Casa cu matusi
- Intr-o vreme in care romanii mai stateau inca la coada la lapte, tu faceai cariera intr-un domeniu aproape fara istorie in Romania. Ce te-a impins spre moda?
- Moda a fost mai degraba o surpriza in viata mea. Nu mi-a cultivat nimeni vreo pasiune speciala pentru haine. Dar cred ca educatia pe care am primit-o m-a impins cumva discret spre un domeniu dedicat frumosului. Am avut sansa sa traiesc intr-o familie armonioasa, intr-o familie cu posibilitati financiare, dar care nu m-au facut sa-mi pierd capul. Am avut de toate, dar foarte bine dozat, n-am fost nici o clipa rasfatat, ba din contra, am avut o educatie spartana. Mama era extrem de dura. Tot in familie mi-am educat si gustul pentru arta, care in creatia de moda este hotarator. Traiam la Alexandria, intr-o casa foarte mare, cu vreo noua camere, alaturi de intreaga familie. Aveam patru matusi, surorile mamei, care si-au pus pe rand amprenta asupra mea, prin educatia pe care mi-au dat-o. Emilia era profesoara si m-a invatat sa citesc. Imi aducea carti de povesti cu desene fantastice, in relief. Mai tarziu, tot ea s-a ocupat de lecturile mele serioase. La matusa Stela in camera, ascultam muzica simfonica. Ceaikovski ma facea sa visez, Brahms nu mi se parea atat de greu pe cat imi spunea ea ca este, iar Chopin mi se parea cea mai romantica muzica din lume. Tanti Nina mi-a dezvoltat pasiunea pentru teatru. Ma ducea la spectacole si, o data pe saptamana, transformam camera in sala de teatru, cu toata butaforia de rigoare, si puneam in scena diverse povesti, in care intruchipam, pe rand, toate personajele. Si mai era Florenta, care lucra la o agentie de turism, si in camera careia ma ascundeam cand faceam ceva rau. Imi aducea cateodata Tic-Tac si Toblerone, lucruri rare pe vremea aia. Mama a fost responsabila mai ales cu manierele. Nu vreti sa stiti de cate ori am fost batut, la propriu, cu Codul bunelor maniere in cap. Ea isi dorea sa ajung medic, tata voia sa fiu inginer si sa ajung la reactorul nuclear din Canada. Moda era ceva foarte frivol pentru parintii mei. Nu-i de mirare ca nici unul nu m-a sustinut.
- Te-ai revoltat sau ai luptat sa le castigi increderea?
- Le-am facut pe plac, la inceput, dand examen la Politehnica, in Bucuresti, la Energetica. Am intrat usor, pentru ca facusem un liceu de matematica-fizica si ma pregatisem foarte bine. Dar nu eram deloc linistit. Visam sa fac teatru si, timp de trei ani la rand, am dat examen, fara sa reusesc, la ATF. Desi aveam satisfactia ca picam de fiecare data primul sau al doilea sub linie, am renuntat, cand mi-am dat seama ca cele trei locuri pe an care exista sunt, de fiecare data, "aranjate". Dupa revolutie, domnul Dem Radulescu m-a intrebat: "Mai vrei sa faci teatru? Uite, acum se poate intra". Era deja tarziu pentru mine, ma apucasem de moda. O intalnisem pe Bianca Brad, care era manechin si care mi-a spus sa vin sa dau o proba, fiindca existau trei locuri libere, in urma unei deplasari in care niste baieti ramasesera in Germania. Am fost la acest concurs de modele, care s-a dovedit mai greu decat orice concurs de intrare la facultate. S-a desfasurat pe perioada a trei saptamani, a avut tot felul de probe, in care trebuia sa stii limbi straine si sa ai un dosar extrem de curat (eram inca in plin comunism). Am luat concursul cu 10 si, la mai putin de trei saptamani, la o defilare de prezentare in Germania, la Leipzig, am obtinut premiul pentru Cel mai bun si mai rapid manechin european. De aici ascensiunea mea extraordinara. Apoi, stand foarte mult in Centrul de Cercetare al Industriei Usoare, am inceput sa fur meseria de designer, de la doi mari creatori extrem de importanti, dar prea putin mediatizati in vremurile acelea: Nae Ivanov si Simona Vlanga. Abandonasem Politehnica si, ca sa-mi satisfac totusi si parintii, am dat la Academia de Studii Economice, pe care am urmat-o in paralel. Fiindca refuzasem sa le fac pe plac in privinta carierei, de la 18 ani nu m-au mai sustinut financiar. Noroc ca meseria de model imi aducea bani frumosi. M-am mutat intr-o garsoniera pe care mai tarziu mi-am si cumparat-o, si mi-am luat si o masina. Apoi, tot din banii castigati ca model, am plecat in Italia, unde am studiat la Institutul European de Moda, de la Milano. Am avut sansa sa-l am ca profesor chiar pe Gianni Versace si sa lucrez timp de 6 luni in Atelierele Versace. Marele stilist mi-a propus sa raman sa lucrez in staff-ul lui. N-ar fi fost rau deloc, dar sunt patriot si mi-am zis ca nu e bine sa fii sluga la stapan strain si ca mai bine folosesc tot ce am invatat acolo, ca sa lucrez aici si sa reprezint Romania. M-am intors prin urmare in tara si am deschis prima casa de moda privata dupa revolutie, Casa de moda Europa, al carei designer si director artistic am fost timp de trei ani si sub egida careia am realizat 52 de show-uri de autor.
- Ultimii doi ani au fost un adevarat varf de cariera pentru activitatea ta.
- Ultimii doi ani au fost marcanti, pentru ca s-au intamplat foarte multe. Am devenit creatorul celui mai mare brand german, Quelle, care se vinde in 11 tari. Inaintea mea, a lucrat pentru ei Karl Lagerfeld. Cum sa nu fiu onorat? La New York, sunt la fel de cunoscut ca si in Romania. Coperta catalogului Saptamanii Modei de la New York s-a facut cu o creatia de-a mea. La Kingston sunt cap de afis. Actrita si cantareata Vanessa Williams mi-a prezentat colectia si a facut o sesiune foto cu hainele mele. Anul acesta, fetele de la Destiny's Child vor prezenta pentru mine si se vor fotografia cu hainele mele pentru revistele "Vogue" si "She". Nu-i grozav?
"Am realizat profesional extraordinar de mult, dar nu mi-a reusit nimic pentru sufletul meu"
- Cum e sa fii deschizator de drumuri? Nu te oboseste?
- De cateva luni incoace sunt extrem de obosit. Sunt intr-o continua alergatura, intr-un avion sau intr-o masina. M-am saturat sa locuiesc in valiza. M-am saturat sa fac si sa desfac bagaje, sa intru si sa plec dintr-un hotel. Mi-am facut socoteala, si anul trecut am locuit in casa mea 40 de zile. La un moment dat, mi-a placut sa calatoresc. Acum imi doresc linistea, desi sunt convins ca n-o s-o am decat cand voi inchide ochii. Pentru ca imi place prea mult ceea ce fac si n-as putea renunta. Nu am prea multe alte lucruri. Moda imi da cele mai mari satisfactii. E o iubita perfecta, niciodata nu m-a inselat. Dar am obosit, si pentru ca imi dau seama ca n-am cu cine sa concurez. Si nu sunt lipsit de modestie cand o spun. In tara nu mai am concurenta de mult. Cele mai mari satisfactii profesionale le am la prezentarile de moda de afara, unde plec ca un anonim si ma intorc in glorie.
- Te-ai impus repede ca un varf al modei romanesti, dar succesul te-a si expus foarte mult. Nu te deranjeaza sa fii atat de des in bataia presei?
- Niciodata nu mi-am dorit sa ma expun cu orice pret. Mediatizarea mea a sosit fiindca si rezultatele mele au fost pe masura. La inceput, eram magulit ca se scrie despre mine. Curand, mi-am dat insa seama ca a fi persoana publica este o mare mizerie, inseamna sa te scalzi permanent intr-o mocirla sociala din care, culmea, faci parte. Fac parte dintr-un sistem pe care nu-l aprob, dar de care nici nu ma pot dezice, nu-l pot blama, pentru ca sunt chiar in interiorul lui. Am incercat de cateva ori sa le arat oamenilor ca sunt ca ei, ca am si eu slabiciunile mele omenesti, ca nu-s cu nimic mai presus. Dar nu le-a placut, m-au judecat. Tocmai de aceea, am invatat sa port o masca penibila, de fiecare data cand sunt in public. Publicul vrea idoli, vrea oameni puternici, perfecti, fara slabiciuni, fara probleme personale, fara defecte. Vrea stralucire si poleiala.
"Dincolo de glorie nu e nimic"
- Si tu ai parte de aceasta stralucire, ai gustat succesul. Ce e dincolo de glorie?
- Dincolo de glorie nu e nimic. Trebuie sa gusti din gloria asta si apoi sa gusti si din amaraciunea ei. Tot ce iti ofera gloria este perisabil, un ambalaj frumos, care se invecheste si el cu vremea. Gloria, publicitatea sunt pentru mine o povara. Nu mai ai viata intima, nu te mai poti purta normal. Trebuie sa-ti controlezi fiecare miscare, fiecare gest, fiecare vorba pe care o scoti. Dincolo de glorie exista o oboseala permanenta. A fi in lumina reflectoarelor nu inseamna ca, dupa ce luminile s-au stins, stralucirea lor te urmareste pana acasa. In 90% din cazuri, ma intorc acasa singur si ma intreb la ce bun sa am o casa atat de buna si de frumoasa, cand nu ma bucur de ea? Si imi aduc aminte de fiecare data ca am realizat profesional extraordinar de mult, numai lucruri foarte mari, dar ca nu mi-a reusit nimic pentru sufletul meu. Sunt asa, ca un cal pur sange, care desi a castigat cursa, nu se mai poate opri.
- Catre ce anume alergi?
- Alerg in cariera, ca sa nu-mi aduc aminte ca in viata sentimentala am fost cel mai nefericit si umilit om. Contrar aparentelor mele de om puternic, au existat in viata mea persoane care au sters cu mine pe jos, efectiv. Sunt un om foarte vulnerabil emotional. Cand iubesc cu adevarat, ma deschid total si renunt la orgolii, la mandrie, la prejudecati. Dau foarte mult si cer foarte mult. Sunt extrem de gelos si de posesiv.
- Orientarea ta sexuala si lipsa prejudecatilor au tinut, nu o data, prima pagina a ziarelor de scandal.
- Stiu ca sunt comentat din punct de vedere al relatiilor mele sexuale, pentru ca fac declaratii prea directe, dar nu-mi pasa. Ceea ce fac eu pentru societate este foarte onest si nimeni nu ar putea sa-mi critice cariera. Dar viata mea sexuala e o chestiune privata. Nu deranjez vizual pe nimeni, nu ma afisez in public cu nimeni niciodata, nu ofensez. Tandretea sincera nu-si are locul decat in intimitate, unde, daca e si iubire, poate sa mearga pana la extaz, pana la misticism. Deci, nu fac lucruri ostentative, de ce m-as justifica pentru orientarea mea sexuala? Foarte multi asteapta de la mine sa-mi asum bisexualitatea. N-am cum sa mi-o asum, pentru ca inca nu face parte din viata mea. Este o plaja foarte fina, pe care inca n-am pasit cu adevarat, chiar daca stiu despre ce este vorba. Oricum, am mai spus-o, e onorant sa fii iubit, si de barbati, si de femei deopotriva. Toata lumea experimenteaza, desi nimeni nu recunoaste. Bucurestiul este un pat in care nu s-au mai schimbat de mult timp cearsafurile. Barbatii incearca sa ia femeile altora, doar pentru ca sunt ale altora, femeile vor sa ia barbatii altora, doar pentru ca sunt mai sponsori decat sponsorii lor. Si toate astea, sub un val puritan, de mare cumintenie. Si cand eu vin si spun ca nu mai cred in relatiile de lunga durata, imediat sunt aratat cu degetul.
- Ce te-a facut sa-ti pierzi increderea?
- Nu cred in iubirea pentru toata viata. Am foarte multe exemple negative in jurul meu, in lumea asta plina de fast. Oameni care traiesc impreuna doar de dragul unui act sau al unui copil. Si mi-e sila, chiar daca sunt prietenii mei, cand ii vad iesind in public la brat, sarutandu-se, jucand teatrul asta ieftin, cand eu stiu ca acasa dorm in dormitoare separate. Si mi-e ciuda pe femeile care se sacrifica asa, pentru cate un copil, ramanand in asemenea relatii care le uratesc sufleteste. E important sa-ti iubesti copilul, dar e important sa te iubesti si pe tine un pic, sa fii putin egoista ca femeie. Deci, nu cred in casatorie, dar cred in iubire. Trebuie traita intens, de fiecare data, cu tot cu suferinta care i se invecineaza, fiindca nu exista mare iubire fara suferinta. Cred in iubire, atat cat dureaza ea, atat cat pot amandoi sa intretina aceasta flacara delicata. Cand ea se stinge, cand intervin monotonia si sterilitatea in sentimente, mai bine pleci. Daca poti, o iei de la capat, daca nu, iti lingi ranile in singuratate.
- Ai luat-o de multe ori de la capat?
- Acum 5-6 ani, credeam ca nu mai poti s-o iei de la capat dupa o mare iubire. Eram atat de disperat dupa un esec in dragoste, incat am ajuns si la ghicitoare. Ma simteam parasit de toti si ingrozitor de singur. Si ajunsesem si la concluzia ca viata nu mai are nici un rost. Disperarea, neputinta te fac sa dai dovada de mare incultura. M-au ajutat prietenii si am gasit in mine resurse sa o iau de la capat. Am inceput, treptat, sa-mi dau seama cat de limitat sunt, cat de stupid si de incult, ca pot sa gandesc asa ceva. Ar fi fost un act de mare lasitate sa-mi iau viata. Cred ca mi-am dat seama si ca nu sunt suficient de puternic sa fac asta. Imi era frica. Am suferit enorm, dar mi-am revenit si am inteles cat ma inselasem. Viata are tot timpul sens, este frumoasa, iti poate rezerva o gramada de surprize si ea trebuie traita si gustata intens, altfel n-are valoare. Acum, ca sa revin la intrebare, mi se pare ca am trecut prin lucruri atat de grave emotional, incat pot s-o iau oricand de la capat. Tot timpul am facut greseli, pe care mi-am spus ca n-am sa le mai repet, si cand am luat-o de la capat in dragoste, tot pe alea le-am facut. E clar ca exista o spirala a vietii; daca iubesti cu adevarat, nu poti fi decat intr-un singur fel.
"Am nevoie de afectiune"
- Ce astepti de la celalalt atunci cand iubesti?
- Am nevoie de o persoana care sa ma ocroteasca, chiar daca eu sunt un om puternic, sa-mi dea senzatia ca-i pasa de mine, sa ma rasfete, sa planga alaturi de mine, sa se bucure alaturi de mine, sa-mi fie complice, sa ma sustina si, daca am avut o zi proasta, sa-mi spuna, ca in "Pe aripile vantului", ca si maine va fi o zi. Atata cer! Sa fiu si sa ma simt iubit. Am nevoie de afectiune. Si stiu ca si alti oameni vor tot asta, dar parca alergam unii dupa altii intr-un cerc vicios, cineva dupa mine, eu dupa altul, care la randul lui e dupa altul... Si nu pot nega ca nu simt o mare frustrare! Desi am doi prieteni foarte buni, Joshua si Cleopatra, cu care pot vorbi orice, cu care fac afaceri, care imi recomanda lucruri frumoase, n-am reusit sa am pe cineva si la mine acasa. O persoana care sa ma inteleaga, sa-i placa acelasi gen de muzica ca si mie, sa apreciem aceleasi filme, sa facem schimb de carti seara. Mi se pare din ce in ce mai greu sa gasesc pe cineva compatibil. Bunaoara, ofer partenerelor mele tot felul de vacante, pe care le pun la punct in amanunt, luni de zile inainte, ca sa ating diverse obiective. Si remarc ca, odata ajunsi acolo, un vestigiu de mii de ani le lasa rece. La Machu Picchu, mi se spune: "Ei, si ce, sunt niste pietre", la templele budiste aud la final ca "Toate sunt la fel, oricum". Si-mi dau seama ca shopping-ul este mai important pentru ele. Atunci mi se pare ca mi-am pierdut timpul si ma blochez. Poate cer prea mult oamenilor, habar n-am. Dar ma consider totusi bogat, ca am acesti doi prieteni foarte buni.
- De unde iti iei, totusi, afectiunea? Cum echilibrezi aceasta lipsa din viata ta?
- Nu mi-o iau, mi-o induc, mi-o creez. Sunt extrem de emotiv si de melancolic, ma pot regasi intr-o bucata muzicala sau intr-un film, chiar intr-o penibilitate de film, si ma incarc de acolo cu afectivitate, incercand sa ma obisnuiesc cu ideea ca m-am nascut singur si o sa mor singur si ca asa sunt, de fapt, toti oamenii, toata viata. Parca din ce in ce mai mult ma regasesc in singuratatea mea si mi-o caut. N-as vrea sa fie prea dur cuvantul pe care il spun, dar ma "folosesc" de oameni ca sa-mi iau atat cat pot ei sa-mi dea. In rest, ma retrag in carapacea mea, unde e bine.
- Ai gasit vreo alternativa la lumea de sclipici in care traiesti? Ce faci cand ramai singur?
- Elimin oamenii negativi din viata mea, elimin situatiile negative, ma conectez la lucruri benefice, la spiritualitate, citesc mult. Se intampla aproape zilnic sa ma trezesc si sa ascult Vivaldi, ca sa ma relaxez, ascult Rahmaninov, cand sunt fericit, ascult Chopin, cand sunt melancolic. Dar nu sunt atat de snob, sa ascult numai muzica clasica. Ascult si melodii romanesti in care ma regasesc. Nu-mi plac manelele, desi m-am regasit odata intr-una singura, "As da zile de la mine". (rade autoironic) Ma uit des la filme. N-am timp de hobby-uri. Fac doar scufundari, o data pe an, si-mi place ca in lumea subacvatica sunt singur, numai eu cu flora si fauna, iar presiunea de sub apa ma detaseaza de toate.
- Tie frica de batranete? Nu-i mai greu de asteptat in singuratate?
- Imi zic mereu: "Doamne, imbatraneste-ma, dar nu-mi lua mintile!". Imi doresc sa raman lucid, indiferent de varsta. Batranetea, in sine, nu ma sperie. Mi-e frica doar de Dumnezeu.
- Mai visezi la o mare dragoste?
- Nu stau sa-mi fac vise, dar sunt aproape sigur ca ea va bate din nou la usa mea si atunci voi spune: "Doamne, de ce atat de tarziu?". Dar daca asa o sa fie, voi incerca din rasputeri sa profit de ea cu toate fortele pe care le voi mai avea.