Ce mai face... Miodrag Belodedici

Bogdana Tihon Buliga
"Viata pe care am avut-o a fost perfecta"

Sase campionate interne, patru Cupe ale Romaniei, doua Cupe ale Campionilor Europeni, o Supercupa a Europei, o Cupa Intercontinentala, doua titluri de campion al Iugoslaviei, o participare la un Campionat Mondial, doua participari la Campionate Europene, jucator al Stelei, al Stelei Rosii Belgrad, al echipelor spaniole Valencia, Valladolid, Villareal si Atlante, in Mexic - acesta este, pe scurt, CV-ul lui Miodrag Belodedici, un fotbalist enorm al Romaniei. Elegant si muncitor pe teren, "caprioara", cum i se spunea, nu parea sa existe in afara fotbalului. Tacut si disciplinat, lasa doar sa se intrevada ca in spatele unui mare sportiv sta adesea un si mai mare... om


Viitorul fotbalului nu arata deloc bine

- Ai fost un fotbalist exemplar, ai devenit un idol, pentru talentul, disciplina si omenia ta. Ai fost discret in postura de sportiv, la fel ai ramas si dupa terminarea carierei de performanta... Ce mai face dublul castigator al Ligii Campionilor?

- Munceste in continuare. Lucrez pentru Federatia Romana de Fotbal. M-au insarcinat cu o treaba destul de delicata: director al Departamentului copii si juniori, deci ma ocup de loturile nationale ale tinerilor fotbalisti romani.

- Asadar, veghezi asupra viitorului fotbalului romanesc. Prezentul sau nu e prea roz, arata viitorul mai bine?

- Nu suna deloc bine. Si cand e vorba de copii, fotbalul are nevoie de continuitate, dar nu o avem, cum nu o avem in nici un domeniu in Romania. Iar lipsurile materiale sunt numai o parte a problemei, mult mai dureroasa este lipsa de comunicare, lipsa de oameni valorosi si onesti. Omul sfinteste locul, fara oameni calificati, muncitori si disciplinati, nu se poate face nimic. Asta e baza, punctul zero de la care se porneste in sus. Trebuie sa o luam pas cu pas, etapa cu etapa, pana ajungem in varf.

- Mai exista in ochii copiilor-fotbalisti de azi ceva din lumina ce iradia din ochii tai cand erai de varsta lor?

- Nu prea! Noi jucam fotbal pe strada, pe locuri virane, cat era ziua de lunga. Nu exista zi in care sa nu exersez, iar asta s-a vazut, pentru ca dupa numai trei ani de la debutul meu fotbalistic la Minerul Moldova-Noua (1979), jucam deja la Steaua. La mine in zona, pe Clisura Dunarii, erau sapte sate, si fiecare avea cate un teren de fotbal. Acum a mai ramas doar cel din Socol, satul meu natal. Azi ne gasim tot felul de scuze pentru lipsa performantei, dar nu trebuie vreo reteta speciala sa ajungi mare fotbalist. De fapt, e simplu: ai talent, iti place fotbalul, atunci trebuie sa joci permanent. Pasele acelea la perete pe care le faceam la nesfarsit in copilarie, meciurile intre clase sau intre scoli, toate acestea sunt enorm de importante pentru viitorul fotbalist, chiar daca el nu-si da seama. Acum este prea multa lume in jurul unui presupus talent. Apar prieteni, parinti, impresari, antrenori, il zapacesc pur si simplu de cap. Ba il cearta, ba il lauda... Copilul trebuie sa fie protejat, sa-si vada de antrenament, nu sa auda de vanzare, cumparare, arbitri, hotii. Aceste lucruri sunt foarte, foarte nocive pentru el.

Sa stii cine esti - acesta e cel mai important lucru

- O mare problema este ca multi din tinerii de azi nu-si mai aleg modelele dupa criterii sportive. Vor sa ajunga ca marii fotbalisti numai pentru ca ei castiga bine, si nu pentru ca le-ar placea, in mod special, fotbalul. Tu ce modele ai avut?

- Bunicii mei au fost primele si cele mai importante modele. Atunci cand exista, bunicii trebuie protejati precum florile rare. Eu am stat enorm de mult langa ai mei, le-am ascultat povestile, sfaturile, vorbele de duh. Cand esti mic, asculti asa, ca distractie, abia cand cresti iti dai seama ca vorbele bunicilor te ghideaza in viata, ele te fac un om aparte. Bunicii ma invatau istorie direct din experientele lor, lucram alaturi de ei (unul era cojocar, celalalt fierar), imi placea sa-i bucur, sa fie mandri de mine, asta imi dadea o forta si o vointa extraordinare. Daca stai alaturi de bunici, stii cine esti, stii de unde vii, ai radacini, iar eu consider ca cel mai important lucru in viata este sa stii cine esti. Idolii si modelele in viata sunt enorm de importante pentru copii. Iar aceste modele trebuie sa fie personalitati valoroase. Primul meu idol intre fotbalisti a fost Fane Sames, apoi Puiu Iordanescu, Boloni, Stoica... Niste oameni consacrati, cu familie, cu un comportament aparte.

- Ai fost cel mai elegant fotbalist roman, miscarea ta era mai degraba balet decat lupta. Uitandu-te in urma, care crezi ca a fost marele tau talent?

- Da, eram mai subtire, nu jucam in forta. Nu prea aveam nevoie de forta, pentru ca daca am avut vreodata un talent deosebit, acela a fost sa citesc adversarul. Il puteam anticipa mai usor decat altii. Lumea zicea ca e dar de la Dumnezeu, eu zic ca a fost mai degraba o consecinta a muncii. Munca e marele secret. Unul dintre bunicii mei, care fusese partizan in razboi, avea o vorba: "Nu se poate face nimic fara varsare de sange". Cu ghilimelele de rigoare, mare dreptate mai avea. Nu se poate face nimic fara lupta si sacrificii.

- In ciuda valorii, tu te-ai ferit mereu de cuvinte mari, ba nici macar nu ai avut retragerea care ti se cuvenea...

- Nu mi-a placut niciodata sa fiu in fata. Poate de aceea am jucat toata viata ultimul, in fata portarului (rade). Nu, nu mi-a placut sa fiu centrul atentiei. Cand s-a retras prietenul meu drag, Hagi, am declarat oamenilor sa ma considere si pe mine retras cu ocazia aceea. Hagi a fost cel mai mare, el a meritat cu varf si indesat acel spectacol minunat organizat pentru el. Toata cariera mea a fost un sir de minuni. Am avut succese, titluri, visuri din copilarie implinite. Acest lucru este extraordinar, cel mai frumos care poate exista: sa ti se implineasca visurile copilariei. Sa visezi sa devii fotbalist, sa visezi la Steaua, sa visezi la idolii tai cu care apoi sa fii coleg, sa stai langa ei, sa castigi titluri cu ei... Incredibil ce mi s-a intamplat in viata asta. Pana acum a fost perfecta.

Vreau familie si multi copii

- Ai pus definitiv ghetele in cui, ca sa poti trai viata din afara ierbii. Cum este ea?

- E cu totul alta. Fiecare sportiv de performanta are o viata dirijata. Eu, unul, asa am avut. Antrenament, pregatire, odihna, gandire, mancare, antrenament, meciuri, cantonament, odihna, odihna, pregatire fizica... Ei, intr-o zi am lasat fotbalul si am inceput sa descopar alta lume. Nici nu-ti imaginezi ce nou a fost totul pentru mine. Sa fii om la treizeci si ceva de ani si sa trebuiasca, pentru prima data, sa mergi cu masina la reparat, de exemplu. Inainte erau oameni care faceau pentru mine absolut toate lucrurile care nu tineau de fotbal. Sa merg eu singur sa-mi platesc telefoanele, ratele, sa merg la Primaria de sector pentru nu stiu ce problema, toate acestea imi erau cu totul necunoscute.

- Ai fost casatorit, ai o fetita minunata, Zandalee, dar, cum se intampla foarte des in ziua de azi, familia nu a rezistat. E atat de greu pentru un fotbalist sa pastreze o familie armonioasa?

- Armonioasa... da, asta este cel mai greu. Foarte, foarte greu. Dar nu este greu din cauza meseriei sau a programului, e greu din cauza omului. Si a mediului. E bine sa ai familia in jurul tau, sa ai oameni buni, inteligenti, de la care sa primesti sfaturi, care sa-ti deschida ochii. Vorbesc acum de fotbalistul tanar, care incearca sa-si intemeieze o familie. Cand vii dintr-un sat, ca mine, si dai la oras de oameni cu bani care, chiar daca vor sincer sa te ajute, nu stiu sa o faca decat prin bani, esti in mare pericol. Ar fi minunat ca tinerii fotbalisti sa aiba in jur modele de comportament. Parintii nu prea le pot fi alaturi, pentru ca un fotbalist e mereu plecat. Educatia pe care o primesti acasa e intr-adevar cea mai importanta, dar nu te poate trece peste toate greutatile si tentatiile vietii.

- Mai vrei sa te recasatoresti?

- Da, da, da. Da, vreau sa ma insor, vreau sa gasesc pe cineva cu care sa-mi intemeiez o familie. Nu-mi place sa fiu singur. Dar este foarte greu! Poate si eu gresesc, pentru ca nu gasesc timp sa ies mai mult, sa cunosc oameni noi. Sa gasesti o femeie potrivita presupune totusi un procedeu anume. Eu calatoresc atat de mult prin tara, in cautarea copiilor talentati, ca deseori ma trezesc dimineata si nu stiu unde sunt. E chiar inspaimantator. Recunosc ca daca ma macina un lucru cu adevarat acum, in acest moment al vietii mele, este lipsa unei familii. Vreau si copii, multi copii. E atat de frumos sa fii parinte! Eu si fiica mea petrecem si acum mult timp impreuna, mai merg eu in Spania, vine ea aici. Insa, cand era mai mica, eu eram responsabil cu joaca, ne plimbam incontinuu, mergeam cu bicicletele, in drumetii. Imi lipsesc lucrurile astea atat de mult... Cand vad pe strada familii, tati care rad si se joaca cu copiii lor, ma strange aici, in inima. Eu vad altfel lucrurile decat lumea moderna. Ma imaginez foarte bine crescandu-mi copiii la sat, pana la o anumita varsta, ba chiar asta imi si doresc: sa creasca langa bunici, in natura, sa aiba animale in jur, sa tina in palme un puiut de gaina, sa vada vaci, sa stie florile, sa alerge liberi. Asa cred eu ca trebuie sa creasca un copil. Vai de capul meu! Sa vina bunica sa-ti aduca dimineata oua proaspete fierte, o cana de lapte cald, ce e mai frumos si mai sanatos pe lume?! Toate celelalte lucruri - calculatoare, jocuri, filme - are timp copilul sa le invete, o va face cu siguranta, dar la vremea lor.

Cand merg acasa, imi bate pulsul cu aceeasi viteza ca in finalele Cupei Campionilor

- Asadar iti doresti o familie... Ce alte vise mai are Miodrag Belodedici, un om care, cum singur spuneai, si le-a implinit cam pe toate?

- O familie imi doresc cel mai mult, dar mai este un lucru: mi-as dori tare mult sa am satul mai aproape. E o suferinta de-a mea. E departe, vreau sa fiu mai aproape de surori (care traiesc la Timisoara), de mama. E singura, saraca, in Socol. Imi mai doresc sa fiu mai des in mijlocul naturii. Mie nimic nu-mi poate oferi fericirea pe care mi-o da natura. Pentru mine un copac frumos, o apa curata, ca Nera noastra, ce curge langa Socol, inseamna totul. Din pacate, nu toti suntem asa. A venit fetita mea la Socol, dar nu i-a placut. Cand am pus-o apoi sa aleaga intre o vacanta la bunica - unde sa vada puii, purceii, curcanul cum se infoaie, sa alerge prin camp, sa manance bunataturi - si o excursie la Disneyland, i-a ales fara sa clipeasca pe Mickey Mouse si Pluto. As fi vrut s-o vada pe mama cum invarte cozonacii, cum arata cand ies din cuptor, cum miroase in casa... Lucrul cel mai frumos pentru un om este sa pastreze obiceiurile. Noi am fost trei copii. Cand eram mici, de Sfantul Nicolae, de Pasti, de Craciun, urmam toate ritualurile, imbracati frumos... Am lipsit douazeci de ani de la aceste evenimente minunate, si de aceea, cand m-am intors in tara, acum patru ani, am jurat ca nu voi mai lipsi niciodata de acasa de Craciun si de Paste. Am facut un pact cu mine. Poate sa fie ce-o fi, de patru ani, eu merg iar la cimitirul din sat, cu lumina de Paste, arunc paie in camerele casei, de Craciun. Iti spun sincer, cand merg acasa, imi bate pulsul cu aceeasi viteza ca in finalele Cupei Campionilor.