Primavara indoliata - Andrei Vartic

Redactia
A fost eseist, scriitor, om de cultura enciclopedica, dar mai presus decat toate, un luptator pur sange pentru cauza Basarabiei. S-a mutat in cer, cand era cea mai mare nevoie de el

"Nu pot sa cred ca nu-l voi mai intalni"

Andrei Vartic face parte din figurile emblematice ale Basarabiei, figuri care s-au identificat cu aspiratiile, suferintele, credintele, sperantele si idealurile romanimii de la Est de Prut. In anii de ocupatie sovietica, nu s-a lasat inregimentat in corul celor "cazuti sub vremi", ci a reprezentat intelectualul independent, aflat in cautarea adevarului si a identitatii nationale. Cu o ardoare rar intalnita, ani in sir a cercetat documente, carti, arhive, marturii ale vechimii noastre, a adunat probe si argumente care l-au transformat de-a lungul vietii intr-o cetate de neinvins, dar si intr-o veritabila institutie stiintifica. La talentele si harul cu care a fost inzestrat, dar si uriasa vointa de munca pe care si-a cultivat-o si intretinut-o o viata, Andrei Vartic ar fi reusit sa ajunga, pe timpuri, daca si-ar fi propus, un mare savant si academician sovietic, un cap de scoala imperiala, dar el si-a sacrificat eventuala cariera oficiala, schimbandu-le toate pe una: devotament total si opera de iluminare si desteptare a fratilor sai indoctrinati si instrainati de ideologia perfida a Kremlinului. In anul 1985, cand s-a spart minciuna comunista, Andrei Vartic a fost printre primii care a iesit din tacere si a urcat pe baricade, spunandu-ne fara teama ca trebuie sa ne cucerim dreptul la libertate, identitate nationala, limba, alfabet, tricolor, dreptul de a fi stapani in propria noastra casa. Nu poate incapea in cateva cuvinte imensa activitate desfasurata de Andrei Vartic, in anii de renastere nationala; pledoariile sale infocate care cucereau multimile, curajul sau nebun care fascina masele pornite pe drumul libertatii sunt file antologice din istoria recenta a neamului romanesc din Basarabia. Zestrea pe care ne-a lasat-o Andrei Vartic este uriasa si noi, deja, avem datoria sa valorificam aceasta generoasa mostenire.
Nu pot sa cred ca nu-l voi mai intalni pe Andrei prin satele Moldovei, propovaduind adevarul multimilor flamande de adevar, nu pot sa cred ca flacara aprinsa de luptatorul si tribunul Andrei Vartic in sufletele oamenilor se va stinge vreodata, pe pamantul nedreptatit al Basarabiei, nu pot sa cred ca idealul de unitate nationala pe care l-a slujit cu devotament si sacrificiu Andrei Vartic, pana in ultima clipa a vietii, nu va fi implinit de generatia tanara. Dimpotriva, sunt convins ca oameni ca Andrei Vartic au aruncat semintele libertatii si demnitatii nationale in sufletele multimilor si ca aceste seminte vor rodi din belsug si vor face dreptate Basarabiei, in viitorul apropiat. Iar de acolo, din inalturi, Andrei Vartic va spune adevarul in fata lui Dumnezeu, despre suferintele si idealurile basarabenilor, se va ruga pentru vatra parinteasca, pentru bastina si Moldova natala, pentru tot neamul romanesc, si va avea grija ca Tricolorul sa falfaie de-a pururea pe intinsurile paradisiace "de la Nistru pana la Tisa".
Ce lacrima as putea varsa, frate Andrei, peste viata ta zbuciumata si pilduitoare, care ar cuprinde recunostinta noastra pentru credinta si mostenirea pe care ni le-ai juruit pentru totdeauna?
ALECU RENITA

La moartea unui dac liber

Andrei Vartic a murit zambind. In una din ultimele lui zile din viata ca si cum parasise cuvintele, sau ele il parasisera pe el, Andrei, la fiecare dintre vorbele pe care indraznisem sa i le soptesc, pe patul de spital, imi raspundea zambind. Cu zambetul lui larg, deschis, plin de bunatate si inteligenta, el incerca sa substituie cuvintele. Doar ca la aceste nuante adaugase umbra unei resemnari. Ca a unui navigator urcat pe o corabie cu panzele umflate, gata sa se desprinda de tarm...
Daca revolutia noastra de la sfarsitul anilor '80 a fost facuta cu vers si cantec, Andrei Vartic a fost acela care a adus poezia pe baricade, Teatrul Poetic pe care l-a initiat facand verbele sa insanatoseasca, dar si sa lupte, sa incendieze, sa starneasca seisme. La propunerea sa, pe 3 iunie 1988, a fost constituita Miscarea de Eliberare Nationala, cea care ne-a adus Limba, Alfabetul, Istoria, dara de Libertate, de care el n-a reusit sa se bucure indeajuns. In Parlament, la luarile sale de cuvant de dinainte de '91, se auzea cum paraie imperiul, ca o sandrama gata sa se prabuseasca. La manifestarile mai recente ale Forului Democrat al Romanilor din Moldova, al carui suflet fusese, orice discurs al sau era o lectie de Curaj si Demnitate.
Vom mai pastra in memorie vocea lui care cutremura stadioane.
Ii vom mentine inca multa vreme pe retina profilul lui de dac liber.
Ii vom retine pentru viitorime imaginea de luptator, de actor, de regizor, de filozof, de scriitor, de gazetar, de invatator al poporului (de la el mai multe generatii au invatat dragostea de Tara, de Romanism, de Adevar), cea de enciclopedist care, generos, a facut risipa de geniu, de bunatate, de energie si cumsecadenie.
Vor starui inca mult timp in inima noastra eseurile sale sclipitoare.
Andrei Vartic a fost un analist lucid, era precis ca un bisturiu care dezbraca un nerv intr-o sala de operatie. Luat la harta cu moartea, el o ruga din cand in cand sa-i lase o pauza, ca sa-si scrie articolele sale pentru rubrica din "Timpul". Cu ultima lui suflare, incerca sa-si salveze din lancezeala si suferinta neamul, pe care l-a iubit ca nimeni altul si pe care voia sa-l convinga ca merita un destin mai bun.
El a murit cu tocul in mana, asa cum moare un ostas la datorie si nu se desparte de arma, decat atunci cand inima inceteaza sa-i bata.
Inima lui Andrei Vartic a incetat sa mai bata la 2 iunie 2009, ora 22.50. In dis-de-dimineata zilei de miercuri, cand am aflat vestea, toti pomii erau cu frunzele in lacrimi.
Si iarba.
Si cerul.
Andrei Vartic a iubit viata, dar si viata l-a iubit pe el. A dovedit cu faptele sale ca neamul omenesc e unul de care Celui de Sus nu trebuie sa-i fie rusine.
Intr-o piesa, Electra, de Girodoux, pe care Andrei voise s-o monteze, un personaj observa ca aricii mor zdrobiti, fiindca isi cauta iubirea pe cealalta parte a drumului.
In setea lui de absolut (el, care a fost un om cu multa credinta intru Domnul), Andrei a traversat acest drum de partea cealalta, unde stia ca este asteptat de catre stramosii lui daci, de Stefan cel Mare, de Eminescu, de Mateevici, de Vieru, dar si de Cel de Sus, pe care i-a iubit cel mai mult si pe care era nerabdator sa-i cunoasca, sa fie cu ei.
De ce ne-ai parasit, cand aveam cea mai mare nevoie de tine, Andrei, frate al meu, frate al nostru?!
NICOLAE DABIJA