Povestea scrisului (I)

La Portile de Fier, pe malul sarbesc al Dunarii, in primavara anului 1940, cand a inceput dezghetul, mai multi busteni au cazut in apa, iar viitura dezlantuita i-a dus la vale. Un bustean a lovit cu putere malul si a scos la iveala fundatiile mai multor case care pareau facute din piatra. Localnicii, impresionati de cele vazute, au anuntat autoritatile. Vartejul razboiului, care se apropia necrutator, i-a facut pe oameni sa uite pentru o vreme de lumea care astepta sa fie readusa la lumina

Tartaria inaintea Sumerului

Doua decenii mai tarziu, in vremuri de pace, lumea arheologica a fost martora unei descoperiri senzationale. Era in 1961, iar stirea nu a venit, asa cum se intamplase pana atunci, din Egipt sau Mesopotamia, ci din Romania. Pe malul raului Mures, langa satul Tartaria, au fost gasite trei tablite de lut, pe care se puteau observa niste semne misterioase. Dupa doi ani, arheologul Nicolae Vlassa a publicat o lucrare in care afirma ca semnele de la Tartaria se aseamana cu scrierea sumeriana. Noutatea, care avea sa schimbe istoria scrisului, era ca tablitele de la Tartaria erau cu 2 000 de ani mai vechidecat cele din Sumer, locul aparitiei primei scrieri din lume.
Supozitia arheologului roman a fost contestata de sumerologul german Adam Falkenstein (1906-1966) si de arheologul M. S. Hood, insa a fost sustinuta, preluata si dezvoltata de oameni de stiinta din intreaga lume, printre care ii amintim pe: Marija Gimbutas (de la Universitatea Harvard si UCLA), Milton McChesney Winn (de la UCLA, Statele Unite ale Americii), Radivoje Pesic (1931-1993) si arheologul german de origine iugoslava Vladimir Milojicic (1918-1978).
Curajul lui Nicolae Vlassa i-a impulsionat si pe arheologii iugoslavi sa reconsidere teoria colegului lor Miloje Vasic, care, in 1908, descoperise la Vinca, langa Belgrad, obiecte de ceramica pe care se aflau semne identice cu cele de la Tartaria si pe care Vasic le considerase ca fiind litere ale unei scrieri necunoscute. La vremea respectiva, teoria a fost respinsa de lumea academica.
Revenind la tablitele de la Tartaria, trebuie spus ca, desi ideea unei scrieri mai vechi decat cea sumeriana nu a fost unanim acceptata, totusi, arheologul rus Boris Perlov si compatriotul sau, sumerologul A. G. Kifisin, au realizat descifrarea si traducerea textelor de pe tablite. Cu toate ca au lucrat separat, concluziile au fost asemanatoare. Scrise circular, textele trebuie citite, dupa cum sustin cercetatorii, in sensul invers al acelor de ceasornic.
Folosind metoda comparativa, A. G. Kifisin a avut in vedere semnele de la Tartaria, pe cele de la Vinca, precum si pe cele descoperite intr-o grota de pe malul Niprului (Ucraina). Gasind similitudini in zone atat de indepartate geografic, sumerologul rus a emis ipoteza ca, pe teritoriul cuprins intre Dunare si Nipru, a existat o tara numita Arata. In opinia lui Kifisin, locuitorii acestei tari stiau sa prelucreze metalele, cunosteau si utilizau roata, aveau notiuni de astronomie, iar scrisul era folosit de majoritatea membrilor comunitatii. Civilizatia carpato-dunareana, este de parere sumerologul rus, a avut mare influenta in lumea antica, in special in Grecia Veche, Egipt, Sumer si China.



Tartaria de pe Dunare: Lepenski Vir

Dupa patru ani de la descoperirea facuta in Romania la Tartaria, in 1965, in Iugoslavia s-a decis explorarea unei terase joase a Dunarii, de langa Lepenski Vir, localitate aflata pe malul sarbesc, in zona Djerdap-Portile de Fier. Arheologii, condusi de academicianul Dragoslav Srejovic (1931-1996), au gasit aici o mica asezare datand din neolitic.La inceput, s-a crezut ca obiectele aveau valoare mica, fiind vorba doar de sate din timpul Imperiului Roman. Pentru ca siturile urmau sa fie inundate de Dunare, ca urmare a lucrarilor de la Hidrocentrala Portile de Fier, au fost, totusi, cercetate. Nimeni nu se astepta ca aceasta localitate, situata intr-o zona foarte greu accesibila, sa fie leaganul uneia dintre cele mai complexe si mai stralucite culturi preistorice. Acest fapt a devenit evident in 1967.
Au fost gasite case temeinic construite, morminte in care se aflau dovezi ale unor ritualuri de inmormantare mai putin obisnuite, o bogatie de unelte foarte precis facute din piatra, os si corn, diverse bijuterii, placute cu diferite semne asemanatoare literelor si sculpturi monumentale din piatra.
Acest sit atat de original si de enigmatic, dar si celelalte opt descoperite pe tarmul Dunarii (cinci in Romania: Veterani-Terasa, Icoana, Razvrata, Ostrovul Banului si Schela Cladovei, si patru in Serbia: Lepenski Vir, Vlasac, Hajducka Vodenica si Padina) dovedesc ca Lepenski Vir trebuie considerat centrul unei culturi specifice si indelungate, numite astazi "cultura Lepenski Vir". Descendenti ai unei vechi civilizatii europene datand din Paleolitic, intemeietorii acestei culturi au trait in grotele din zona Portile de Fier de la sfarsitul epocii glaciare (cca. 20 000 i. Hr.) pana in jurul anului 7 000 i. Hr., atunci cand clima s-a incalzit considerabil. Schimbarea climatica a facut posibil traiul in aer liber.
Primul aparator al ideii ca semnele descoperite in localitatile dunarene reprezinta cea mai veche scriere a fost Marija Gimbutas (1921-1994), una dintre cele mai reprezentative figuri ale arheologiei secolului al XX-lea si profesor la Universitatea Harvard. Tot mai des vehiculata in ultima vreme, expresia "scriere veche europeana" ii apartine. Datorita ei si lui Harald Harman, teoria ca la Dunare ar fi aparut pre-scrierea s-a impus la nivel international. Sir Mortimer Wheeler (1890-1976), unul dintre cei mai importanti arheologi britanici, a afirmat ca "Lepenski Vir este unul dintre putinele situri arheologice din lume la care epitetul unic se poate aplica cu legitimitate", intrucat semnele descoperite aici reprezinta "inventia originala a unor oameni pe care nu vom sti niciodata cum ii cheama".
Pentru paleolingvistul iugoslav Radivoje Pesic, profesor la Universitatile din Belgrad si din Roma, scrierea descoperita in zona Dunarii a fost liniara si nu pictografica. In lucrarea Vincansko Pismo (Scrierea de la Vinca), profesorul a sistematizat semnele descoperite si a ajuns la concluzia ca exista 57 de litere. Din aceste 57 de litere, a scos 26 si a demonstrat ca sunt identice cu cele ale alfabetului etrusc. De asemenea, a observat ca exista similitudini si cu alfabetul fenician, din care s-a format alfabetul grec. Descoperirea profesorului Radivoje Pesic nu a fost primita favorabil de intreaga lume stiintifica. Mai ales in fosta Iugoslavie, mai multi cercetatori au afirmat ca nu se poate vorbi de litere, ci de semne folosite pentru insemnarea proprietatii. Constient ca nimeni nu-i profet in tara lui, profesorul Pesic a spus: "Viata in eroare naste ura, dar numai din adevar se naste dragostea".

Profesorul Radivoje Pesic

Herodot, parintele istoriei, spunea ca intre secolele XV-X i. Hr., etruscii au venit din tinutul Anatoliei si s-au stabilit in nordul Italiei. Pana acum, s-a considerat ca etruscii au migrat pe apa. Teoria a fost rasturnata de paleolingvistul Pesic. Pe baza compararii alfabetului etrusc cu semnele de la Vinca, acesta a ajuns la concluzia ca migratia s-a petrecut pe uscat, etruscii venind astfel in contact cu populatia dunareana de la care au preluat scrierea.
Stabilit in Italia, profesorul Pesic si-a publicat rezultatele cercetarilor in anul 1987, la Milano. Oponentilor teoriei lui, acesta le-a adus contraargumentul ca in toate casele neolitice din zona, au fost gasite obiecte de ceramica pe care se pot vedea aceleasi semne, bine sistematizate si cu forma sigur definita. Prin urmare, se poate vorbi despre o scriere cunoscuta de toti membrii comunitatii. Cercetatorul a emis ipoteza ca procentul de alfabetizare era foarte mare, in comparatie cu cel din Europa secolului al XVII-lea, cand doar 6% din populatie stia sa scrie si sa citeasca. Nici in secolul al XX-lea, situatia nu era cu mult mai buna. De pilda, in zona Portile de Fier, in preajma anului 1940, cand busteanul adus de Dunare lovea malul, scotand la iveala lumea disparuta, jumatate din populatie era analfabeta. Radivoje Pesic a privit cu veneratie vechea civilizatie dunareana si a respins vehement parerea ca oamenii acelor timpuri erau primitivi. In consecinta, a intocmit un tabel cronologic al aparitiei scrisului in lume.

Aparitia scrisului in lume. Tabel cronologic intocmit de Radivoje Pesic

I. Protoscrierea de la Lepenski Vir (8000-6000 i. Hr.)
II. Scrierea de la Vinca si Tartaria (5500-3200 i. Hr.)
III. Scrierea sumerienilor din Mesopotamia (3100-75 i. Hr.)
IV. Proto-elamita (3000-2000 i. Hr.)
V. Protoindiana (a aparut in 2200 i. Hr.)
VI. Chineza (1300 i. Hr. pana in zilele noastre)
VII. Egipteana (3000 i. Hr. - 400 d. Hr.)
VIII. Cretana (2000 i. Hr. - 1200 i. Hr.)
IX. Hitita (a aparut in 1600 - 777 i. Hr.)
Indiferent daca teoria profesorului Pesic se verifica sau nu, cert este ca semnele de la Vinca au fost descoperite pe o arie larga, in tot S-E Europei: Ex-Iugoslavia, Romania, Bulgaria, Grecia, Moldova si Ucraina.
In Romania, renumitul lingvist Ariton Vraciu, profesor la Universitatea "Al. I. Cuza" din Iasi, a publicat in revista "Con-vorbiri literare" (nr. 8/1980) un articol despre limba si scrierea traco-dacilor, in care preciza ca semne identice cu cele de la Vinca au fost gasite la Troia.
Profesoara Ioana Crisan, citata adesea in lucrarile oamenilor de stiinta de peste hotare, printre care si profesorul italian Marco Merlini (directorul general al Prehistory Knowledge Project de la Roma), a demonstrat continuitatea in memoria colectiva a semnelor de la Tartaria (cultura contemporana cu Vinca) si a acelora descoperite la sudul Dunarii. Aceste semne, remarca cercetatoarea, sunt preluate in arta folclorica romaneasca (de la tesaturi de interior la costume populare). Astfel, rombul, X-ul, E-ul, B-ul, D-ul, M-ul, cercul, unghiul, copacul, spirala, rozeta, liniile paralele sunt - dupa cum arata Ioana Crisan - simboluri care apar frecvent, putand fi identificate inca din Neolitic. Cercetatoarea demonstreaza ca aceste elemente nu sunt doar motive decorative, ci, in traditia populara, reprezinta expresii aluzive la ideile religioase, la codurile asociate cu puterile magice, cu divinitatea si epifaniile ei. In lumea satului romanesc, simbolurile geometrice sunt transmise de la mama la fiica, insasi Ioana Crisan invatandu-le de la mama ei.

Miracolul de la Vlasac

In anul 1970, trei kilometri mai jos de Lepenski Vir, echipa condusa de academicianul Srejovic a descoperit localitatea Vlasac. Pe baza analizelor facute, s-a ajuns la concluzia ca Vlasac este mai vechi decat Lepenski Vir, insa ambele localitati apartin aceleiasi culturi. Arheologii nu au avut ragaz pentru un studiu aprofundat. Un an mai tarziu, noul avea sa inghita vechiul, situl arheologic fiind acoperit de Dunarea imblanzita de constructorii hidrocentralei. Dar cand adevarul trebuie sa iasa la suprafata, se petrec miracole.In mod cu totul neasteptat, in 2002, a scazut nivelul Dunarii. In contextul creat, pescarul Momcilo Djordjevic din Donji Milanovac a gasit obiecte foarte importante la Vlasac. Unul dintre acestea era un jertfelnic. Studiindu-l, directorul muzeului din Majdanpek, Paun Es. Durlic, si-a exprimat convingerea ca pe jertfelnic pot fi identificate simboluri care, aproape neschimbate, au devenit litere in unele scrieri cunoscute. Dragan Jacanovic, arheolog la Muzeul National din Pozarevac, a afirmat ca aceste simboluri reprezinta veriga lipsa, cea care confirma ideea ca aceasta civilizatie a cunoscut scrierea. In opinia arheologului sarb, acesta ar putea fi cel mai vechi mesaj scris din Europa.
Importanta descoperirii de la Vlasac a fost recunoscuta de oamenii de stiinta din strainatate. Harald Harman, unul dintre cei mai mari experti in paleografie din Statele Unite, si-a exprimat satisfactia ca a avut sansa de a vedea o descoperire originala, care demonstreaza ca este vorba de o pre-scriere si, indubitabil, de o descoperire epocala. O parere similara intalnim si la Joan Marler, directorul executiv al Institutului pentru Arheomitologie din Statele Unite, care a spus ca Vlasac poate schimba parerea actuala despre inceputul scrierii. In ceea ce priveste descifrarea mesajelor de la Vlasac, cercetatorii nu au ajuns la un punct comun. Totusi, publicistul si filologul Vida Tomic, a publicat o traducere poetica a unui text gasit pe o piatra de sacrificiu: "Totul se petrece in cicluri si cand termini de baut paharul vietii, te intorci in praf".

In numarul viitor, "O crima, acum 900 de ani"