Mica balerina de pe malul Dunarii
- Faci parte din noul val de tinere actrite lansate rapid pe orbita succesului. Faptul ca mama ta este, si ea, actrita la Teatrul Muzical "Nae Leonard" din Galati a jucat un rol in felul cum ti-ai ales cariera?
- Am avut noroc de parinti care m-ar fi sprijinit indiferent de ce cariera as fi ales. Insa, cu siguranta, am fost influentata de atmosfera din casa. Practic, pana cand am intrat la scoala, stateam toata ziua cu mama. Iar apoi, toate vacantele tot in teatru mi le petreceam, langa ea. De altfel, acolo, la teatrul din Galati, am si debutat, la trei ani! Am jucat in "Boema". Ulterior, am mai intruchipat roluri de copii si in alte piese. Adevarul e insa ca initial mi-am dorit sa devin balerina. Am si intrat la scoala, la o clasa de balet. Dar intr-a VIII-a, clasa de balet s-a desfiintat si atunci m-am transferat la clasa de teatru, care, dupa balet, era domeniul cel mai apropiat de sufletul meu. De suflet, nu si de fire... In copilarie am fost foarte timida, imi era greu sa vorbesc mai ales cu oamenii straini. Cu prietenii eram volubila, dar expansivitatea fata de straini era un exercitiu aproape imposibil. Priveam oamenii, ii analizam, pe unii chiar ii admiram, dar nu comunicam. De balet m-am apropiat tocmai pentru ca l-am perceput ca pe o alta forma de a comunica, era un limbaj mult mai la indemana pentru mine, pentru firea mea timida. Balerinele ma fascinau prin gratia lor si prin toate sentimentele pe care le transmiteau fara vorbe. Plus ca balerinele sunt atat de frumoase: au o tinuta speciala, au chiar si o expresie faciala deosebita! Pe-o balerina o recunosti instantaneu: dupa mers, dupa felul regesc in care isi tine capul, dupa gratia cu care se aseaza pe un scaun. Eu cred ca mai ales in copilarie, viata fetelor merita sa fie imbogatita prin balet. Baletul este o experienta care iti prinde bine toata viata, indiferent ce profesie ai sa alegi in final. In ce priveste actoria, a trecut ceva timp pana ce mi-am dat seama ca si ea putea sa ma ajute sa ma deschid fata de oameni. Incet-incet, am izbutit sa-mi inving temerile si sa vorbesc, fara ca interlocutorul meu sa mai fie nevoit sa-mi smulga cuvintele cu forcepsul. Intr-un final, probabil c-asa a fost sa fie. Cum spunea un profesor de-al meu, Cristian Gheorghe, actoria este o arta pe care nu tu o alegi, ci ea te alege pe tine.
- Ce te-a atras cel mai tare in meseria de actrita?
- Ce m-a atras pe mine la teatru, inca de pe cand faceam ucenicie cu mama, era faptul ca intotdeauna plecam cumva modificata din sala: intram cu o anumita stare si invariabil ieseam cu o alta. Or, sa furi un zambet sau chiar si o lacrima unui om e mare lucru in ziua de azi! Ulterior, am descoperit si cat de placut este sa-ti fie recunoscuta munca si, pe de alta parte, cat de bogati sufleteste sunt actorii si cat de multe ai de invatat de la ei, daca esti receptiv. Slava Domnului, eu am avut deja ocazia sa joc alaturi de astfel de oameni langa care te transformi, pur si simplu, intr-un absorbant, te incarci de emotie si traire teatrala. Lucrul cel mai frumos pe care l-am invatat de la parintii mei a fost chiar acesta: sa iau ce e mai bun de la oamenii pe care ii intalnesc si apoi sa raspandesc, cu generozitate, acel "bine" pe care l-am dobandit. Altfel, nici n-ai cum sa evoluezi. In viata e bine sa nu te schimbi esentialmente, dar sa evoluezi. E o mare izbanda sa nu lasi sa te schimbe banul, notorietatea sau, pur si simplu, anturajul.
Galatiul poarta coroana
- De pe banca liceului, din Galati, studenta la Institutul de teatru din Bucuresti. N-a fost o trecere cam brusca, cam grea?
- Mi-a fost teama de Bucuresti. Anii de liceu, la Galati, i-am folosit mai mult pentru dezvoltarea mea interioara. Am citit munti de carti. De altfel, am dat examen la facultate si la Galati. Dar cu vremea, mi-am castigat increderea in mine, iar acum pot spune cu siguranta ca scena este viata mea. Ma simt asa de bine pe scena! Cand nu joc, tanjesc dupa ea. Si pe platourile de filmare mi-e bine, dar ce-ti ofera scena nu se compara cu filmul, chiar daca audienta este mai mica.
- Cum ti s-a parut Bucurestiul dupa primul contact?
- Mi s-a parut foarte rece, cu oameni foarte directi si foarte rai. Pe parcurs, am inteles ca rautatea lor venea din diverse frustrari. Am luat insa lucrurile ca atare si am mers mai departe. Probabil ca frustrarile cele mai mari ale bucurestenilor se nasc din concurenta pe care o creeaza "provincialii", niste necunoscuti veniti de niciunde, dar care reusesc mai repede si mai bine ca ei. De ce reusesc "provincialii" mai repede? Pentru ca au mai multa ambitie, pentru ca isi doresc sa demonstreze ca pot si ei sa faca lucruri deosebite, ca Bucurestiul nu inseamna, prin simplul fapt de a fi capitala, o bariera inaccesibila din punct de vedere valoric pentru cei veniti din provincie. Cu timpul, am descoperit insa ca si in Bucuresti sunt oameni si... oameni. Am gasit si persoane minunate, care nu au probleme de genul celor despre care am vorbit. De pilda, domnul Horatiu Malaele e un om splendid, fara urma de rautate, mereu dispus sa te invete, mereu dispus sa ofere ceva. Cu toate acestea, trebuie sa recunosc ca am pastrat nostalgia Galatiului natal. In primul rand, acolo sunt parintii mei, de care mi-e foarte dor. Apoi, acolo parca toate sarbatorile sunt mai adevarate, parca s-au pastrat intr-o forma mai pura. Si ce sa mai zic de salcamii de pe malul Dunarii?! Sigur, probabil ca eu sunt subiectiva si ca, daca m-as fi nascut in Iasi, acela mi s-ar fi parut cel mai frumos loc din lume. Asa, insa, Galatiul poarta coroana! (rade) Galatiul, cu caldura pe care i-o dau prezenta parintilor mei si toate amintirile din copilaria mea.
- Desi cariera ta se afla abia la inceput, ai deja o multime de realizari increstate in raboj. Dupa debutul cu scurtmetrajul "Mincinoasa", ai jucat in telenovela de lunga durata "Daria, iubirea mea", ai trecut la un serial pentru tineri, "Cu un pas inainte", iar acum esti una dintre protagonistele unei alte telenovele, "Fetele Marinarului", la Antena 1. In plus, esti Lena, din piesa "Leonce si Lena", de la Teatrul de Comedie, iar in toamna vei avea doua premiere de lung metraj. Munca multa si variata, intr-un timp foarte scurt. Cum iti organizezi asa de bine viata?
- Asta-mi zice si mama: c-am facut multe intr-un timp scurt! Dar nu-i adevarat! De unde sunt eu se vede altfel! C-am facut foarte putin, intr-un timp foarte indelungat. As fi putut sa evoluez mult mai mult si sa cresc mult mai repede. Sunt ocupata, ce-i drept, dar as mai avea vreme sa fac si altele, numai ca, din pacate, nu mi s-a oferit ocazia. Marea mea multumire nu tine de numarul realizarilor mele, ci de intensitatea lor. Ii multumesc lui Dumnezeu ca am avut noroc de parteneri buni si generosi, care m-au ajutat mult, iar bunatatea si generozitatea lor ma incarca pozitiv in fiecare zi in care sunt in preajma lor. Astea sunt "lucrurile" care-ti hranesc tonusul fizic si psihic. Si rezultatele imediate ale muncii tale. Fiindca, in actorie, lipsa acestor rezultate te darama. Noi nu suntem niste automate, care rad sau plang la comanda. Ca sa razi sau sa plangi pe scena sau pe un platou de filmare, treci printr-un intreg proces de scormonire interioara. Iar uneltele meseriei se dobandesc si se intretin prin exercitiu constant. In meseria asta nu incetezi niciodata sa inveti, sa acumulezi.
Un rau necesar: telenovelele
- Sa vorbim despre telenovele. In ciuda audientei de pe micul ecran, sunt considerate un gen derizoriu, un surogat. Totusi, tu joci in ele...
- Jumatate din distributia telenovelelor de la noi e compusa din actori de renume, care au facut glorie in teatru si au demonstrat cu prisosinta ca sunt facuti pentru meseria asta. Doamna Oana Pellea, domnul Rebengiuc, domnul Visu sau domnul Malaele, ca sa dau doar cateva exemple, sunt actori pe care nu-ti poti permite sa-i critici pentru ca au aparut intr-o telenovela. Toti acesti actori isi iubesc meseria, orice forma ar imbraca ea, si isi respecta partiturile, oricare ar fi ele. Daca e ceva de comentat in legatura cu telenovele, eu cred ca problema o reprezinta neprofesionistii, care debuteaza in astfel de seriale, fara sa fie actori. E ca si cum eu m-as duce sa fac o operatie pe cord deschis, fara sa fi absolvit medicina. Obiectiv vorbind, trebuie sa recunosc ca unii s-au descurcat bine, dar majoritatea chiar n-au ce sa caute in povestea asta. Lipsa lor de talent e vizibila cu ochiul liber, nu-ti trebuie multa experienta in domeniu ca sa ajungi la concluzia asta. In ce ne priveste pe noi, actorii tineri, implicarea intr-o productie de genul asta ne ajuta foarte mult in plan profesional. In Romania nu exista o scoala de film, si-atunci, asa putem si noi sa invatam cum se sta la un prim-plan, care sunt incadraturile si multe alte detalii tehnice. Acumularea de experienta e motivul pentru care eu am ales sa joc in astfel de productii. Prefer sa gresesc artistic intr-o telenovela, decat intr-un film de lungmetraj. In plus, suntem atat de multi actori care terminam facultatea si nu sunt teatre destule, in care sa putem sa jucam toti. Or, ca absolvent, daca nu joci patru-cinci ani, asteptand sa prinzi un rol in teatru, pierzi foarte mult. De asta joc si in telenovele, pentru ca nu vreau sa-mi ies din mana si mai si invat pe deasupra. Actoria e o meserie foarte grea, in care timpul irosit tradeaza actorul.
- Nu poti recurge la scurtaturi?
- E bine sa-ti urmezi drumul si sa faci ce simti. Eu cred ca e bine sa-ti astepti randul, fiindca Dumnezeu a pus deoparte cate ceva pentru fiecare. Iar in momentul in care ti se da o sansa, e bine sa faci tot ce poti ca sa te ridici la nivelul asteptarilor celor din jur.
- Dar asteptarile tale?
- Aici e mai delicat. Eu, una, nu sunt niciodata multumita de mine. Si e OK sa nu fii multumit de tine in meseria asta, pentru ca, daca esti multumit, te-ai limitat automat, iar actorul nu trebuie sa admita limite, de orice fel ar fi ele.
"Degeaba esti frumoasa, daca esti proasta"
- Esti o fata foarte frumoasa. Cat e de bine si cat e de rau cu un asemenea dar?
- Frumusetea e relativa. Tine de prisma celui care te priveste. Tu, ca femeie, ma vezi intr-un fel, un barbat ma vede altfel, mama ma vede si ea diferit, iar bunica are o cu totul alta perspectiva. In ce ma priveste, cand ma uit la mine, imi vad toate calitatile si defectele fizice si, dupa ce trag linie, spun: nu, nu sunt o femeie frumoasa, ci o femeie cu niste trasaturi interesante, care ajuta. Ceea ce face insa ca un om sa fie intr-adevar remarcat e acea frumusete interioara despre care se vorbeste atat. Mi s-a intamplat sa dau mana cu niste oameni naucitor de frumosi, dar care, dupa ce am stat de vorba cu ei, nu mi-au spus absolut nimic: erau seci, gaunosi pe dinauntru. Dupa ce m-am despartit de acele persoane, a fost ca si cand nu le-as fi cunoscut niciodata. In ceea ce priveste povara frumusetii, eu m-am lovit de o astfel de situatie in clasa a VIII-a (rade), cand profesoara de fizica, o femeie splendida, de-altfel, imi spunea: "Degeaba esti frumoasa, daca esti proasta". Asta, pentru ca nu stiam vreo formula si, imi place mie sa presupun, dansa voia sa ma stimuleze. Dar e clar ca frumusetea in sine poate sa-ti aduca puncte. Deseori, o fata frumoasa e angajata in detrimentul uneia cu mai putine atuuri fizice, desi poate mai bine pregatita profesional, pentru ca angajatorul e un barbat sau dintr-un simplu calcul de marketing: frumusetea seduce si atrage. Desi eu cred ca si intr-un astfel de caz, sarmul, inteligenta si manierele pot sa puna in umbra o frumusete fara cusur, dar care nu e dublata de-o personalitate agreabila.
- Crina, ai 23 de ani, varsta cand sangele clocoteste in vene, visele se urca pana la cer, iar peste tot si toate e dragostea...
- Pentru mine, dragostea inseamna sa te simti implinit, fericit, mai bun, mai intelegator, mai iertator, mai generos. E minunat cand cunosti un om frumos - nu neaparat fizic -, pe care il descoperi, pe zi ce trece, si mai frumos, in care descoperi, cu fiecare clipa, alte si alte lucruri frumoase, pe care ti le insusesti si tu. Cand esti indragostit, ai parca si mai multa putere, esti si mai razbatator. Si esti si tu mai frumos. Iar un actor trebuie sa fie frumos si cand joaca un personaj urat. Asta mi-au spus-o domnul profesor Lucaci si domnul Malaele si eu ii cred. Dragostea e pentru mine ca iarna. Fiindca iarna e anotimpul meu preferat. Iubesc albul acela imaculat al zapezii, poate unde sunt si nascuta iarna, in ianuarie. In iarna asta am fost cu prietenul meu in Austria, si cand am ajuns acolo si-am vazut zapada... am simtit ca le am pe toate. Aveam prilejul sa fiu fericita cu adevarat.
Foto: Antena 1