Ingrijorat, Roberto Canessa i-a intrebat pe ceilalti pasageri: "Oare este normal sa zburam chiar asa de jos?". Avionul Fairchild F-227 aproape ca atingea varful copacilor din Anzii Cordilieri. Cateva secunde mai tarziu, intrebarea sa a primit un raspuns extrem de brutal: la ora 15 si 30 de minute, pe 12 octombrie 1972, aeronava care transporta echipa de rugby uruguaiana "Old Christians" se prabusea pe coasta inghetata a muntelui.
Din cauza violentei socului, avionul s-a rupt, pur si simplu, in doua, aruncandu-i pe pasageri intr-un desert de zapada si stanci, situat chiar in apropierea frontierei chiliene. Printr-un miracol, accidentul nu a cauzat decat 13 morti. Socati, dar fericiti ca au ramas in viata, supravietuitorii au facut inventarul proviziilor pe care le aveau: putina ciocolata, niste gem si o sticla de alcool. Aceasta cantitate infima de alimente a fost impartita in mod egal intre oameni, cu toate ca toti sperau o salvare cat mai rapida. Dar zilele au inceput sa treaca si nimeni nu venea sa ii caute. Dupa o saptamana, din ce in ce mai disperati, ei au reusit sa repare un mic aparat de radio. Astfel, au aflat teribila veste: se renuntase la cautarea lor!
Disperati de foame, ghemuiti unul langa altul printre resturile avionului, pentru a se apara cat de cat de frig, supravietuitorii au stat de vorba, cautand o metoda de a rezista. Roberto Canessa, care era student la medicina, a fost primul care a propus o solutie la care nici unul dintre cei de fata nu ar fi indraznit sa se gandeasca. Argumentand pe baza unor profunde convingeri religioase, el le-a reamintit ca este de datoria lor, fata de ei insisi si fata de Dumnezeu, sa incerce sa ramana in viata. Prin orice mijloace posibile, inclusiv... canibalismul.
Scene dintr-un film de groaza
In scurt timp, decizia a fost luata. Patru oameni au mers sa transeze carnea de pe cadavrele inghetate, raspandite prin zapada, de jur imprejurul fuselajului dezmembrat. Au dezghetat la soare bucatile de carne si de grasime, apoi le-au distribuit. "A fost absolut oribil cand am luat prima imbucatura", a declarat ulterior unul dintre ei, Danielle Fernandez. "Eram pe punctul de a-mi manca un prieten".
Odata depasita cumplita greata initiala, supravietuitorii au tratat cadavrele la fel cum ar fi facut cu orice produs alimentar. Ei mancau carnea cruda sau o gateau in boluri fabricate din cranii. La un moment dat, chiar au inceput sa aleaga "bucatile mai bune". Absolut toate organele din corp au fost utilizate, cele mai multe dintre ele fiind bogate in fier si in vitamine. Acest regim teribil a durat timp de 72 de zile, pana cand, supravietuitorii, sanatosi fizic, dar foarte traumatizati, au fost descoperiti si salvati.
Adevaratii canibali
Mai multi specialisti in comportamentul uman afirma ca actul de canibalism este, fara indoiala, "ultimul tabu" al societatii noastre. Chiar confruntate cu perspectiva unei morti prin inanitie, foarte multor persoane le-ar repugna sa recurga la aceasta teribila solutie. Oare canibalismul este doar un raspuns extrem la o situatie extrema? Nu chiar. Unii canibali mananca de placere carnea semenilor lor. Sa fie vorba despre o manifestare monstruoasa a raului in stare pura?
In noiembrie 1990, in Ucraina a fost arestat un om cu un comportament enigmatic. Pe durata anilor '80, un criminal in serie terorizase mai multe orase din sudul Rusiei. S-au descoperit 53 de cadavre cu niste rani stranii, oribile. Printr-un noroc fabulos, in timpul vastei anchete politienesti, care a implicat peste 600 de agenti, un inspector mai atent a observat ca numele unei persoane aparea de fiecare data pe lista potentialilor suspecti inregistrati. Omul se numea Andrei Chikatilo.
Fiind arestat, acesta si-a recunoscut imediat crimele. Chikatilo, un fost profesor, pur si simplu i-a uluit chiar si pe cei mai duri anchetatori din acea perioada comunista, cand a descris in detaliu crimele si torturile sexuale pe care le comisese. Intr-un final, a recunoscut chiar ca mancase anumite parti din corpul victimelor sale.
Oare ce mecanism ciudat putuse sa il transforme astfel pe acest om, care era descris de catre familie, prieteni si colegi, ca un om absolut normal, banal si timid, respectabil, devenind brusc un monstru? Una dintre cheile ce poate permite intelegerea acestor instincte bolnave se gaseste in lucrarea pe care a scris-o in timp ce astepta sa fie judecat: "Biografia acuzatului A.R. Chikatilo, cetatean al URSS, victima foametei si a canibalismului, a represiunii staliniste si a crizei perestroikai". Acest text descrie in detaliu copilaria sa din Ucraina, pe fondul foametei cumplite si a invaziei naziste.
Chikatilo afirma ca prima sa amintire din copilarie consta in imaginea mamei sale disperate, plangand soarta fratelui sau mai mare, Stefan, care fusese rapit, ucis si mancat de catre alti sateni, in timpul unei perioade de foamete ingrozitoare. Chikatilo pretindea ca teama sa din copilarie fata de vecinii canibali se afla la originea fantasmelor sale sangeroase, carora le-a dat frau liber, in clipa in care a devenit adult. Dupa trei luni de analiza psihiatrica intensa, doctorii nu au putut sa il clasifice pe Andrei Chikatilo drept nebun, diagnostic sugerat de atrocitatea crimelor sale. Nu s-a oferit nici o alta explicatie medicala a actelor sale, decat nevoia de a-si implini impulsurile sexuale si sadice, ancorate profund in psihismul sau. Si orice posibilitate de a merge mai departe in explorarea comportamentului sau a murit odata cu el: Andrei Chikatilo a fost executat in februarie 1994, in stilul KGB-ist, tragandu-i-se un glont in ceafa.
Dar cazul pe care l-am prezentat pana acum nu este unul izolat. Un alt om, si mai celebru, a imbinat, la randul sau, straniile sale gusturi perverse cu traumatismele legate de copilarie: este vorba despre faimosul ucigas si canibal japonez Issei Sagawa, care a actionat pe teritoriul Frantei.
Complexele care te transforma in monstru
Pe cand era copil, cu ocazia fiecarui an nou, familia lui Sagawa inscena acasa un spectacol de teatru in care se intalneau unchiul Mitsuuo, ce intruchipa un feroce si urias canibal, si tatal lui Issei, care juca rolul unui cavaler eroic. Uriasul castiga de fiecare data si, ca premiu pentru victoria sa, ii lua pe copii cu el. Mai apoi, pentru a-i speria, se prefacea ca ii baga intr-o oala mare, ce urma sa fie pusa pe foc. In clipele acelea, Issei Sagawa simtea un amestec cumplit de teama si de placere.
Devenit adult, Sagawa a ajuns sa fie fascinat pana la obsesie de catre nudurile voluptoase ale pictorului impresionist Renoir. Foarte slab din punct de vedere fizic in acea perioada, Sagawa era tulburat de vitalitatea si formele modelelor pictorului francez. Putin cate putin, fantasmele sale sexuale de adult si amintirea vie a scenelor de teatru din copilarie s-au unit intr-o pasiune arzatoare. Astfel, el a devenit convins ca intr-o buna zi va devora o femeie occidentala. Ceea ce s-a si intamplat. In 1981, in perioada in care studia la universitatea Sorbona din Paris, Sagawa a reusit sa dea frau liber fantasmelor sale. Tocmai se imprietenise cu o tanara olandeza in varsta de 25 de ani, pe nume Renee Hartevelt, care urma sa isi dea doctoratul. Fata il vizitase de mai multe ori. Totul s-a terminat pe 11 iunie 1981. Renee Hartevelt citea linistita niste poeme scrise de Sagawa, cand acesta a impuscat-o pe la spate, in cap, cu arma sa de calibrul 22. Mai tarziu a afirmat ca se afla "ca intr-o stare de transa", in momentul in care a dezbracat cadavrul si si-a infipt dintii in el. Neputand sa rupa pielea, l-a transat cu ajutorul unui cutit, mancand carnea cruda, pe masura ce o taia. El a marturisit ca aceasta experienta ii producea o extrema excitatie sexuala. Sagawa a transat cadavrul, apoi a pus la pastrare in frigider carnea de pe coapsele si fesele fetei. De fiecare data cand gusta din ea, Sagawa ajungea la extaz.
La doua zile de la crima, "un barbat slab, de aparenta asiatica" a fost vazut de catre o pereche de indragostiti in padurea Boulogne. El a scos doua valize dintr-un taxi si, dupa ce l-a platit pe sofer, s-a apropiat de malul uni lac din apropiere, tragand dupa el geamantanele ce pareau a fi foarte grele. Cand si-a dat seama ca fusese vazut, Sagawa a fugit. Cei doi s-au apropiat de bagajele pe care le abandonase si, cand le-au deschis, au facut o descoperire oribila: inauntru se aflau ramasite din corpul unei tinere femei.
Gratie soferului de taxi, identificat cu usurinta, politia l-a prins repede pe Sagawa. In urma controlului facut de catre medici, el a fost declarat nebun si inchis intr-o clinica psihiatrica, pentru a perioada nedeterminata. Dar, in 1984, autoritatile din Franta au hotarat ca statuse prea mult timp internat pe banii contribuabililor si l-au declarat incurabil. Prin urmare, el a fost expulzat in Japonia. Acolo, dupa ce a stat inchis inca un an si jumatate, intr-o alta clinica, a fost pur si simplu declarat perfect sanatos si, prin urmare, eliberat. In prezent, el locuieste linistit in Tokyo, nu pare sa aiba nici un fel de remuscari si traieste din pictura, fiind, de asemeni, moderatorul unei emisiuni... culinare, la televiziune. O mostra de umor japonez...
Este foarte greu de crezut ca actele lui Sagawa si Chikatilo au fost cele ale unor persoane perfect sanatoase din punct de vedere mintal. Cu toate acestea, ei au fost perceputi de catre cei care i-au analizat drept inteligenti si rationali, cedand, pur si simplu, in fata unor dorinte care ies cu totul din tipare. Dar desi canibalismul este asociat in prezent cu o maladie mentala, se pare, totusi, ca el a fost practicat inca din cele mai vechi timpuri.
Supliment de ancheta
Vampirismul
Repulsia umana pentru canibalism s-a manifestat in folclor prin crearea unor monstri precum ciclopii, oamenii-lup si vampirii. Numerosi schizofrenici s-au identificat cu vampirul, personaj omnipotent, pentru care iubirea este insotita obligatoriu de sange. Fenomenul este cunoscut sub numele de "hemosexualitate" si duce, uneori, la necrofilie (relatii sexuale cu un cadavru) sau chiar la necrofagie (consumarea carnii omenesti in unicul scop de a gasi placerea). In timpul unui studiu medical realizat in anii '70, au fost scoase la lumina doua cazuri de vampirism clinic. De fiecare data, subiectii incepusera cu "muscaturi de dragoste", in final avand nevoie de gustul sangelui pentru a ajunge la orgasm.
Un astfel de exemplu, de o trista notorietate, este acela al lui Leger, care in 1827 a mutilat cadavrul unei fete si i-a baut sangele, dedandu-se mai apoi la necrofilie. Un altul este cel al germanului Peter Kurten, cunoscut drept "monstrul din Dusseldorf". Actionand prin anii '20, acesta injunghia oi si le bea sangele. La un moment dat, s-a dedat si la necrofilie si vampirism, pe victime omenesti.
Traditii ancestrale
Cercetarile antropologice si arheologice au demonstrat ca practicarea canibalismului a aparut de foarte mult timp in istoria umanitatii. S-au descoperit, astfel, oseminte omenesti, vechi de 800.000 de ani, care prezentau urme de incizii caracteristice. Astfel de dovezi au fost gasite si in insulele Fiji, pe niste resturi omenesti, vechi de 2000 de ani. Se presupune, astfel, ca intre aceste doua datari, canibalismul a fost practicat intr-un mod mai mult sau mai putin ritualic, uneori fiind asociat cu detentii, ba chiar cu cresterea unor oameni destinati in mod special acestui scop. Se poate, oare, ca Sagawa si Chikatilo sa fie, pur si simplu, avatarurile unor traditiii ancestrale, pe care civilizatia a ales sa le uite?
Canibalii din epoca moderna
In 1997, Coreea de Nord a fost devastata de foamete si inundatii. Situatia devenise atat de disperata, incat comunitati intregi sapau in pamant sperand sa gaseasca o eventuala hrana. Multi specialisti au vorbit despre "cel mai mare dezastru uman din epoca moderna": o parte a populatiei a fost pur si simplu constransa sa manance carne omeneasca, pentru a nu muri de foame. Se povesteste ca sud-coreenii care locuiau in apropierea frontierei preferau sa isi tina acasa mortii, care uneori putrezeau, pentru a evita ca acestia sa fie dezgropati si mancati de catre vecinii lor infometati.