De curand, Dan Puric si-a sarbatorit 50 de ani de viata. Si inca ceva: 10 ani de la infiintarea Companiei Passe-Partout Dan Puric. Serbarea s-a petrecut la Teatrul "Rapsodia Romana" din Bucuresti, aflat pe strada Lipscani. Si a inceput chiar de la intrare, unde in holul deja ticsit de admiratori, Puric dadea autografe - zeci si zeci de autografe! - pe doua carti: "Dan Puric despre omul frumos" si un luxos album dedicat celor 10 ani de spectacole. Si-n timp ce statea asa, aplecat, intreband cu delicatete cum se cheama persoana care tocmai ii cumparase una din carti sau chiar pe amandoua, pentru a-i oferi o dedicatie, in jurul lui se ridica un zid de buchete si cosuri de flori, gata-gata sa se pravale pe el, ca intr-o comedie muta a marelui sau mentor, Charlie Chaplin... Din cauza acestui suvoi de admiratori hotarati sa foloseasca momentul pentru a obtine o mult ravnita carte cu autograf, spectacolul a inceput cu o anumita intarziere rascumparata insa prin calitatea sa de exceptie. El s-a constituit din doua splendide momente de dans modern realizate cu brio de invataceii lui Puric, in coregrafia Maestrului, si pe o muzica aleasa, fireste, de el. Dupa care a urmat un alt spectacol, cu Puric insusi in rol principal. O "vorbire" libera a actorului (inzestrat si cu harul oratoriei), care a durat aproape o ora. Ora pe care noi, norocosii asezati in fotolii, dar si alti vreo doua sute de mai putin norocosi, inghesuiti pe langa peretii salii, stand pe jos sau pe culoarul ce duce spre scena, am perceput-o ca pe o clipa in zbor. Tema discursului: "Romania - o tara neodihnita, in care lipsa de ragaz istoric si-a spus cuvantul".
Despre "Ganditorul" Puric s-au spus multe. Si se vor mai spune, desigur, despre acest "Om frumos", care afirma ca "poporul roman este un popor-punte, intre civilizatia Orientala si cea Occidentala" (crez al lui intarit mai ales dupa un turneu triumfal in China, la Beijing, unde 2500 de spectatori in extaz au ramas, ore in sir, fara respiratie).
Spectacolele create de acest artist-unicat sunt izvorate din visele lui "adunate de-a lungul timpului", marturiseste Puric. "Cu unele mi-am castigat existenta in baruri noaptea, cu altele, am calatorit in lume, iar cu altele, pur si simplu, m-am rugat"... Spectacolele sale respira, toate, Iubire. Iubire de Dumnezeu, de Viata, de Tara, de frumusetea eternului feminin. O iubire careia Puric ii dedica, in prefata uneia din cartile sale, un veritabil poem: "Am conceput o montare in care pantomima, dansul, stepul sunt mijloace de expresie (nu scopuri) pentru a universaliza limbajul unui subiect etern: iubirea. (...) Mi-am inchinat spectacolul iubirii tocmai pentru ca am credinta ca la acest sfarsit de secol si de mileniu, dragostea este singura noastra posibilitate de a ne izbavi".