Calcule si strategii

N. C. Munteanu
Intrarea "in linie dreapta" pentru alegerile prezidentiale a impins gruparile politice interesate la adoptarea unor diverse strategii.

Cele mai multe sunt inselatoare, vizand prinderea in capcana a adversarilor potentiali. Chiar si partidele care nu au speranta la calificarea in turul secund pentru cea mai inalta functie in stat isi fac calcule, isi trimit in fata pionii, ale caror voturi vor fi apoi negociate cu unul sau altul dintre finalisti. UDMR - de exemplu - si-a desemnat un candidat propriu - d-l Kelemen Hunor - pentru a putea solicita, la o previzibila schimbare a majoritatii parlamentare dupa alegeri, mai multe demnitati, mai multa putere in perspectiva scopului sau final, autonomia teritoriala. Desemnarea candidatului maghiarilor din Romania este defavorabila pentru presedintele Basescu, reducandu-i sansele unui succes din primul tur si obligandu-l la o pozitie mai apasat nationala, cum s-a intamplat la serbarea "zilei drapelului" in secuime, la care notabilitatile locale n-au participat. Optiunea UDMR pare benefica pentru PSD, al carui candidat, Mircea Geoana, dobandeste posibilitati mai mari de a ajunge in finala. Sprijinul "subtil" al UDMR-ului s-ar putea insa sa-l coste pe PSD-ist.
Calcule fac si ceilalti candidati cu oarecare impact. Printul Duda si C. V. Tudor nu au in spate partide parlamentare care sa fie implicate in vreun fel in refacerea majoritatii guvernamentale, dar pot negocia orientarea voturilor obtinute de ei contra unor pozitii in administratie pentru apropiatii lor. Nici unul nu are sanse, chiar daca in visele lor de marire (C. V. Tudor, mai ales) se vad finalisti. Strategiile cele mai complicate - si cu efectele cele mai pregnante - le-au adoptat, in mod obligatoriu, partidele singurilor candidati cu probabilitate mare de a-l infrunta pe Traian Basescu in ultima runda, PNL-ul si PSD-ul. In ambele partide se fac si se refac socoteli, se pun in balanta castigurile si pierderile intr-o situatie sau alta. PNL-ul ar fi - in cazul ratarii "prezidentialelor" - partenerul "natural" al PD-L-ului, daca d-l Basescu ar continua la Cotroceni. Candidatul sau, Crin Antonescu, a ratat startul si s-a situat, in sondaje, sub scorul partidului. Infrangerea d-lui Antonescu (aproape certa, daca nu gaseste o formula noua de atac pe probleme si impotriva tuturor contracandidatilor) va da aripi grupului PNL-ist care doreste, cu realism politic, revenirea in structurile "manoase" ale administratiei, in contextul "secetei" aduse de iesirea de la guvernare. Apropierea lui Crin Antonescu de "gruparea Tariceanu" face imposibila o alianta cu PD-L-ul, daca d-l Basescu va castiga si isi va dori, normal, o majoritate coerenta de dreapta. O victorie a lui Mircea Geoana va impinge partidul liberalilor spre asocierea contra naturii cu PSD-ul, care nu va fi dispus sa repete greseala PD-L-ului din legislatia trecuta, numind un liberal in fruntea guvernului. D-l Antonescu va fi, intr-o asemenea situatie, tapul ispasitor al liberalilor si va fi inlocuit, probabil, de cel mai notoriu reprezentant al "realismului politic", Ludovic Orban.
Cea mai dificila situatie, cerand cea mai complexa strategie electorala, o are - totusi - Mircea Geoana, candidatul PSD-ului. D-l Geoana conduce "un mare partid", cu cea mai consistenta forta economica in spate (cei mai multi "baroni" ai Romaniei), cu cea mai diversificata infrastructura politica. Dar d-l Geoana are - si el - un scor sub nivelul partidului, datorat - in parte - imposturii in care se plaseaza, adoptand o masca populist-agresiva, ce nu i se potriveste. In plus, candidatul nu reuseste sa obtina sprijinul unanim al colegilor, grupul Iliescu - Nastase, dar si alte grupari interne avand sa-i plateasca mai multe polite. Mircea Geoana a primit deja o lectie la "europene", unde principalul lui sprijinitor, celebrul Marean Vanghelie, nu a reusit sa realizeze, in zonele de care raspundea, rezultatele scontate. Problema cea mai complicata a candidatului Geoana este insa aceea ca, atacand administratia - in special cea prezidentiala - ataca si partidul pe care-l conduce, aflat la guvernare impreuna cu PD-L-ul. Pentru M. Geoana ar fi fost avantajoasa o retragere in acest moment a PSD-ului de la guvernare, nu in septembrie cum a propus, pentru ca atunci nu va mai fi credibil. Efectele crizei economice nu vor mai putea fi puse in septembrie pe seama PD-L-ului, stiut fiind ca ele se produc dupa decizii luate cu mai mult timp inainte. Gherila surda dintre partenerii aliantei guvernamentale ("scandalurile" ministrilor Nemirschi si Ridzi) nu-i este de nici un folos, compromitand egal ambele partide, dar nu si pe d-l Basescu, care a criticat deschis guvernul pentru ineficienta masurilor anticriza. Mai mult, in timp ce PSD-ul a facut zid de aparare pentru membrii sai acuzati de coruptie (Nastase, Nemirschi etc.), PD-L-ul s-a aratat dispus sa accepte anchetarea Monicai Ridzi pentru manipularea interesata a unor fonduri, ceea ce-l priveaza pe d-l Geoana de posibilitatea de a arunca mingea in terenul celorlalti. Si in cazul d-lui Geoana, infrangerea este sinonima cu retragerea in anonimat.
PSD-ul ar mai avea posibilitatea "scoaterii unui iepuras din joben", adica ar mai putea incerca schema de la localele bucurestene, a sprijinirii unui "independent" aparut pe neasteptate. S. Oprescu, primarul Capitalei, nu mai poate fi acela pentru ca nu are "realizari" si nici nu-l "martirizeaza" nimeni. Singura modalitate cu o oarecare sansa de succes impotriva d-lui Basescu ar fi alierea pe fata a PSD-ului cu PNL-ul - impreuna cu "satelitii" lor - si desemnarea - inaintea alegerilor - a unui candidat unic al opozitiei. Eventualitatea nu exista insa, cerand celor implicati prea multe "sacrificii".