Nu mult, aproape un hectar din imensitatea arheologica de gunoaie de la periferia Bucurestiului, dar scuturandu-i de guler pe maniacii stirilor-bomba. Fumul gros al gunoaielor a sufocat o parte din cartierele sud-estice ale Bucurestiului, starnind panica reporterilor de televiziune, care au transmis reportaje faraonice cu marele incendiu in fundal. Populatia, mai degraba apatica, parca fraternizand cu gunoaiele, obisnuita cu fumurile politicii si poluarea, nu a mai bagat de seama catastrofa din groapa de gunoi. Incendiul a coincis cu anotimpul prafului ridicat ca un zid de pe santiere si al hartiilor rascolite de furtuna anuntata de meteorologi. Scenografia fiind spectaculoasa, stirea a facut audienta. Nimeni nu s-a bucurat ca, chiar daca primitiv si putin eficient, mai degraba simbolic, gunoiul capitalei a fost sterilizat si incinerat. Groapa de la Glina este cea mai mare si mai periculoasa bomba ecologica din sud-estul Europei. Orasul a avansat cu milioanele sale de locuitori, iar groapa a devenit un cartier al Capitalei. In groapa, ca in bolgiile dantesti, locuiesc oameni care traiesc din mareea de gunoaie a orasului. Recicleaza, ca niste pasari-sanitar, gunoaie din care-si construiesc pe marginea gropii casele, isi carpesc mobila sau vestimentatia si chiar isi aduna de un pranz. Prin firea lucrurilor, comuna Glina, plina de oameni gospodari, crescatori de legume si agricultori priceputi, a devenit o anexa a gropii de gunoi. Peste tot, in gospodariile oamenilor, pluteste nevazut spectrul descompus al gropii de gunoi, pe care toti primarii au promis ca o vor cauteriza, aducand instalatii pentru incinerarea gunoaielor. Nu se va intampla curand, pentru ca gropile de gunoi pun multora o paine pe masa. Mai ales celor care se ocupa cu salubrizarea oraselor. Bucurestiul are o infrastructura sateasca. Nu are gropi de gunoi ecologice, nici instalatii de filtrare a apei. Capitala foloseste sute de milioane de tone de apa, iar aceasta se reintoarce in natura infestata cu fosfor, azot si nitrati. Nici o picatura nu este filtrata si curatata. Statia de epurare de la Glina, ca tot acolo se purifica si apa, nu doar aerul, functioneaza in parametrii de acum patru decenii. Este, asadar, inutila. Li s-a promis bucurestenilor ca anul viitor vor fi terminate lucrarile de modernizare ale statiilor de reciclare. Probabil cand vor fi deja invechite. Barajele puse in calea reciclarii apelor reziduale au fost, cum altfel?, birocratia si incompetenta functionarilor. Intre timp, lacurile unde balteste apa pentru reciclare sunt pline de peturi si dejectii chimice.
Privita din aer, capitala Romaniei sta invelita ca un cocon in praful dens si in spuma murdara a gunoaielor adunate la periferie. Aceasta situatie nu mai mira pe nimeni. Nu e nimeni speriat de boala, mizerie sau de proximitatea acestora. Poate de aceea anuntul ca mai multe parcuri traditionale ale Capitalei vor fi transformate in parcuri rezidentiale, adica in groapa de gunoi arhitectonic, nu a scos decat cateva persoane in strada. E drept, oamenii sunt scandalizati, dar prefera sa stea in case, cum au stat si la alegeri. Altminteri, cum s-ar mai putea plange? i uite asa, ca o viitura devastatoare, gunoaiele si mizeria cuceresc zilnic tot mai mult spatiu. Groapa de la Glina, ca multe alte gropi de gunoi din toata tara, a inceput sa devina o metafora a spatiului public romanesc. Preocupati de prafurile si fumurile aruncate in ochi de scena politica, de pasiunile incendiare din lumea show-bizului, oamenii nu mai au vreme sau dispozitia sa vada cum sunt inghititi de-a dreptul de mizeria revarsata din periferie. Poate si pentru ca, traind atata vreme in aceasta atmosfera, ne-am imunizat, si orice schimbare ar parea ciudata si daunatoare.