentru un concert in Norvegia. Anul trecut, in iunie, am avut un concert la Atena, in Grecia, unde ne-am simtit extraordinar. Deci, nu refuzam nici experienta strainatatii. Lucram si la un album. Nu e inca finisat, dar speram ca in timpul care va mai trece pana cand o sa spunem "gata" vom gasi si resursele financiare necesare ca sa-l scoatem pe piata.

- Se apropie primavara. Ai o relatie mai speciala cu acest anotimp?

- Primavara este, intr-adevar, si pentru mine, si pentru colegii mei, un anotimp mai special. Parca toate planurile de viitor devin mai imperioase. Nadajduim ca primavara aceasta sa ne aduca inspiratie, ganduri bune si impliniri. Desi, daca stau mai bine sa ma gandesc, asta e ceea ce ne dorim si-n celelalte anotimpuri.

- Dar Dragobetele? Pe langa muzica si scoala, nu-ti da tarcoale si dragostea? Ai doar 18 ani!

- Am 18 ani, dar n-as vrea sa ma erijez in Romeo. Dragostea e, cu siguranta, extrem de importanta, dar eu prefer sa suspin pentru muzica. De altfel, ea este chiar una din temele noastre de baza, una dintre sursele de inspiratie ale muzicii pe care o cantam.