Profetia pictata a parintelui Arsenie Boca

Biserica din Draganescu

Pe pojghita varului de fresca din pronaosul bisericii din Draganescu, pe care Arsenie Boca a pictat-o incepand cu anul 1968, parintele a strecurat inexplicabil cateva imagini premonitorii, neobisnuite prin actualitatea lor: telefonul mobil, turnurile gemene incendiate pe 11 septembrie la New York sau naveta Discovery. Desi plasate vizibil pe cei doi pereti laterali de la intrare, scenele respective nu sunt usor de observat, parand a se dizolva pana la contopire in multitudinea altor scene biblice importante: Invierea, infatisarea iadului si a Cetei celor Drepti. Oricat te-ai stradui, din intregul picturii nu distingi nimic, in afara unor chip uri biblice, desenate pe cat de canonic, pe atat de aparte si de potrivit lirismului meditativ din arta parintelui. Biserica Draganescu nu e o sala de muzeu renumit, in care intri doar sa-ti domolesti orgoliul sau curiozitatea intelectuala. La Draganescu trebuie sa vii de mai multe ori si sa ai rabdare, cerandu-i parintelui Arsenie sa-ti "arate". Dupa o vreme, cu alti ochi si alta stare sufleteasca, incepi sa vezi. Mesajul si proorocia parintelui se afla chiar in fata ta. Cu litere de un rosu sangeriu, sta scris cuvantul: "Faradelegile atrag pedeapsa pe pamant". Alaturi, intr-o completare tainica si complicat de simpla, apare desenul si toata prefigurarea evenimentelor care vor cutremura iremediabil lumea moderna: de la terorism la modificarea genetica; de la globalizarea mondiala la secularizarea new-age-ista a bisericii lui Hristos.

"Zdreanta rosie, secera si ciocanul, steaua in cinci colturi o sa dispara"

Multe se spun despre minunile si profetiile cuviosului Arsenie Boca. Unii sunt convinsi ca parintele putea intra si iesi prin orice usa zidita, asa cum putea calatori nestingherit prin aer, fiind prezent deopotriva in temnita de la Canal, dar si la inmormantarea mamei sale, din comuna Vata de Sus, aflata in apropiere de Apuseni. Altii se indoiesc, considerand ca toate acestea sunt exagerari venite din idolatrie si nalucire sentimentala; ca sfintenia parintelui nu mai avea nevoie de asemenea efuziuni patetice de admiratie si pietism. Nici acum, dupa 30 de ani de la mutarea sa la cele sfinte, nu stim prea bine daca parintele a prefigurat cu adevarat ororile bolsevismului sau caderea lui Ceausescu, caruia i-a transmis printr-un om al Securitatii ca nu o sa mai apuce anul 1990. Ceea ce stim cu siguranta este ca parintele Arsenie avea darul "inainte-vederii", dar niciodata nu facea din asta prilej de uimire si de spectacol printre credinciosi. Dimpotriva - atatea cate erau, cuvintele lui profetice nu-ti vorbeau in clar, ci te chemau discret la cautarea sensului ratacit printre alte sensuri, asa cum s-a intamplat cand parintele a prezis marile cutremure ale secolului XX, spunand ca Bucurestiul "se va oua de doua ori", iar la a treia ouare, marele oras va fi sters de pe fata pamantului pentru pacatele lui. Tot asa, in ascunzisul tainei, parintele va rosti inca din 1940 o profetie legata de ascensiunea comunismului, dar si de inlocuirea lui cu o ispitire si mai mare: "Zdreanta rosie, secera si ciocanul, steaua cu cinci colturi o sa dispara, dar va veni steaua cu sase colturi, anarhia, si va fi vai si amar de lume (...) Asta va fi peste multi ani, si noua, Dumnezeu nu ne va harazi sa vedem acele vremi (...) Mie nu-mi va fi dat sa vad, dupa sarbatoarea desarta a victoriei, cati dintre cei drepti au mai ramas. Caci dupa aceasta victorie desarta, putini dintre cei drepti vor fi in picioare si la sarbatoare. Peste tot vor fi naimiti (vanduti dusmanului) si abia atunci va incepe o noua lupta, fara jertfa de sange, dar la fel de lunga ca si cea pe care am inceput-o noi acum!".
Apocrife greu de datat si, in acelasi timp, ciudat de actuale, cuvintele parintelui par sa ne certe. Degeaba ispitim viitorul in cautarea unor intamplari uimitoare. Degeaba cercetam amintirile fagarasenilor care l-au cunoscut si mergem in pelerinaj la Prislop, pentru a cere raspuns la crucea si tarana mormantului. Adevarul e mult mai aproape de noi. Marele si adancul sau discurs profetic se afla chiar sub ochii nostri, la doi pasi de Bucuresti, intr-o modesta bisericuta de tara. Acolo, in icoanele si chipurile de sfinti de la Draganescu, e raspunsul. Acolo trebuie sa gasim mesajul si cheia de intelegere a spuselor parintelui. Asa cum observa marele profesor de mistica teologica, Nichifor Crainic, parintele Arsenie a asternut pe varul bisericii - nu ipostaze si scene biblice, ci predici fierbinti, cugetari si ganduri mustind de intrebari si intelesuri. Pe zidurile de catedrala taraneasca de la Draganescu, parintele a pictat crezul sau, deopotriva cu taina unui mesaj profetic, pe care nimeni - nici teologi, nici oameni de arta - nu au incercat pana acum sa-l cerceteze si sa-l inteleaga.

"Voi ati inceput sfarsitul lumii"

Sa ne imaginam o clipa locul si armonia culorilor. La orice ora din zi si din noapte, pe zidul din stanga bisericii troneaza regala si de nerepetat capodopera parintelui. In irizari unice si translucide, ca o adiere sau un suspin de om indragostit, parintele a pictat chiar fundamentul credintei noastre crestine: Invierea lui Hristos, biruirea mortii si triumful Luminii fara de sfarsit. In contrast, pe zidul opus, sta avertizarea - Scaunul de Judecata si glasul pictat al parintelui, cu gandurile si viziunile sale iluminate. Ascunse discret si cu o cheie mereu schimbata in linii si tonuri de culori, cuvintele parintelui Arsenie te indeamna insistent sa zabovesti asupra lor si sa iei aminte. Intr-un tarziu, intelegi si te cutremuri. Ceea ce in anii '70-'80 parea viziune subiectiv artistica si adaos indraznet la erminia bizantina, astazi, dupa aproape 30 de ani, ni se arata a fi un teribil strigat de trezire - o manie profetica, plina de repros si ingrijorare: imaginea apocaliptica a unor zgarie-nori incendiati, ca o prefigurare a zilei de 11 septembrie; imaginea unei navete cosmice, prefatand parca dezastrul misiunii Apollo 13; imaginea lui Nietzsche si Platon, conversand probabil despre adevar, despre genealogia moralei si "moartea" lui Dumnezeu, in timp ce fata cinic zambitoare a unui diavol sopteste la urechea umanitatii otrava spuselor lui paradoxale: "Eu nu exist", implinind astfel cea mai perfida si mai ucigatoare ispita a lumii moderne: ignorarea celui rau; acceptarea lui prin indiferenta, lene sau toleranta.
Ca sa intelegi ceva din mesajul parintelui, trebuie sa te apropii atent si indelung de fiecare trasatura de penel. In parte, orice detaliu te uimeste prin ceva: faptul ca si diavolii au aura (una stricata, serpeasca, desigur); faptul ca in pictura parintelui nu exista nici o tusa pregnanta de negru, iadul fiind desenat doar in palalai incendiare de rosu sau caramiziu murdar; faptul ca, in una din scene, insusi Hristos o tine in brate pe Fecioara Maria ca pe o copila si nu invers, cum o consacra erminia bizantina; faptul ca cele doua mari biserici crestine (Sf. Sofia de la Constantinopol si Sf. Petru de la Roma) stau impreuna intr-un semicerc cu raze, dar intr-un loc nedecis inca - undeva intre Iad si Rai. Dureaza ceva pana sa observi marile scene si dezvoltari ideatice; sa observi tulburatoarea tema a Calugarului rastignit (cu picioarele in iad si mintea in Rai) sau locul central oferit Nuntii din Cana Galileei, uimitoare prin interpretarea parintelui, care aduna la aceeasi masa fara sfarsit - nu numai mirii, dimpreuna cu cei 40 de mucenici de la Sevasta, in floarea varstei, dar si cortegiul menit sa-l petreaca pe staretul Zosima pe ultimul sau drum, sugerandu-ne astfel ca la bucuria nuntii ceresti exista doar trei cai de a ajunge: casatoria crestina, calugaria si mucenicia martirica.
Pe zidurile bisericii din Draganescu, semnificatiile se succed in straturi suprapuse. Nici un chip de sfant nu seamana cu altul. Chiar si in multime, in Ceata celor Drepti, privirile Cuviosilor exprima ganduri si vointa proprie. Pictura nu fixeaza gesturi anume si nu opreste din drum pasii vreunui Apostol, cum se intampla pe zidurile altor biserici. Pictura de la Draganescu se unduieste, tresare, palpaie, respira si se inalta din teluric, spre apoteoza Invierii pe Cruce si intarirea mesajului lasat de parintele, ca o ultima avertizare: "Sa nu credeti ca veti intra dupa moarte in Imparatia in care nu ati trait pe pamant".
Sunt multe "indrazneli" si actualizari tulburatoare in pictura bisericii si toate par sa repete acelasi strigat de trambita apocaliptica, adresat omului: "Cu stiinta ati dezlantuit cataclismul stihiilor asupra voastra. Asa va trebuie. Ati inceput sfarsitul lumii!". O spune parintele Arsenie Boca, absolventul de medicina, teologie si bellearte - calugarul simplu si "omul imbracat in haine de in", care citea deopotriva Filocaliile si ultimele carti despre quasari sau unde cuantice, fara sa vada o contradictie intre crestinism si stiinta, intre iutimea cunoasterii intelectuale si miracolul energiilor necreate ale lui Dumnezeu. Cu fiecare cadru pictural inscris pe perete, discursul parintelui pare sa devina tot mai clar si ultimativ - sa fugim de mandrie desarta, de neadevarul si minciuna zilelor noastre, care ne repeta mereu ca omul e stapanul deplin al lumii, care ne indeamna sa ne bucuram de placerile vietii si ne consoleaza perfid: "Fii pe pace. Ai destul timp sa te mantuiesti. La batranete ce ai sa faci?".

"Incepe timpul mucenicilor"

Neindoielnic, parintele isi cunostea sfarsitul. Ucenicul sau, Preasfintitul Daniil, episcopul ortodox din Varsetul Voivodinei, isi aminteste ca, in decembrie 1988, la ultima lor intalnire de la Prislop, parintele a plans pentru prima si ultima oara, in fata obstii adunate sa celebreze apropierea sfintelor sarbatori de Craciun. Anul urmator, in prag de iarna, parintele va cadea nemiscat la pat si se va stinge sfielnic si tacut, ca palpairea unei lumanari suflate de boarea unui vant. Nimeni nu poate sti cui anume ii erau adresate lacrimile de la Prislop. Cu siguranta, era un semn de despartire, dar si de intarire a ceea ce se spune ca profetise pentru ultima oara poporului roman, cu putin timp inainte de caderea comunismului: "Imi pare rau pentru voi. Frica e de la diavol... Imi pare rau pentru voi. Vor cadea multi dintre cei alesi. Va vor pune impozite, taxe si alte dari. Nu veti mai putea fi sfinti... Acum nu mai e timpul sfintilor. Acum incepe timpul mucenicilor".
Parintele Arsenie trebuie sa se fi despartit de noi cu regret si amaraciune. Nu numai ca vedea in duh ce o sa ni se intample, dar ne iubea pe toti atat de mult, incat ar fi vrut sa-i puna pe fagaraseni, dimpreuna cu tot poporul credincios, intr-o icoana a neamului romanesc, intruchipata sub forma unui taran simplu si imbracat in in, ce sta in rugaciune cu bratele spre cer, ca Moise pe munte, avand deasupra culmile carpatine, pe care se ridica crucea de pe Caraiman, cu o ceata de cuviosi dincolo de zare, sub profilul celor trei mari lacasuri ale neamului: Cozia, Voronet, biserica de lemn a lui Horea.
In cei aproape 80 de ani ai sai, parintele nu a mai avut timp sa ne lase decat niste insemnari si niste schite, desenate infrigurat in minuscula sa chilie de la Sinaia. Cercetandu-le cu atentie, vom descoperi cu uimire ca, in recluziunea meditativa de la Draganescu, parintele nici nu a profetit si nici nu a transpus dogmatic Scriptura in desene, ci a incercat, dupa cum singur recunoaste, sa picteze ceva mult mai important: zborul si tacerea. E limpede ca nu poti sa-l iubesti pe Dumnezeu si sa I te apropii cu o catime macar, daca nu esti un pic vizionar si poet, daca nu repeti si nu crezi odata cu parintele ca prezentul nici nu ne domina si nici nu ne apartine. Atunci cand ne ocupam prea mult de el, prezentul e o iluzie si o capcana. Sa nu-l preamarim niciodata. "Prezentul", spunea cuviosul Arsenie Boca, "e doar viitorul trecutului".