Dar m-am obisnuit sa-i spun asa, fiindca il cunosc de foarte multa vreme, de cand era mic, cat un ghemusor. I-am cunoscut si parintii, care se aciuasera pe langa blocul nostru. Intr-o zi, parintii i-au fost luati pentru "sterilizare" si nu s-au mai intors. A ramas doar catelul. Devenise atat de fricos, dupa scenele de groaza pe care le vazuse cand i-au prins parintii, incat nu s-a mai apropiat de nici un om, nici macar de cei care-i dadeau mancare. Eu, care locuiesc la un etaj superior, nu coboram intotdeauna, ci il strigam pe geam si-i aruncam cate o bucata de carne, salam si ce mai aveam prin bucatarie. Il strigam "Cateluuuuu!" si el venea intr-o
fuga nebuna, de oriunde s-ar fi aflat. Se uita in sus si-si primea portia. Cand ieseam din bloc, ma conducea pana la statia de autobuz, dar pastra distanta. Acum "catelul" e batran, schioapata de-un picior si nu vede c-un ochi. Si pe deasupra, iata ce i s-a mai intamplat. Niste iubitori de animale de la blocul alaturat au acceptat o familie de pisici pe langa blocul lor. Dar cu ele a aparut si o problema. Cum strig "Cateluuuu", ca sa-i dau portia de carnati, o ceata intreaga de mate vine si infuleca mancarea favoritului meu. Iar o mata mai batrana, vadit deranjata de prezenta lui, i-a iesit in intampinare, l-a scuipat drept in ochi, i-a tras doua labe peste bot si s-a intors, linistita, sa manance. Favoritul meu a plecat suparat, schiopatand. M-am suparat si eu, pentru ca pisicile sunt bine hranite la blocul lor si nu aveau nevoie de "suplimente alimentare". Drept urmare, de la o vreme incoace cobor si-i dau mancare catelului personal. Bucuria n-a intarziat sa apara. Intr-o
TURCULET LAURENTIA - str. Macazului nr. 11, sc. B, ap. 9, Iasi, cod 700474






Daca nu aveti un cont, va puteti inregistra 

