Intalniri adevarate pe Muntele Athos

Fata in fata cu parintele PETRONIU, de la Manastirea romaneasca Prodromu

"Nu stiu altii cum sunt", dar eu, cand se pronunta cuvantul Athos, nu pot sa nu-mi aduc aminte de copilarie si de faptul ca atunci cand l-am auzit prima data, era doar numele celui mai varstnic, mai nobil si mai intelept dintre cei trei muschetari. Aveam sa ma mir cand aveam sa aflu, mult mai tarziu, ca Athos este numele unui munte din Grecia, si n-am reusit nici pana in ziua de astazi sa descopar ce l-a facut pe Alexandre Dumas sa dea unuia dintre eroii sai acest nume.
Nu pot sa spun ca mi-am dorit sau visat cu ardoare sa merg in Sfantul Munte, asa dupa cum, in general, n-am fost un poftitor nesatios sa merg in strainatat e. Trebuie, totusi, sa marturisesc, ca in ultimii ani mi se insinuase tot mai mult dorinta de a merge acolo, asta venind dintr-un motiv care poate parea de mai mica anvergura. Voiam sa-l intalnesc fata catre fata pe parintele Petroniu Tanase, cunoscutul duhovnic de la Schitul nostru Prodromu, si ma temeam ca nu voi ajunge s-o mai fac. Vestile de acolo imi vorbeau despre slabirea continua a puterilor sale fizice. De aceea, atunci cand Dumnezeu mi-a pus in traista si mi s-a ivit in aceasta primavara, imediat dupa Paste, prilejul unui pelerinaj, am purces la el cu entuziasm, bucurandu-ma enorm de el ca de un dar pretios. Intrezaream posibilitatea intrarii intr-o poveste capabila sa-mi dezvaluie taine luminate. Am plecat asa cum ai pleca la rai, dar cu gandul ca voi ajunge acolo fara sa mai trec prin moarte.


"Rugaciune cu carul! Mantuire cu carul!"

Prima dintre intalnirile de pe Athos a fost cu parintele Filimon, de la Schitul Sfantul Ilie, tinand de Manastirea Vatopedi. Schitul a fost in vechime un schit rusesc, dar imputinandu-se mult rusii din Sfantul Munte, prin nevenirea altor calugari in timpul comunismului, astazi este locuit in majoritate de greci. Parintele Sabin, alaturi de care pornisem pe Athos, ma avertizase ca exista in acest schit un calugar care stie putin romaneste. Nu ne-am asteptat insa ca, de indata ce am intrat, sa dam tocmai de el. Vorbea la telefonul mobil, dar cum l-a recunoscut pe parintele Sabin, i-a suras din privire, i-a intins cheia bisericii si i-a spus s-o deschida. Bucuros de incredere, s-a pus parintele sa deschida usa, dar n-a fost chip. Orice incercare esua, desi cheia se rasucea bine in broasca. Intre timp, parintele Filimon si-a incheiat convorbirea si s-a apropiat. Foarte vesel, a inceput sa-l incurajeze zambind sagalnic pe parintele Sabin: "Hai, parinte! Rugaciune! Rugaciune cu carul!". Zadarnic. Usa refuza sa se deschida. In cele din urma, parintele Filimon a impins-o usor cu degetul si ea s-a deschis... Apoi, parintele ne-a prezentat biserica, punand in evidenta unele dintre curiozitatile ei: faptul ca pe iconostas fusesera puse doua tone de aur, ca exista un jilt imparatesc provenind de la tarul Alexandru (desi era posibil sa fie numai o copie). Altfel, biserica era cam ciudata pentru locul unde ne aflam: icoane in stil Renaissance (!), pereti nepictati... Am iesit, iar parintele Filimon ne-a tratat la umbra, langa zidul bisericii, cu cafea, lukumaki (acesta-i diminutivul folosit de el pentru lukumi = rahat), coniac Metaxa, naut, stafide. Era parca facut sa-ti induca o athonita buna dispozitie. "Rugaciune cu carul! Munca cu carul! Mantuire cu carul!" Astea erau cuvinte pe care le repeta mereu, cu mare voiosie. Am intrat apoi in micul magazin de la portile manastirii. Aici ne-a spus ca (pentru noi!) face "preturi negotiabile". Am crezut ca glumeste, dar nu era asa. Daca preturile initiale comunicate erau reale, reducerile propuse erau substantiale, ceea ce ne-a incurajat la cumparat. Eu am luat o minunata carte in limba greaca, cu viata si minunile si acatistul Sfantului Athanasie Athonitul, redusa la 10 euro de la 15. Datorita parintelui Filimon si a felului sau de a fi, atipic, am plecat foarte voiosi si bine dispusi de la manastire. Parca-l vad si acum cu ochii lui razatori, cu bunavoia sa molipsitoare, cu prietenia sincera si limpede pe care ne-a aratat-o. Un adevarat vestitor al bucuriei propovaduite de Dumnezeu la Inviere.



Parintele Petroniu

Pentru mine, unul dintre motivele importante de a merge in Sfantul Munte a fost acela de a-l intalni "fata catre fata", in aceasta lume, pe parintele Petroniu Tanase de la Schitul Prodromu, schit romanesc tinand de Marea Lavra. Am auzit de el de pe vremea cand parintele Petroniu inca se afla la Sihastria, avand ca ascultare, daca nu ma insel, sa se ocupe de biblioteca manastirii. Putin mai tarziu aveam sa aflu ca a plecat la Muntele Athos, lucru care a produs la momentul respectiv oarecare mahnire, deoarece ni se parea ca era mare nevoie de el aici. Totul era luat putin si ca un sacrificiu, ca o plecare intr-o misiune deloc usoara. Plecarea avea loc intr-o perioada de mare dificultate a Bisericii, indeosebi a monahismului nostru, mereu pus sub observatia atenta a Securitatii. Sunt de atunci 35 de ani, cum se spune, o viata de om. La Sfantul Munte, parintele a gasit schitul intr-o stare jalnica. Toate cladirile se aflau in paragina, ploua in biserica, usile erau crapate... Cei cativa batrani care se mai aflau in manastire nu aveau puterea sa se mai ocupe de tot ceea ce implica administrarea si gospodarirea unui locas atat de important. Parintele s-a dedicat cu trup si suflet unei cauze care parea aproape imposibila: renasterea manastirii. Trebuie sa tinem seama ca ne aflam in timpul stapanirii comuniste, cand comunicarea clericilor si credinciosilor romani cu Sfantul Munte era extrem de dificila. Situatia generala a Sfantului Munte era, de altfel, in vremea aceea, destul de grea. Intre timp, cu toate ca vremurile s-au schimbat semnificativ in ceea ce priveste libertatea de miscare, parintele Petroniu nu a revenit in tara decat o singura data, acum vreo 10 ani.
Parintele Petroniu este de-acum destul de inaintat in varsta si ajuns de unele slabiciuni trupesti. Una dintre acestea este si aceea ca nu mai aude bine si atunci este nevoit sa se foloseasca de un aparat auditiv. Ca sa te faci inteles, trebuia sa stai pe partea pe care avea acest aparat si sa vorbesti destul de tare. Am avut cu el 2-3 intalniri comune. Una de dimineata, mai lunga, cand ne-a vorbit mai pe indelete. Despre ce?


Despre documentele romanesti din Sfantul Munte Athos

"Sunt cel putin vreo 25-30 de mii de documente, asa a evaluat domnul Florin Marinescu, care traieste in Grecia si s-a pus sa le cerceteze si sa le tipareasca. Au aparut mai multe lucrari in limba greaca, dar si un volum in limba romana, despre documentele de la Xiropotamu, editat de Universitatea din Iasi. Ele se refera indeosebi la relatiile Tarilor Romane cu Muntele Athos, la danii, la inchinari, la tot felul de binefaceri. Dupa caderea Bizantului sub turci, la 1453, Tarile Romane au fost vreme de vreo 500 de ani una dintre resursele principale de sustinere si intretinere a Sfantului Munte, ca de altfel si a altor locuri sfinte. Si asta, fara recompense si fara interese. Gratis! De unde aveau Moldova si Muntenia aceasta putere? Ca nu erau atunci tractoare, masini si unelte pentru o agricultura intensiva. Se lucra cu sapa, cu harletul, cu grebla, cu coasa... Astea erau uneltele. Si cu aceste unelte, poporul avea destul pentru dansul, si a avut de-ajuns ca sa dea si la altii. Erau asa de mari productiile si bunurile care ieseau, incat se facea negot intens cu tarile Occidentului. Si acuma?"
Despre dificultatea de a ajunge calugar cu statut oficial in Muntele Athos
"Ca sa fii calugar cu statut oficial in Sfantul Munte, se cere sa ai cetatenie greaca, iar aceasta se obtine foarte greu. Pentru romani, de pilda, trebuie ca Patriarhia de la Bucuresti sa intervina pe langa Patriarhia Ecumenica de la Constantinopol, iar aceasta din urma se lasa greu, nu se stie de ce. In ciuda unor interventii repetate, sunt solicitari care asteapta de aproape 10 ani si nu au fost solutionate. Este ceva mai usor daca soliciti inchinovierea la greci decat la romani. De aceea, in momentul de fata, se afla in Sfantul Munte destul de multi calugari cu statut incert, ingaduiti, totusi, vreme de ani de zile in aceasta forma."

Despre statura duhovniceasca a poporului roman

"Poporul roman a beneficiat, ca radacini etnice, de neamuri cu o spiritualitate deosebita. Spiritualitatea scitilor, a dacilor, nu era atat de idolatra ca cea a grecilor. Grecia a fost tara idolilor. Exista la daci, in muntii din jurul Sarmisegetuzei, un fel de pustnicie sau, in orice caz, se puteau intalni oameni care duceau o viata asemanatoare cu a pustnicilor crestini de mai tarziu. A fost o temelie sanatoasa, din punct de vedere spiritual. Asta conteaza mult! Plamada in care s-a fixat crestinismul la noi avea niste lucruri asemanatoare cu crestinismul. Si de aceea a prins crestinismul foarte bine. In tarile noastre s-a format un crestinism deosebit: crestinismul taranesc, cu evlavia taraneasca... Vreau sa spun ca romanii au fost un popor profund credincios. Oameni simpli, un crestinism satesc. Cu traditii crestine solide. Acum, mai ales de cand cu intrarea in Uniunea Europeana, s-a pervertit viata crestina. La aceasta intrare ar fi trebuit ca stapanirea sa puna conditii. "Noi suntem crestini, cu Hristos, cu Biserica, cu Cruce, cu Evanghelie, cu toate acestea. Noi cu astea intram in Uniunea Europeana." Daca ne primeau cu ele si ne lasau sa ramanem cu ele, sa fi intrat, daca nu, nu. S-a promis marea cu sarea, ca o sa fie o prosperitate extraordinara. Si au intrat romanii intr-o stapanire fara Dumnezeu. Un popor roman care avea respect pentru familie, pentru copii, un popor cu viata frumoasa, cu traditie... a ajuns acum sa fie un popor cu un milion de avorturi pe an. Se doreste impunerea casatoriilor homosexuale. Apoi, atatea divorturi. Se promoveaza dezmaturile, desfraurile, sub toate formele posibile. Se spune ca e libertate, si toata lumea se murdareste. Sfintii Parinti considera ca pacatul care murdareste cel mai adanc fiinta umana este desfranarea. Si tocmai aceasta este mai cultivata. Si nu numai la oameni in varsta, ci si la copii, inca de la scoala. Auziti? Fetite de 12 ani si fac copil. Pacatul este abatere de la randuielile puse de Dumnezeu pentru viata. Astazi avem de a face cu o libertate anarhica. Omul e liber sa faca ce vrea. S-a pierdut ideea de pacat, si atunci omul crede ca e liber sa faca toate relele pe lume. S-a pervertit sufletul poporului. N-a fost de cand e lumea asa ceva." Ca la multi parinti, si la parintele Petroniu intalnim o mandrie pentru ceea ce a fost neamul romanesc odinioara, amestecata cu tristetea pentru starea lui spirituala actuala.

Despre gandul la moarte
"Oamenii se sperie de moarte, le e teama, le e frica. Dar moartea este un fenomen natural. Oamenii nu-s vesnici pe pamant. Intr-o zi se sfarseste viata si omul care a trait o viata crestineasca, frumoasa, stie ca ea nu s-a incheiat cu mormantul, stie ca de-acuma incepe o noua viata, cea adevarata, cea vesnica. Si daca s-a straduit sa duca o viata frumoasa aicea, pe pamant, atuncea bunurile, simtamintele, trairile care sunt imprimate in existenta lui le duce cu dansul. Si intra cu ele in noua viata, in viata cea vesnica. O viata care va fi insa mult mai bogata. Pe langa ceea ce duce omul cu dansul, acelea vor fi mult amplificate. Si fericirea cu care omul intra in viata vesnica este incomparabila cu toate fericirile de pe pamant. Este ceea ce a intrezarit Apostolul Pavel, cand a fost rapit la al treilea cer, lucruri despre care spune ca nu le poate descrie in grai omenesc. Formele noastre de exprimare, notiunile, cuvintele, toate acestea sunt firesc legate de conditiile naturale in care traim. Or, acolo lucrurile sunt asa de deosebite, asa de minunate, incat noi, aicea, nu avem nici un element cu care sa putem exprima cum se cuvine ceva din ele. Crestinul care a trait aici o viata in slujba binelui si are nadejde ca s-a mantuit, adica a pregustat in aceasta fericire, nu se sperie de moarte. Stie ca abia de-acuma inainte se incepe. El chiar asteapta moartea. Este ceea ce se intampla cu sfintii. Ei sunt bucurosi ca ea vine. Oamenii se sperie de moarte cand simt ca materialul pe care l-au strans in lumea aceasta nu-i satisfacator. Trairi pacatoase, vrajmasii, dezbinari, ura, betie, lacomie, toate pacatele astea, daca omul nu s-a curatit de ele, le are imprimate in fiinta lui si in sufletul lui. Si cand va invia, trupul lui va fi impregnat de aceste multe materiale negative. Si va trebui sa se tarasca cu ele in vecii vecilor. Si aia-i nefericirea si nenorocirea vesnica. Si, atunci, sigur ca omul se inspaimanta de moarte. Hristos a inviat cu moartea pe moarte calcand si celor din mormanturi viata daruindu-le. Dum- nezeu a desfiintat spaima de moarte. Si a reorientat moartea, facand din ea trecere de la viata aceasta terestra la viata cea vesnica. Sa ne ajute Dumnezeu sa traim cu lucruri bune, de care sa ne bucuram in viata vesnica. Parintele Staniloae spune ca realizarile frumoase artistice ne insotesc viata vesnica si la nivel de neam. Bunuri precum Voronetul, Moldovita, Sucevita, Curtea de Arges si toate celelalte asemenea, poporul roman le va avea si in viata vesnica. Asadar, cei care au facut lucruri frumoase artistice se vor bucura de ele si in viata vesnica."
*
Acum, Parintele Petroniu conduce manastirea mai mult cu duhul lui, dar este cert ca el o conduce, in ciuda varstei inaintate si a slabiciunilor fizice. Nu stiu cum va fi aratat in floarea varstei lui, dar acum este, vorba poetului, "un batran atat de simplu, dupa vorba, dupa port". Mereu se afla in preajma sa un ucenic sau doi, gata sa-l sprijine, sa-i asculte sau sa-i intuiasca "porunca". Parca auzi cuvantul lui Hristos: "Adevar, adevar iti spun: Cand erai mai tanar te incingeai singur si umblai unde voiai; dar cand vei imbatrani, iti vei intinde mainile si altul te va incinge si te va duce unde nu vrei" (Ioan 21, 18). Cu toate acestea, parintele Petroniu este prezent cam la toate slujbele si inca pe intreaga lor durata. Uneori se pleaca, se pleaca, de ai impresia ca acu', acu' se prabuseste. Iti sta inima in loc. Dar nu, parca mereu, in ultima clipa, se redreseaza, si continua sa fie tuturor pilda de trezvie liturgica.