Prin anii '70, cand primisem repartitie pentru un apartament aflat in constructie in Balta Alba, cineva m-a indrumat: "Cobori la statuie, o iei pe langa par si al doilea bloc la stanga". "Care par?", am intrebat. "Lasa ca-l vezi tu". Mi-a fost usor sa-l gasesc. Aceia dintre dvs. care ati facut armata stiti ca pe fiecare camp de instructie, undeva, departe, exista "un copac rotat", de care se leaga majoritatea ordinelor primite. Aici, in nebunia unui santier cu blocuri neterminate, gramezi de materiale, macarale, basculante, totul plutind intr-o pacla prafoasa, in care viermuiau oameni in salopete, "copacul rotat" devenise locul cunoscut de toti.
Faptul ca ramasese martorul singular din toata fosta mahala a Talciocului ii crease o aura de loc norocos. Era un fel de "ceasul de la Universitate" al zonei si oamenii il percepusera ca atare: "Ne intalnim la par".
Inginerul Rosu, seful santierului, a dispus sa i se faca din fier-beton si cornier un grilaj protector. Parul se simtea ocrotit si, in trecerea anilor, care-i adaugau noi cercuri in lemnul trunchiului, el facea ce stia mai bine: umbra si pere. E drept ca, sezonier, era batut cu pietre. Dar asta e soarta pomilor roditori. Perele varatice, galbui si zemoase, desteptau porniri primitive printre culegatori. Aceasta va ramane insa o banala "paruiala", in comparatie cu evenimentele ce vor urma.
Pentru ca vremurile sunt ca vremea: schimbatoare. Iar in padurea de interese din ultima vreme, copacii nu-si mai gasesc rostul. A simtit acest lucru si parul nostru, chiar pe coaja lui.
Mai intai, un "colectionar de antichitati" va achizitiona pe "mai nimic" grilajul facut din "fier foarte vechi". De aici a inceput teroarea. Masinile care parcau sub par il tamponau fara rezerve. Tarabagiii ce-si expuneau marfa in crengi le smulgeau, fara mila, cand si-o recuperau. Apoi, prin largirea trotuarului, cercul de pamant din jurul pomului a devenit din ce in ce mai mic. In momentul in care s-a amenajat alaturi o terasa, vecinatatea a devenit incompatibila. Cineva trebuia sa dispara. Ati ghicit cine! Binevoitori, in puterea noptii (cicatricele stau marturie) ciopleau coaja, pentru ca eroul nostru, incet, incet, sa se usuce. Ei bine, Dumnezeu a vrut altfel! Au disparut si tarabele, si terasele, si masinile. El a rezistat.
Dar, in toamna trecuta, in pregatirile de deschidere a noului "Cazinou", s-a observat ca frumoasa-i coroana acopera firma "lacasului de cultura". Neaparat trebuia inlaturata. Cum? Confiscand si ultima bucatica de pamant ce-i mai ramasese la radacina. I s-a turnat beton peste tot, dar gros
Intr-o dimineata, trecatorii grabiti spre statia de metrou au vazut, cu uimire, pe trunchiul incorsetat un afis: "AJUTOR! VOR SA MA OMOARE!". Vajnicul luptator ajunsese la capatul puterilor. Si cerea atat de putin: o asigurare de viata, cat o palma de pamant.
S-a gasit cineva care i-a sarit in ajutor si, cu greu, a reusit sa indeparteze mici bucati de beton. Peste iarna, din zapada stransa in jurul lui, parul nostru, bun gospodar, a acumulat o cantitate mare de umezeala. Iar in primavara a inflorit parca mai frumos ca niciodata. Sper, din toata inima, sa nu fie cantecul lui de lebada.
I. P. FLOREA - sector 3, Bucuresti
(Text superb! Va multumim. Poate recidivati...)
Inapoi
Daca nu aveti un cont, va puteti inregistra 
