Duminica de duminica, cele doua vechi biserici din Gura Raului se umplu la slujba de oameni imbracati in straie populare romanesti, care isi ocupa in strana locul mostenit din mosi-stramosi de familiile lor. Aflat la doar 20 de kilometri de Sibiu, satul isi pastreaza cu strasnicie traditia. Valorile stabilite cu sute de ani in urma au inca un cuvant greu de spus si in aceste vremuri. Asezat in Marginimea Sibiului, frumusetea locului in care este amplasat se impleteste cu evenimentul saptamanal al slujbei religioase la care satenii, ciobanii de ieri si de azi, vin imbracati in costume populare. Scanteia a izbucnit anul trecut, cand profesorul de istorie Dumitru Campean a avut ideea unei sarbatori de exceptie: "Imbraca-te romaneste", care s-a reluat si spre sfarsitul acestei veri si a avut parte de o participare foarte numeroasa. La iesirea din cele doua biserici, satenii au fost asteptati de turisti, de cameramani si de fotografi, apoi, pe scena amplasata in centrul comunei au cantat corurile bisericesti, corul vechi din sat, au jucat un grup invitat din Rupea, copiii si junii din sat. Noutatea fata de prima editie a sarbatorii s-a desfasurat dupa amiaza, atunci cand satenii s-au intors, imbracati in aceleasi straie, la vechiul pavilion de joc, acolo unde se dansa pe vremuri. S-au tocmit muzicanti, iar emotia, bucuria si vivacitatea cu care taranii, multi dintre ei trecuti bine de 50-60 de ani, au jucat, cu daruire si maiestrie, au dat masura succesului sarbatorii din acest an de la Gura Raului. Sa dam acum cuvantul profesorului Campean si lui Petru Hanzu, doi dintre cei mai aprigi dansatori din pavilionul cu barne groase, de lemn.
DUMITRU CAMPEAN
"Oamenii nostri sunt sensibili la "ocosala""
- Cum v-a venit ideea organizarii acestei sarbatori anuale?
- Ne-am gandit ca trebuie sa promovam valorile acestui sat, cele morale si spirituale in primul rand. In felul acesta, ele au sanse mai mari sa fie continuate si de generatiile tinere, pentru ca vedem cu totii degenerarea, pierderea reperelor care fac ravagii in intreaga lume, nu doar la noi. O alta tinta a sarbatorii este revigorarea turismului, un turism sanatos, cultural, bazat pe valorile locale. Noi nu am facut, prin aceasta sarbatoare, decat sa stimulam o tendinta a locului, caci guranii, cum li se spune consatenilor nostri, s-au imbracat totdeauna romaneste la biserica, au un simt al esteticului insuflat de ani buni de catre modelele satului. Timp de 20 de ani, parintele Span a indemnat oamenii in biserica: "Imbracati-va romaneste, nu va pierdeti portul!", apoi a continuat parintele Peana, care i-a indrumat mereu pe copii sa mearga la "crai", sa invete dansurile satului, si pe tineri, la "juni". Un alt model al satului este doamna Florica Stefanescu, cea care zeci de ani a condus corul bisericii, pe care acum l-a preluat fiica dansei. Doamna Stefanescu are 90 de ani si, la cate a facut pentru satul nostru, ar trebui sa mergem in fiecare zi cu un buchet de flori la dansa. Astfel de modele inseamna mult pentru comunitate, iar lor trebuie sa li se alature scoala, cu un rol mai activ.
- Ati simtit pulsul satenilor, ce reactii au avut la aceasta initiativa?
- Oamenii din zona sunt oameni mandri, sensibili la "ocosala", cum se zice aici. "Ia te uita, vecinul s-a imbracat romaneste, ce fain ii sade, ia sa ma imbrac si eu!" E o concurenta benefica in acest caz. Eu am serpar si pieptar acasa, dar am umblat prin sat, pe la batrani, sa caut unele si mai frumoase, si ca mine sunt multi. Sotia mea si alte femei au gasit prin lazi portul vechi, dintre cele doua razboaie, care era mai larg si mai lung, mai sobru, mai decent, iar multe batrane cand le-au vazut au inteles ca nu-i rusine sa le porti, ca sunt frumoase, si s-au imbracat cu el anul asta. Am vrut ca evenimentul sa se desfasoare in ritmul natural al satului, biserica-masa-joc, sa nu fie un soi de Cantarea Romaniei. Ma bucur ca au venit mai multi tineri la sarbatoarea de anul asta, sper ca ei sa continue traditia familiilor la biserica. Sa existe continuitate. E bine ca vin imbracati romaneste la eveniment, dar mi-as dori ca ei sa vina duminica de duminica la biserica, pe linia familiilor. Cat despre joc, a fost pentru mine cireasa de pe tort si, totodata, un motiv de incredere pentru viitor. E drept ca au participat mai mult cei trecuti de varsta medie, dar, din toamna asta, o sa incep sa-i invat la scoala pe copii sa danseze, vreau sa fac ceva sa revigorez invartita.
PETRE HANZU
"La dragoste nu era ca la joc"
"Anu'asta, sarbatoarea a fost mai aventuroasa ca anu'trecut! Eu unu'as mai fi jucat, cu toate ca sunt mai in varsta, am aproape 70 de ani, nu mai joc ca la 25."
- Dar la 25 cum jucati?
- La 25 nu prea mai jucam, ca eram deja casatorit si jocul era mai mult pentru fete si feciori, dar daca voiai si tu, om casatorit, sa joci, nu te dadea nimeni la o parte. Ne adunam chiar aici, in pavilionu'asta, uite, acolo sus era un pod, acolo urca muzica cu o scara si canta: vioara, contrabas sau gurduna, cum ii spunem noi pe aici, si tambal, ca pe atunci nu se canta cu vocea. Erau tigani de la Gura Raului, batranul Niculita la tambal si copiii lui la gurduna si la vioara. Tot din neamu' lui era si ala de ne canta la vioara la juni, inainte de a pleca in armata. Era un expert, muzicant de elita. Ala, daca nu faceai pasii de dans potriviti cand el canta, cum sa va spun eu, iti dadea cu vioara in cap: "Bai, ametitule, la ce te-ai mai bagat la juni, daca nu stii sa joci?". Il plateam inainte de Craciun, el ne canta la vioara si ne invata cum sa jucam in fata oamenilor.
- Sa ne intoarcem la pavilion...
- Aicea se tinea jocul in toata duminica, dupa vecernia de la 2-3. Baietii plateau fiecare un leu cincizeci pentru muzica si sedeau frumos, pe calendrele astea, ca pe niste banci. Se uitau la fetele care asteptau pe pod si-i faceau cate uneia semn cu degetul. Fata da din cap: "Eu?", asta zicea da, jucau un joc, apoi o ducea inapoi, pe pod.
- Acolo se formau si perechile din viata?
- N-as putea sa spun asta, pentru ca-i o diferenta intre joc si dragoste. La joc, fata e obligata sa vina, ca daca tu o chemi si ea nu vrea, dar vine cand o cheama altu', cum a pus picioru' in pavilion, faci semn la muzica, opreste cantecu', ii canta marsul si pleaca fata acasa. Apoi, aprecierea fizica, de la joc, e diferita de cea morala. Se mai intampla sa te casatoresti cu fata de la joc, dar nu intotdeauna. La tara sunt mai multe criterii, multi tin seama de averi, parintii spun: "Nu lua pe ala sau pe aia ca-i sarac". Apareau si complicatii intre parinti si copii, cand unul voia si celalalt nu... Eu unul n-am tinut cont, nevasta mea nu-i din Gura Raului, femeie saraca, simpatica, muncitoare. Am zis, nu-i nimica, nici eu n-am avere, nici ea nu are, daca suntem muncitori, facem. Pentru ca nu valoarea face pe om, ci omul face valoarea.
Fotografiile autorului