Calea nostalgiei
Anul acesta m-am apropiat de Festivalul Enescu, venind dinspre codrii Borzestilor. Ma chemase acolo, ca un pol cultural imparabil, conacul Tescanilor. Pornisem in cautarea unui Tescani de demult, un Tescani orbitor, dintr-un vis romanesc interbelic - Tescaniul atat de drag lui Enescu si printesei lui, Maruca Cantacuzino. Tescaniul - locul unde maestrul a revenit si a compus mereu, iluminat si asiduu (intre altele, aici si-a terminat capodopera lirica, opera "Oedip"); un loc pe care asa de mult l-a iubit, incat si-a trecut in testament vointa ca acolo sa fie inmormantat; acolo si numai acolo!... Si eu am descoperit Tescaniul de azi, care pare coborat din acelasi taram fabulos si nostalgic. Aici geniul lui George Enescu pluteste inca printre melancoliile boieresti si moldave ale zidurilor. Pluteste deodata cu umbra maestrului, intensa ca un foc de plasma luminoasa - mult mai vizibila parca decat oriunde altundeva in Romania...
Sub acea umbra protectoare si insinuata a lui Enescu de la Tescani, l-am cunoscut la sfarsitul acestei veri pe compozitorul Costin Miereanu, o aparitie rasata si joviala. Stabilit de ani buni la Paris, unde este profesor la Sorbona, Costin Miereanu venise la Tescani, invitat de Muzeul National "George Enescu", si urma sa faca parte din juriul Concursului de compozitie al Festivalului Enescu, festival la care avea sa prezinte publicului romanesc si o prima auditie. In diminetile acelea limpezi ca apele diamantului, eu ii ascultam d-lui Miereanu acordurile calde si sofisticate ale pianului, risipindu-se in parcul cel mare al Tescanilor, prin ferestrele deschise ale conacului. Iar serile, stateam la niste taclale suculente si miezoase, in care maestrul incerca sa ma initieze in misterioasa arta a compozitiei. Mai apoi, cand de vreo saptamana, Festivalul Enescu isi incepuse regalul si eu eram de-acum in Bucuresti, d-l Miereanu m-a chemat ca sa-mi faca cunostinta cu un compozitor francez de elita. Se numea Michel Decoust. In convorbirea care a urmat, am descoperit aceeasi nostalgie si admiratie pentru George Enescu si la interlocutorul meu francez.
Un premiu francez pentru Romania
Michel Decoust este cavaler al Legiunii de Onoare, dar si al "Ordinului Artelor si literelor" si al "Ordinului National al Meritului" - ultimele doua fiind cele mai inalte distinctii culturale franceze. La randul sau profesor la universitati reputate din Franta si Marea Britanie, d-l Decoust este un barbat frumos, care isi poarta trecutul cultural cu naturalete, dar si cu un dram de tristete metafizica, imprimat pe chipu-i de occidental pur sange. Michel Decoust este presedintele Fundatiei pariziene "Francis si Mica Salabert". Anul acesta, fundatia a creat un premiu special, la concursul de Compozitie al Festivalului Enescu, un premiu cu o valoare de 5000 de euro. Premiul a fost obtinut de o compozitoare din Hong Kong.
- Fundatia noastra este cu mult mai legata de Romania decat s-ar parea la o prima vedere, imi spune Michel Decoust. Spun asta pentru ca fundatia noastra a fost creata de doamna Mica Salabert, care era romanca. Si tot ea a fost si prima presedinta a editurii "Salabert", o editura care printre altele a publicat la noi in Franta si o parte insemnata din opera lui George Enescu.
- Mai vorbiti-mi, va rog, despre fundatia Salabert.
- Este o fundatie care se intereseaza de creatia muzicala contemporana in general, iar in mod special, de partea de "compozitie". O alta parte este acordarea de premii: la studiile superioare, la Conservator, aici la Bucuresti, unul la Sacem (Uniunea Compozitorilor Francezi, n.r.) si un premiu de compozitie decernat la Montreal. Apoi, sustinem editarea de carti care trateaza chestiuni muzicale legate de compozitie in special, in muzica secolului XX . In al treilea rand, sustinem o colectie foarte importanta, denumita "Musica Gallica", care are aproape douazeci de ani de existenta si care a publicat si lucrari mai vechi: Lully, Rameau si Integralele lui Debussy. Acestea sunt opere, editii critice revizuite de specialisti, de maestri, selectate in concordata cu tema tratata.
- Ati mai fost vreodata in Romania?
- Am fost aici pentru prima data in anul 1987. Mi-au fost interpretate atunci cateva creatii la Filarmonica Romana. Si tot atunci am fost la cateva concerte la Ateneul roman, si am ascultat de asemenea multa muzica buna pentru orchestra, am fost la Opera si am vazut un spectacol cu "Oedip". De altfel, mie imi place enorm de mult George Enescu. Si cred ca el este o punte de legatura permanenta intre Franta si Romania.
- Sa stiti ca tot o punte incercam sa facem si noi acum, cu Fundatia noastra! - a continuat, zambindu-mi cu delicatete, d-l Decoust. O facem chiar si cu acest premiu pe care l-am acordat acum prima oara in Romania. Si am tinut foarte mult sa facem asta, pentru ca doamna Salabert e de origine romana, cum va spuneam. Ea s-a numit Micsunescu si provenea dintr-o familie instarita si aristocratica a Bucurestiului interbelic.
Pe de alta parte, au fost multi compozitori romani care au fost ajutati de editura noastra. De altfel, d-l Miereanu face parte din Consiliul de administratie al Fundatiei, deci suntem in mod inevitabil legati de Romania. Dansul a fost si membru fondator, de-odata cu faimosul Iannis Xenakis - un compozitor si el de origine romana, altminteri.
- Sa va insiruim numai cativa dintre compozitorii romani publicati la Salabert - a completat, amabil, Costin Miereanu. Ei sunt: Stefan Niculescu, Anatol Vieru, Cornel Taranu, Aurel Stroe, Octav Nemescu, Horia Surianu si Marius Constant - o parte din crema compozitorilor romani, asadar!
"O luna de extaz muzical"
Incerc sa aflu de la interlocutorul meu cate ceva, vreo impresie fulguranta din viata culturala a Parisului comparativ cu a noastra.
- Viata culturala de la noi e extrem de vasta, as asemana-o cu o explozie care-si intinde bratele in toate zarile. Daca e sa vorbim numai de muzica culta, acum douazeci de ani, deci nu cu multa vreme in urma, aveam si noi festivaluri, dar acum nu mai exista asa ceva. Politica culturala in Franta este mai mult legata de evenimente muzicale cotidiene, decat de festivaluri propriu-zise. Si pe deasupra, mai suntem invadati si de muzica actuala.
- Ce inseamna pentru dvs. muzica actuala?
- Este muzica electronica si usoara: rap, hip-hop, house sau techno. De altfel, asta se intampla si in Romania si in toata lumea.
- Impartasiti-mi, va rog, o impresie a dvs. culturala, pe care o considerati emblematica pentru Romania.
- As vrea sa va vorbesc tot despre acest Festival. Cred ca Festivalul George Enescu este un festival urias, de mare intindere, cu foarte multa muzica contemporana si multa muzica romantica, clasica asadar, care are toate stilurile. De asemenea, are foarte multe concerte si este de lunga durata. Din aceasta cauza, eu cred ca este o manifestare aproape unica in lume si acest lucru este formidabil. Mai sunt festivaluri si in alte tari, dar aici este o luna de extaz muzical - si eu nu cunosc vreo alta tara care sa aiba asa ceva. Pe de alta parte, este o muzica de foarte buna calitate, cu orchestre si romanesti, si franceze si din toata lumea buna internationala a muzicii, cu solisti internationali de clasa - si asta cred ca este exceptional, cu totul exceptional! - a incheiat Michel Decoust, privindu-ma cu ochi entuziasti si gravi.
Fotografiile autorului