Sunt ani de zile de cand adun din paginile revistei "Formula AS", nu doar retete de sanatate, ci si sfaturi de fericire.
Poate parea caraghios ca o femeie de 60 de ani sa mai nutreasca asemenea vise, dar fericirea este un vis fara varsta. Un dat al vietii, de care nu ne putem desparti. Un noroc care mi-a iesit si mie in cale, si pe care as vrea sa-l impartasesc cu cititorii "Formulei AS".
Iata ce ne-a facut pe noi fericiti, doi pensionari trecuti de 60 de ani, cu multa credinta in bunul Dumnezeu... Noi locuim in oras si, acum trei ani, am cumparat intr-un sat din apropiere o parcela cu pamant arabil si un pic de livada. Nu ne ocupasem niciodata cu gradinaritul, nu dadusem niciodata cu sapa, nu stiam cum se pune ceapa, cum se insamanteaza rosia, vanata,
morcovul si toate cele de prin gradina. Eram oraseni get-beget, dar atat de mult ne-am dorit sa avem stratuletul nostru cu ceapa si usturoi, ca pana la urma ne-am vazut visul realizat. La inceput, a fost foarte greu, dar am primit ajutor de la vecinii nostri, pentru care nu-mi ajung cuvintele de multumire. Si uite asa, incet, incet, am invatat si noi cum sa plivim, cum sa sapam fasolea si cartofii, cum sa stropim rosiile de mana, cum sa legam castravetii, cum sa ingrijim florile (am atatea flori, de ma cred in rai). Este multa munca, seara cazi frant de oboseala, dar cand pui atata dragoste in tot ce faci, nu se poate sa nu ai tot ce-ti doresti. Locuim la tara din aprilie si pana la sfarsitul lunii octombrie, cand coboram in oras cu de toate, absolut cu de toate. Umplem pe iarna camarile noastre si ale copiilor nostri, iar din preaplinul pe care ni l-a dat Dumnezeu, daruim si rudelor si prietenilor de suflet. Trebuie sa mai spun ca acolo avem o cabanuta, unde locuim impreuna cu al treilea membru al familiei noastre, o boxerita de 8 ani, Molda, care este copilul nostru de suflet. Inteligenta si atasata de noi, ne daruieste dragostea ei neconditionat, cum numai un caine poate darui. Impreuna cu ea plivim gradina, impreuna cu ea mergem in padure dupa ciuperci, cu ea stam seara pe treptele cabanutei, cuibarita in bratele noastre, si ne odihnim dupa o zi de munca. Ce ne putem dori mai mult? Departe de zgomotele si noxele orasului, in aerul curat si tare al padurii, fara televizor si Internet, doar cu un aparat de radio, nu te crezi in rai? Asa si sunt pentru noi aceste sapte luni, raiul pe pamant. Ce ne-am dorit din tot sufletul nostru, bunul Dumnezeu ne-a daruit la batranete: liniste si pace in suflet. Apoi, alta mare fericire ne marcheaza sambetele si duminicile, cand ne vin copiii si nepotii sa se odihneasca, dupa o saptamana de stres. Cata satisfactie poti avea cand le pui pe masa castraveti, rosii, ardei proaspeti si sanatosi din gradina ta, cultivata ecologic, cand poti sa le pui in oala fasole verde proaspata si sanatoasa, morcovi si
gulioare si, mai ales, sa faci un castron mare cat toate zilele cu salata verde atunci culeasa. Apoi, cand copiii, si mari, si mici, merg la raul care curge pe langa gardul nostru, sa se balaceasca, cand ii auzi chicotind de placere, sa nu te simti fericit? Suntem intr-adevar doi batrani fericiti si sanatosi trupeste si sufleteste si pentru acest lucru trebuie inca o data sa-i multumim bunului Dumnezeu ca ne-a ajutat si ne-a dat putere, buna intelegere in casa noastra, copii buni si saritori la nevoie. Il mai rog pe Domnul Dumnezeu sa ne mai dea si multe zile de trait, ca sa ne putem bucura, ca si pana acum, de toate cate ne-a daruit, sa ne putem vedea nepotii mari si asezati la casele lor, sa ne mai dea pace si liniste in tarisoara noastra iubita si atunci putem spune ca nu am trait degeaba.
Cei mai fericiti pensionari,
MARIANA si MIHAI ANCA - Hunedoara
Inapoi
Daca nu aveti un cont, va puteti inregistra 
