Iata o intrebare la care multi dintre voi, cititorii, ar raspunde: nu! Eu as indrazni sa va contrazic. Da! Exista! Dar... de cele mai multe ori, in alte tari, in tari ce i-au adoptat.
Nu vreau sa scriu literatura, ci scriu cateva trairi de-ale mele, legate de o poveste simpla, despre oameni adevarati. De ce va scriu voua? De ce scrijelesc cu penita inmuiata in calimara sufletului meu si impletesc dantele din gandurile mele? Scriu pentru ca trebuie sa-mi eliberez mintea si inima, scriu sa ma bucur pe mine, scriu sa aduc sperante si altor batrani, sa le spun ca viata poate fi frumoasa si la batranete, daca esti bine ingrijit de copii, pretuit, iubit. Si daca din punct de vedere afectiv esti asigurat, cred ca si batranetea o induri frumos. Si mai cred ca oamenii in varsta nu trebuie uitati, mai ales la varste memorabile, pentru ca ei reprezinta terenul din care noi ne tragem seva.
Ei bine, o frumoasa duminica de la mijlocul lunii iulie mi-a adus multa culoare in suflet, datorita unui eveniment ce s-a desfasurat la Biserica Ortodoxa Sfanta Treime din Vancouver, Canada. La biserica pastorita de parintele Nicolae Lapuste, in afara de slujbe, am descoperit cu bucurie si surprindere si alte lucruri frumoase: picnicul anual, care are loc in fiecare vara, concertele periodice, cercul de pictura pe sticla, festivalurile (al toamnei, al martisorului etc.), toate acestea sunt lucruri cu care trebuie sa ne mandrim si sa fim fericiti ca exista. Parintele Nicolae Lapuste stie, de asemenea, sa usureze un pic presiunea si emotiile cu care orice nou-venit este confruntat la sosirea in tara de adoptie si sa ajute, in acelasi timp, acesti oameni aflati in mare nevoie de caldura si solidaritate umana. Tot solidaritate si caldura umana se numeste si faptul ca dupa Sfanta Liturghie din duminica amintita, preotul Nicolae Lapuste a invitat toti credinciosii in Sala Comunitara a bisericii, unde s-a organizat aniversarea zilei de nastere a distinsei doamne Elena Constantinescu. Pentru ca viata este un dar al Domnului, ce loc mai potrivit ar fi fost de a-i multumi Lui, pentru cei 95 de ani de viata, decat acolo, in lacasul sfant? Acolo, in biserica, alaturi de aproximativ 100 de credinciosi (toti cei ce au participat la slujba), am intalnit-o pe doamna Elena Constantinescu, emotionata si fericita, la aniversarea celor 95 de ani. Acolo, in lacasul sfant al Domnului, a primit, ca o veritabila artista, numeroase buchete de flori si cadouri, toti cei prezenti au felicitat-o si i-au urat La Multi Ani. Tot acolo, Corul Crescendo i-a cantat un potpuriu de melodii vechi, ce i-au readus batranei doamne frumoase amintiri din tinerete, un imens dor de tara, dar si o lacrima in coltul ochiului ce parca vroia sa spele toate amintirile triste ale vietii.
Pe doamna Elena Constantinescu, asa micuta si firava cum este, n-a reusit sa o ingenuncheze viata si n-a lasat urme adanci pe chipul ei. Avea pielea aproape intinsa, ochii senini si calzi, in care se oglindeau decenii pline de viata, cu bune si rele, si este inca surprinzator de energica si optimista. Intrebata fiind care este secretul longevitatii sale a raspuns in cateva cuvinte: rugaciunea, familia, gandirea pozitiva, puterea de a o lua mereu de la capat si disponibilitatea de a face bine semenilor. Satisfactia ca ai fost cuiva de ajutor iti da o stare de bine si bucurie, exact ce are nevoie sufletul de a fi fericit.
Din pacate, in Romania, societatea ii trece pe batrani incet, incet, la capitolul "nefolositori". Si noi avem destui batrani, cu toate ca am mai si "vandut", caci s-au dus sa-si caute batranetea linistita in alte tari, cum este si cazul doamnei Elena. Toate statele civilizate isi protejeaza batranii, fie ca au muncit ori nu. Si nu numai pe ai lor, ci in multe cazuri si pe ai nostri, fara sa fi miscat vreodata un deget pentru aceste tari de adoptie. Nu imi dau seama daca sa imi fie mila de ei sau nu, dar un singur lucru imi doresc: sa vad si eu pe strada, in Romania, oameni trecuti de 70 de ani facand sport si zambind fericiti. Nu le trebuie bani multi sau calatorii in locatii exotice - doar putina intelegere, afectiune si posibilitatea de a duce o viata decenta, fara grija zilei de maine. Sunt atatia batrani in satele si orasele tarii, care sunt dati uitarii, de societate, de rude... E pacat! Si noi, cand vom fi batrani, ne vom dori sa ii avem in jurul nostru pe cei dragi: copii, nepoti, stranepoti...
Dar eu privesc mereu inainte, increzatoare intr-un viitor mai bun, si in gandul meu spun neincetat o rugaciune catre Cel ce ne-a creat pe toti, asa cum suntem. Si cer pentru toti cu umilinta ca Domnul sa ne aiba in paza, pe noi, pe toti romanii. Oriunde s-ar afla, sa fie ocrotiti si iubiti, sa aiba viata lunga si o batranete fericita.
Permiteti-mi ca pe aceasta cale, de aici, din departata Canada, sa va multumesc pentru ca am fost aleasa de dvs. unul dintre "cei mai fideli cititori", si va transmit, la randu-mi, din toata inima, un buchet de ganduri alese. Felicitari si viata lunga minunatei reviste pe care as numi-o, ceea ce in engleza se cheama "the best".
DORINA CORNELIA ALDEA - Vancouver, Canada