Nascuta din nevoia unei guvernari stabile, inaintea izbucnirii crizei economice, ea a fost, in fapt, un "mariaj de interes". PD-L-ul, castigatorul la limita al ultimelor alegeri legislative, ar fi preferat o regrupare guvernamentala a dreptei printr-o alianta cu PNL-ul si, eventual, UDMR-ul. Incapatanarea liberalilor, condusi in acel moment de Calin Popescu-Tariceanu, in solicitarea sefiei administratiei, a blocat acest proiect. PD-L-ul s-a fript odata cu ciorba si sufla, de acum, si in iaurt. Aproape trei ani de guvernare liberala minoritara (cu sprijinul PSD-ului) excludeau orice repetare a experientei. PD-L-ul a socotit normal, avand un numar dublu de alesi fata de PNL, sa detina postul de prim-ministru. Liberalii au fost exclusi, realizand mai tarziu cat de dura este viata fara posturile si demnitatile administrative. Schimbarea lui Tariceanu de la sefia partidului nu a mai putut salva situatia. PD-L-ul realizase intre timp coalitia cu PSD-ul, chiar daca ea a fost, cum au observat toti analistii, o alianta contra naturii.
PSD-ul isi dorea acest mariaj. Cei patru ani de opozitie (chiar daca, in ultimii trei, PNL-ul, dependent de voturile parlamentarilor PSD, a facut concesie dupa concesie) i-au "infometat" aderentii, au blocat o multime de (posibile) afaceri manoase. Exista, asadar, o presiune a "nucleului dur" din PSD pentru revenirea la guvernare. Iar Mircea Geoana, liderul partidului si echipa lui nu s-ar fi mentinut la conducere daca ratau sansa revenirii in fruntea bucatelor. D-l Geoana si-a pastrat postul de presedinte al PSD datorita unui echilibru extrem de fragil intre gruparile interne ale partidului, pierderea "beneficiilor" administrarii tarii putand duce la clocotul nemultumirilor surde, acumulate in timp. A acceptat, in consecinta, pierderea sefiei guvernului, primind in schimb fotoliul (oarecum) onorific de presedinte al Senatului, pentru a-si trimite oamenii "in paine". La reprosurile "teoreticienilor" PSD-isti pentru cedarea postului central din administratie, a solicitat - fortand Constitutia - noi demnitati pentru sine, devenind vicepresedinte al CSAT. Mircea Geoana a realizat, ceva mai tarziu, ca "tichia cu margaritar" nu i se prea potriveste si a renuntat la implicarea in activitatile CSAT-ului.
Mariajul PSD-ului cu PD-L-ul a fost, evident, din interes. Dincolo de potolirea foamei membrilor sai, conducerea PSD-ului a mai avut un motiv major de reinstalare la guvernare. Anul 2009 este anul "prezidentialelor" si un anume control al structurilor administrative poate asigura un "plus" pentru candidatul partidului ce-l exercita. D-l Geoana, anuntat de la inceput drept candidat al PSD-ului, si-a facut socoteala ca impusca, dintr-un foc, doi iepuri. Pe de o parte, "hraneste" baza partidului prin dirijarea selectiva a fondurilor administrative si, pe de alta parte, isi asigura, cel putin, accesul in turul secund al prezidentialelor prin sprijinul birocratiei de stat, sprijinita de formatiunea sa. In confruntarea cu redutabilul Traian Basescu, presedintele in functiune, d-l Geoana a socotit ca, in cel de-al doilea rund al alegerilor, toate celelalte partide se vor grupa in spatele lui. O victorie in fata d-lui Basescu va duce, inevitabil, la constituirea altei coalitii guvernamentale, in primul rand cu PNL-ul in care "taricenistii" infranti au inceput sa ridice capul.
Izbucnirea dura a crizei mondiale, cu efecte catastrofale pentru cresterea economiei romanesti, a incurcat socotelile liderului PSD-ist. Revenirea in administratia tarii a insemnat, dintr-o data, nu numai beneficii pentru cei implicati, ci si asumarea de responsabilitati. Criza impune reducerea drastica a cheltuielilor publice, stimularea spiritului intreprinzator si a consumului, excluderea risipei bugetare etc., adica inversul proiectelor PSD-ului, care spera o indestulare a "clientelei" inainte de o "retragere demna" de la guvernare, pentru a evita uzura publica data de aceasta. Criza a surprins, de altfel, si PD-L-ul, ce-si impusese in guvern "protejatele" (Udrea si Ridzi) in ministere decorative, bugetofage. A inceput astfel, intre partidele coalizate, o batalie de gherila, s-au dat lovituri sub centura, PSD-ul si liderul lui iesind din situatie extrem de sifonati, pentru ca, oricat ar vrea, nu pot fi in acelasi timp si calare si pe jos, si la guvernare si in opozitie. PSD-ul ar fi vrut sa scada cheltuielile, dar sa pastreze intacta birocratia administrativa (dublata din 2005 pana in 2009), sa creasca impozitele, dar si salariile bugetarilor, ceea ce in conditiile date este o imposibilitate. Cele 24 de masuri de redresare propuse de el s-au confruntat cu cele 37 ale PD-L-ului, ajungandu-se, in final, la o "sinteza" de 32 de propuneri comune, destul de precare si vagi, fara norme clare si termene de aplicare definite.
D-l Geoana n-a avut curajul sa scoata, cel mai tarziu in iunie-iulie, PSD-ul de la guvernare, pentru ca pierdea "avantajele" amintite mai inainte. O retragere in acest moment nu-l mai scapa de acuza proastei guvernari, mai ales ca ea va fi utilizata si de PD-L pentru a-si justifica nerealizarile. D-l Geoana isi mai poate, inca, retrage candidatura in favoarea altui PSD-ist sau a vreunui "independent" (Oprescu?!), dar acest fapt ar insemna ruinarea carierei sale. Cum va insemna si o infrangere la "prezidentiale". Doar blocarea in Parlament a asumarii raspunderii guvernului pentru legile educatiei - dorita de unii membri marcanti ai PSD - ar mai putea schimba ceva. Pentru PSD schimbarea ar fi insa in rau, ca partener al PD-L-ului in coalitie trebuind sa-si justifice aprobarea pentru o solutie sau alta. Pentru d-l Geoana ar fi, oricum, tot o pierdere.