Poveste despre Motanul Coada zis si Galopensky

Coada este unul dintre cei mai noi prieteni ai mei.



A aparut in viata mea printr-un salt impresionant pe pervazul bucatariei. Un pervaz aflat la o inaltime destul de accesibila pentru o mica felina, de talia si de varsta lui. Prima noastra intalnire s-a produs ca intr-o telenovela gandita sa faca lumea sa planga. In cazul de fata - pe mine. Adica? Adica m-am trezit cu un fel de "aratare" pe patru labute, o caricatura tragica de motan, slab-mort, cu blana plina de funingine - de parca ar fi scapat dintr-un incendiu si s-ar fi salvat tasnind in sus, pe cosul casei... Pesemne ca aflase el de la pisicarimea fara stapan din zona noastra, cum ca in jurul unei case albe, cu pervaze albastre, dimineata,la pranz si seara se distribuie, in cantitati apreciabile, in farfurii de unica folosinta, mancare pentru pisici. Si un fel de "boabe" cu gust apetisant, numai bune de rontait. Dar cu siguranta ca bietul Coada n-a reusit niciodata sa ajunga la astfel de bunatati, fiind gonit de "rivalii" sai, ca "prea este slab si ponosit si murdar". Asa ca intr-o anume dimineata, m-am pomenit cu el... pe pervaz. La inceput m-a speriat felul in care arata. Dar privindu-l pe dupa perdea si vazandu-i starea mizera, i-am deschis fereastra. Coada a intrat pe geam cu teama. Apoi a sarit pe dalele de gresie ale bucatariei si, vazand ca nimeni nu-l goneste, s-a asezat pe un scaun tapitat. M-a privit fara sa scoata un sunet. Ochii lui, putin oblici, de culoarea cireselor galbene, pareau sa-mi spuna ca el este un motan onorabil, dar foarte nefericit si ratacit dintr-o rea intamplare in acest oras cenusiu, in care oamenii mari nu iubesc animalele. In privire ii sclipea o steluta de demnitate - ca si cand mi-ar fi zis: "Da, sunt mort de foame, sunt foarte murdar - dar daca venirea mea te-a suparat cumva, uite, plec chiar acum". Nu, nu ma suparase. Asa ca am luat masuri in ordinea urgentei lor: mai intai i-am dat de mancare pe saturate. Apoi i-am dat de baut. Dupa care Coada a dat sa plece. Numai ca (aici apare accentul de telenovela cu happy-end!) nu m-am indurat sa-l las sa plece asa murdar. Si-atunci, in timp ce-i curatam blana cu un prosopel inmuiat in apa calda cu sapun, sub ochii mei s-a alcatuit o mica minune: motanul acela jigarit, cu blana cenusie, murdara, rau mirositoare era - de fapt - o splendoare de pisica cu blana alba-ca-zapada! Drept ornamente, pe capul lui maricel, patratos si tot ca zapada de alb, Coada avea doua urechi ascutite, galben-rosietice, ca razele de soare-apune. Iar coada... o alta minune! O coada lunga, nervoasa, strabatuta de linii subtiri, ruginii. Si, in timp ce-l tineam in brate si-i uscam blana, s-a mai produs o alta mica minune: din pieptisorul lui ascutit a inceput sa vina spre mine, mai intai timid, apoi tot mai puternic, acel sunet pe care Dumnezeu l-a harazit pisicilor ca sa-si poata arata - fara cuvinte - bucuria de a trai. Si recunostinta. Coada incepuse sa toarca. De-atunci, suntem prieteni nedespartiti. Nu-l pot adopta! L-ar goni pisicile casei, l-ar omori cainii mei. Dar il primesc la masa zilnic, chiar si de trei ori. Si-l mangai indelung, spunandu-i cat e de frumos. Da, acum Coada e foarte frumos! E curat, s-a invatat sa se spele singur,pentru ca a descoperit ca e iubit si ca viata poate fi si frumoasa. E grasun - exact cat trebuie, ca sa fie admirat de trecatorii din dreptul ferestrei mele. Vine si pe ploaie la masa, vine ciuciulete si asteapta sa-l usuc cu prosopul "lui". Apoi, ia masa, bea un pic de apa curata, si-ncepe sa se spele de zor, dorind, desigur, sa fie la inaltimea iubirii si admiratiei mele. Coada a inteles ca nu-l pot adopta. Are o resemnare demna, de animal nobil, asa ca, dupa fiecare astfel de vizita, dupa ce-si face tabietul si dupa cate o portie de tors sub mangaierile mele - o ia din loc. Sare in strada si porneste in galop, spre un adapost doar de el stiut.
L-am botezat Coada, din cauza frumusetii de coada-ornament cu care a fost inzestrat, un fel de flacara portocalie, vargata, semn al victoriei binelui asupra raului. Iar Galopensky i-am zis pentru ca fuga lui spre o locuinta secreta seamana cu strategia unui print rus-alb, care fuge spre-un adapost doar de el stiut, nu cumva sa-i dea de urma si sa-i descopere traiul fericit vreun afurisit de bolsevic...