- Dupa o pauza muzicala extrem de lunga, care i-a dezamagit foarte tare pe fanii tai, revii, in sfarsit, cu o surpriza foarte placuta: melodia "Funk It", insotita de promisiunea unui nou album.
- Da, o surpriza chiar si pentru mine... Am intrat recent pe Internet, si majoritatea celor care ascultasera piesa scriau ca nu le vine sa creada ca eu sunt cea care o canta, ca e o schimbare de stil foarte mare, ca melodia suna extraordinar de bine. Si, intr-adevar, "Funk It" e altceva decat ceea ce-am facut pana acum. Este o piesa a lui Florin Cojocaru, de la Class, si va fi inclusa pe noul meu album, pe care sper din suflet sa reusim sa-l lansam luna aceasta. Albumul se numeste "O Noua Zi". Mi s-a parut foarte sugestiv: toata viata noastra e o insiruire de o noua zi. Traim o noua zi, o asteptam pe cea ce urmeaza, punem punct si o luam de la capat. Intotdeauna, intr-o noua zi se intampla lucruri noi. De fapt, albumul in sine reprezinta o noutate pentru mine: aduce un stil cu totul nou, pentru care am lucrat cu compozitori cu care nu am mai colaborat niciodata pana acum.
- Te bate gandul sa-ti incerci succesul si in strainatate cu noul album?
- Visul meu era, si inca mai este, sa fac un turneu prin toata tara, cu big band-ul condus de Ionel Tudor. Ar fi un spectacol grandios, un gen de concert pe care nimeni nu l-a mai facut la noi. Concerte cu trupe sunt multe, dar nimeni n-a organizat un turneu cu orchestra mare, cu douazeci si ceva de instrumentisti pe scena. Avantajul meu este ca pot sa cant in ambele formule: cu big band, dar si o muzica ultramoderna, asa cum e cea cuprinsa pe noul album. Pe plan international, nu m-am gandit inca sa fac ceva. Sunt genul de om care lasa lucrurile sa curga de la sine. Sigur, am si eu vise marete, ca toata lumea, dar nu le transform in obsesii. Las ca totul sa vina de la sine, si sa stii ca in felul asta dorinta chiar ti se implineste. Gandurile ne modeleaza viata, ne-o influenteaza. N-am nici un dubiu in sensul asta.
- Sa continuam cu surprizele. De un an si ceva ai devenit si om de radio. Impreuna cu Bogdan Miu, realizezi matinalul "Desteptarea" , de la Europa FM... Ce satisfactie ai gasit in viata pe unde?
- Povestea asta cu radioul a fost o intamplare fericita. Eu sunt prietena - sau cel putin asa vreau sa cred - de mai bine de optsprezece ani, cu directorul postului de radio, Marius Furdui. El m-a invitat la o discutie, mi-a propus colaborarea, eu am acceptat si ne-am apucat de treaba. Initial, am trecut printr-o perioada de pregatire, de o luna si ceva, in care am invatat foarte multe lucruri de la Marius. Si ii multumesc pentru asta. Cred ca el este cel mai potrivit om de la care puteam sa invat radio. E genul de persoana care se implica total in ce face, nu lasa lucrurile la intamplare, gandeste fiecare detaliu si stie sa gestioneze orice situatie. Ceea ce este foarte important, mai ales pentru un post de radio sau de televiziune. Intr-o astfel de meserie, e crucial sa nu fii dezlanat. Ca sa conchid: Marius e un sef ideal! (rade) Pe de alta parte, si cu Bogdan, colegul meu direct, am o relatie foarte buna. Am incercat pe parcursul acestui an sa devenim si prieteni, si cred ca am reusit. Ceea ce, din nou, e esential: mie imi place sa lucrez relaxat, detest sa fac parte dintr-o echipa in care sunt discutii, suspiciuni, frecusuri. Sunt un om corect si vreau ca totul sa fie la vedere: fie ca ne certam, fie ca ne pupam, fie ca ne uram, fie ca ne iubim, totul trebuie sa fie la vedere, ca sa stie toata lumea pe ce craca sta.
Europa FM? O mare iubire
- La cata glorie ai, spatiul radio nu e prea stramt pentru tine?
- Eu sunt un om foarte cu picioarele pe pamant. Ma apropii vertiginos de patruzeci de ani si m-am gandit ca nu strica sa am un plan B. Nu se stie cum or sa evolueze lucrurile in muzica, iar radioul e o meserie buna. Ba si mai mult, dupa ce m-am prins cum merge treaba, am devenit chiar pasionata de toata povestea asta. Imi place grozav de tare. Si-mi place si pentru ca am noroc de oameni frumosi in jurul meu: Cristina Zegheru, care e presedinta trustului, o persoana senzationala, Geamana, ca si mine, si tot o prietena foarte buna; Valentin Nicolau, alt prieten vechi, cu care-mi face mare placere sa ma intalnesc; colegii de la stiri, cei de la resurse umane, toata lumea. Suntem intr-o mare iubire! (rade)
- Radioul e o meserie cu condica de prezenta. Nu ti-a fost greu sa te adaptezi unui program strict? Gemenii nu prea tolereaza inregimentarile.
- Sunt Geamana, intr-adevar, o zodie de o libertate extrema, dar daca fac lucrurile cu placere, programul strict nu mi se mai pare un efort prea mare. Sigur, nu e usor sa ma trezesc in fiecare dimineata la ora 5:30 si, mai devreme de 12 noaptea sa nu ma culc niciodata, dar munca asta ma bucura. Nu e ca si cum m-as duce la un serviciu din ala unde seful urla la tine si-ti da cu hartiile in cap! Asa ceva n-as suporta sub nici o forma. Tocmai atmosfera buna din radio ma face sa ma tin tare pe pozitii si bateriile nu-mi seaca niciodata complet.
- Pe de alta parte, mergi inainte si cu Divertis-ul, o colaborare de foarte lunga durata. Cum de nu te-ai plictisit? Care e secretul?
- Ai dreptate. Nici nu mai stiu de cand dureaza colaborarea asta! (rade) E cert insa ca formula "Divertis" n-are cum sa te plictiseasca. Rolurile se schimba tot timpul. La teatru da, m-as plictisi. Am si jucat in "O Noapte Furtunoasa", douazeci de spectacole, dupa care am zis: "Gata! Ma opresc". Pe cand la "Divertis" e mereu ceva nou, o partitura pe care trebuie s-o deslusesti si apoi s-o rafinezi. Unde mai pui ca noi intre noi suntem si prieteni! Radem, glumim, ne sarbatorim tot in gasca, daca e ziua cuiva...
"Nu poti sa traiesti doar din doua cantari pe saptamana"
- Insumand toate aceste preocupari, unii te-ar putea acuza ca te risipesti in prea multe, in detrimentul muzicii si al vocii tale de exceptie. Multi te vedeau o mare cantareata si-atat.
- Of, asta e o chestiune foarte delicata. Dac-as avea concerte atat de multe si atat de bine platite, incat sa pot sa am o viata financiara linistita, nu m-as mai risipi in altele. Dar atat timp cat evenimentele unde merg sa cant sunt destul de putine, e obligatoriu sa muncesc ca sa-mi castig existenta. Nu ma duc sa fur, nu ma duc sa dau in cap si nici sa ma prostituez. Nu fac nimic din toate astea, ci muncesc cinstit si onorabil. Sigur ca mi-as dori doar sa cant, sa fac o mare cariera doar in muzica, dar nu poti sa traiesti numai din doua cantari pe saptamana. Asta este situatia si trebuie sa ne adaptam vremurilor in care traim. Eu ii multumesc lui Dumnezeu in fiecare secunda ca am totusi de munca, ca sunt chemata sa fac atatea lucruri... Orice om are nevoi financiare si, cu cat esti la un nivel mai ridicat, cu atat ele cresc. Te duci acolo sau dincolo, te intalnesti cu nu stiu cine, nu poti sa-ti faci aparitia in zdrente sau neingrijit. Lumea te analizeaza si te taxeaza. Eu nu m-am omorat niciodata dupa produse neaparat de firma, adica nu lesin fara o geanta Louis Vuitton, dar niste haine de calitate trebuie sa am. Trebuie sa merg la cosmetica, sa-mi fac manichiura si pedichiura. Or, toate astea costa bani. Si-atunci, ca sa poti sa ai o viata decenta, te duci si muncesti! Poate oamenii isi imagineaza ca Monica Anghel castiga carute de bani. Nu e chiar asa! Mi-ar placea mie sa fie... (rade)
"Ma lasa rece masinile scumpe si vilele din Pipera"
- Dar cu inima cum mai stai, ca n-o poti hrani doar cu munca! In interviul precedent publicat in revista noastra, te plangeai ca esti singura, ca "toata lumea e grabita si ocupata cu lucruri mai importante ca dragostea". S-a schimbat ceva intre timp?
- Dragostea ocupa un loc important in viata mea. Dar in mediul in care ma invart eu, graviteaza un anumit tip de personaje: persoanele publice, oameni cu notorietate. Din pacate, eu nu voi avea niciodata o relatie cu un astfel de personaj. Nu ma intereseaza categoria asta de indivizi, ma lasa rece masinile scumpe, vilele din Pipera sau hainele de la Paris. In momentul in care voi cunoaste pe cineva care sa fie un om normal, care sa traiasca normal si care sa aiba valori adevarate in viata, care sa considere importante dragostea, prietenia, respectul, echilibrul - atunci n-o sa spun nu. Dar e foarte greu sa mai gasesti astazi un astfel de om. Foarte greu! Si, pana atunci, nu vad rostul pentru care sa ma leg la cap asa, aiurea. Pentru ce?
- Nu ti-e dor de stabilitate, de o noua casnicie?
- Casnicia, ca institutie, nu mi se pare perimata. Dar eu am trecut printr-o experienta negativa si daca, la un moment dat, m-ar mai cere cineva in casatorie, probabil ca as fi ingrozitor de speriata. Pentru ca eu nu am avut o casnicie fericita. Si nu vreau sa mai trec prin asta. Refuz categoric. Eu nu iau casnicia ca pe ceva usor, care se poate desface oricand printr-un divort. Daca pornesti la drum de la premisa asta, atunci la ce bun sa mai semnezi actul ala?
- Dar un copil iti doresti? E o experienta cruciala pentru o femeie.
- Repet: peste cativa ani, implinesc patruzeci de ani. Nu stiu ce sa zic... Poate daca as ramane insarcinata, as zice: "OK, hai sa fac copilul". Dar cred ca mi-ar fi foarte greu. Nu in sensul ca nu mi-as asuma, de pilda, postura de mama singura. Chiar am cunoscut, acum ceva vreme, o femeie care a intalnit intr-o seara un barbat care i-a placut, l-a dus acasa, s-au iubit, a ramas insarcinata si a pastrat copilul, dar nici in ziua de azi el nu stie ca au un copil impreuna. Femeia n-a vrut sa-l oblige. A facut copilul pentru ea si pentru ca barbatul respectiv era frumos si destept si s-a gandit c-ar iesi un prunc reusit. Eu nu blamez genul acesta de femeie, dar nici nu ma vad facand asa ceva. Adica sa ma culc cu un barbat la cinci minute dupa ce l-am cunoscut? Ca sa ajung in bratele unui barbat eu trebuie sa ma indragostesc nebuneste, sa am fluturi in stomac. Ceea ce dureaza. (rade) Si nu stiu ce barbati mai sunt dispusi, in ziua de azi, sa astepte sa ma indragostesc eu de ei. Barbatii de azi nu mai au rabdare, sunt agitati, parca nici curte, in sensul clasic, nu mai stiu sa faca. Pac-pac si hop, una-doua! Ce-i asta?!
"O relaxare fantastica: aikido"
- Pregatesti lansarea noului album, ai emisiunea de la radio, concerte, filmezi cu Divertis, iti ingrijesti cei doi caini si cele patru pisici... Iti mai ramane timp si pentru altceva?
- Da, pentru aikido. In rest, dus si somn. Povestea cu aikido tot niste ani a durat. (rade) Si a fost si o surpriza. Fiindca eu nu faceam sport. Punct! Eram sedentarul sedentarilor! Insa, cu vreo cativa ani in urma, am fost la un antrenament de aikido al fratelui meu si mi-a placut extraordinar de mult ce faceau oamenii aia acolo. De-atunci m-am tot gandit ca mi-ar placea sa incerc si eu. Era singurul sport care ma atragea sa-l practic. In ianuarie, mi-am luat inima-n dinti si-am inceput. De trei ori pe saptamana, am antrenamente la liceul "Dinu Lipatti" din Bucuresti. Nu lipsesc decat in cazuri de forta majora: filmari cu "Divertis" sau vreun alt angajament profesional. Pentru mine, aikido e o relaxare fantastica.
- Sa sfarsim interviul cu un vis: care ar fi darul cel mai de pret pe care tanjesti sa ti-l ofere viata?
- Imi doresc mereu ca Dumnezeu sa-mi dea sanatate, fericire si liniste, mie si familiei mele. Sa ne fereasca de griji, de probleme, sa ne dea o viata fara evenimente dureroase majore. L-am pierdut de curand pe bunicul, tatal tatalui meu, si e tare greu cand te lovesti de necazuri din astea mari. Dar niciodata nu trebuie sa-ti pierzi optimismul, speranta.
Foto: EUROPA FM (4)