Cum sa ne pazim de un tsunami

Redactia
Desi le asteptam cu nerabdare, sarbatorile nu ne apara de primejdii sau dureri.

In a doua zi de Craciun a anului 2004, Petra Nemcova si Simon Atlee se aflau in Khao Lak, o statiune de lux din sudul Thailandei. Nascuta si educata in Cehia, Petra lucra ca fotomodel, iar Simon, englez sadea, era un artist fotograf de elita. Se indragostisera pe cand el o pozase pentru o revista internationala de moda, dar cum fiecare din ei calatorea mult, trimisi de diverse companii de design in colturi opuse ale lumii, nu se vazusera prea des in ultimul timp. Acest concediu fusese ideea Petrei, care indragea oamenii, clima si peisajele din Thailanda. Se bucurasera de zile minunate in Khao Lak si-n imprejurimi, si gasisera timp sa faca planuri de casatorie. Dar minunata lor vacanta ajunsese la sfarsit.
Se trezira dimineata, devreme, luara micul dejun, facura o plimbare de-a lungul falezei, si se intoarsera in bungalow-ul lor de langa plaja, pentru a se pregati de plecarea la aeroport. In timp ce Petra impacheta ultimele lucruri, Simon se duse sa faca un dus. Cateva secunde mai tarziu, tragedia ii lovi fara a le da vreo sansa. Prin usa de la balcon, Petra vazu oameni tipand si fugind disperati dinspre ocean ca si cum un monstru marin ii urmarea.
- Ce se-ntampla!?, striga Simon din baie.
- Nu stiu!, striga Petra, un cutremur sau asa ceva!
In clipa urmatoare, usa de sticla de la balcon se sparse, forta valului rupse bungalow-ul ca pe o cutie de carton, iar Petra si Simon se trezira luati de apa. Petra!! Petra!!, urla Simon.
- Prinde-te de acoperis!, striga Petra, cu o secunda inainte de a fi trasa la fund de apa murdara si plina de deseuri, care o lovira si rupsera hainele de pe ea.
Cand reveni la suprafata, Petra nu-l mai vazu pe Simon. Apoi un val imens o acoperi din nou. Crezu ca va muri inecata, dar curentul o arunca la suprafata, in apropierea unui palmier. Incerca sa se agate de o creanga, insa nu reusi. Dar norocul ii surase a doua oara, aducand-o langa alt palmier, de care se prinse in ultima clipa. Cu toate ca deseurile o loveau din cand in cand, impinse de capriciile vartejului, Petra rezista asalturilor. Voci disperate se auzeau din palmierii invecinati.
Primul ei gand zbura la Simon, care era bun inotator, asa ca Petra spera ca el reusise sa se salveze. Dar se ruga, atat pentru soarta lui, cat si ca palmierul in care ea gasise adapost sa reziste viiturilor. In ciuda durerilor si a oboselii, care o adusesera in pragul delirului, ramase agatata de copac timp de opt ore, pana cand doi barbati thailandezi, nu lipsiti de curaj, o recuperara intr-o barca. Trebuira s-o trateze cu grija, pentru ca la fiecare miscare Petra gemea. Din fericire, pericolul trecuse. Urmara cateva saptamani intr-un spital thailandez, unde zacu cu pelvisul zdrobit si cu rani interne, si ii trebuira multe luni pana ce trupul i se vindeca. Insa Petra nu-l mai revazu pe Simon niciodata. O analiza de laborator ii atribui niste ramasite umane, descoperite in martie 2005. Simon avu aceeasi soarta ca alti 220.000 de oameni aflati in calea unui val ucigator, de-a lungul miilor de kilometri de plaja ai Oceanului Indian. Dar partea cea mai trista a povestirii este ca moartea lor ar fi putut fi prevenita.

Cataclismul

In dimineata zilei de 26 decembrie, la 6:58 ora locala, cu vreo doua ceasuri inaintea evenimentului relatat mai sus, un cutremur zguduise Oceanul Indian, langa coasta Indoneziei, la 250 km sud-est de Banda Aceh. Primele estimari indicara o forta imensa: 9 pe scara moment-magnitudine (care a inlocuit scara Richter, inca din anii 80). (Un cutremur de magnitudine 9 pe aceasta scara e de 1.000 de ori mai puternic decat unul de magnitudine 7.) Seismul a avut loc la jonctiunea dintre placile tectonice ale Indiei si Burmei, ridicand fundul oceanului cu peste 10 metri. Tsunami-ul care s-a produs a atins tarmuri din Indonezia, Sri Lanka, India, Thailanda, Somalia, Mauritius, Myanmar, Maldive, Malaezia, Tanzania, Seychelles, Kenya si Bangladesh. Nici un tsunami consemnat in istorie n-a avut atatea victime. Multi dintre cei ucisi au fost turisti straini, atrasi de statiunile litorale luxoase si de vremea superba din acea perioada a anului.
Mai multi oameni de stiinta au zburat imediat in Indonezia, pentru a cerceta originea cutremurului. Altii au inceput sa analizeze datele. Richard Gross, un geofizician de la NASA, a constatat ca o translatie de masa inspre centrul Pamantului a facut ca planeta sa-si accelereze rotatia in jurul propriei axe cu o milionime de secunda, iar axa in sine si-a modificat inclinatia la poli cu 2,5 cm. Seismologii Seth Stein si Emile Okal de la Universitatea Northwestern, de langa Chicago, au recalculat forta cutremurului, determinand ca avusese magnitudinea 9,3. Valul produs a lovit coasta Sumatrei, cateva minute dupa cutremur, inaltimea sa depasind pe cea a cocotierilor de pe mal. I-au trebuit insa vreo doua ore sa ajunga pana pe plajele din Thailanda, India si Sri Lanka. Daca aceste tari ar fi dispus de un sistem de avertizare ca cel existent in America de Nord, toti oamenii din aceasta zona ar fi avut timp sa se refugieze pe inaltimi, unde n-ar fi fost atinsi. Insa in lipsa unui sistem de avertizare, ar fi putut cei de pe mal sa-si dea seama de ce-i asteapta?

Admiratie in loc de spaima

Pentru a face predictii stiintifice, trebuie sa intelegem fenomenul ce ne intereseaza. Tsunamiul este un eveniment rar, care nu pare sa se deosebeasca de valurile obisnuite decat prin dimensiuni. In consecinta, la aparitia lui, oamenii se asteapta sa-l vada spargandu-se cand ajunge la mal, si platesc astfel cu viata, pentru ca il admira in loc sa-i fuga din cale.
Primele cercetari asupra valurilor solitare au fost efectuate in vara anului 1834, cand un tanar inginer, pe nume John Scott Russell, facea niste experimente pe canalul Union de langa Edinburgh, in Scotia. Competitia cailor ferate ameninta transportul cu barci trase de cai de pe mal, iar Russell fusese angajat sa evalueze eficienta conversiei de la forta cailor la motorul cu aburi.
In raportul sau catre compania de transport, Russell facu urmatoarea relatare: La un moment dat, funia care lega barca de cai s-a incurcat in aparatul de masurare, vasul s-a oprit brusc, iar apa s-a acumulat la prova intr-o stare agitata, apoi a inceput sa se rostogoleasca cu mare viteza, sub forma unui val marisor, care si-a continuat miscarea de-a lungul canalului fara sa-si schimbe forma sau sa incetineasca. Acest val starni curiozitatea lui Russell, care il urmari cu calul, si vazu ca se deplasa cam cu 13-14 km/h, avea lungimea de vreo 10 m si o inaltime de 40-50 cm. Dupa ce valul o lua pe meandrele canalului, tanarul inginer il pierdu din vedere. Impresionat de acest fenomen, Russell incepu sa-l studieze in amanuntime. Construi bazine lungi si genera astfel de valuri, prin miscari bruste in apa. Dupa vreo 20.000 de experimente, care durara cativa ani, Russell obtinu nu doar formule matematice, care sa-i permita sa estimeze dimensiunile valului fata de forta generatoare, dar se si convinse ca un astfel de val ar fi putut inconjura Pamantul, daca n-ar fi intalnit obstacole in cale. Acest fapt contrazicea intuitia, care sugera ca fortele de frecare vor netezi valul dupa cativa kilometri.
Russell si-a publicat rapoartele, insa recenziile matematicienilor n-au fost favorabile. Ecuatiile mecanicii fluidelor pe care acestia le utilizau nu faceau deloc clara existenta acestor valuri. Matematicieni de renume, cum ar fi George Airy, Gabriel Stokes si Lordul Kelvin erau convinsi ca Russell se insela, experimentele sale avusesera loc in bazine de doar cativa metri lungime, si ecuatiile matematice nu sugerau posibilitatea propagarii la infinit. Anii au trecut si Russell n-a trait sa-si vada descoperirea recunoscuta de lumea stiintifica. Lucrarile lui fusesera uitate. Mult mai tarziu, alti matematicieni au priceput legatura dintre tsunami si descoperirea lui Russell si au dat valului solitar numele de soliton. Importanta este marea diferenta dintre tsunami si valurile obisnuite generate de vant. Cele din urma au o miscare verticala. Senzatia ca ele vin spre mal este aparenta. Ne putem da seama de acest fapt daca punem un obiect plutitor pe mare la 20-30 de metri de mal si vedem ca ramane acolo. Daca valurile ar veni spre mal, ar aduce obiectul cu ele. Tsunami-ul, in schimb, este un val orizontal, adica o deplasare masiva de apa, nu doar o miscare de suprafata, ca cea a valurilor generate de vant. Un tsunami vine ca un fluviu, ca si cum marea sau oceanul s-ar revarsa peste mal. Acesta este motivul pentru care un tsunami nu se sparge la tarm, ci inainteaza cat ii permite relieful. Iar inaltimea sa variaza de la cativa centimetri, pana la zeci de metri, in functie de puterea cutremurului, a alunecarii de teren, a exploziei, a eruptiei vulcanice marine sau a oricarui alt fenomen care l-a creat. Un tsunami generat de ciocnirea Pamantului cu un asteroid sau o cometa ar putea atinge sute de metri in inaltime.
Aceste cercetari au constituit inceputul la ceea ce s-a aflat, intre timp, despre tsunami. Iar intamplarea pe care o voi relata mai jos ar fi avut cu totul alt sfarsit, daca oameni ca Russell nu si-ar fi dedicat ani din viata, pentru intelegerea acestui fenomen.

Mica englezoaica

In dimineata zilei de 26 decembrie 2004, Tilly Smith se afla cu parintii si sora ei mai mica in Mai Khao, pe insula Phuket din Tailanda, nu departe de locul unde Petra Nemcova si Simon Atlee se pregateau sa plece la aeroport. In varsta de zece ani, cu parul blond, ploandu-i pe umeri, Tilly arata fericita la gandul ca-si petrecea vacanta de iarna departe de umezeala si frigul din Anglia. Cand ajunse cu mama ei pe plaja, Tilly observa ca oceanul era spumos, cu bule de aer, ca la suprafata unei halbe de bere. Aceasta imagine ii trezi amintiri. Cu doua saptamani inainte vazuse la ora de geografie de la scoala ei din Oxshott, Surrey, o suburbie a Londrei, un film documentar despre tsunami-ul care a lovit Hawaiul in 1946. Recunoscu imediat aceleasi semne de avertizare: oceanul aratase asa cum il vedea ea acum.
- Vine-un tsunami!, striga Tilly. Trebuie sa fugim!
Mama observase, si ea, comportarea ciudata a apei, insa isi imaginase ca era din cauza vremii, asa ca n-o lua pe Tilly in serios.
- Mami, insista Tilly, trebuie sa plecam de-aici in clipa asta!
Mama incepu sa se ingrijoreze de comportarea fetei, care incepuse sa strige si sa gesticuleze, atragand privirile oamenilor din jur.
- Daca nu vii cu mine acum, urla Tilly, am sa plec si-am sa te las aici!!
Mama isi aminti atunci de proiectul despre tsunami pe care Tilly il avusese la scoala, asa ca-si lua fata de mana si fugi la sotul ei, care le asculta cu atentie, dupa care se duse direct la salvamar. Cele vreo suta de persoane de pe plaja fura imediat evacuate. Hotararea se dovedi inteleapta. Cateva minute mai tarziu, valul ucigas aparu la orizont. In septembrie 2005, Tilly fu decorata cu medalia Thomas Gray, a Societatii Marine Britanice, drept recunostinta pentru vigilenta ei, care a salvat atatea vieti omenesti. Iar acest exemplu ne arata ca pana si un copil poate sa recunoasca sosirea unui tsunami, cu suficient de mult timp inainte pentru a se pune la adapost.

Semnele prevestitoare

Tsunami-urile ne avertizeaza de sosirea lor. Urmatoarele semne pot fi percepute:
- are loc un cutremur
- marea se retrage la distanta
- apa face bule
- apa inteapa pielea
- marea miroase a ou clocit sau a petrol
- fulgere rosii apar pe mare la orizont
- un tunet e urmat de un suierat sau de zgomote ca de elicopter
Fiecare fenomen depinde de circumstante, si explicatia difera de la caz la caz. Retragerea marii compenseaza pentru valul ce va veni. Spuma, bulele, sau senzatia de intepatura a apei sunt consecinte ale aerului sau gazelor captate si impinse de val. Un cutremur sau o eruptie vulcanica pot emite substante chimice cu mirosuri ca cele descrise, care produc uneori fulgere in prezenta descarcarilor electrice. Iar tunetele si zgomotele ca de elicopter provin din frecarea valului cu fundul marii.
Cateodata, chiar si animalele ne pot avertiza. Acest fenomen a fost prima data documentat cu ocazia tsunamiului din 1755, produs ca urmare a unui cutremur cu epicentrul in Oceanul Atlantic, la 350 km sud-vest de Lisabona. Cele doua cataclisme au ucis impreuna peste 60.000 de persoane in Spania, Portugalia si Nordul Africii, cu tsunamiul jucand un rol secundar in pierderea de vieti. Cutremurul a avut loc in dimineata zilei de 1 noiembrie, cauzand fisuri largi in centrul Lisabonei. Cei care s-au refugiat in port, sa iasa din zona cladirilor, au vazut cum apa incepuse sa se retraga, scotand la iveala zeci de epave. La mai mult de o ora dupa cutremur, un tsunami de 20 de metri, urmat de alte doua valuri, a distrus toata partea de jos a portului. Animalele fugisera din zona cu mult inainte ca primul val sa apara.
Oamenii de stiinta nu au reusit inca sa explice de ce animalele simt uneori apropierea cataclismului. Se speculeaza doar ca ele pot detecta anumite unde de soc propagate de cutremure prin scoarta pamantului. Cert este insa ca stiinta a rezolvat pana acum multe alte probleme legate de tsunami, si ca daca suntem suficient de informati sa le intelegem, semnele ce preceda aceste evenimente sunt usor de citit.

FLORIN DIACU - Department of Mathematics and Statistics University of Victoria - P.O. Box 3045 STN CSC, Victoria, B. C. Canada, V8W 3R4