D-l Basescu a fost mereu atacat de prezumtivii sai competitori. Atacurile politicienilor adversi sunt insa normale. E drept, in cazul Basescu, ele au fost mai virulente decat in oricare alta batalie politica. Coalizarea transpartinica a celor 322 de parlamentari pentru suspendarea presedintelui a fost, de exemplu, o "noutate". Nici un sef de stat roman nu a fost pus in situatia de a-si cere confirmarea in functie printr-un referendum. Iar acum, in apropierea alegerilor prezidentiale, candidati stimabili, precum liberalul Crin Antonescu, isi construiesc discursul tot pe respingerea obsesiva a actiunilor presedintelui, fara proiecte sau programe "constructive" in raport cu realitatea socio-economica. D-l Basescu este, iremediabil, "oaia neagra" a politicienilor opusi lui, fenomen - cum am spus - normal, desi exacerbat. Ce se intampla, totusi, in cazul mass-media, cvasiunanima impotriva presedintelui?
Analisti si observatori ai presei romanesti au incercat sa explice cauzele acestei revarsari supradimensionate de ura fanatica. Intr-o campanie electorala apar, desigur, pozitionari dure ale diverselor mijloace mediatice impotriva unui candidat sau altuia, intre ele, "organele de presa" avand, in mod firesc, preferatii lor sau (de ce nu?), "sponsorii" lor. In cazul d-lui Basescu nu exista, practic, nici o galceava intre ziare si televiziuni. Cu putine exceptii, media romaneasca s-a napustit asupra presedintelui in functiune, demolandu-i orice atitudine, respingandu-i imediat si total orice declaratie de intentii. D-l Basescu nu mai este ascultat, analizat si judecat pentru propunerile sale, pentru politica sa. D-l Basescu este condamnat dinainte, orice ar face ori ar spune. Un soi de fanatism antibasescian s-a instalat in majoritatea mediilor, excluzand orice posibilitate de dezbatere rationala, orice analiza critica a faptelor personajului.
D-l Basescu nu este un inger. Faptele lui nu au fost, de multe ori, perfect motivate. Politica sa nu a functionat intotdeauna la cei mai inalti parametri. Omul Basescu a facut destule greseli, mai ales in legatura cu apropiatii sai. Dar, prin comparatie cu Ion Iliescu si Emil Constantinescu, antecesorii lui la functie, erorile sale, fie si minore, au capatat - in "lumina" mediatica - proportii homerice. De fapt, vina d-lui Basescu a fost pozitionarea sa declarata impotriva sistemului instituit de succesorii lui Ceausescu, sistem ce impunea o aparenta democratie, cu multipartitism si alternanta la putere, cu proiecte sociale si politice divergente, cu primenirea continua a valorilor si asumarea corecta a responsabilitatilor fata de societate. In fapt, sistemul a reprezentat o "raspandire a baietilor" in diverse formule partinice, o ocupare a pozitiilor administrative-cheie, o asigurare a preluarii netulburate, prin rapt legal, a resurselor tarii. Dovada functionarii sistemului este evidenta. In cei douazeci de ani de postcomunism, niciunul dintre marii profitori ai tranzitiei (sefi de partide, inalti demnitari si "clientii" lor fideli) nu au fost condamnati de Justitie, exclusi din clasa (casta) dominanta. Solidaritatea transpartinica a cleptocratiei nu s-a gripat nici o clipa, dandu-i posibilitatea sa se transforme intr-o onorabila (si veritabila) oligarhie.
D-l Basescu a vrut sa rupa "lantul trofic" al travestirii mafiei postcomuniste intr-o "nobilime de aparat" (o birocratie bogata si atotstapanitoare) in favoarea unei competitii real-democratice a valorilor, asemanatoare celei din societatile occidentale. Intentia sa, sesizata imediat, i-a alertat pe participantii la "baletul politic", imaginat sub prima "domnie" a lui Ion Iliescu, indiferent de pozitia lor in stanga sau in dreapta scenei. "Aliatii" presedintelui - care n-a vrut sa-si joace "linistit" rolul constitutional - l-au parasit si chiar unii membri ai propriului partid au inceput sa "mormaie". Asa s-a ajuns la paradoxalele antante intre liberali si PSD-isti, sau - in contextul crizei economice mondiale - intre PD-L si PSD. Propunerile presedintelui, pe fondul crizei, dure, dar necesare, au trezit reactii adverse in toata clasa politica, pentru ca birocratia (in expansiune si autoregenerare continua) s-a vazut amenintata cu reducerea sau pierderea posturilor in care "daca nu curge, pica".
Nu avem spatiul detalierii situatiei, dar trebuie subliniat ca, in cei douazeci de ani de postcomunism, mass-media s-a "privatizat", a devenit dependenta de cei pe care, in primii ani de dupa 1989, ii prezenta drept mafioti criptocomunisti, corupti cu imunitate, profitori de tranzitie. "Marii jurnalisti" (unii cu reale talente de analisti si investigatori) au trebuit sa se retraga sau sa se inregimenteze in spatele "sponsorilor", al patronilor, transformati in moguli de presa. Unii s-au simtit chiar frustrati ca, dupa preluarea puterii de catre aspirantul la "demolarea sistemului ticalosit", nu au fost rasplatiti pe masura cu titluri si functii importante. Au sperat, altfel spus, ca d-l Basescu va proceda cu ei exact dupa regulile sistemului pe care si-a propus sa il sfarame. Neputand sa conteste o politica pe care au sustinut-o, ei au trecut la o "normalizare mediatica" a unei aversiuni difuze, irationale si - in unele cazuri - bine platita.
Pentru electorat, mareea de ura revarsata de majoritatea mass-mediei romanesti poate avea efecte paradoxale. Romanii au experienta cumulata in proverbul cu "hotul care striga: hotii". Martirizarea d-lui Basescu, pentru greseli imaginare sau reale, ii intriga si ii face sa se gandeasca daca nu cumva dreptatea e de partea lui. Mizeria care "a iesit la suprafata" mai poate fi, inca, maturata. Cu conditia ca "jucatorul" sa-si duca rolul pana la capat.