Stefan Caltia si visul de la Herina

Valentin Iacob
Din primavara pana in toamna lui 2008, pictorul Stefan Caltia, unul dintre seniorii de forta ai generatiei de aur a plasticii noastre, a umplut cu desene o straveche biserica din judetul Bistrita-Nasaud, din satul Herina.

Bazilica este unul dintre cele mai importante monumente romanice ale Europei. O abatie benedictina din secolul XIII, devenita apoi biserica saseasca. Fascinat de "aratarea" alba de pe dealurile verzi ale nordului Transilvaniei, Stefan Caltia a trudit aproape doi ani la desenele sale facute pe calc, ca niste papirusuri fara de sfarsit, cu insemne si florilegii crestine, sugerari ortodoxe ori irlandeze. In catedrala, desenele pictorului au parut cand aripi de inger inflorate, cand foi dintr-o psaltire coplesitoare si gigantica... Acum, dupa un an, chiar de 1 mai 2009, Stefan Caltia a tinut sa-si inaugureze in alt spatiu spiritual albumul cu desene de la Herina (Cartea de la Herina), insotit si de o parte din "papirusurile" sale crestine si de un film. Lansarea s-a facut la Campina, in incinta ansamblului parohial al bisericii Sf. Nicolae, amenajat chiar de sotia pictorului, arhitecta Livia Caltia, si pentru care a primit anul trecut premiul cel mare al Ministerului Culturii. A fost de fata si Matei Caltia, fiul pictorului, directorul "Galeriei Posibile", implicata in proiectul de la Herina. La incheierea evenimentului, am stat de vorba cu cei doi protagonisti ai visului de la Herina: Stefan Caltia si fiul sau, Matei.

MATEI CALTIA

(directorul Galeriei Posibile)


- Spuneti-mi ceva din povestea desenelor de la Herina.

- Am fost multi care ne-am ocupat de acel proiect. Totul a plecat de la o expozitie pe care am organizat-o in 2006 la Bistrita, la galeria UAP de acolo, la invitatia domnului Oliv Mircea, care este un critic cunoscut. Atunci, Stefan Caltia a fost intr-o scurta calatorie la Herina, redescoperind locul pe care il stia de 10 - 12 ani, dintr-o vizita cu studentii. Atunci, parea ca monumentul isi traia ultimii ani: acoperisul era spart, inauntru erau porumbei, ploua, etc. Acum, cand a ajuns acolo, a descoperit o biserica de o forta extraordinara, alba si curata, asezata intr-un peisaj minunat, de-a dreptul, si extrem de puternic si el, prin frumusete. A fost asa de impresionat, incat a zis ca i-ar placea sa faca acolo o expozitie. Asa a inceput aventura asta, care a continuat dupa aceea, un an si jumatate, la el la tara, la Sona, langa Fagaras, unde a desenat aceste rulouri.
Expozitia a avut si o latura tehnica destul de complexa, pentru ca locul este un monument istoric si nu se putea interveni in nici un fel, sa bati cuie, sa daunezi. Am facut-o si impreuna cu mama, care este un arhitect cu experienta, si ea ne-a ajutat sa proiectam un cadru rezistent pentru desene - un schelet care a fost ancorat de coloanele monumentului, pentru ca ele sa poata fi atarnate. Au fost atarnate de la 5 metri, coborand in jos. Aveau o monumentalitate cu totul aparte. A fost o saptamana foarte placuta, in care toata lumea a taiat grinzi de lemn si a prins suruburi... La deschiderea expozitiei din biserica, au participat, intr-o frumoasa armonie ecumenica, un preot calugar catolic, un preot ortodox si un preot evanghelic, al regiunii. Biserica e evanghelica, astazi, desi nu se mai slujeste in ea decat o data sau de doua ori pe an, dat fiind ca in satul respectiv nu mai este decat un singur enorias, o sasoaica, casatorita si ea cu un roman. Dar populatia saseasca nu mai este suficienta ca sa poata intretine monumentul. Si ea este folosita mai mult de catre artistii si Filarmonica din Bistrita, care mai organizeaza aici concerte. Lansarea Cartii de la Herina speram sa creasca numarul evenimentelor organizate acolo. Este o lansare pe care noi am voit-o cu un dublu sens. Pe de o parte, expozitia lui Stefan Caltia si desenele lui; iar de cealalta parte, locul de acolo, cu biserica si dealurile din jur. Este o biserica despre care se stie destul de putin si mi-am dorit ca aceasta carte sa fie si ca o carte a monumentului, nu doar o carte a desenelor.

STEFAN CALTIA

(pictor, profesor la Universitatea Nationala de Arte din Bucuresti)


- Domnule profesor, Salvador Dali spunea despre el ca este catolic, catalan si regalist. Dumneavoastra sunteti ortodox, ardelean si regalist. Aceasta combinatie v-a influentat creatia?

- Nu stiu daca ardelean mai inseamna astazi ceva. Sunt roman. Realitatea este ca eu cred ca trebuie sa apartii cu toata fiinta unei familii, unei strazi, unui cartier, unui sat, atunci apartii unei regiuni, unei tari, unui continent. Altfel nu. De asta am ramas putin pe ganduri cand ai spus ardelean. Da. Sunt un transilvanean. Sunt un soner. Un om care apartine acelui sat, Sona, si sunt plecat din acel sat. Pe de alta parte, timpul nu are limite, si cu cat cuprinzi mai mult din trecut, cu atat intelegi mai bine ce e in viitor si cu atat traiesti mai plin prezentul. Trecutul la mine se leaga de traditie. Fara ea nu pot exista nici prezentul si nici viitorul.
Dar stii, mai e ceva! Dumnezeu ne-a creat persoane unice. Nu exista doi la fel pe fata Pamantului. Deci, nu trebuie sa-ti faci un program despre cum trebuie sa arati, ci trebuie sa ai grija sa incerci sa vezi ce ti-a dat Dumnezeu ca daruri si sa le pui la lucru. Si daca lucrurile astea le pui in lumina, daca le infaptuiesti, esti o persoana unica, pentru ca asa ai fost creat: unic. Omul care se crede inscris cu adevarat in frumoasa creatie a lui Dumnezeu devine o particica din Universul acesta superb, si nu are decat sa-si vada de rostul lui si totul va fi perfect si va fi unic.

- De ceva vreme, parca, va indreptati spre pictura religioasa...

- Eu sunt un pictor laic, pictez trairile mele de fiinta omeneasca. Sigur ca eu sunt un om care cred in Dumnezeu, merg la biserica si atunci, in mod sigur, asta se reflecta in ceea ce fac, la un anumit moment. Dar eu fac o distinctie foarte clara intre pictura religioasa si pictura mea. E cu totul altceva, cu totul alt tip de abordare a lucrurilor, cu totul alta problematica. Si mai vreau sa-ti spun inca ceva. Aceasta carte de la Herina, de-odata cu tot ce am facut eu acolo, nu este un experiment. Eu nu fac experimente! Eu am o carare pe care vreau sa merg. Nu ma tin totdeauna de ea. Cateodata, mai merg si pe langa carare, dar cand parasesti cararea si calci in iarba, nu mai simti cararea batatorita, te cuprind toate temerile necunoscutului si dupa aceea, incet, incet, o cauti si o gasesti din nou, si simti ca ea e batatorita. E batatorita de faptul ca au mers altii inainte pe ea. E batatorita pentru ca nu te-ai despartit de ceea ce inseamna traditie. Nou nu inseamna sa parasesti cararea, sa parasesti traditia. Nou inseamna ca mergi inainte pe carare. Or, eu asta fac. Si atunci, lucrurile pe care le realizez, mie mi se par niste lucruri firesti, obisnuite, normale. Nu sunt nici genial... Sunt un om caruia Dumnezeu i-a dat de ingrijit o mica gradina si incerc sa mi-o ingrijesc cat se poate de constiincios si cu dragoste.

Fotografii: SQUAREMEDIA