Presedintele Braziliei, Luiz Inacio Lula da Silva, a semnat recent un decret pentru crearea unui fond international necesar protejarii celei mai mari paduri tropicale din lume, Amazonia. Conform specialistilor, numai padurea amazoniana mai poate combate incalzirea globala. Dar, in prezent, 20% din emisiile de carbon sunt produse tocmai din cauza defrisarilor abuzive din Amazonia
Aparatul de aer conditionat al Pamantului
Toata lumea se asteapta ca tarile dezvoltate, cele mai mari consumatoare de energie, sa contribuie substantial la fondul initiat de presedintele brazilian. Proiectele pentru protejarea Amazoniei se ridica la miliarde de dolari. Insarcinata cu administrarea fondului este Banca Nationala pentru Dezvoltare din Brazilia. Banii sunt pe masura uriasului "aparat de aer conditionat" al Terrei, cum i se mai spune Amazoniei. Bazinul Amazonului formeaza, impreuna cu Campia Amazoniei, un adevarat "ocean verde", cu un rol foarte important in reglarea circulatiei maselor de aer si, respectiv, a umezelii, nu numai pentru continentul sud-american, dar si pentru intregul Pamant. Amazonul este fluviul cu cel mai mare debit si cu cel mai extins bazin hidrografic din lume, care acopera cinci tari ale Americii de Sud: Brazilia (62,4%), Peru (16,3%), Bolivia (12%), Columbia (6,3%) si Ecuador (2,1%). Un studiu recent al geografilor brazilieni, creditat de National Geographic, demonstreaza ca este si cel mai lung fluviu din lume. Masuratori diferite au aratat ca se intinde pe o lungime intre 6.259 si 6.800 de kilometri, spre deosebire de Nil, care se intinde pe o lungime intre 5.499 si 6.690 de kilometri.
220.000 metri cubi pe secunda
In Amazonia, s-a acumulat un volum enorm de sedimente, de circa 4.000 m grosime. In sectorul inferior, catre Oceanul Atlantic, fluviul se ramifica in mai multe brate (furos), separand insule care formeaza o delta atipica, de 100.000 kilometri patrati, cea mai mare din lume. Cantitatea de apa pe care o transporta Amazonul, calculata la varsare, ajunge, conform Institutului Geologic al S.U.A., la valoarea colosala de 220.000 metri cubi pe secunda, dupa confluenta cu Raul Xingu. Multa vreme s-a crezut ca Amazonia era un imens areal salbatic, fara sa fi cunoscut civilizatia, desi multi exploratori au relatat despre "orasele de aur" care populau padurea in antichitate, asa cum povesteau legendele indienilor. Din pacate, nici unul nu a adus dovezi ale existentei acestor asezari urbane. Insa, in urma cu cativa ani, datorita satelitilor, s-au putut descoperi o multime de orase si asezari vechi, conectate intre ele printr-o retea de drumuri, care au ocupat in trecut spatiul dominat astazi de vegetatia bogata, in special pe vaile superioare ale Raului Xingu. Padurea a sters urmele.
Civilizatia pierduta
Potrivit oamenilor de stiinta, sute de mii de oameni au trait in comunitati urbane, timp de cateva secole, inainte ca primii europeni sa ajunga pe cursul superior al raului Xingu din Amazonia, in secolul al XV-lea. Cercetatorii au petrecut mai mult de un deceniu in zona, pentru a scoate la iveala si a cartografia civilizatia pierduta. Existenta acestor asezari antice a confirmat o veche supozitie a oamenilor de stiinta, potrivit careia padurile tropicale virgine au oferit un habitat infloritor, iar locuitorii acelor vremuri le-au ingrijit si le-au mentinut in stare optima de "functionare", dar colonistii si bolile pe care acestia le-au adus cu ei in zona au dus la moartea celor mai multi dintre locuitori si la exploatarea abuziva a padurilor. Asezarile umane de tip urban din vechime nu erau intinse, dar erau distribuite ca o retea, astfel ca o mare parte a padurii amazoniene era prezervata. In urma cu cativa ani, arheologii brazilieni au descoperit in indepartata regiune amazoniana Calcoene, in partea de nord a Braziliei, si o structura antica asemanatoare cu Stonehenge, un imens observator-templu format din 127 de blocuri mari din granit, de trei metri inaltime fiecare, in varful unei coline, dispuse astfel incat sa marcheze solstitiul de iarna. "Doar o societate de tip agrar, cu un cult al soarelui, ar fi putut ridica un astfel de monument", a declarat cercetatoarea Mariana Petry Cabralde, de la Institutul Amapa.
"Terra preta", "medicamentul" contra incalzirii globale
La vremea respectiva, aceasta constatare ii bulversa pe istorici, pentru ca nu se asteptau la o societate de tip agrar in Amazonia. Potrivit valorii debitului mediu, Amazonul ar detine 17-19% din scurgerea medie a raurilor Terrei. Corespunzatoare acestei cantitati de apa este si cea de aluviuni, care se apreciaza la un miliard de tone pe an. Dar aceste aluviuni nu ar fi constituit un sol fertil fara interventia omului. Totul a pornit de cand arheologii au observat ca in insula Marajo, de 40.154 kilometri patrati, cea mai mare dintre insulele ce formeaza delta, existase in trecut o asezare cu peste 100.000 de locuitori, formand o societate agrara foarte dezvoltata. Continuand sapaturile, s-a constatat ca indienii precolumbieni isi intemeiasera asezarile pe straturi de pamant de culoare foarte inchisa, numite "terra preta", care erau si foarte manoase. Acestea erau inconjurate de pamant galben, nefertil. Multa vreme s-a crezut ca "terra preta" era un tip de aluviuni aduse de apele fluviale, dar s-a constatat ca pamantul fertil a disparut odata cu asezarile indienilor. Culoarea neagra a solului fertil se datora unei cantitati mari de carbune. Pe langa acesta, "terra preta" mai continea lut, materie organica din reziduuri de plante, oase de animale, peste, excremente, alge si nutrienti ca azot, fosfor, calciu, mangan, zinc. Cea mai importanta componenta a pamantului fertil era constituita din microorganismele vii, care formau un ecosistem cu efect regenerativ in proportie de 1 cm adancime pe an.
In urma a numeroase cercetari, s-a constatat ca "terra preta" era un compozit creat de indieni inca de acum 7.000 de ani. Reteta s-a transmis din generatie in generatie si a fost tinuta secreta, deseori "terra preta" avand valoare de moneda de schimb. In prezent, cercetatorii incearca sa recreeze acest gen de sol, si companii de prestigiu, ca Eprida si Best Energies, sunt implicate in proiect. Oamenii de stiinta de la universitatile Cornell, Georgia, Iowa, ca si cei de la Organizatia "Energia Geoecologica" si Biochar sunt implicati in dezvoltarea unui program pentru gasirea "retetei" solului indian, cum mai este numit "terra preta", pentru reechilibrarea schimbului de carbon intre sol si aer, "medicamentul" incalzirii globale.
Atractia fatala: "El Dorado"
Indienii nu mai stiu de mult sau nu vor sa dea "reteta" pentru ca "omul alb" nu a adus decat boli si moarte. Istoria europenilor in bazinul amazonian incepe cu legenda Regelui de Aur, cunoscuta sub numele de "El Dorado", care in traducere inseamna "Omul de Aur". Primul care a auzit de El Dorado a fost conchistadorul Gonzalo Jimenez de Quesada, in 1537, la indienii muisca, de pe platourile columbiene. La alegerea unui nou conducator, Zipa, succesorul, sefii de trib, vracii si Marele Preot mergeau intr-un loc sacru, Lacul Guatavita, unde incarcau o pluta cu bunurile cele mai de pret, obiecte din aur, bijuterii, pietre pretioase, toate in cantitati mari, ca sa obtina bunavointa zeului ce salasuia in lac. Cand ajungeau la mijlocul lacului, Marele Preot, inconjurat de fumigene, il dezbraca pe succesorul la tron si-l acoperea cu un strat subtire de lut peste care aplica praf de aur. Astfel gatit, pretendentul la titlul de Zipa arunca in lac toate ofradele aduse. Dupa investire, El Dorado nu avea alte atributii decat sa ofere ofrande zeitatii din lac. Nimeni nu avea voie sa-i priveasca fata, iar daca acesta voia sa scuipe, unul dintre insotitori, fara sa ridice privirea din pamant, isi oferea vesmantul pentru a strange pretioasa saliva. Si ea aurita, zice-se!
Goana dupa aur
Conchistadorii spanioli i-au supus la mari cazne pe indieni ca sa afle unde le sunt minele de aur, dar n-au aflat. Atunci, spaniolii au incercat sa sece Lacul Guatavita, intreprindere desarta, lacul umpland un crater de provenienta necunoscuta, a carui adancime nu a putut fi determinata. Povestea a ajuns la Quito, unde isi avea resedinta marele conchistador Gonzalo Pizarro. Atat el, cat si locotenentul sau, Francisco Orellana, au fost convinsi de existenta unui regat de aur. In 1541, acestia au organizat o expeditie pe cat de faimoasa, pe atat de dezastruoasa, pentru descoperirea regatului El Dorado. Orellana a primit ordin sa inainteze la est de Quito, pe Raul Coca, urmand sa se intoarca dupa ce ajungea la capatul raului. Numai ca a ramas cu doar 49 de oameni, si aceia intr-o stare jalnica, dupa ce au fost decimati de indieni.
Amazoanele, razboinice icamiabas
Navigand pe Raul Napo, Orellana si oamenii sai au fost atacati de o ceata de bastinase razboinice, din tribul icamiabas, care domina aceasta regiune foarte bogata in aur. Auzind de pataniile lui Orellana, regele Spaniei, Carlos al V-lea, le-a numit pe razboinicele icamiabas "amazoane", dupa luptatoarele mitologice, denumire imprumutata si de fluviul pe care spaniolii il numisera simplu, Grande Rio. Orellana a fost primul explorator care a navigat pe Amazon pana la gurile de varsare. Nu a gasit El Dorado.
Cavalerii fara cap
Nici cavalerul german Philipp von Hutten, care auzise de El Dorado la curtea regelui Spaniei, nu a gasit regatul misterios, dar nu a incetat sa-l caute. Ajuns guvernator de Venosala (Venezuela), von Hutten a intreprins o expeditie in interiorul Amazoniei, intorcandu-se abia dupa 5 ani, timp in care, nestiindu-se nimic de soarta lui, fusese numit guvernator Juan de Carvajal. Cum von Hutten ridica pretentii la functie, Carvajal a dat ordin sa fie decapitat, ceea ce s-a si infaptuit, in 1546. Altul care si-a pierdut capul, la propriu, din cauza regatului misterios, a fost Sir Walter Raleigh, favoritul reginei Angliei, Elizabeth I. Acesta a pornit in cautarea lui in 1594, apoi a scris o poveste grozava, care a contribuit la umflarea legendei. Dupa moartea reginei, a fost inchis in Turnul Londrei, de regele James I, care l-a eliberat in 1616 cu conditia sa aduca dovezi despre existenta regatului de aur si sa-l marcheze pe harta. Ce-a facut prin Amazonia nu se stie, cert este ca a fost decapitat la intoarcerea lui in Anglia, in 1618. Curios, pe hartile engleze, El Dorado a fost punctat dupa indicatiile lui Raleigh, undeva prin Venezuela, pana in 1804, cand exploratorul Alexander von Humboldt a dezmintit existenta regatului acolo unde spusese Raleigh.
Omul alb aduce moartea
Odata cu venirea europenilor, societatile indienilor precolumbieni au decazut sau au fost distruse in totalitate de molimele aduse de acestia. Supravietuitorii au parasit asezarile si s-au afundat in junglele amazoniene, cu invatatura pe care au transmis-o din generatie in generatie, ca "omul alb aduce moartea". Era adevarat. Daca molimele au fost aduse involuntar sclavia, distrugerea traditiilor autohtone, robirea pentru strangerea rasinii de cauciuc au fost principalele "beneficii" aduse de europeni pe post de "civilizatie". In 1850, populatia bazinului amazonian de pe teritoriul brazilian numara doar 300.000 de oameni, dintre care doua treimi erau europeni si sclavi adusi din alta parte. Cel mai mare centru comercial, Para (acum Belem), avea pana in 12.000 de locuitori, cu sclavi cu tot. Un alt centru important, Manaos, la gura Raului Negru, daca avea 1.500 de locuitori. Celelalte asezari aveau mult mai putini. La 6 septembrie 1850, regele Braziliei, Pedro II, a autorizat navigarea pe Amazon a vapoarelor cu aburi, fapt care a adus o noua deschidere asezarilor pierdute in jungle. Dupa descoperirea arborelui de cauciuc si a imensului potential de afaceri pe care il aducea, comertul cu cauciuc a luat amploare, aparand in bazinul amazonian industriasi care ii exploatau la maximum pe indienii lipsiti de drepturi.
Afaceri cu lemn exotic
In prezent, autoritatile braziliene lupta cu defrisarile abuzive practicate de particulari. Controalele inopinate, in inima junglelor, unde se stocheaza bustenii, nu reusesc sa tina sub control afacerile cu lemn exotic. In Mato Grosso, un urias stat agrar, sunt cele mai multe defrisari ilegale. Guvernatorul, Blairo Maggi, supranumit "Regele fasolei soia", deoarece este cel mai mare producator din lume de fasole de soia, se declara pentru recuperarea terenurilor in folosul agriculturii. Nici un mare afacerist brazilian nu vrea sa creada in importanta padurilor Amazoniei pentru intregul Pamant.
Arborele vietii
Nu cu mult timp in urma, lucratorii dintr-o mina de carbune din Illinois au descoperit o adevarata "capela sixtina" a subteranelor. Tavanul unei galerii a pastrat fosilele unei paduri tropicale, veche de 300 milioane de ani, una dintre primele paduri de pe Terra. Alte fosile asemanatoare au fost descoperite in Gilboa, New York, vechi de 385 de milioane de ani, ceea ce a permis cercetatorilor sa "reconstruiasca" primele paduri ale Terrei. "Aceste fosile sunt o marturie a actului Creatiei", a remarcat atunci Scott Elrick, de la Institutul Geologic al statului Illinois. Remarca sa era intemeiata. In urma cercetarii acestor fosile de vegetatie gigantica, cu arbori de 30 de metri inaltime, cu o coroana asemanatoare palmierilor, s-a putut explica de ce anticii considerau ca palmierul este "arborele vietii"! "N-am fi indraznit sa ne imaginam copaci atat de inalti", a declarat William Stein, paleobotanist in cadrul Universitatii New York din Binghamton. "Formarea primei paduri a schimbat intregul sistem de respiratie al Terrei, fiind creat un nou tip de microsisteme pentru plante mai mici si insecte. Padurea a procesat mari cantitati de carbon, reducand bioxidul de carbon din atmosfera, ceea ce a dus la cresterea temperaturii si la imbunatatirea solului", a declarat Christopher Berry, de la Universitatea Cardiff.
Creatia lui Dumnezeu
"Prima padure a precedat dinozaurii cu 140 milioane de ani. Pe vremea aceea, nu zbura nimic, nu existau reptile si nici amfibieni. Primele paduri au schimbat radical clima si au aranjat terenul pentru supravietuirea vietuitoarelor terestre", a precizat Christopher Berry. Descoperirea cercetatorilor americani confirma ordinea in care Dumnezeu a creat lumea. In ziua a treia, "a adunat apele de sub tarie la un loc si s-a aratat uscatul. Pamantul a dat din sine verdeata, care face samanta dupa felul si asemanarea ei", si abia in ziua a cincea "a facut animalele cele mari din ape si toate fiintele vii care misuna prin ape, unde ele se gasesc dupa felul lor, si toate pasarile inaripate, dupa felul lor." In ziua a sasea, Dumnezeu "a facut fiarele salbatice si animalele domestice si toate taratoarele pamantului, dupa felul lor; apoi a facut Dumnezeu pe om dupa chipul sau, a facut barbat si femeie". Fara padurile Amazoniei si fara paduri in general, totul se poate intoarce fatal la ziua a doua a Creatiei.