Multi ministri au baut din aceste elixire de viata lunga, sperand ca, dupa ce au crescut intr-un an cat altii in zece, vor fi tineri si ferice si chiar mai mult decat atat. Apa vie a publicitatii a uns bine incheieturile rigide al propagandei institutionale, pavand drumul prin infernul crizei cu imaginea bunavointei de partid si de stat. Statul a dat bani buni si a stat in fata la sedintele de redactie ale televiziunilor si ziarelor unde cotizau pentru publicitate. Astfel au fost gratificate cu stiri pozitive performantele ministerului. Unele televiziuni si-au facut loc in grila pentru emisiunile ministeriale unde eroi principali erau, cum altfel, insisi ministrii si subalternii acestora.
Practica a fost inaugurata de guvernul Nastase, pe spinarea caruia a trait o vreme presa cea independenta. Exista indicii ca unii sefi de gazeta impinsesera tehnicile de recuperare atat de departe, ca trimiteau semnale pe ecran sau pe prima pagina cand li se facea de o noua portie de publicitate de la stat. Era suficient sa publice un articol vag si critic sau sa dea la emisiunea principala de stiri o jumatate de stire negativa despre un minister anume, ca se incheia de indata un nou contract de publicitate si guvernul isi cumpara inca o luna de liniste.
Acum insa sumele aflate in joc sunt mult mai mari si nu mai sunt virate in cantitati analgezice, cat sa adoarma condeiul editorialistilor sau vigilenta reporterilor de investigatie. Acum se cumpara en gros viziunea ziarului sau a televiziunii respective. Si nici macar nu se mai face pe ascuns, ci transparent, cu bugetul la vedere. In felul acesta, imaginea ministerelor a inceput sa fie tot mai bine pretuita, costand milioane si milioane de euro. Acesti bani au fost bagati in buzunarul unor firme de publicitate, uneori fara licitatie, pentru a face reclama statului si celor mai bine platiti salariati ai sai, ministrii.
Intr-o perioada de mortale hemoragii de personal si bani, pare un lux inexplicabil. De ce si-ar face reclama un minister care se stinge cu zile, spintecat de bisturiele contabililor? Poate pentru ca de-asta a si fost inventat, sa dreneze parte din fondurile bugetare, sa le abata catre clientii partidului care se sufoca pe vreme de criza. Cu publicitate, capata o identitate si o consistenta pe care altfel ministerul cu pricina nici nu le putea avea. Scandalul publicitatii platite de stat din banii publici are ca fundal eterna discutie despre salarizarea bugetarilor. S-a spus chiar ca salariile bugetarilor au ajuns mai mari ca acelea ale angajatilor din mediul privat. Oare? Proiectul de lege a salarizarii pe care-l negociaza sindicatele cu guvernul demonstreaza, o data in plus, filosofia pe ale carei picioare de lut se sprijina colosul bugetar. Rezulta ca atatarea luptei de clasa dintre angajatii la privat si cei la stat e o cortina de fum care ascunde uriasele diferente dintre specialisti si nomenclatura. Nomenclatura e formata din clientii puterii cocotati pe posturi si premiati cu salarii consistente, de 10 ori mai mari ca salariul minim si de cateva ori mai mari decat salariile specialistilor. Noua lege a salarizarii, in discutie, face dreptate in tagma directorilor, consilierilor si subsecretarilor de stat care pareau sa fie persecutati de politica de restrictii a cabinetului Boc. Pe buna dreptate spun diversi oficiali ca marile diferente dintre salarii scad, insa doar in partea superioara a organigramei, acolo unde creste numarul premiantilor. Numarul celor care stau pe muchia de cutit a unui salariu de mizerie, la stat sau privat, s-a marit. Iar sondajele de opinie, indiferent cat de ajustate ar fi, spun si ele ca publicitatea despre cat de bine le e oamenilor obisnuiti nu mai lasa pe nimeni indiferent. Fireste, pe unii chiar ii bucura.