Lumina de la lumina
Fericirea este in noi si in jurul nostru. Trebuie doar sa deschidem cu delicatete portile sufletului pentru a-i simti vibratia. Am ajuns la aceasta concluzie dupa ce am trecut printr-un adevarat taifun de imprejurari nefericite. La un an de la o nastere dificila, dupa ce am trecut printr-o operatie grea, cu spitalizare indelungata, in urma complicatiilor aparute, m-am vazut pusa in fata unui divort care mi-a zguduit increderea in oameni, a trebuit sa-mi vand casa, sa-mi schimb serviciul, sa-mi mut locul. Nu mai aveam nici o siguranta, nici pamantul pe care calcam nu mi se mai parea o certitudine. Iar rasul, zambetul mi se pareau manifestari straine, apanajul doar al "celorlalti". Cand am ajuns aproape "secatuita" de viata, mi-am intors fata spre Dumnezeu, am ascultat invataturile sale si-am vrut sa le traiesc aievea. Si-asa am regasit calea spre mine, spre natura si iar spre oameni.
In primul rand, credinta ca nu esti niciodata singur, ca orice rugaciune a ta este ascultata si capeti ajutor intotdeauna, ca orice prabusire are un capat si apoi, o continuitate, suisul, revenirea.
Am inceput sa privesc in jurul meu si sa-mi iau energia din frumusetea creatiei lui Dumnezeu. Fiecare anotimp are alte culori si alte mirosuri, fiecare floare, arbore sau fir de iarba are alta linie si alt zbor, in unduirea vantului, fiecare cantec de pasare sau bataie de aripi are alt sunet.
Cautam spatiile largi, cu cer neingradit, pentru a-mi exersa respiratia sufletului, pentru a-mi dezgheta incet-incet incremenirea fiintei. Am inceput o serie de calatorii - excursii - pelerinaje religioase la manastiri aflate in locuri curate, dincolo de zbuciumul societatii, unde ma rugam la sfintele icoane sau poate aveam puterea numai sa plang in fata lor, fara cuvinte. Dar absorbeam de acolo linistea si pacea, frumusetea acelor colturi de rai. Am adus in mica mea garsoniera animale: un acvariu cu pesti frumos colorati, 2 papagali cu tril vesel (ce se iubesc tot timpul), un timp am avut o pisica si un caine Pechinez, pe care imi placea tare mult sa-i mangai si sa vad cum ma urmeaza.
Am inceput sa tin un jurnal si sa-mi descarc acolo toate necazurile si frustrarile - plangeam cu vorbe, ca-ntr-o agonie. Numai ca, in timp, zilele se faceau mai senine, si atunci cand vedeam ca urmeaza ceva bun dupa ceva rau, crestea in mine curajul, precum ghioceii cei albi de sub zapada. Totul s-a indreptat incet-incet. Incepand sa tin posturile randuite de biserica, am capatat alta bucurie a mancarii si a sarbatorilor. Am mers la spovedanie si m-am impartasit si ma rugam la Dumnezeu sa-mi dea putere sa vad altfel oamenii si sa ma vad mai intai pe mine asa cum m-a facut Dumnezeu.
Cand i-am constientizat pe toti din jurul meu ca fiind semeni cu mine, cu necazurile, bucuriile si incercarile lor, s-a rupt nodul gordian. Adresam eu, mai intai, o vorba buna, un zambet, un gand bun. Si aproape intotdeauna mi se rasplatea cu aceeasi moneda. Cand primeam, totusi, un raspuns mai amar, mergeam la duhovnic. Si-mi spunea parintele: "Iarta, cine stie pentru ce pacate ale tale este plata aceasta" si va spun ca prin iertare creste in noi dragostea lui Dumnezeu, cu bunatatea si lumina lui, si sufletul devine mai usor.
Acum sunt fericita, pentru ca gandesc pozitiv si resping orice emotie negativa sau judecata asupra altuia. Traind ordonat, evitand excesele si extremele, am castigat echilibru si pace interioara. Simt mereu samburele bunatatii din oameni, si parca nu-mi mai sunt inamici. Incerc sa aplic mereu rabdarea, daruirea, iertarea si nu ma desprind de "Doamne ajuta", in orice loc, la orice pas.
Si mai am un As in maneca: Rares, baiatul meu, iar copiii sunt binecuvantarile lui Dumnezeu intre oameni. Asa arata fericirea mea - armonia cu mine si cu ce ma inconjoara si gandul mereu la Inalt.
Asta este, draga "Formula AS", ceea ce am avut de spus. Am tinut neaparat sa va impartasesc aceste lucruri, ca un dar si o multumire pentru bucuria pe care voi mi-o faceti de fiecare data. Zambesc in diminetile cand e sambata, pentru ca merg repede si-mi cumpar "Formula AS". M-ati ajutat mult, si voi, in revenirea mea. Chiar voi sunteti un indreptar spre fericire. Am descoperit in paginile voastre trasee pentru pelerinajele mele, l-am aflat, cu mare bucurie, pe parintele Arsenie Boca. Aveti grija de voi, sa dainuiti cat mai mult! Cu drag, cu respect, cu admiratie,
PETRARU IULIANA - Galati
Insomnie
Un proverb spune ca in viata, daca vrei sa fii fericit, sa privesti de sus in jos, si nu invers. Altul spune ca intotdeauna in viata este loc si de mai rau. Nimic mai adevarat. De fapt, pot sa le iau ca pe un motto al povestii pe care v-o spun.
Este noapte. Somnul ma ocoleste. Imi pun intrebarea daca sunt un om fericit. Prin minte mi se deruleaza toata viata mea. Copilaria plina de lipsuri, divortul parintilor, plecarea din frumosul meu oras din Ardeal. O, Doamne, daca regret ceva este doar orasul meu, cu parfum de basm medieval, care mi-a leganat copilaria. Apoi viata pe care am inceput-o in noul oras, in care m-am casatorit. Apartamentul pe care l-am cumparat, rabdand de foame si fel de fel de lipsuri. Dar aveam o locuinta, un acoperis. De bucurie, am uitat toate necazurile cu care am dobandit-o.
Somnul tot ma ocoleste. Poate si din cauza apei care curge din tavan. Locuim la ultimul etaj, si oricat reparam, tot curge apa. In patul alaturat doarme fiul meu, sufletul meu, suportul meu moral. Doamne, mi-ai dat cel mai minunat dar din lume, recompensa pentru tot ce am indurat. Ce minune! Cand tatal lui s-a imbolnavit, el mi-a dat putere sa trec prin toate greutatile. Cand era sa mor, a venit la mine la spital si mi-a spus: "Mama, tu te ridici de acolo, ca altfel mor cu tine si stiu ca nu vrei". Si m-am ridicat. Zilele trecute i-a venit ordin de recrutare. Nu-mi vine sa cred ca timpul a trecut atat de repede. Am plans de fericire ca am reusit sa pacalim viata si sa razbim prin ea, la fel ca toata lumea. Apa curge in continuare din tavan. Nu-i nimic, la vara o sa-l reparam din nou. Bine ca am platit intretinerea. Nu-i nimic ca nu mai avem maine bani de paine, o sa imprumut. Ghetele imi trag apa. Nu-i nimic, bine ca i-am cumparat baiatului ghete si pantaloni noi. Este cam frig, pentru ca ne-am debransat in doua camere de la caldura, nu ne permitem, sunt singura care aduc un ban in casa. Nu-i nimic. Avem caldura in suflet, cat soarele. La picioarele mele doarme catelusul nostru, Cristinel. In colivie, hamsterii Georgica si Costica se cearta pe un morcov. Pisicutele pe care le-am salvat de la moarte dupa ce le-au murit stapanii sunt bine. Torc multumite.
Somnul tot nu vine. Baiatul meu doarme linistit. Privindu-l din nou, am gasit raspunsul la intrebarea daca sunt un om fericit. Da, sunt cel mai fericit om din lume. Cea mai fericita mama de pe pamant. De cand i-am dat viata, mi-a picurat atata bucurie in suflet, incat s-a strans o mare de fericire. Ba nu, un ocean. Si mai avem toata viata inainte.
ILIE STELUTA - Mizil, jud. Prahova
Da! Sunt un om fericit
De cand am deschis ochii pe lumea aceasta, am avut parte de tot ce poate fi mai frumos si mai bun. Spun cu mana pe suflet. "Da, eu am avut parte, cel putin pana acum, de mult noroc. Sunt multumita de ce mi-a daruit Dumnezeu." Am avut parte de o copilarie fericita, care n-a constat in valori materiale (salariul tatii trebuia sa ajunga la cinci persoane), dar putinul care imi era oferit facea cat cele mai scumpe daruri din lume, deoarece era dat din dragoste si cu o nemarginita bucurie. Azi, cand sunt o femeie casatorita, sotul meu imi cunoaste secretele fericirii si face tot posibilul sa nu ma dezamageasca. Continua, deci, traditia parintilor mei. Am fost invatata sa ma bucur de tot ce primesc, fie el si un ac, si sa ma bucur si mai mult cand daruiesc. Consider ca viata m-a invatat sa ma multumesc cu tot ce am, sa nu cer imposibilul si sa fiu fericita, chiar si cand am probleme, prin simplul fapt ca sunt sanatosi toti cei dragi mie.
Da, eu pasesc pragul catre fericire, cand deschid doua usi: una este cea de acasa, pentru ca stiu ca dincolo de ea sunt doua fiinte care ma iubesc nespus - copilul si sotul meu - a doua este cea a casei parintesti. Spun "casa parinteasca", chiar daca este doar un apartament de bloc, dar acolo traiesc celelalte doua fiinte nespus de dragi: mama si tata. Parintii mei, oameni de un caracter deosebit, de o bunatate care uneori depaseste normalul, au stiut sa imbine toate elementele necesare ca sa formeze o casnicie aproape perfecta. Au in spate 47 de ani traiti impreuna, au o varsta care nu le mai permite sa-si ascunda imperfectiunile fizice, dar au, in schimb, suflete tinere si curate. Secretul lor? Vi-l impartasesc: dragostea unuia pentru celalalt, tandretea, intelegerea, increderea, si, mai presus de toate, respectul. Desi nu au studii, si-au dorit sa-si vada copiii si nepotii invatati. Si au reusit. Poate ca ei, prin armonia cuplului, m-au invatat lectia fericirii.
In acest univers sufletesc minunat l-am introdus si pe sotul meu si incercam impreuna sa ne cladim drumul vietii, aidoma parintilor. De cinci luni nu am serviciu, deoarece piticul familiei, copilul nostru, a inceput scoala si am preferat sa ma ocup indeaproape de el. Deci, material nu stam nici pe departe pe roze. Dar fericirea este prezenta mereu in casa noastra, prin zambetele noastre, prin micile declaratii de dragoste pe care ni le adresam, prin felul in care ne organizam timpul liber: ne jucam in parc, mergem duminicile la biserica sau, in anotimpurile mai calde, la manastirile din jurul Bucurestiului. Suntem fericiti impreuna si recunoastem zilnic acest noroc. Ne spunem ca ne iubim si ne sarutam zi de zi. Am invatat sa ne manifestam sentimentele. Cand sotul meu pleaca si vine de la serviciu, il primim si-l petrecem cu saruturi, la fel si pe baiat, cand il duc la scoala sau cand il iau. Iar seara, nu uitam sa ne reamintim cat de mult ne iubim, sa ne spunem "Noapte buna" si sa ne rugam. Fiecare in felul lui, asa cum stie si cum simte. O datorie esentiala, pentru a-i multumi Domnului ca ne daruieste atata fericire adevarata.
ing. GABRIELA NIBU - Bucuresti