(Raspuns pentru Bogdan Mihai, semnatarul scrisorii "De ce s-a scris asa urat despre Valea Jiului in "Formula AS""?)
Marturisesc ca nu as fi raspuns scrisorii dvs., daca n-as fi constatat ca randurile ei emana, pe langa revolta fata de cele scrise de mine in reportajul cu pricina ("Petrila, jurnalul unui reportaj ratat", F. AS 853), si un aspru atac la persoana sau, mai exact, la competenta mea profesionala. In primul rand, precizez faptul ca va inteleg, intr-o mare masura, furia provocata de patriotismul local, care va leaga de acele meleaguri. Insa acest sentiment, firesc pentru oricine, nu cred ca ar trebui sa umbreasca discernamantul cu care un cititor fidel ca dumneavoastra parcurge asemenea texte. Spun asta pentru ca reportajul meu se referea strict la un tragic eveniment petrecut pe 15 noiembrie 2008 la Mina Petrila (doua explozii in urma carora au murit 14 mineri), eveniment pe care l-ati omis in randurile dumneavoastra, ca si cum nu despre asta ar fi fost vorba in reportajul cu pricina. Inteleg foarte bine indignarea dumneavoastra, a unui fost director de mina, obisnuit, pesemne, numai cu reflectarea acelor aspecte pozitive, optimiste, chiar daca asta ar insemna ascunderea unui adevar dureros. Insa trebuie sa precizez ca ne aflam in anul 2009 si ca asemenea mentalitati tin de domeniul unui trecut destul de indepartat. Din pacate insa tocmai astfel de mentalitati si atitudini se pare ca ne-au tinut pe loc in toti acesti ani, ori au lasat in urma atatea drame pentru care NIMENI nu a fost gasit vinovat. Pentru ca, iata, au trecut cinci luni de la tragicul eveniment si, ca si in alte situatii asemanatoare, nu se mai spune absolut nimic despre ancheta cu privire la cauzele exploziilor sau despre cei vinovati de producerea lor. Iar dumneavoastra, nu-i asa, sugerati pe un ton putin cam imperativ ca "staff-ul" revistei sa trimita acolo, in documentare, "un reporter capabil sa dovedeasca rabdare in cautarea adevarului, obiectivitate si intelegere in elaborarea materialelor de presa". Tot ce pot sa mai spun este sa incercati dumneavoastra insiva o asemenea "documentare", sa vizitati macar una din acele familii indoliate, care nu mai vor de la viata decat un singur lucru: sa afle cine le-a trimis tatal, copilul sau fratele la moarte. Si-apoi, incercati sa le sugerati si lor aceeasi "rabdare". In incheiere, v-as sugera sa cititi mesajele primite de la alti cititori, cu privire la acelasi reportaj. Va retin atentia doar cu un fragment din scrisoarea trimisa de Ana Maria Alecsa, cumnata lui Marcel Alecsa, unul din minerii decedati in explozie. "Va multumesc din suflet pentru articolul publicat. Ma bucur ca, in sfarsit, cineva prezinta realitatea cruda. Stiu ca e dureroasa, dar chiar acestea sunt faptele."
Cu stima,