Muntii Maramuresului, bogati in paduri si pasuni, au oferit dintotdeauna conditii optime pentru cresterea animalelor si mai ales a oilor. Oile constituiau o adevarata avere pentru locuitorii din aceste tinuturi. Se pornea de la mic la mare, de la o oaie cumparata sau primita pomana. Daca fata doi miei - semn de noroc - nu era taiata, pentru ca "numa o data o tai si nu-i", ci era tinuta, si din ea se obtinea in cativa ani o turma. Legea economica dupa care se conduceau taranii muntilor era urmatoarea: "sa dai pe rand si sa iei o data". Adica sa investesti putin cate putin de-a lungul unor ani si sa vinzi "un botei" (turma) pentru a cumpara un "pamant de pita" sau a construi o casa unui copil.
In satele Maramuresului erau intre cinci si zece oi pe cap de locuitor. Asta inseamna ca stramosii nostri mancau mult lapte de oi, cas, urda si carne de oaie sau miel. Sa fie un secret al longevitatii si al vitalitatii lor?
Mama, Dumnezeu s-o tie la sanul Lui, spunea: "In Desasti o fo septe stanci cand am avut noi oi. Cate cincizaci, saizaci, o suta, o suta cincizaci de oi ave cate un sangur om. Intr-o stana erau cam doua-tri sute, cam ase. Douazaci-trizaci de oi o avut cel mai sarac om".
Este limpede ca oile se cresteau din ratiuni economice, pentru ca "de la oica tat ii bun". Din lana se faceau cergile varstate alb cu sur si superbele covoare cu motive geometrice vopsite cu plante. De asemenea, hainele si obielele din opinci.
Cum in lumea noastra nimic nu este izolat, aceasta ocupatie a dat nastere multor credinte si legende, adica unei vieti spirituale foarte bogate, unei religii populare, care lega omul, animalele si natura din jur intr-un tot armonios, intr-un sistem coerent si functional.
Intre oieri exista credinta ca laptele oilor poate fi luat cu vrajitorii, asa cum se intampla cu laptele vacilor. Oile zbiara, pentru ca sunt bolnave. Ugerul le este inflamat, rosiatic si curge din el branza ori zer, ba uneori chiar sange. In aceasta situatie, nu se mai pot face urda si casul, iar animalele pot sa moara, daca nu li se aduce laptele inapoi.
Protectia magica
Pentru a preintampina luatul laptelui de la oi, se recurgea la metode magice de aparare, la magia de protectie. Pentru ca totul era magie. Aceasta era vechea religie. Protectia magica sta sub puterea lui prima oara. Ceea ce se face si se gandeste prima oara cand are loc un fapt va actiona pe toata durata (perioada) pentru care s-a programat.
In cazul oieritului din Maramures, magia lui "prima oara" se aplica de doua ori, pentru ca iesitul oilor la pasune are doua etape: prima este iesirea la pascut in vatra satului (zona intermediara - unde iarba creste mai repede), si a doua este iesirea (din vatra satului) in munte.
Prima protectie
Cand se trece de la iarna la primavara, de la fan la iarba, de la spatiul protejat al gradinii casei la cel neprotejat al campului din imprejurimile satului, oile sunt supuse unui rit de trecere care le va asigura imunitatea: nu le va putea fi luat laptele si vor fi ferite de orice primejdie. Iata ce-am aflat de la Ionu lu Stefanuc - gazda de stana (baci) din Desesti: "Umblu la oi de cand am umblat in picioare. De cand am fost de tri ai (ani, n.n), tat cu oi am fost si cu animale. Cam de saizaci de ai umblu la oi. Din batrani sa puneu acolo niste lanturi si niste flori si stropteu cu agheasma".
Cele care stiu amanuntit ce se face cand se iese prima oara cu oile la pasune sunt insa femeile; pentru ca ele si intreprind aceste practici care tin de "zvora" (locul) casei. Iat-o iarasi vorbind pe mama: "Prima data cand am scos oile din ocol (curte) primavara, am pus lant, vo cativa carbuni de foc aprinsi inaintea lui, si tamaie, si oile o trecut pasta ele. Le-am pus in fata lor la staul, cum l-am deschis, si la poarta. Am stropit si cu agheasma pasta ele. Pui agheasma de la Boboteaza si calcute (niste flori galbene, de primavara), le pui in apa si-ntr-o galeata si iei s-arunci ase, in cruce. Pasta tate sa saie oile cand ies din ocol. Lant sa pui inaintea lor in poarta, cand pleaca. Lant si carbuni de foc infocati, ca sa nu le vada lupii. Da. Focu-i pantru lupi. De foc sa tem lupii. Ca si cand vin lupii la oi, pacurariu pune lemne pa foc sa aiba taciuni. S-apoi da dupa lupi cu taciuni si sa duc focului (departe), ca daca-i atinge, ii arde. Sa duc hat... Lantu sa pune sa nu se piarda oile deolalta. Face sa fuga lupii. Calcutale, sa aiba mancare verde si sa nu le poata lua laptele Bosorcoaiele (vrajitoarele, n.n.)". Candva, focul vetrei din casa nu trebuia sa se stinga niciodata si era "invelit" in acest scop cu cenusa. Focul era pastratorul norocului si sporului casei, a intelegerii din familie. Aflam ca era nestins, adica invelit, si dintr-un descantec de dragoste: "Foc, focutule/ Eu te-oi inveli/ Tu nu te inveli/ Tu te fa laur-balaur/ Cu solzii de aur/ Si te du la culcare".
A doua protectie - Focul viu (Focul sfant)
Ajunsi cu oile in munte si stabilindu-se locul stanii, dupa construirea colibii, ciobanii aprindeau focul viu. Acest foc se aprindea prin frecarea a doua lemne de brad sau unul de esenta tare si unul de esenta moale. Cel de esenta moale fiind molid (brad), mesteacan ori salcie. Acesti copaci se bucura de o mare investitura magica si patroneaza sarbatori mari, cum este Craciunul, Sfantul Gheorghe, Floriile. Tin de un cult al arborilor si erau taiati numai cu mari precautii si in cazuri de mare nevoie. Lemnele se frecau pana sareau scantei, care erau prinse cu frunze uscate sau iasca. Din Focul viu se aprindea focul la coliba, care trebuia sa arda pe toata perioada sederii in munte. Ca sa nu se stinga, era acoperit, "invelit" cu cenusa ori, si mai bine, cu niste lemne groase, care trebuiau sa arda incet. De arderea lui continua raspundea "gazda de stana" sau pacurarul care "strangea" casul si urda, ramanand "la vatra" mai multa vreme.
Stingerea focului era de "meresan", semn rau, iar cel din vina caruia s-a stins era pasibil de pedeapsa. In vremuri indepartate, se pare ca i se aplica pedeapsa capitala.
Ciobanii sareau peste acest foc pentru a se curata de toate bolile si relele si pentru a fi protejati impotriva duhurilor necurate ale muntelui si a Fetii Padurii.
Dupa ce focul viu era aprins de catre doi frati gemeni sau doi "veri dulci" (primari), doi tineri puri, oile erau inconjurate cu taciuni din acest foc, afumate, ca sa nu li se poata lua laptele si ca sa fie ferite de trasnete si de lupi. La iesirea din staul, li se puneau iarasi carbuni, ca oile sa sara peste ei.
Focul viu era apanajul barbatilor, fiind considerat masculin si asociat sarpelui sau balaurului, asa cum este considerat in toate marile culturi.
In fata acestui foc, nimeni nu avea voie sa se certe, sa injure, sa minta sau sa pomeneasca numele lui "uciga-l toaca". Orice fagaduiala (promisiune) facuta in fata lui era respectata cu sfintenie. In el nu se scuipa, nu se aruncau lucruri spurcate, pentru ca era considerat sfant, asemeni primului foc venit de la Dumnezeu pe pamant. Focul viu, nestins, era pastratorul manei, si al norocului stanei pe toata vara. El nu putea fi atins decat de catre cei care se ocupau de acea stana. Nici un strain nu era lasat singur langa el si nu i se permitea sa se aplece ca sa-l atinga.
Daca stana trebuia sa se mute unde era iarba mai buna de pascut, se luau carbuni din foc, iarba si pamant din strunga (staul) si se duceau in locul nou impreuna cu oile. "Cand te-ai mutat cu oile di la o vatra la alta, ai luat noua carbuni din vatra focului, iara din strunga, de unde sa mulg oile, pamant cu iarba de noua ori si le-ai pus unde te-ai asazat: carbunii in vatra focului, iara ierbuca in strunga, unde se mulg oile. Ai luat aieste ca sa nu ramaie mana la vatra veche", povesteste Ionu lu Stefanuc din Desesti.
Luatul laptelui
In pofida masurilor de protectie, laptele putea fi totusi luat, pentru ca undeva a existat o bresa, a fost scapat din vedere ceva, o prescriptie n-a fost respectata ori n-a fost cunoscuta, ori ca fiind oile pe camp, a trecut printre ele o femeie. (Ca regula generala, la stana nu aveau ce cauta femeile.)
"Femeile nu-i voie sa cam treaca pantre oi, cand ies pa camp, ase, ca zaceu ca noa, mai demult, ierau feli de feli de stragoi femeile si luau laptele de la oi." (Ionu lu Stefanuc)
Dintre barbati, iau laptele cu mare usurinta cei care sunt varcolaci.
"Niste oameni treceau cu oile la padure s-o trecut pa langa un varcolac. Varcolacu mana un car cu boi. Cum o vazut oile, s-o pus jos, s-o prins a mulge lapte de la cuiul carului. (Cuiul de la roata.) Pa cand o ajuns oamenii cu oile sus, o vazut ca oile n-au nici un strop de lapte."
Laptele poate fi si pierdut, furat de ape, atunci cand oile trec peste poduri pe sub care curge apa sau prin "guri de iezer". (Locurile prin care iese apa din iezer formand vai.) Laptele poate sa scada si daca locul stanei se muta intr-o zi de post.
Exista insa si un dat, un "ase i-o fost impartat", care trebuie sa se implineasca si despre care nimeni nu stie nimic si nici nu se poate lupta impotriva lui. Acest "dat" sparge toate protectiile, ingenunche orice dorinta sau vointa a omului. Pentru ca "ce-i impartit" sa se implineasca, omul greseste cu buna stiinta, fara sa se poata abtine. "D-apoi stii din primavara cum t-a mere in anu acela, daca-i ave nacazuri cu oile or nu. Daca prima data fata oile miel alb a si (fi) anu bun. Daca fata miel negru a si (fi) anu mai slab." (Ionu lu Stefanuc, gazda de stana)
Adusul laptelui - Gradinuta Fetii Padurii
Pana mai nu demult, indiferent de modul in care a fost luat laptele de la oi, acesta putea fi readus numai cu flori din Gradinuta Fetii Padurii. Pentru aducerea acestor flori de leac era ales cel mai curat dintre ciobani - conditia prima fiind virginitatea (castitatea) - pentru ca Acolo nu putea intra oricine.
Gradinuta, un fel de gradina a Raiului, necalcata de picior de om (rezervatie) se afla departe, in locuri greu accesibile, pe varfurile muntilor ori chiar sub pamant, in interiorul stanelor de piatra. Este cu razoare de flori, semanand cu o gradina facuta de mana omului. In ea cresc flori foarte frumoase, flori rare, flori de leac. Singura care cunoaste taina tuturor florilor si la ce foloseste fiecare este Fata Padurii, o divinitate feminina atotputernica, stapana muntilor, a padurilor, a florilor, a apelor lecuitoare si a fenomenelor atmosferice, o divinitate a pamantului si, intr-o oarecare masura, a cerului. Cu toate ca este considerata rea si periculoasa, uneori cantand foarte frumos, divulga numele unor plante cu mari puteri vindecatoare: "Nu-i nimic ase de leac, Ca floarea de curpanac" (curpen). Tot prin cantec dezvaluie oamenilor plantele pe care le pot folosi contra ei, pentru a se proteja magic. "Num-acele de n-ar si/ Leustean si rotopasca (rostopasca)/ Tata lume-ar si a noasta".
Pentru ca Fata Padurii sa nu-l pedepseasca pe tanarul calator, sa nu se lege de el si sa-i incurce drumul, in locul florilor se lasau drept ofrande o urda si un cas. "Povestea un om ce-o sazut la noi ca n-o avut stana lapte de feli. Zberau oile de durerea ugerului, cum iera de tapan (...) D-apoi iei, pacurarii, o luat o urda si un cas si s-o dus in Gradinuta Fetii Padurii, in Tataru. Da acolo n-a putut intra numa care n-o furat de la nime nimic si n-o fo curvari, n-o umblat la femei, n-o cunoscut femei. O zas c-o luat de-acolo niste flori - da nu stiu ce flori - le-a pus in galeti s-o muls pa ele si le-o zinit laptele la oi. Urda si casu le-o lasat acolo."
In alte cazuri, ofranda devine plata. In loc de urda si cas lasandu-se o moneda. "Daca iei flori din Gradinuta Fetii Padurii, trebe sa lasi un ban, da tat zine sa vada cine-o luat florile. Da n-are putere."
Ca sa fie scutit de ofranda si de plata, cel care pleaca dupa flori in Gradinuta trebuie sa fie nascut la sapte luni si sa poarte in ureche un cercel de argint slujit la sapte Pasti. Tanarul trebuie sa intreprinda calatoria numai in timpul zilei, cat soarele este pe cer, intr-o zi de dulce, cu postul tacerii (tacerea rituala) si fara a privi inapoi, nici la dus, nici la intors.
"La Giulesti, sub Piatra, ieste Gradinuta Fetii Padurii. Am mars calareste s-am adus flori, c-o fost stracata tata stana. O fost zarata, n-o fost bun laptele, iera numa zar", imi povesteste Ionu lu Stefanuc.
"Mosu-meu mi-o spus sa ma duc, da sa nu ma uit inapoi, far sa ma duc inainte si sa-mi fac cruce si sa nu graiesc cu nime pa drum; ori cu cine m-oi talni, sa nu graiesc nimnic. O zas ca mni s-a lua graiu! Pe urma, Mosu o frecat florile cu sare, cum freci salatele, si le-o imprastiet pa camp la oi. Si s-o facut bine stana. Le-o vinit la oi laptele inapoi."
Cand la stana sunt numai barbati insurati, dupa flori in Gradinuta se trimitea un copil de sapte ani, nascut la sapte luni. Asta, si pentru ca Gradinuta se afla intr-o stanca sub pamant. Asupra copilului, Fata Padurii, din capul locului, nu are nici o putere, iar el poate ajunge pana la casa ei.
"Cand eram copil de septe ai, am fost la oi si am trecut pan niste guri de iezar si oile mi s-a sterpezit de lapte. Si neavand ce face o fo musai sa catam casa Fetii Padurii (...) cu straturile de flori. Si io, copil nascut la septe luni, m-am dus la doispe amniazati, cand fetele ierau culcate la pat de flori. Io m-am napustit intr-o gaura-n piatra, de vo tri metari, si atunci i-am rupt florile. Si la unu am fost iesat./ Cand o vazut/ Ce paguba le-am facut/ De cap s-o apucat/ Si cu vanturi o suflat/ Da oile mi le-am scapat".
Daca se considera ca stana "s-a stricat" din cauza unei boli a ficatului, numita galbeaza (popular calbaza), ciobanii incercau s-o prinda pe Fata Padurii, s-o lege cu bracinarul din izmene, impregnate cu pacura pentru a deveni impermeabile, si s-o bata, ca s-o forteze sa le spuna leacul.
"Mmi s-o zarat oile-n stana. Dintr-o tata da lapte putan si dintr-una branza. Tat am umblat dupa leac. Un mos din Sapanta o zas ca-n Ptiatra Armenilor ii Gradinuta Fetii Padurii si sant niste flori dupa care le-a trece la oi. O mars niste oamini s-o sosat marti noaptea pa la doispe si le-o iesat Fata Padurii inainte si nu i-o lasat. Unu o scos bracinariu, o legat-o pasta mijloc s-o batut-o sa spuie leacurile. "Ce leac are oaia cand ii beteaga de calbaza?". Si ie o zas: "La oaie leacu-i pasleacu (cutitul). Iei cutatu si-i tai capu"."
Fotografii de DUMITRU BUDRALA (5); si KOSEI MYIA (4)