Dupa alegerile din 2008, PNL-ul s-a regasit singur (alaturi de partidul etnic al maghiarilor din Romania) pe bancile opozitiei. Constituirea aliantei de guvernare PD-L - PSD i-a dat o grea lovitura, sustinatorii si membrii sai, obisnuiti cu "deliciile" administratiei, trezindu-se privati de aproape orice acces la fondurile publice, sursa majoritatii averilor particulare romanesti. Cei care, pana mai ieri, faceau si desfaceau totul in administratia economiei - lasand cate ceva prezumtivilor aliati PSD-isti - au constatat ca nu mai au loc la "masa bogatilor". Iar partenerul prognozat, PSD-ul, a preferat sa "concubineze" cu "dusmanul" PNL-ului, partidul prezidential, PD-L-ul. Este drept ca PSD-istii au stat patru ani in opozitie si faramiturile lasate de PNL nu le ajungeau nici pe o masea.
PNL-ul a ratat intrarea la guvernare alaturi de PSD, nu pentru ca d-l Tariceanu s-a incapatanat sa solicite postul de prim-ministru. Oricare ar fi fost situatia, liderul liberal nu ar mai fi ocupat acest post, pentru simplul motiv ca numirea in functie o face, constitutional, presedintele Romaniei, d-l Basescu. Intre presedinte si fostul premier nu mai e loc de intors. Numit premier de d-l Basescu, d-l Tariceanu s-a detasat foarte repede de aliatul firesc, scotand - dupa un an si ceva - administratorii democrat-liberali de la guvernare. Presedintele n-a mai putut face nimic pentru ca, daca are dreptul, definit de Constitutie, de a alege prim-ministrul, nu are si dreptul de a-l demite. Constitutia Romaniei are, de altfel, destule "curiozitati" de acest tip. "Razboiul" PNL-PD-L s-a declansat insa din cauza "programelor" diferite ale presedintelui si premierului. D-l Basescu voia o blocare masiva a coruptiei si se pregatea sa inalte "tepe in Piata Victoriei", in timp ce premierul voia, in traditia romaneasca de dupa 1989, favorizarea unor anume "grupuri de interes". Spectacolul "biletelelor" trimise de la guvern la presedintie a aratat ca o "politica noua", promisa de guvernarea de dreapta, este imposibila.
Eliminandu-si partenerii de coalitie PD-L-isti, liberalii au guvernat singuri, spre satisfactia sprijinitorilor lor materiali, tot restul mandatului. Guvernantii liberali au facut, totusi, multe concesii PSD-ului, inclusiv prin adoptarea unor legi de inspiratie social-democrata, contrare pozitiei doctrinale, pentru ca, fiind minoritari in Parlament, puteau fi oricand rasturnati. Mai mult decat atat, prin celebra "coalitie a celor 322", au incercat sa demita presedintele, adica sa-l distruga politic tocmai pe omul care i-a adus la putere. Alianta subterana a PSD-ului ii facea increzatori ca, dupa "parlamentarele" la termen, vor ramane, in continuare, la sefia administratiei. "Strategii" d-lui Tariceanu aranjasera chiar ca, intr-o coalitie de guvernare deschisa cu PSD-ul, acesta sa ramana prim-ministru. Concesiile pentru PSD-isti erau, de aceasta data, totale.
N-a fost sa fie asa. Dupa alegeri, PSD-ul - de pe pozitii de forta - a cerut sefia guvernului posibil, punand PNL-ul intr-o postura ancilara, de subordonare totala, ceea ce insemna tradare completa a doctrinei sale. Incapatanarea d-lui Tariceanu de a ramane prim-ministru excludea, desigur, orice refacere a aliantei firesti cu PD-L-ul, mult superior, de aceasta data, ca pondere parlamentara. PSD-ul, pe de alta parte, a realizat - cu realism politic - ca formarea unei majoritati guvernamentale cu PNL-ul avea doar sorti foarte redusi de izbanda, presedintele putand desemna orice premier ar fi dorit. PSD-ul nu voia, oricum, repetarea alegerilor parlamentare, obligatorie dupa esecul unor incercari de formare a cabinetului de ministri condus de cei nominalizati de d-l Basescu. Presiunile "baronilor" PSD-isti, dornici sa revina "in fruntea bucatelor", au facut restul, iar liberalii, curtati si de stanga, si de dreapta, s-au trezit "cu buzele umflate".
Esecul conducerii exercitate de d-l Tariceanu a devenit total. Nemultumirile "firesti", legate de pierderea administratiei, au dat in clocot. Filialele PNL-iste au inceput sa se agite, descoperind deodata ca n-au fost consultate in tratativele pentru formarea unei coalitii guvernamentale. Daca d-l Tariceanu si-ar fi cenzurat obsesia anti-Basescu, PNL-ul ar fi fost, fie si ca partener secund, la putere. Politica este arta compromisului si "lupii tineri" din partid au inceput sa acuze pe fata inflexibilitatea liderului. Chiar si sprijinitorul din umbra al acestuia, magnatul Dinu Patriciu, l-a abandonat. In loc sa se retraga onorabil, in asteptarea unor vremuri mai bune, d-l Tariceanu si-a anuntat intentia de a candida iarasi la sefia PNL la actualul Congres. Teza lui, ca electoratul regreta, pe fondul crizei economice in desfasurare, fosta lui guvernare, nu incalzeste pe nimeni. "Echipa" Antonescu-Orban are toate sansele de a-i succeda, mai ales ca ultimul, cel mai bataios lider liberal, a avut intelepciunea de a nu angaja o batalie interna cu primul. Sub conducerea lor, PNL-ul are deschise toate posibilitatile, mai ales ca - dupa "testul europenelor" - urmeaza alegerile prezidentiale ce vor schimba, oricum, sahul politic romanesc.