Schizofrenia politica

Rodica Culcer
Egalitatea PSD-PDL in alegerile europarlamentare vi se pare normala, sau este o mica inscenare bine pusa la cale, pentru ca mariajul celor doua partide conducatoare de tara sa ramana armonios?

- Intre cele doua partide de guvernamant nu exista o relatie atat de cordiala incat sa-si cedeze reciproc voturi. Dimpotriva, fiecare si-ar fi dorit o superioritate numerica fata de partenerul de guvernare, pentru a putea face presiuni la negocierile care urmeaza, caci marea impartire a functiilor nu s-a terminat. Egalitatea relativa dintre PSD si PD-L este intr-un fel fireasca, pentru ca au guvernat impreuna, nici unul din partide neputandu-se practic detasa de celalalt. Rezultatul europarlamentarelor reproduce de altfel rezultatul alegerilor parlamentare din noiembrie, pentru ca s-au desfasurat in conditii similare: ambele au avut loc in mijlocul unui week-end lung, astfel incat participarea la vot a fost minima. Electoratul traditional al PD-L, cel urban, relativ educat si cu o relativa bunastare, a fost absent, pentru ca nici un om care-si poate permite un week-end sau o mini-vacanta nu va renunta la ea pentru niste alegeri fara miza imediata, cum sunt cele pentru Parlamentul European. Anticipand aceasta situatie, presedintele Basescu si liderii PD-L au facut campanie in mediul rural si au reusit performanta vietii lor: sa obtina mai multe voturi in mediul rural decat in mediul urban! Nu este neaparat un titlu de glorie, pentru ca subliniaza si mai puternic pierderea electoratului urban. Oricum, in urma participarii extrem de reduse la vot, legitimitatea noilor europarlamentari este jenanta, partidele mari obtinand fiecare practic sufragiile a ceva mai mult de 9% din intregul electorat. In aceste conditii, democratia devine o farsa. Nu putem trece cu vederea insa si dispretul afisat de forurile europene fata de tarile ortodoxe, caci data alegerilor a tinut seama de Rusaliile catolice, insa de celelalte, nu. Deducem, asadar, ca nici forurile europene nu sunt interesate de legitimitatea alesilor in PE si ca, in esenta, caricaturizarea democratiei incepe chiar la Bruxelles. Revenind la eroii nostri, cei doi cocosi (vorba poetului), adica PSD si PD-L, putem conchide ca, in urma semnalului politic primit de la electorat pe 7 iunie, asa distorsionat cum a fost, vor continua sa guverneze impreuna si sa se saboteze in acelasi timp, pentru ca nici unul, nici celalalt, nu este multumit cu un rezultat de egalitate. Este adevarat ca un rezultat mai slab pentru PSD ar fi intarit pozitia aripii Iliescu-Nastase, care cere iesirea de la guvernare, dar tot nu ar fi dus la ruperea coalitiei, pentru ca s-ar fi opus baronii locali. Pe de alta parte, ar fi fost rusinos pentru PD-L sa obtina un rezultat mai slab, de vreme ce este partidul din care face parte premierul si pe care-l sustine presedintele. Dar nici rezultatul de egalitate nu va aduce liniste si armonie, pentru ca urmeaza prezidentialele, iar presedintele PSD, Mircea Geoana, candideaza si trebuie sa se delimiteze cumva de Traian Basescu si de PD-L. Marile schimbari politice, daca vor fi, sunt asadar de anticipat dupa prezidentiale. Pana atunci, schizofrenia continua.

Rezultatele alegerilor parlamentare din Ungaria au dat castig de cauza Fidesz-ului, partidul de dreapta al lui Victor Orban. Binecunoscut atatator al autonomiei maghiare din Transilvania, credeti ca va practica aceeasi politica si in Parlamentul European, facand, eventual, corp comun cu trupa udemerista?

- Victoria Fidesz in Ungaria este rezultatul votului de protest al ungurilor fata de modul dezastruos in care au condus tara socialistii si se inscrie in tendinta generala de fuga spre dreapta a electoratului european: in marile state europene ca Franta, Germania, Italia si Marea Britanie de pilda, partidele de stanga au obtinut rezultate extrem de slabe. Asadar, succesul Fidesz nu se datoreaza retoricii sale nationaliste, ci propunerilor sale de politica economica si sociala, iar mandatul primit este de natura economica, nu nationalista. Electoratul ungar este destul de indiferent fata de maghiarii din Transilvania, fapt demonstrat acum cativa ani, cand un referendum propus de guvernul Orban pentru acordarea cetateniei ungare maghiarilor din Transilvania a fost invalidat de prezenta foarte scazuta la vot. Cu toate astea, nu putem exclude o alianta a europarlamentarilor Fidesz cu cei ai UDMR, mai ales ca acolo se va afla episcopul Laszlo Tokes. Merita sa observam ca UDMR a obtinut un scor disproportionat la europarlamentare si va trimite patru deputati la Strasbourg, cand ar fi trebuit sa trimita doi. Ca si pana acum, UDMR castiga atunci cand romanii nu se duc la vot. Judecand dupa convingerile si istoria europarlamentarilor Fidesz si UDMR, ne putem astepta intr-adevar la probleme; mai concret, la presiuni pentru adoptarea unor recomandari care sa favorizeze autonomia teritoriala, acompaniate de o retorica agresiva si negativa la adresa Bucurestiului. S-a mai intamplat si se va mai intampla. Vor avea insa succes aceste demersuri? In mica masura sau deloc. i aceasta, nu pentru ca Romania este apreciata si iubita de ceilalti europeni, ci mai intai pentru ca PE nu poate impune autonomia teritoriala in nici un stat si, in al doilea rand, pentru ca ideea autonomiei teritoriale nu este agreata de guvernele marilor state. Franta, de pilda, se va opune intotdeauna, iar in Spania a aparut chiar un partid care militeaza pentru intarirea rolului guvernului central. In plus, europarlamentarii romani sunt mai numerosi decat cei ai UDMR si, daca vor reusi sa se afirme in comitetele din care vor face parte, atunci opinia lor va conta mai mult decat cea a UDMR-Fidesz. In plus, prin PDL, Romania este mai bine reprezentata in cel mai puternic grup din Parlamentul European - cel al popularilor (PPE). Iar PPE este interesat de partidele mari, care-i aduc europarlamentari multi si au influenta. Asadar, chiar daca si UDMR face parte din PPE, are o pondere mai mica decat PD-L. Putem fi siguri, asadar, ca vocea episcopului Tokes nu va ramane fara replica in momentele importante. In rest, pe teme minore, n-are decat sa vorbeasca - doar are si el dreptul la opinie!