Jakob Hausmann - "Ca strain, poti avea succes in Romania, numai respectand poporul roman si valorile sale!"

Corina Pavel
- Om de afaceri elvetian -

In urma cu mai bine de zece ani scriam prima oara in "Formula AS" despre Jakob Hausmann, un om de afaceri elvetian, a carui aventura in Romania nu incepuse prea bine. Dornic sa inceapa o afacere onesta, tentativele sale esuasera dupa ce partenerii romani fugisera cu banii castigati. Cu aerul sau de baiat cuminte, cu principiile sale de onoare si onestitate cu care pornise la drum de-acasa, din cantonul sau ramas in urma in Alpi, Jakob a fost o prada sigura pentru "rechinii" ce inotau in apele tulburi din mediile economice si financiare romanesti. Elvetianul a avut, totusi, o consolare: dupa esecurile financiare a "dat lovitura" in dragoste, casatorindu-se cu o romanca frumoasa si desteapta (Crenguta, asistenta sa manageriala), alaturi de care a luat-o din loc si cu afacerile. Gandindu-se ca cel mai bine ar fi sa-si urmeze pasiunea de-o viata si profesia pentru care se pregatise in cele mai inalte scoli de profil din Elvetia si Germania, Jakob a deschis un restaurant cu specific elvetian: "Mica Elvetie". Numele de botez a fost dat chiar de revista "Formula AS", intr-un interviu in care mizam pe profesionalismul lui Jakob Hausmann si reteta lui de succes. Nu ne-am inselat! "Mica Elvetie" are astazi un renume consolidat intre marile restaurante din Bucuresti si din tara, prin calitatea, cu totul aparte, a ofertelor culinare si prin ambianta unica a localului aflat pe strada Sandu Aldea din Bucuresti. Gustul delicios al bucatelor, ospitalitatea si zambetul neprefabricat cu care Jakob Hausmann isi intampina clientii nu au scazut in intensitate chiar daca, intre timp, elvetianul nostru, cu romaneasca lui rostita cu un fermecator accent german, a devenit o vedeta, prin emisiunile televizate la care participa si prin cartile de bucate semnate de el.

"Mica Elvetie" a crescut mare

- Jakob Hausmann, erati, practic, un necunoscut atunci cand va prezentam cititorilor nostri, in urma cu aproape 11 ani. Acum sunteti cel mai renumit si mai simpatic specialist in gastronomie din Romania, o vedeta TV, chemat in juriile multor competitii internationale, egal cu marile staruri de gen, precum Jamie Oliver sau Robert Rainford. Ce s-a intamplat in acest rastimp, care sunt evenimentele principale care v-au marcat devenirea?

- Nu am facut decat sa fiu serios in munca mea si in relatiile mele profesionale. Acesta e principiul cel mai de seama al vietii mele. Succesul meu a venit, dar nu imediat si nu la scara pe care o anticipasem, ci gradat si cu mari eforturi, pentru orice lucru marunt legat de cele mai diverse aspecte ale afacerii. Si asta, pentru ca, ceea ce nu stiam eu cand am venit aici era ca Romania nu e o tara in care sa existe in mod constant un climat de normalitate, de stabilitate. Mai ales primii ani au fost cu adevarat "salbatici", cand legile si normativele in plan economic se schimbau de la o zi la alta si se bateau cap in cap. De cand am intrat in Uniunea Europeana, lucrurile stau ceva mai bine, dar cu atat mai mult pot sa ma laud acum ca, in conditiile date, am reusit sa ne impunem si, mai ales, sa ne mentinem numele. Serios vorbind, cate restaurante au reusit sa se deschida si sa reziste zece ani, ca "Mica Elvetie"? Cred ca, in Bucuresti, doar doua-trei. Restul dau inapoi, se inchid, se redeschid, isi schimba numele de la un an la altul, se re-inventeaza, doar-doar vor ramane in memoria publicului consumator. Asta, pentru ca nu exista o calitate constanta a mancarii si a serviciilor, a atmosferei din locatia respectiva. Si de vina este mentalitatea celor care incep o asemenea afacere. Eu, fiind strain de tara asta, am inteles de la inceput ca numai respectand Romania si pe romani, respectand calitatea serviciilor pe care le oferi, poti avea succes. Iubesc Romania, aici m-am casatorit, aici e casa mea acum, locul in care dau tot ce-i mai bun in mine, ca sa-mi construiesc un drum profesional si al vietii personale. Nu am facut nimic in gluma, nici restaurantul, nici casnicia mea cu Crenguta, iubita mea sotie. Nu e o joaca nici acum, cand lucrurile merg bine, pe fagasul lor. Nu am gandit niciodata la modul "Hai sa vedem daca merge!", ci la: "Hai sa vedem ce trebuie facut ca sa mearga totul bine!". De la inceput, pentru mine a fost clar ca aici, in Romania, voi construi ceva. Am pregatit mancare buna pentru clientii mei, am vrut sa am venitul meu si viata mea asigurate. Totul a inceput cu articolul din "Formula AS", care a dat si numele restaurantului meu, "Mica Elvetie", si care a atras un numar mare de clienti dintre cititorii revistei. Apoi, cu prilejul unui eveniment organizat de vorbitorii de limba germana din Bucuresti (germani, austrieci, elvetieni), mi-am lansat prima carte de bucate in editie bilingva (romano-germana), cu retete traditionale din Alpi, dar adaptate la produsele din Romania. In fapt, multe din aceste retete, putin modificate, le-am regasit si in gastronomia locala din Ardeal si Subcarpati. Cartea a avut mare succes. Au urmat alte interviuri in reviste, aparitii in cateva spoturi de publicitate ("bucatarul Knorrrr"). A aparut apoi a doua carte, "Bucate cu dragoste" si, apoi, a treia, "Bucataria anotimpurilor". Intre timp, pe piata media s-au inmultit publicatiile specializate de gastronomie, si s-a scris laudativ despre mine in ele, dar si in alte reviste-magazin internationale. Am fost solicitat de o companie de productie germana sa realizam o emisiune culinara, "Hai sa bucatarisim", pe care a cumparat-o TVR1 si a difuzat-o cu mare succes, timp de aproape un an de zile. Ultima emisiune tip show, "Cireasa de pe tort", difuzata de Prima TV, m-a readus in fata telespectatorilor, care adora accentul meu, romaneasca mea aproximativa, limbajul meu "slang". Lumea a inceput sa stie de mine si m-am trezit chiar si in orase de provincie ca ma striga oamenii pe strada, imi cer un autograf sau vor sa faca o fotografie cu mine, iar cand merg in alte restaurante, bucatarii ies, isi dau coate si ma intreaba daca eu sunt chiar Jakob Hausmann. Am chiar un mic grup de fani ai emisiunilor mele care, pe site-ul meu (www.micaelvetie.ro), imi trimit tot felul de mesaje incurajatoare si admirative, iar toate acestea, credeti-ma, fara sa ma laud, sunt lucruri foarte placute. Nu sunt un tip orgolios, dar stiu ca atunci cand calitatea umana si a muncii e recunoscuta si apreciata, e un semn de normalitate al societatii: in felul acesta exista progres si civilizatie. Ultima mea carte, aparuta de curand, se numeste "Secrete de chef" si se vinde foarte bine in librarii. Am inceput si constructia Casei "Mica Elvetie" de la Bran-Predelut, unde voi tine semestrial seminarii de gastronomie, cu specialisti invitati din toata lumea, am dezvoltat brand-ul "Mica Elvetie" in sistem franciza (in afara locatiei din Bucuresti, mai exista "Mica Elvetie - Davos" la Moeciu, jud. Brasov, "Mica Elvetie - St. Gallen", la Pitesti, "Mica Elvetie - Durostorum" in Bulgaria) si am pus la punct un sistem de consultanta in domeniul gastronomic (restaurant "Classico" din Bucuresti, "Old Times Pub" din Tulcea, si altele). Pentru mine, toate aceste intamplari s-au constituit in experiente extraordinare, iar in timp, la restaurantul meu s-a format o clientela de buna calitate, nu de "fite", ci din oameni normali, pe care ii respect, si cu multi chiar am legat relatii de amicitie.

Bucate cu dragoste

- Sunt sigura ca succesul afacerii dvs. se explica nu doar prin calitatea ofertei, ci si prin felul dvs. romantic de a fi, de a le vorbi oamenilor cu sinceritate, cu caldura.

- A gati este "a simti": a vedea, a mirosi, a gusta, a redestepta amintiri, nostalgii, "feelings". Este traditie, sunt primele amintiri si gusturi din bucataria mamei, este intuitie si multa dragoste. Pentru elvetieni, si ei un popor de pastori ca si romanii, nenumaratele sortimente de branza, amestecate si topite pe foc (fondue), precum si carnea fripta pe piatra de granit incinsa (raclette), alaturi de legume si fructe, in tot felul de combinatii, sunt elementele de baza ale meniului: bucate traditionale elvetiene, cu un gust si o aroma absolut originale, de la care nu am facut rabat niciodata, chiar daca asta a insemnat sa aduc special din Elvetia unele din ingredientele necesare.
Pentru mine e un lucru normal: sa fiu dragut, sa fiu prietenos cu cei care-mi trec pragul: nu sunt doar clientii mei, sunt oameni care vin ca si in casa mea, invitati sa manance, sa poarte o discutie intr-o atmosfera agreabila, sa petreaca o seara in mod placut. Acelasi lucru il face si sotia mea, Crenguta, mana mea dreapta in afacere, directorul executiv si sfetnicul meu de taina: oricat de stresati am fi din alte motive, in fata clientilor suntem deschisi si prietenosi. Investim dragoste si atentie in tot ceea ce facem, pentru ca asta e pasiunea noastra, dar si viitorul nostru. Parerea mea este ca nu conteaza de cate ori cazi, ci ca de fiecare data te ridici si mergi mai departe. Un moment de rascruce a fost acum trei ani, cand sotia mea m-a amenintat ca ma paraseste. Eram foarte nervos, foarte suparat ca n-am mai putut prelungi contractul de inchiriere al restaurantului de la Gradina Icoanei. Aveam acolo un spatiu generos, in care aveam si restaurant, si gradina de vara, si un club de jazz in care, timp de trei ani, am gazduit concertele marilor staruri ale momentului. Dar proprietarul acelei superbe case boieresti nu a mai dorit s-o inchirieze, ci a preferat sa o vanda unui antreprenor grec, care vrea sa construiasca in acel vechi si fermecator cartier bucurestean un bloc de sticla si otel. Cand am constientizat ce am si ce as pierde daca ne-am desparti, mi-am canalizat energia intr-o singura directie. Vedeti, eu fiind din zodia Gemenilor, am tendinta de a ma risipi in mai multe directii, de a incepe mai multe lucruri deodata si de a nu le putea duce la bun sfarsit pe toate. Mi-am dat seama atunci ca Crenguta avea dreptate, ca felul meu de a vedea lucrurile era gresit, ca nu conta atat de mult aceasta pierdere, ca important era sa ramanem impreuna si ca amandoi am putea gasi un mod de a ne replia si de a continua, umar la umar, cu toata energia.

- Asadar, avem aici un copac puternic din Alpi, pe care s-a altoit o "crenguta" din Carpati, facandu-l sa uite de locul natal si sa-si infiga radacini puternice in Romania. Sunteti 24 de ore pe zi impreuna si pareti ca nu va plictisiti niciodata!

- Suntem o echipa minunata, am pornit impreuna la drumul acesta. Chiar daca Crenguta avea dubla licenta, in Drept si inginerie, nu avea nici o idee despre ceea ce inseamna sa tii un restaurant, dar a invatat totul din mers, corect si rapid. Dar aici, in Romania, sa construiesti ceea ce am facut noi nu e usor deloc. Au fost perioade grele pentru afacere, din cauza birocratiei, interminabile discutii in contradictoriu in plan personal, dar le-am depasit, am ramas impreuna si acum traim zile bune, dea Domnul sa fie cat mai multe. Cand acest interviu va aparea in revista dvs., eu voi fi aniversat varsta de 50 de ani, si la petrecerea mea astept multa lume. Faptul ca 30 de prieteni din Elvetia, in afara familiei mele de acolo (parintii si cei doi fii ai mei), si-au cumparat bilet de avion ca sa fie cu mine la acest ceas aniversar inseamna foarte mult pentru mine. Voi fi foarte mandru sa le arat care e noua mea casa, noile mele radacini. Sigur ca e foarte placut sa calatoresti in toata lumea, sa fii o vedeta internationala, ca Robert Rainford, azi la Toronto, maine in Shanghai. Si eu pot calatori de cate ori imi doresc. Dar acum nu mai am nici 20, nici 30 de ani, iar la 50, iti doresti, in mod firesc, sa-ti gasesti un loc si sa-ti faci o casa pentru tine si cei dragi.

Unde ti-e rostul, acolo si tara

- Asadar, ce va tine in Romania?

- Intai, sotia mea, familia pe care o am aici. Apoi, succesul profesional obtinut aici si pentru care merita sa raman si sa-l cultiv in continuare. Si, in sfarsit, tara aceasta minunata, cu o natura atat de generoasa si pe care, vizitand-o, mi-a dat un sentiment pe care nu l-am mai trait in alte parti ale lumii, si am umblat destul, credeti-ma. Dar aici simt ca vin acasa, aici am rostul meu. Pentru prima data in viata, am un sentiment al implinirii majore: sunt ca un copac care a prins radacini adanci si nici un vant nu-l poate dobori. Trebuie sa spun ca parintii mei n-au fost foarte fericiti cu alegerea mea, atunci cand i-am anuntat ca ma stabilesc in Romania, dar au fost aici acum cinci ani si le-a placut foarte mult si acum sunt mandri de mine si de ceea ce am realizat aici. Tatal meu este pentru mine o persoana foarte speciala. Am primit de la el o educatie foarte rigida, stilul de parinte care-si mangaie copiii doar cand dorm. Nu a fost niciodata generos cu laudele, nu mi-a spus niciodata "Bravo!" pentru ce am facut bine, dar acum, la 50 de ani, ma astept sa-mi spuna asta. Am invatat de la el respectul pentru oameni si pentru munca, am invatat sa lupt pentru ceea ce-mi doresc si ii multumesc pentru asta. I-o voi spune inca o data, cand ne vom vedea, foarte curand, la aniversarea mea.

- Cum se vede acum Elvetia de aici, de la Bucuresti, la zece ani de la instalarea in Romania?

- Sunt elvetian si patriot suta la suta. Iubesc si respect directiile de viata pe care le-am primit prin educatie, acolo. Dar Elvetia e acum o tara in care merg in vacante, pentru a-mi vizita parintii si pe cei doi baieti mari ai mei, din prima casatorie. E o tara a culturii si a traditiei, foarte curata si ordonata, dar cu prea multe reguli. In Romania, e adevarat, sunt prea putine, si nici acelea nu sunt respectate intrutotul, dar imi place libertatea de aici. Intre aceste doua mentalitati, eu mi-am gasit drumul corect. Majoritatea contactelor de afaceri pe care le-am avut in Romania, de-a lungul anilor, s-au transformat in frumoase relatii de prietenie. Iar prietenii parca sunt mai afectuosi aici, iti ofera mai mult suport aici decat in Elvetia, unde oamenii sunt mai reci, societatea are mult prea multe reguli, iar natura e prea inghesuita intre sosele de asfalt si tarcuri cu gard electrificat pentru animale domestice si salbatice. Doar de la Saint Moritz in sus, in Engadin, in satele in care traiesc romansii, pe varf de munte, cu care romanii au origini comune si similaritati de limba, e un aer de oarecare libertate, e un alt mod de viata si o alta mentalitate, sunt mult mai deschisi, mai comunicativi. In rest, lumea alearga, alearga, alearga si uita sa mai traiasca. Aici gasesc ceea ce s-a pierdut in Elvetia: spiritul de comunitate, deschiderea, prietenia. Aici, parca lumea e mai in firescul ei, mai ales in provincie, simti asta mai ales cand iesi din Bucuresti, spre orice directie, te simti alt om, parca. Bucurestiul, ca orice oras mare al Europei, te face sa te simti un anonim, pierdut printre celelalte milioane de locuitori, iti dezvolta individualismul, egoismul. Trebuie sa fii bun si generos cu semenii tai, pentru ca Dumnezeu sa-ti dea si tie o viata implinita. O data pe luna, imi iau o zi libera de la restaurant si merg si gatesc pentru copiii unui orfelinat, chiar impreuna cu ei, apoi raman si luam masa, vorbim, ne jucam.

Farfuria cu mancare

- In bucatarie, sunteti detinatorul absolut al retetelor secrete. As vrea sa ne dati, totusi, si reteta de fericire, de succes, de viata implinita in cuplu, de mentinere in forma, pentru ca, dupa cum vad, le aveti pe toate!

- In Elvetia se spune ca daca vrei ca dragostea sa dureze, sa mananci din aceeasi farfurie cu sotia ta. Asa facem si noi acasa. Ne acordam reciproc respect si incredere, incercam sa vedem doar partile bune unul in celalalt, si radem foarte mult impreuna: dimineata, ne trezim razand, chiar daca seara ne-am contrat. Le spun prietenilor mei elvetieni ca, pentru mine, sotia mea e mai pretioasa decat cele sase numere castigatoare la Loto si multi ma invidiaza. Ca sa ma mentin in forma, mananc numai fructe la micul dejun, iar in rest, nu asociez proteinele animale (carnea, branzeturile, laptele) cu carbohidratii (paste, cartofi, etc) si ma straduiesc sa fac cateva exercitii de gimnastica. Un sfat pentru romani: mancati numai legumele si fructele de sezon! Sunt ieftine si sanatoase, fiecare la vremea lor. Adica, nu mancati capsuni in februarie. Nu e ceea ce va trebuie, credeti-ma.

- Ce va doriti mai mult, domnule Hausmann? Va nelinisteste viitorul?

- Visul meu este sa creez in Romania o noua scoala de gastronomie, s-o reformez pe actuala (mi-am luat toate "gradele" de "chef" si in Romania, am vrut sa vad cum se studiaza aici), pentru ca mi-am dat seama ca aici exista o ruptura intre modulele teoretic si practic. Adica se poate intampla sa platesti o suma de bani pentru aceste cursuri de bucatar si sa mai treci pe la scoala abia cand vin examenele. Or, in Occident, nu e posibil acest lucru, ci practica si teoria se imbina constant, interactiv. De aceea, impreuna cu fundatia "Kolping" din Brasov, la origine o asociatie a breslelor din Germania (infiintata cu aproape doua sute de ani in urma), vom deschide o scoala moderna de maestri bucatari, ospatari si receptioneri, in stilul occidental, dar respectand standardele ocupationale prevazute de legile romanesti. Tocmai m-am intors de la Nrnberg si din Frankfurt, de unde am luat toate licentele necesare. "Kolping" - filiala Romania - a construit si a pus la dispozitia scolii un hotel si un restaurant in care cursantii vor face practica si chiar vor fi angajati in timpul cursurilor, pentru a si le putea plati, ei sau firma pentru care lucreaza. Personal, nu agreez stilul "fusion" (combinatii neinspirate) in bucatarie, mi se pare ca sub el isi ascund greselile multi bucatari. Imi plac preparatele simple, nesofisticate, dar delicioase, hranitoare si sanatoase, in respect pentru traditia si obiceiurile unui popor. Ador, de exemplu, din bucataria romaneasca sarmalele si papanasii. Nu vreau sa fiu critic, dar este rusinos pentru Bucuresti sa nu existe aici un restaurant cu specific romanesc de prima clasa, ci doar unele de tip bodega, in care felurile de bucate sunt gatite amestecat si aproximativ, nerespectandu-se retetele originale. In provincie, in schimb, am gasit restaurante romanesti admirabile, ceea ce e un paradox, pentru ca multi straini sositi in Bucuresti ar vrea sa manance romaneste.
La 18 ani, eu eram DJ in discotecile din Elvetia, iubesc muzica jazz si disco. Acum e o perioada mai grea pentru toata lumea, dar deindata ce vom iesi din criza, voi relua proiectul meu legat de jazz, marea mea pasiune, infiintand un nou club, de indata ce voi gasi o locatie potrivita, si un salon de dans, in care lumea sa vina, ca pe vremuri, in salile de bal, doar de placerea de a dansa.
Ma nelinisteste viitorul Romaniei, pentru ca aceasta tara nu are, ca altele, rezerve din care sa traiasca in vremuri de criza. De exemplu, in Elvetia, dobanzile la creditele ipotecare au scazut in perioada de criza, pe cand in Romania au crescut. Vad in jur ca multe companii se inchid si oamenii raman fara slujbe. Solutia de iesire din criza este, dupa parerea mea, ca Romania sa fie ea insasi, iar romanii sa fie adevarati patrioti. Pana si eu, la scoala, in Elvetia, am invatat ca Romania era "granarul Europei". Ce se intampla acum cu agricultura romaneasca? Ea poate salva aceasta tara, daca s-ar investi in ea cu responsabilitate si dragoste. Despre asta e vorba! Nu ma nelinisteste viitorul meu, atata timp cat am doua maini si o am alaturi pe sotia mea, o camarada de drum puternica si voluntara. Nu suntem bogati, nu suntem milionari, ne multumim cu cat avem si cu faptul ca avem un venit sigur, care ne permite sa traim decent, fara excese, fara sa ne cumparam ultimul tip de masina de exemplu. Eu ii multumesc Domnului pentru fiecare zi implinita si cred ca viata e sigura si frumoasa cand acumulezi succesul, urcand zi dupa zi cate o treapta. Cel putin, eu asa am fost educat in Elvetia, unde milionar ajungi dupa doua-trei generatii. Aici, milionarii se fac peste noapte, urcand cu liftul pana in varf. Dar si cand cad de acolo!... Mai mult, ce sa-mi doresc? Sa fiu sanatos si fericit, sa am copii cu sotia mea, Crenguta. Iar cand voi avea 80 de ani si voi trai impreuna cu ea intr-o casuta, in munti, sa fiu citat ca un inovator si un reformator al scolii romanesti de gastronomie, autor de carti si manager cu viziune moderna in domeniu. Si macar cativa prieteni, dintre cei multi pe care-i am, sa-si aminteasca data aniversarii mele si sa ma sune ca sa-mi ureze "La multi ani!"
- "La multi ani" si din partea noastra si mult succes in continuare!